ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2343/2015

Decizia nr. 2343/2015

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 659/45/2013, la data de 17 octombrie 2013, reclamantul A., în calitatea sa de persoană fizică autorizată, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând următoarele:

- anularea, în tot, a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, emis de Ministerul Transporturilor pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, inclusiv cele 4 anexe care fac parte integrantă din ordin;

- suspendarea, de îndată, a executării aplicării Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, emis de Ministerul Transporturilor, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

- recunoașterea dreptului și a interesului legitim constând în anularea totală și absolută, de îndată, a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, în suspendarea executării/aplicării lui, precum și în repunerea de îndată în drepturile subiective, consacrate de actele normative interne.

Prin Sentința nr. 45/2014 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., persoană fizică autorizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor;

- a anulat prevederile cuprinse în Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, ce se constituie în Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013, emis de Ministerul Transporturilor, în partea care obligă pe instructorii auto să desfășoare activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere doar sub forma de școli de conducători auto organizate în regim juridic de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008, precum și să dețină baza materială și logistică prevăzută ca și condiție de autorizare a acestei forme de organizare a activității;

- a suspendat executarea prevederilor anulate până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurentul invocă motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, susținând că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul arată că prima instanță a făcut referire în mod neîntemeiat la dispozițiile art. 23 ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, or temeiul legal de elaborare a actului normativ contestat este dat de dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) și ale art. 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, astfel că aceasta a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Mai arată recurentul că instanța se contrazice, deoarece pe de o parte susține că OMT nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul Transporturilor în calitatea sa de autoritate cu deplină competență de reglementare conferită de O.G. nr. 27/2011, iar, pe de altă parte, își fundamentează soluția pronunțată pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002.

Apreciază recurentul că invocarea excesului de putere de către instanța de fond, așa cum este definit acesta prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este în mod evident eronată în condițiile în care Curtea de apel a reținut că Ministerul Transporturilor are competență deplină de reglementare în ceea ce privește dispozițiile Ordinului nr. 733/2013.

Subliniază recurentul că instanța de fond a menționat în mod eronat faptul că prin dispozițiile contestate de către reclamant s-ar fi impus tuturor instructorilor auto să se reorganizeze ca școli de șoferi auto, ceea ce echivalează cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Arată recurentul că prima instanță, prin interpretarea greșită a normelor de drept material, a omis cu desăvârșire faptul că prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Anexa 1 la Ordin au un caracter general și că nu întâmplător acestea se regăsesc în Capitolul I - Dispoziții Generale din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 și că prevederile art. 6 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 reglementează în fapt condițiile de acordare a autorizațiilor și, ca urmare, pentru aceste considerente, aceste dispoziții se regăsesc în cuprinsul Capitolului II din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013.

În opinia recurentului, din soluția instanței de fond rezultă că aceasta face confuzie între formele de organizare a desfășurării activității de pregătire practică a candidaților viitori șoferi și condițiile pe care instructorii auto trebuie să le îndeplinească. Pe de altă parte, reclamantul a formulat în fond critici numai cu privire la condiții, iar nu cu privire la formele de organizare, astfel că instanța trebuia să se pronunțe numai asupra acestora.

Apreciază recurentul că aceasta denotă lipsa totală de interes a instanței de fond în a analiza actul normativ contestat în strânsă corelație cu actele normative în vigoare, aplicabile speței.

Se arată în motivele de recurs că, contrar celor susținute de instanța de fond, stabilirea condițiilor de autorizare a avut în vedere asigurarea unei concurențe loiale și aplicarea principiului egalității, autoritatea instituind în acest sens norme comune aplicabile unitar, indiferent de forma de organizare a operatorului economic care va desfășura activitate de pregătire în vederea obținerii permisului de conducere auto.

În opinia recurentului, contrar celor afirmate de instanța de fond, Ordinul nr. 733/2013 corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare, iar susținerea instanței de fond potrivit căreia, prin implementarea acestor condiții, se adaugă în mod nepermis la Ordonanța nr. 27/2011 nu are nici un fundament.

În consecință, apreciază recurentul, în speță nu puteau fi reținute motive de nelegalitate a dispozițiilor Anexei I la Ordinul nr. 733/2013 și, ca atare, în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus anularea acesteia.

În privința cererii de suspendare a executării Anexei I la ordin, recurentul învederează că obiectul cererii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 733 din 25 aprilie 2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; iar, pe fondul cererii, că, deși prin măsura anulării dispozițiilor din OMT nr. 733/2013 instanța a reținut ca fiind implicit îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, instanța de fond nu a analizat deloc dacă în speță este îndeplinită și condiția pagubei iminente, cu privire la care intimatul-reclamant nu a administrat nicio probă, or, suspendarea poate fi dispusă numai în măsura îndeplinirii cumulative a celor două condiții menționate (cazul bine justificat și paguba iminentă).

Concluzionează recurentul că soluția instanței de fond în ceea ce privește suspendarea este lipsită de temei legal față de împrejurarea că instanța nu a analizat și îndeplinirea celei de-a doua condiții.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. - PFA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din 22 aprilie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul Ministerul Transporturilor ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

La data de 7 mai 2015, în interesul recurentului Ministerul Transporturilor și în baza prevederilor art. 61 - 63, coroborat cu art. 148 C. proc. civ. republicat, a formulat cerere de intervenție accesorie Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România - C.O.T.A.R., reprezentativă pentru sectorul de activitate „transporturi rutiere”, respectiv pentru clasele CAEN Rev. 2 - 4931 - transporturi urbane, suburbane și metropolitan de călători, 4932 - transporturi de taxiuri, 4939 - alte transporturi terestre de călători, 8553 - școli de conducere (pilotaj), conform Legii nr. 62/2011 și Sentințelor civile nr. 23 FED din 16 noiembrie 2012 și nr. 2FED din 18 ianuarie 2013 pronunțate de Tribunalul București.

Intervenienta C.O.T.A.R. a solicitat admiterea cererii de intervenție și a recursului declarat de Ministerul Transporturilor, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate de intimatul-reclamant, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de intervenție au fost expuse argumentele pentru casarea hotărârii primei instanțe, precizându-se că intimatul-reclamant nu a indicat nici un temei de nelegalitate pentru Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 și nici împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, făcând susțineri care vizează numai oportunitatea actului și nu legalitatea acestuia.

La data de 27 mai 2015, intimatul-reclamant a depus întâmpinare la cererea de intervenție accesorie și a invocat excepția lipsei calității de reprezentant și implicit, excepția lipsei calității procesuale active conform prevederilor art. 62 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 62/2011, solicitând respingerea acestei cereri ca fiind lipsită de interes și inadmisibilă, față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 33 și art. 148 C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamantul A. - PFA a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea în tot a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, inclusiv a celor 4 anexe care fac parte din ordin, precum și suspendarea executării ordinului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

Din motivarea acțiunii în anulare rezultă, astfel cum în mod corect a constatat curtea de apel, că se contestă în fapt Anexa 1 cuprinzând Normele de autorizare a școlilor de conducători auto și instructori auto (Capitolul I, art. 3 și 4 lit. b), Capitolul II, art. 6 alin. (3) și (4), Capitolul III în măsura în care se solicită acte privind dovada îndeplinirii condițiilor de la art. 6 din capitolul precedent, art. 9 alin. (3), Capitolul V, art. 10, 11, 19, 20); Anexa 2 (Normele de atestare a profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto), Capitolul IV, art. 16; Anexa 3, art. 45 lit. g) și Anexa 3 (art. 7 alin. (4)).

Instanța de fond a reținut că motivele menționate de reclamant se centrează în fapt pe problema reglementării prin care instructorii auto nu mai pot fi autorizați doar cu pregătirea practică a celor care doresc obținerea permisului de conducere, ci trebuie să îndeplinească condițiile de autorizare ale școlii de conducători auto organizate sub formă de PFA (trebuie să asigure și pregătirea teoretică); că, în opinia acestuia, prin ordinul contestat Ministrul Transporturilor a impus condiții de autorizare noi, care determină încetarea activității PFA-urilor ce asigură doar pregătirea practică a cursanților, pe considerentul unei organizări unitare a activității de pregătire (incluzând și pregătirea practică și pregătirea teoretică), în vederea responsabilizării celor care asigură această pregătire, cu scopul de a crește nivelul de cunoștințe al viitorilor conducători auto; că problema supusă analizei este aceea dacă legislația națională în baza și pentru organizarea căreia a fost emis ordinul, ca act administrativ subsecvent, reglementează posibilitatea asigurării doar a pregătirii practice de către instructorii auto (organizați ca PFA) și dacă, în acest caz, prin Ordinul emis, Ministrul Transportului nu a introdus condiții care indirect nu respectă această reglementare.

Admițând în parte acțiunea, Curtea de Apel Iași a anulat parțial Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013, respectiv numai prevederile cuprinse în Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, ce se constituie în Anexa nr. 1 la Ordin, în partea care obligă pe reclamant să-și desfășoare activitatea de pregătire practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere sub forma unei școli de conducători auto în regim de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008, precum și să dețină o bază materială și logistică corespunzătoare pentru această formă de organizare a activității.

Totodată, prin sentința recurată, instanța de fond a dispus suspendarea executării prevederilor anulate până la soluționarea definitivă a cauzei.

Se arată, astfel, în considerentele hotărârii recurate că se vor anula doar prevederile din Anexa nr. l la Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, referitoare la modul de organizare și de desfășurare a activității de instructor auto, persoană fizică autorizată căreia îi recunoaște dreptul de a funcționa în mod autonom de școlile de conducători auto organizate ca societăți comerciale, pentru componenta de pregătire practică a cursanților, în vederea deținerii de către aceștia a permisului de conducere auto.

Procedând astfel, instanța de fond a respins cererea de anulare cu privire la toate celelalte dispoziții ale Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, iar intimatul-reclamant A. - PFA nu a declarat recurs împotriva soluției pronunțate în acest sens, astfel că nu se impune analiza dispozițiilor respective de către instanța de control judiciar.

În atare situație, urmează a fi analizate criticile formulate în recursul declarat de Ministerul Transporturilor numai cu privire la acele dispoziții din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 care au fost anulate și numai prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, constându-se că hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei și deci nu se impune a fi casată în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Cu privire la soluția de admitere în parte a acțiunii, se constată că instanța de fond nu a indicat în concret dispozițiile din Anexa 1 la Ordinul nr. 733 din 25 ianuarie 2013 care au fost anulate prin hotărârea pronunțată și nici actele normative cu forță juridică superioară care ar fi fost încălcate prin această reglementare, determinând astfel anularea lor.

În condițiile în care prevederile anulate nu se regăsesc în cuprinsul unei anumite norme din ordinul atacat, din formularea cu caracter general a dispozitivului, dar mai ales din considerentele hotărârii atacate, se poate desprinde concluzia că anularea a fost dispusă de instanța de fond cu privire la art. 4 lit. b), art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii, alin. (3) lit. b) și lit. c) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor, care reglementează forma de organizare și dotările necesare pentru școlile de conducători auto în regim de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite de O.U.G. nr. 44/2008.

Reglementarea anulată de instanța de fond prevede:

- la art. 4 lit. b), că școlile de conducători auto sunt organizate și în regim de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite de O.U.G. nr. 44/2008 pentru desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, de către instructori de conducere auto, denumiți în continuare instructori auto, atestați conform reglementărilor specifice în vigoare, care au obținut autorizația de școli de conducători auto, în conformitate cu prevederile acestor norme;

- la art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii, lit. b) și lit. c), autorizarea școlilor de conducători auto de către instructorii auto în regim juridic de persoane fizice autorizate se face de către Autoritatea Rutieră Română, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiții, inclusiv cele referitoare la: deținerea unui sistem tehnic de monitorizare video și audio pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere, deținerea unor spații adecvate procesului de învățământ și deținerea echipamentelor și a dotării tehnico-didactică corespunzătoare programelor școlare de pregătire teoretică și instruire practică în conducerea auto.

Cu privire la forma juridică de organizare prevăzută la art. 4 lit. b) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru școlile de conducători auto, se constată că instanța de fond și-a însușit în mod eronat apărarea intimatului-reclamant referitoare la pretinsa vătămare adusă prin această reglementare dreptului său de a-și desfășura în continuare activitatea de instructor auto, fără a avea în vedere că Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 a aprobat norme pentru două regimuri juridice distincte și anume: a) regimul juridic al instructorului auto, care poate presta în regim de liberă practică (autorizată) activitatea de pregătire practică a persoanelor care solicită acest serviciu și b) regimul juridic al școlii de șoferi, care desfășoară activitate integrală de pregătire (teoretică și practică) într-un cadru instituțional, care se poate desfășura și de către instructorul auto, care îndeplinește și celelalte condiții legale de autorizare (bază materială, onorabilitate, competență profesională pentru pregătirea teoretică a cursanților).

Această distincție rezultă în mod clar și neechivoc din cuprinsul Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, care, în Anexa nr. 1, prevede normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, iar în Anexa nr. 2 prevede normele privind atestarea instructorilor de conducere auto, fiind deci o consecință a atribuțiilor diferite conferite prin lege, deoarece școlile de conducători (organizate ca persoane juridice sau ca persoane fizice autorizate) fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire integrală a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere, conform prevederilor art. 62 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, spre deosebire de instructorii auto atestați, care pot efectua numai pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere.

Reglementarea formelor de organizare juridică prevăzute la art. 4 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2015 pentru organizarea școlilor de conducători auto nu poate avea ca efect desființarea categoriei socioprofesionale a instructorilor auto atestați și nici nu poate fi de natură să afecteze dreptul acestora la proprietate și la libera alegere a profesiei, deoarece de referă exclusiv la autorizarea școlilor auto, pentru care emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislației privind circulația pe drumurile publice și prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislației comunitare în domeniu: Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătățirea siguranței rutiere, facilitarea liberei circulații a persoanelor care își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul și reducerea posibilităților de fraudare, precum și Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, care recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa motivat accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică.

Conform acestei ultime directive și actului normativ prin care a fost transpusă în ordinea juridică internă - O.U.G. nr. 49/2009, autoritățile competente române pot condiționa accesul la o activitate de servicii sau la exercitarea acesteia de obligația prestatorului de a se constitui sub o anumită formă juridică, dacă o asemenea cerință nu este discriminatorie, este justificată printr-un motiv imperativ de interes general și este adecvată pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit.

Ministerului Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 - 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 4 alin. (1) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013, a adoptat, prin Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie prin normele de autorizare a școlilor de conducători auto, deoarece au fost prevăzute condiții similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice și persoane fizice autorizate), cu scopul de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică și practică, în vederea obținerii permisului de conducere, o pregătire teoretică și practică reală și calitativă și desfășurarea în bune condiții, cu posibilitatea verificării, a modului de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.

Astfel, se reține că obligația de a deține în folosință exclusivă și permanentă spațiul pentru procesul de învățământ nu are un caracter nelegal sau abuziv, întrucât un asemenea spațiu poate fi deținut cu orice titlu (închiriere, comodat), fiind necesar pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a procesului de instruire teoretică.

Măsura dotării vehiculelor cu sistem tehnic și de monitorizare video și audio a fost prevăzută pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere și a fost justificată de propunerea Ministerului Administrației și Internelor cu adresa nr. 2069709 din 27 septembrie 2012, de includere în componența dotării autovehiculelor folosite la executarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, a unui sistem tehnic omologat cu monitorizare a probei, care să ofere fiecărei părți interesate (candidat, școală de conducători auto autorizată, serviciul comunitar permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor) proba martor a modului de desfășurare a probei respective.

Cerința deținerii echipamentelor și dotării tehnico-didactice corespunzătoare conținutului programelor școlare de pregătire teoretică și practică este, de asemenea, justificată față de atribuțiile recunoscute prin lege școlilor de conducători auto pentru pregătirea integrală teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligații suplimentare pentru creșterea nivelului de pregătire a cursanților și implicit, a gradului de siguranță rutieră.

Toate aceste cerințe nu încalcă principiul egalității de tratament și nici libera concurență a agenților economici, sens în care s-a și exprimat Consiliul Concurenței (anterior emiterii Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, la solicitarea adresată sub nr. 6318 din 12 februarie 2013 de Ministerul Transporturilor), arătându-se că reglementarea școlilor de conducere auto prevede condiții, în mare parte similare, pentru ambele forme de organizare, ca societăți comerciale sau în regim de persoane fizice autorizate și că piața se va regla oricum prin introducerea unor condiții de calitate.

Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că nu există temei pentru admiterea acțiunii în anulare formulată de reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta, în calitatea sa de instructor, nici nu a dovedit existența unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim care să fi fost vătămat prin reglementarea emisă prin ordinul contestat cu privire la școlile de conducători auto și care se adresează deci unei alte categorii de subiecte de drept.

Constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 67 C. proc. civ., republicat în raport cu obiectul cererii de intervenție accesorie și calitatea titularului acestuia, dovedită prin hotărârile judecătorești de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011, Înalta Curte va admite cererea de intervenție formulată de intervenienta C.O.T.A.R.

În consecință, Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie și prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. - persoană fizică autorizată.

Curtea constată că nu se mai impune examinarea criticilor formulate în recurs cu privire la măsura suspendării executării Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, întrucât efectele acestuia nu se mai aplică la data soluționării prezentului recurs, ca urmare a emiterii Ordinelor nr. 75/2014 și nr. 64/2015 emise de Ministerul Transporturilor pentru reglementarea activității de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Jurisdicției Supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa constantă în această materie, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 705 din 18 februarie 2015, nr. 753 din 20 februarie 2015, nr. 1434 din 27 martie 2015 și nr. 1901 din 07 mai 2015.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 67 și 497 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și cererea de intervenție accesorie și, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată și, pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. - PFA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 45/2014 din 14 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului Ministerul Transporturilor, formulată de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A. - PFA, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM