ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4369/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 35/09.05.2016, revocarea în parte a deciziei și acordarea în totalitate a daunelor materiale solicitate.

Prin sentința civilă nr. 3258 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3258 din 27 octombrie 2016, pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin practicaua prezentei decizii), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Cu privire la fondul litigiului, recurentul-reclamant a înțeles să redea aspectele de nelegalitate ale deciziei nr. 35/09.05.2016 emisă de autoritatea intimată, expuse prin cererea de chemare în judecată, contestând considerentele pe fondul cauzei ale primei instanțe, critică circumscrisă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, recurentul-reclamant a reluat, aproape integral și în mod amplu, starea de fapt învederată și în fața primei instanțe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susținut că instanța nu a administrat toate probele pe care le-a solicitat în dovedirea pretențiilor sale, respectiv cererea reclamantului de a solicita pârâtului comunicarea dosarului de daună și cererea reclamantului de a solicita service-ului autorizat B. S.R.L. să depună toate devizele de reparații efectuate asupra autovehiculului, să comunice dacă reparațiile efectuate au legătură între ele, dacă au fost necesare și, de asemenea, dacă au fost efectuate ca urmare a aceluiași eveniment.

Instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor solicitate, aspect de natură să îi producă o vătămare recurentului-reclamant, prin faptul că nu a avut posibilitatea să dovedească legătura de cauzalitate între despăgubirea solicitată și neacordată și evenimentul rutier produs. Astfel, susține recurentul-reclamant, este evident că hotărârea atacată este nelegală, impunându-se casarea acesteia.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 februarie 2017, intimatul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Criticând soluția instanței de fond, recurentul-reclamant a susținut, printre altele, că instanța învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității prin aceea că nu a încuviințat cererile în probațiune formulate de reclamant, apte în opinia acestuia să demonstreze nelegalitatea actului administrativ contestat.

Criticile reclamantului referitoare la neîncuviințarea probatoriului solicitat constând în solicitarea de depunere a dosarului de daună deținut de autoritatea pârâtă și a unor înscrisuri și relații de la service-ul autorizat B. S.R.L. sunt nefondate.

Din dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. Prin urmare, probele trebuie să fie concludente și pertinente, ceea ce presupune verificarea relației existente între pretențiile formulate și faptul susceptibil de probare, și dacă probele solicitate poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei.

Dispozițiile art. 258 C. proc. civ. prevăd, de asemenea, că probele se vor încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255 C. proc. civ.

Sub acest aspect, este de observat că starea de fapt rezultată în baza mijloacelor de probă administrate în dosarul cauzei au conturat și confirmat considerentele de fapt ale organului administrativ intimat care au justificat măsura respingerii cererii de plată pentru suma de 7.841,68 RON, prin emiterea deciziei contestate în prezenta cauză.

Așa cum prevede art. 254 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a propus administrarea probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese către intimat pentru a comunica dosarul de daună și efectuarea unei adrese către service-ul autorizat B. S.R.L. pentru a dovedi pretențiile formulate în cererea de despăgubire și refuzate la plată, iar prin întâmpinare, pârâtul a propus proba cu înscrisuri, constând în dosarul de daună x, procesele-verbale de constatare a daunelor întocmite la data de 26.03.2015 și 03.04.2015, devizul emis de unitatea reparatoare B. în data de 03.07.2015 și pentru care s-a emis factura nr. x/03.07.2015 pentru suma de 3.292,21 RON și devizul emis în 12.06.2015 și factura nr. x/12.06.2015 pentru suma de 1.049,29 RON. Aceste înscrisuri au fost anexate întâmpinării și se regăsesc în dosarul de fond, o copie a acestora și a actului de procedură menționat, fiind comunicate reclamantului, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar fond.

Înalta Curte constată că a fost administrată proba cu înscrisuri propusă de către pârât (în cadrul căreia a depus inclusiv dosarul de daună), rămânând, astfel, fără obiect cererea în probațiune formulată de reclamant privind întocmirea unei adrese către autoritatea pârâtă pentru comunicarea dosarului de daună.

După cum s-a consemnat în practicaua sentinței atacate, pronunțată la termenul de judecată din 27 octombrie 2016, prima instanță a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 C. proc. civ., apreciindu-le ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, după care a rămas în pronunțare.

Prin urmare, raportând cele expuse și dispozițiile legale enunțate la litigiul pendinte, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a apreciat în mod legal că față de înscrisurile existente la dosar cererea în probațiune formulată de reclamant privind întocmirea unei adrese către unitatea de service este inutilă cauzei.

În condițiile arătate, nu se poate reține încălcarea vreunei reguli de procedură sancționate cu nulitatea de către prima instanță, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că reclamantul a formulat critici de nelegalitate doar din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește argumentele subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost indicat, în mod formal, de către recurentul-reclamant, recursul neîncadrându-se în dispozițiile anterior menționate, întrucât prin cererea de recurs, acesta a preluat integral susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a se raporta la considerentele sentinței atacate și fără a le combate efectiv.

În condițiile arătate, susținerile recurentului-reclamant pe fondul litigiului nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În absența unor critici aduse hotărârii primei instanțe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanța superioară neputând proceda la o reevaluare a susținerilor în fapt și în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalității unei hotărâri judecătorești supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speță, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege, rezumându-se la preluarea în calea de atac a susținerilor prezentate în faza procesuală a fondului, fără o critică efectivă a considerentelor sentinței atacate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, și va anula în rest recursul declarat de A., în ceea ce privește motivele subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3258 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Anulează, în rest, recursul declarat împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2019.