ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2259/2015

Decizia nr. 2259/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/45 din 11 noiembrie 2013, reclamantul A., în calitatea sa de persoană fizică autorizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, a solicitat: anularea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor, emis de Ministerul Transporturilor, suspendarea executării aplicării Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, emis de Ministerul Transporturilor, precum și recunoașterea dreptului și a interesului legitim constând în anularea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, în suspendarea executării/aplicării lui, precum și în repunerea de îndată în drepturile subiective, consacrate de actele normative interne.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 55 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea în anulare introdusă de persoana fizică autorizată A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor; a anulat prevederile cuprinse în Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, ce se constituie în Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013, emis de Ministerul Transporturilor, în partea care obligă pe instructorii auto să desfășoare activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere doar sub forma de școli de conducători auto organizate în regim juridic de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008, precum și să dețină baza materială și logistică prevăzută ca și condiție de autorizare a acestei forme de organizare a activității; a suspendat executarea prevederilor anulate până la soluționarea definitivă a cauzei și a luat act de faptul că reclamantul nu solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în cauză.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că temeiul legal de elaborare a actului normativ, a fost dat de dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) și ale art. 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, și nu de dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, cum eronat s-a susținut.

A arătat că instanța de fond se contrazice, deoarece pe de o parte susține că O.M.T. nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul Transporturilor în calitatea sa de autoritate cu deplină competență de reglementare conferită de O.G. nr. 27/2011, iar pe de altă parte, instanța de fond își fundamentează soluția pronunțată pe temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002.

A precizat că aparentul conflict între prevederile O.G. nr. 27/2011 și cele ale art. 23 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 nu se poate soluționa decât în favoarea prevederilor speciale, mai noi, ale O.G. nr. 27/2011.

A mai susținut că prevederile O.M.T. nr. 733/2013 sunt în acord cu dispozițiile legale cu forță juridică superioară, respectiv O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, ale H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor [art. 4 alin. (1) pct. 55], precum și ale O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii de a furniza servicii în România, act normativ care a creat cadrul juridic necesar adoptării măsurilor de implementare a Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciile în cadrul pieței interne și care recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa, motivat, accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică. Mai mult chiar, proiectul în cauză a fost elaborat cu respectarea normelor legislative cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care consacra principiul: "Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă."

Prin urmare, invocarea excesului de putere de către instanța de fond este în mod evident eronată, în condițiile în care Curtea de Apel Iași a reținut, faptul că Ministerul Transporturilor are competență deplină de reglementare în ceea ce privește obiectul de reglementare al Ordinului nr. 733/2013.

A învederat totodată că presupusa condiție ca instructorii autorizați să se organizeze ca școli de șoferi auto nu se regăsește și printre condițiile enumerate la art. 6 din Anexa I la Ordinul contestat la fond.

În ceea ce privește suspendarea Anexei I la ordin, a arătat că, chiar dacă prin măsura anulării dispozițiilor din OMT nr. 733/2013, instanța de fond a reținut ca fiind implicit îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, aceasta nu a analizat deloc dacă în speță este îndeplinită și condiția pagubei iminente, cu privire la care intimatul reclamant nu a administrat nicio probă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura în față instanței de recurs

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 19 februarie 2015 a fost admis în principiu recursul.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susținut că prevederile Ordonanței nr. 195/2002 nu pot fi eludate, întrucât Ordonanța nr. 27/2011 se referă numai la transporturile rutiere și nu la învățământul auto, că procesul de pregătire se desfășoară și pe drumurile publice, nu doar în sălile de curs, că O.U.G. nr. 195/2002 a fost modificată prin Legea nr. 203/2012, fiind menținută obligativitatea Ministerului Transporturilor de a colabora cu Ministerul Educației Naționale pentru reglementarea activității din școlile de conducători auto, nefiind singura autoritate competentă de a emite ordine care reglementează această activitate.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului - pârât solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și menținerea Ordinului MT nr. 733/2013.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului - reclamant la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Principalul considerent prin intermediul căruia instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamant s-a referit la impunerea, prin ordinul atacat, ca instructorii auto să îndeplinească, în vederea autorizării pentru desfășurarea activității lor și a condițiilor pentru asigurarea pregătirii tehnice.

