ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5501/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. x/2019, Sindicatul Finanțe Publice Iași în numele și pentru membrii de sindicat nominalizați în acțiune, a chemat în judecată civilă pârâții Direcția Generale Regionale a Finanțelor Publice Iasi, Agenția Naționala e Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea pe care ce se va pronunța, pârâții să fie obligați:

- să acorde si sa plătească reclamanților diferentele dintre drepturile salariale efectiv încasate si drepturile salariale care li s-ar fi cuvenit prin includerea sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de munca începând cu data de 01.01.2018. sau duna caz de la data angajării in cadrul DGRFP Iasi prin acordarea unui snor 15% la salariul de baza;

să se actualizeze aceste sume cu rata inflației;

- să plătească dobânda legală începând de la data 01.01.2018 si până la data plății efective;

- să acorde membrilor de sindicat sporul pentru condiții vătămătoare și pe viitor;

- să le acorde, pe viitor, un concediu de odihna suplimentar de 5 zile lucratoare intr-un an de activitate, sau fracție din anul de activitate desfășurat, iar pentru perioada 01.01.2018 si pana la momentul acordării efective a concediului suplimentar de odihna, compensarea in bani a concediului de odihna suplimentar cuvenit, in condițiile in care acesta nu mai poate fi acordat in zile de concediu.

Prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2019 printre altele, s-a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de sindicat pentru membrii de sindicat A., B., C., D., C., C. Și C., s-a dispus înregistrarea separată a celor șase dosare și repartizarea la completul D5CA, cu termen la 20.02.2020, pentru când s-au citat părțile cu mențiunea de a răspunde la excepția necompetenței teritoriale exclusive raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din legea nr. 554/2004.

Cauza privind pe membrul de sindicat C. a fost înregistrată pe rolul rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2020.

La termenul de judecată din data de 20.02.2020, s-a pus în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 129/2020/CA din data de 20.02.2020 Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență că, în condițiile în care membrul de sindicat C., în numele căruia sindicatul a formulat acțiunea, are domiciliul în județul Maramureș, revine Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal competența teritorială de soluționare a cauzei, dispozițiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 fiind clare sub aspectul stabilirii competenței teritoriale, în sensul că acțiunea care se introduce în numele reclamantului (membri de sindicat) de orice persoană de drept public sau privat (sindicat), indiferent de calitatea acestuia din proces, este de competența instanței de la domiciliul reclamantului.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 23.03.2020 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar, respectiv x/2020

Hotărârea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 878 din data de 24 iulie 2020 Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Maramureș, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că, prin noțiunea de domiciliu în sens procesual legiuitorul a avut în vedere locul unde partea locuiește în mod efectiv, fără a interesa adresa de domiciliu cu care aceasta figurează în evidențele publice. Astfel, această instanță a avut în vedere locuința de care în mod statornic se folosește partea, raportându-se așadar, în vederea determinării competenței teritoriale de soluționare a cauzelor de către instanțele de judecată, la localitatea în care aceasta trăiește și în care, eventual, își desfășoară activitatea profesională.

Răspunzând prin înscrisul depus la fila x solicitării instanței, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a arătat că reclamanta își are stabilită reședința în municipiul Iași. Coroborând această informație cu faptul că reclamanta deține calitatea de angajată a DGRFP Iași, ceea ce presupune desfășurarea activității în aria de competență a respectivului pârât, instanța a extras concluzia potrivit căreia reclamanta C. locuiește în mod efectiv în județul Iași.

Având așadar în vedere că domiciliul reclamantei este situat în raza de competență a Tribunalului Iași, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată, cu soluționarea căreia Sindicatul Finanțe Publice Iași, ca reprezentant legal al membrului său, C., ce are calitatea juridică de reclamantă, a învestit instanța de judecată, respectiv Tribunalul Iași, plasează acțiunea în sfera de aplicare a prevederilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În prezenta cauză, aspectul care a generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", respectiv de domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată, neexistând interpretări diferite și sub aspectul calității procesuale a Sindicatului, ambele instanțe aflate în conflict fiind de acord că Sindicatul are doar calitatea de reprezentant legal al membrului său, C., ce are calitatea procesuală de reclamantă, sindicatul formulând acțiunea în numele și în interesul membrului său.

Raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că acest text de lege instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Prin urmare, textul legal instituie o competetență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică și nu în raport cu locuința în fapt a acestuia (ce poate fi fără forme legale și modificată frecvent) sau cu locul unde acesta își desfășoară activitatea.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în regulator de competență, constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința în fapt, eventual cu locuința unde aceasta își desfășoară activitatea profesională, apreciind că acestea nu pot constitui temei al stabilirii competenței, ele având relevanță sub aspectul comunicării actelor de procedură.

Faptul că, prin articolul 155 alin. (6) C. proc. civ. legiuitorul a permis persoanelor fizice ca, în cazul în care nu locuiesc la domiciliu să fie citate la locul ales de ele, eventual, la locul unde își desfășoară activitatea curentă, nu înseamnă că acestea au deopotrivă și posibilitatea de a-și alege instanța competentă să le judece, atribuind acestui " loc ales", valoarea juridică a domiciliului legal.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Din analizarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, incidente în cauză, rezultă că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Cum aceste prevederi sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamanta trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Cum din copia actului de identitate al reclamantei, depusă la dosarul Tribunalului Iași rezultă că acesta are domiciliul în localitatea Baia Mare, județ Maramureș, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a stabili competența de soluționare în primă instanță a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Maramureș.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare în primă instanță a cererii formulată de Sindicatul Finanțe Publice Iași - în numele și pentru reclamanta C. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competent după domiciliul legal al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei având ca obiect cererea formulată de Sindicatul Finanțe Publice Iași - în numele și pentru reclamanta C., având domiciliul legal în Baia Mare, str, Ghe. Doja, nr. 14, județ Maramureș și reședința în Municipiul Iași, județ Iași în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2020.