ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2014

Asupra contestației de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 48 din 7 februarie 2014 Tribunalul Bihor în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată sesizarea formulată de către „Comisia de evaluare a situației juridice condamnaților aflați în executarea pedepselor" de la Penitenciarul Oradea vizând aplicarea legii penale mai favorabile privind pe persoana condamnată D.I. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor în data de 31 ianuarie 2014, Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Oradea a sesizat instanța cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, vizând condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 182 din 8 octombrie 2013 a Tribunalului Bihor, definitivă prin nerecurare.

Prin sentința penală nr. 182 din 08 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin nerecurare, în baza art. 449 C. proc. pen. anterior s-a admis cererea de contopire a pedepselor condamnatului D.I. și s-au dispus următoarele: s-a descontopit pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. aplicată prin sentința penală nr. 143/2009 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 457 din 08 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente de: 8 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. și 2 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals material prevăzut de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. în baza art. 36 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. proc. pen. și art. 35 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele descontopite mai sus cu pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 595 din 19 aprilie 2012 a Jud. Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 690/R din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani și 2 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară. în baza art. 71 C. pen. s-a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. în baza art. 36 alin. (3) C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 09 octombrie 2009 până la 13 noiembrie 2009 și perioada executată de la 15 octombrie 2012 lăzi.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. În cadrul operațiunii de individualizare judiciară operată prin sentința penală nr. 182/2013 a Tribunalului Bihor s-a dat efect și circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu consecința reducerii obligatorii a limitelor de pedeapsă sub minimul special, potrivit reglementarii din vechiul C. pen. Totodată Tribunalul a reținut că această circumstanța atenuantă judiciară nu se mai regăsește în conținutul său legal în noua legislație penală.

Mai precis, „conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii" stipulată în art. 74 alin. (1) lit. a) vechiului C. pen. nu își are corespondent în niciunul dintre cazurile enumerate în art. 74 din N.C.P., astfel încât nu se impune reducerea pedepsei cu o treime conform art. 76 alin. (1) din N.C.P. Ca atare, în aplicarea art. 6 C. pen., instanța de fond a constatat că pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune nu depășește maximul special din noua normă de incriminare. Nici prevederile concursului de infracțiuni conform N.C.P. nu sunt de natură să creeze o situație mai favorabilă condamnatului, câtă vreme adăugarea la pedeapsa de 8 ani închisoare a unei treimi din restul pedepselor cumulate ar conduce la depășirea pedepsei de 8 ani 2 luni închisoare în executarea căreia se afla în prezent acesta.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul D.I., solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței și pe fond aplicarea legii penale mai favorabile inclusiv cu privire la regimul sancționator. Prin Decizia penală nr. 2/C din 3 martie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 116/2013, raportat la a. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat D.I. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 182/2013 a Tribunalului Bihor, cu ocazia individualizării, judiciare a pedepsei s-a dat eficiență și circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reținut ca această circumstanță atenuantă judiciară nu se mai regăsește în conținutul său legal în noua reglementare, neavând corespondent în nici unul dintre cazurile enumerate în art. 74 din N.C.P. Având în vedere că în cadrul incidenței legii penale mai favorabile trebuie să se verifice corespondența conținutului legal al instituțiilor de drept penal substanțial, în speță, în mod corect s-a apreciat că nu se pot aplica dispozițiile art. 76 alin. (1) din N.C.P. S-a mai constatat că pedepsele stabilite pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate ia fals material prevăzuta în art. 320 alin. (1) din N.C.P. (închisoare de la 6 luni la 3 ani) și evaziune fiscala în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea însă a art. 36 alin. (1) N.C.P.

(închisoare de la 7 ani la 16) nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă. De asemenea, prevederile concursului de infracțiuni conform N.C.P. nu sunt de natură să creeze o situație mai favorabilă condamnatului, câtă vreme adăugarea la pedeapsa de 8 ani închisoare a unei treimi din restul pedepselor cumulate ar conduce la depășirea pedepsei de 8 ani 2 luni închisoare în executarea căreia se afla în prezent acesta. Decizia mai sus menționate a fost atacată de contestatorul - condamnat D.I. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind-liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul condamnat D.I. a criticat decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a soluționat contestația formulată de condamnat împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă ca neîntemeiată sesizarea formulată de către „Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor" vizând aplicarea legii penale mai favorabile, hotărâre care, însă, este definitivă. Dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația formulată.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat D.I. împotriva Deciziei penale nr. 2/C din 3 martie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2014.