ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6726/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 4.12.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., fosta B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 10999/09.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat admiterea cererii și anularea deciziei contestate, cu consecința admiterii cererii de plată înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 25.10.2016 ca urmare a declanșării procedurii falimentului Societății de C. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5294 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., fosta B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost anulată Decizia nr. 10.999/09.11.2017.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței instanței de fond, respingerea acțiunii în întregime.

Se susține că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat ținând seama de prevederile legale, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de legea specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

Fața de situația de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în dosarul primei instanțe, reiese că petenta a depus cererea de plată înregistrată la FGA cu nr. x/25.11.2016 ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a încheierii pronunțate la data de 03-12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucuresti-Sectia a VII-a civila, petentul înțelegând sa formuleze cererea de plata (anexa nr. 6) la data de 25.11.2016, peste termenul de 90 zile stabilit de legislație.

Prin urmare, petentul avea posibilitatea de a depune o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerea definitiva a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, adică de la data rămânerii definitive a încheierii pronunțate la data de 03.12.2015, care este data 28.04.2016 și până la data de 28.07.2016.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015 si ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraților este constituit cu scop și destinație specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolventa și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule.

Potrivit art. 2 din Legea 213/2015 dispune la alin. (1) ca: Fondul, ca schema de garantare in domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolventei unui asigurător."

În aceste condiții, recurenta apreciază că nu pot fi reținute considerentele primei instanțe care a stabilit că data de la care curge termenul de 90 zile se raportează la data la care reclamanta a obținut de la o unitate reparatoare specializată date privind contravaloarea reparației întrucât doar la acel moment reclamantul era în măsură să cunoască întinderea creanței sale și astfel să poată solicita pârâtului contravaloarea acesteia.

Se susține că dreptul de creanța al reclamantului s-a născut o data cu rămânerea definitiva a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului.

Astfel cum a precizat și in fata instanței de fond, recurenta arată că, în cauza de față, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plata începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanța al reclamantei.

Așadar, momentul nașterii dreptului de creanța al petentului este 28.04.2016, respectiv data rămânerii definitive a sentinței de deschidere a procedurii de faliment, astfel ultima zi de depunere a cererii reclamantului a fost data de 28.07.2016.

În cazul dedus judecații FGA nu a respins cererea de plata ca fiind prescris vreun drept material la acțiune ci, a constatat ca reclamantul a formulat și adresat cererea de plata după expirarea termenului de 90 de zile, ultima zi în care acestea puteau sa formuleze cererea de plata și să o înregistreze la FGA fiind 28.07.2016.

Intimata reclamantă, deși legal citată nu a înțeles să formuleze întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Deși recurenta a invocat, ca temei al recursului său, și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă că, în afară de anumite considerente teoretice, nu a indicat, în concret, ce reproșează sentinței de fond, sub aspectul motivării.

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea atacată cuprinde raționamentul logic ce a condus instanța la soluția adoptată, judecătorul a răspuns la toate apărările invocate de părți și a statuat asupra tuturor aspectelor deduse judecății, fără a folosi considerente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Ca atare, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., hotărârea nu poate fi cenzurată din perspectiva cazului de casare ce vizează aspectul motivării.

În legătură cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că recurenta a invocat nelegala statuare asupra prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, precum și prevederile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2016 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea actului normativ anterior menționat.

Pornind de la analiza acestor texte legale invocate în cererea de recurs, se rețin următoarele:

- 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților - "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.

- art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților - "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări. În cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative.

Din interpretarea normelor citate mai sus, rezultă că legiuitorul a stabilit două momente de la care începe să curgă termenul de 90 de zile pentru formularea cererii de plată. Astfel, s-a stabilit că pentru creanțele născute anterior datei deschiderii procedurii falimentului asigurătorului, termenul de 90 de zile se raportează la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, iar pentru creanțele născute ulterior acestui moment, termenul curge de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări.

Fără a nega considerentele teoretice formulate de recurentă în cadrul memoriului său, referitoare la caracterul de decădere al termenului de 90 de zile, dar și la caracterul legal al obligației de plată a FGA, Înalta Curte constată că aceasta a susținut că, în prezenta cauză, data de la care începe să curgă termenul de 90 de zile este 28.04.2016, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societății de asigurare-reasigurare C. S.A.

Însă, de vreme ce accidentul ce a generat obligația de plată s-a produs în cauză, la data de 10.06.2016, aspect ce nu a fost contestat de părți, deci ulterior momentului la care hotărârea de deschidere a procedurii falimentului C. a rămas definitivă, este evident că ne aflăm în cea de-a doua ipoteză prevăzută de legiuitor și anume termenul de 90 de zile curge de la data nașterii dreptului de creanță.

În aceste condiții, aserțiunile recurentei în legătură cu momentul de la care începe să curgă termenul legal de formulare a cererii de plată, vor fi înlăturate, nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii atacate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 5294 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 5294 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.