ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
1.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin sentința nr. 239 din 12 decembrie 2013
pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, s-a dispus:
- respingerea excepției invocată de pârâtul
Ministerul Transporturilor cu privire la lipsa de obiect a cererii de
suspendare a executării Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de
Ministerul Transporturilor;
- admiterea în parte a cererii de suspendare
a executării formulată de reclamantul I.M.;
- suspendarea, în privința reclamantului, a
executării Anexei nr. 1 - Norme privind autorizarea școlilor de conducere și a
instructorilor auto - aprobate prin Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de
Ministerul Transporturilor, publicat în M. Of. Partea I nr. 267 bis/13.05.2013
până la pronunțarea instanței de fond;
- respingerea cererii de suspendare a
executării în privința celorlalte anexe ale Ordinului nr. 733 din 25 aprilie
2013.
Instanța de fond a considerat că se impune admiterea
cererii de suspendare a executării doar în privința Anexei nr. 1 din Ordinul
nr. 733 din 25 aprilie 2013, care impune noi condiții de autorizare pentru instructorii
auto, obligatoriu de îndeplinit într-un termen scurt, fiind respinsă cererea formulată
de reclamant și în privința celorlalte anexe la ordin, referitoare la atestarea
profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, metodologia
de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor
în vederea obținerii permisului de conducere, programa de școlarizare, condițiile
și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea
obținerii permisului de conducere.
Admiterea în parte a cererii de suspendare a executării
a fost motivată de judecătorul fondului prin îndeplinirea cumulativă a condițiilor
prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privința
existenței unui caz bine justificat, cât și în privința pericolului producerii unei
pagube iminente pentru reclamant.
Condiția existenței unui caz bine justificat,
în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, a fost considerată
ca fiind îndeplinită în cauză față de îndoiala asupra legalității impunerii, într-un
termen scurt, a unor noi condiții de autorizare, excesiv de oneroase în raport cu
acelea existente la data autorizării deținute de reclamant și a cărei valabilitate
este mai îndelungată decât cea impusă prin art. 19 din Anexa nr. 1 la Ordinul
nr. 733/2013 unei persoane care își desfășoară activitatea cu respectarea dispozițiilor
legale în temeiul cărora a fost autorizat și anume, O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea
activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale
și întreprinderile familiale.
Condiția privind pericolul producerii unei pagube
iminente, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,
a fost considerată de asemenea ca fiind îndeplinită în privința reclamantului, dat
fiind că singura sursă de venit a acestuia și a familiei sale este activitatea pe
care o desfășoară în prezent în calitate de instructor auto.
Excepția lipsei de obiect a cererii a fost respinsă,
cu motivarea că, efectul suspendării executării actului administrativ este prevăzut
în art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 și constă în încetarea oricărei forme
de executare, până la expirarea duratei suspendării dispusă de instanță sau până
la încetarea de drept a suspendării în cazul în care persoana vătămată nu introduce
acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 239 din 12 decembrie 2013
a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, în condițiile prevăzute de
art. 483 C. proc. civ., republicat.
2.1. Motivele de casare și principalele argumente
invocate
În susținerea recursului, recurentul a invocat
motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.,
republicat, solicitând casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea
cererii de suspendare a executării ca nefondată.
Recurentul a reiterat excepția lipsei de obiect
a cererii de chemare în judecată, cu motivarea că, o hotărâre judecătorească de
suspendare a aplicării unui act administrativ cu caracter normativ nu poate avea
decât aceleași efecte pe care le are însuși actul atacat, respectiv efecte erga
omnes, pentru că altfel s-ar încălca stabilitatea actelor juridice și s-ar crea
o aplicare discriminatorie a legii.
Pe fondul cererii, s-a susținut că instanța de
fond a considerat în mod greșit ca fiind îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării Ordinului
nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor.
În privința condiției existenței cazului bine
justificat, recurentul a arătat că instanța de fond nu a identificat aparentul conflict
între normele cuprinse în Ordinul nr. 733/2013 și actele normative cu forță juridică
superioară în baza cărora a fost emis și nu a reținut argumente juridice aparent
valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat în cauză.
În privința condiției pericolului producerii unei
pagube iminente, recurentul a susținut că intimatul nu a administrat dovezi care
să confirme aspectele invocate, iar simplele sale afirmații sunt lipsite de relevanță.
Recurentul a criticat concluzia primei instanțe
că paguba iminentă ar putea exista sub forma prejudiciului material constând în
veniturile obținute din această activitate pe care intimatul nu ar avea posibilitatea
să le recupereze în viitor, fără a fi aduse argumente și dovezi concludente în acest
sens.
2.2. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea formulată intimatul I.M. a solicitat
respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța
de fond ca fiind legală și temeinică.
Procedura de soluționare a recursului
3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul
filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile
art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul
filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie
2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. republicat.
Prin încheierea Camerei de Consiliu din data de
8 octombrie 2014, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit
în cauză că, recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe care de consecință,
a declarat recursul pârâtului Ministerul Transporturilor ca fiind admisibil în principiu,
în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat
termen de judecată pe fond a recursului.
3.2. Cu privire la fondul cauzei
3.2.1. Analiza motivelor de casare invocate
Ordinul nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul
Transporturilor pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători
auto și a instrucțiunilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație
rutieră și a instructorilor de conducere auto, a metodologiei de organizare și desfășurare
a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii
permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile
și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea
obținerii permisului de conducere.
Cu privire la Anexa nr. 1 din acest ordin prin
care au fost aprobate Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și
a instructorilor auto, prima instanță a considerat neîntemeiat că sunt îndeplinite
cerințele cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
pentru suspendarea executării actului administrativ și a suspendat executarea normelor
juridice din Anexa nr. 1 a ordinului susmenționat până la pronunțarea instanței
de fond.
Suspendarea executării actului administrativ este
condiționată, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de
existența unui caz bine justificat și de prevenirea unei pagube iminente, ceea ce
intimatul - reclamant nu a dovedit în cauză pentru admiterea cererii formulată.
Condiția existenței unui caz bine justificat nu
este îndeplinită în prezentul litigiu, întrucât nu au fost invocate argumente juridice
aparent valabile cu privire la nelegalitatea ordinului contestat și nici nu s-au
identificat împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
acestui act, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Condiția prevenirii unei pagube iminente, definită
în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca prejudiciul material viitor și previzibil,
nu este îndeplinită în cauză, dat fiind că, intimatul - reclamant nu a administrat
probe concludente pentru dovedirea susținerilor sale din cerere privind lipsirea
sa de venituri, ca urmare a executării ordinului contestat, care a stabilit un termen
de 6 luni pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute în noua reglementare.
În consecință, se apreciază că nu sunt îndeplinite
cerințele impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ și
această măsură provizorie nu se justifică față de adoptarea ulterioară de către
Ministerul Transporturilor a Ordinului nr. 75/2014 privind reglementarea activității
de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, astfel
că, în perioada aplicării acestui ultim act normativ - până la 12 februarie 2015,
nu mai produce efecte ordinul considerat nelegal de către intimatul - reclamant
și nu mai există temei pentru a se dispune suspendarea executării solicitată în
cauză.
3.2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul
juridic al acesteia
Față de considerentele care au fost expuse, Înalta
Curte constată că este nelegală hotărârea instanței de fond și în baza dispozițiilor
art. 497 alin. (1) C. proc. civ., republicat și art. 20 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, va admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, va casa hotărârea
atacată și pe cale de consecință, va respinge cererea de suspendare a executării
formulată de reclamantul Iordache Mircea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor
împotriva sentinței nr. 239 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată.
Respinge cererea de suspendare a executării formulată
de reclamantul Iordache Mircea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie
2014.