Instanța de fond a reținut că această dispoziție a fost emisă cu exces de putere și constituie o intervenție nepermisă în dreptul reclamantului de a desfășura activități de natură comercială în mod autonom, în limitele și condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008.

Prima instanță a mai apreciat că și condițiile care obligă instructorul auto să se asimileze unei școli, respectiv să dețină spații adecvate procesului de învățământ, să funcționeze într-o locație unică, etc. reprezintă o imixtiune nepermisă în dreptul persoanei de a-și exercita în mod liber de orice constrângeri administrative activitatea pentru care a fost autorizat.

Așadar, excesul de putere invocat de judecătorul fondului privește exclusiv dreptul reclamantului de a-și desfășura activitatea pentru care a fost autorizat, în condițiile O.U.G. nr. 44/2008, avându-se în vedere că O.G. nr. 27/2011, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 733/2013, a prevăzut că autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme, conform art. 62 alin. (2).

Judecătorul fondului nu și-a argumentat opțiunea ci doar a enunțat dreptul reclamantului ce a fost încălcat prin emiterea Ordinului nr. 733/2013.

Or, instanța de fond nu a ținut seama că certificatul de înregistrare la ONRC Iași atestă numai înregistrarea în registrul comerțului, autorizarea funcționării și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă.

Obligativitatea obținerii unui atestat de pregătire profesională a instructorilor de conducere auto și a unei autorizații de instructor auto, ambele emise de Ministerul Transporturilor în condițiile unei legislații speciale, permit exercitarea în concret a activității comerciale.

În concluzie, persoana fizică autorizată în domeniul instructori auto nu își poate exercita în fapt activitatea, fără a fi atestat și autorizat de autoritatea competentă - Ministerul Transporturilor.

Din acest punct de vedere condițiile excesului de putere invocate de reclamant și reținute de prima instanță, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată nu sunt întrunite deoarece recurentul și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competențelor sale prevăzute de lege (O.G. nr. 27/2011) și cu respectarea drepturilor reclamantului, ținându-se seama că dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 care prevăd autorizarea PFA reprezintă numai o condiție prealabilă de organizare a activității de instructori auto.

În ceea ce privește susținerea instanței de fond conform căreia instructorul auto organizat sub forma PFA este obligat să se organizeze în școală de șoferi auto și să presteze activitate integrală de pregătire (practică și teoretică) este contrazisă de dispozițiile art. 6 din Anexa I la Ordinul nr. 733/2013, în speță putându-și continua activitatea de PFA și având posibilitatea să desfășoare activitate de pregătire practică și nu teoretică.

Având în vedere scopul pentru care a fost emis Ordinul nr. 733/2013 pentru necesitatea asigurării unui cadru eficient, complet și unitar de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și pentru a se asigura cadrul legal necesar verificării și controlului acestei activități din punct de vedere administrativ și fiscal, apropierea condițiilor specifice de dotare a celor care exercită activitatea este în concordanță cu interesul public care, în materia dreptului administrativ este primordial interesului privat.

Reglementarea autorizării/atestării instructorului auto organizat ca persoană fizică autorizată nu îi îngrădește acestuia dreptul de a exercita activitatea, însă susținerea instanței de fond în sensul că exercitarea trebuie să fie liberă de orice constrângeri administrative nu este conformă cu principiile desfășurării unui serviciu public a cărui organizare trebuie să se facă unitar, pentru ca persoanele care doresc să se pregătească în scopul obținerii carnetului de conducere să aibă cu adevărat șanse egale, indiferent pentru care mod de organizare a activității vor opta.

Constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 67 C. proc. civ., republicat în raport cu obiectul cererii de intervenție accesorie și calitatea titularului acestuia, dovedită prin hotărârile judecătorești de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011, Înalta Curte va admite cererea de intervenție formulată de intervenienta C.O.T.A.R.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul-pârât, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de acestea, în temeiul art. 497 Noul C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se va admite cererea de intervenție accesorie și constatându-se întrunite motivele de casare invocate de recurent, se va admite recursul formulat și, în consecință, se va dispune casarea sentinței recurate.

În temeiul art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată se va respinge ca neîntemeiată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței nr. 55 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimatul - reclamant A. la plata sumei de 200 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentului Ministerul Transporturilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV