ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2014

Asupra contestației de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 48 din 7 februarie 2014 Tribunalul Bihor în baza art. 23

din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a respins ca

neîntemeiată sesizarea formulată de către „Comisia de evaluare a situației

juridice condamnaților aflați în executarea pedepselor" de la

Penitenciarul Oradea vizând aplicarea legii penale mai favorabile privind pe

persoana condamnată D.I.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că

prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor în data de 31 ianuarie 2014,

Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Oradea a sesizat instanța cu

privire la aplicarea legii penale mai favorabile, vizând condamnarea dispusă

prin sentința penală nr. 182 din 8 octombrie 2013 a Tribunalului Bihor,

definitivă prin nerecurare.

Prin sentința penală nr. 182 din 08

octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin nerecurare, în

baza art. 449 C. proc. pen. anterior s-a admis cererea de contopire a

pedepselor condamnatului D.I. și s-au dispus următoarele: s-a descontopit

pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. aplicată prin sentința penală nr. 143/2009

a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 457 din 08 februarie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente de: 8 ani

închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 25

raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. și 2 luni închisoare stabilită

pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals material prevăzut de art.

26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. în baza art. 36 alin. (2) C. pen.,

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. proc. pen. și art. 35 alin. (2) C. pen.

s-au contopit pedepsele descontopite mai sus cu pedeapsa de 4 ani închisoare și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și

c) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 595 din 19 aprilie 2012 a Jud.

Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 690/R din 11 septembrie 2012 a

Curții de Apel Oradea pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa de 8 ani și 2 luni închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. cu titlu

de pedeapsă complementară. în baza art. 71 C. pen. s-a interzis condamnatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C.

pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. în baza art. 36 alin. (3) C. pen. anterior

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 09 octombrie 2009

până la 13 noiembrie 2009 și perioada executată de la 15 octombrie 2012 lăzi.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen.,

când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea

completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o

pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special

prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

În cadrul operațiunii de

individualizare judiciară operată prin sentința penală nr. 182/2013 a

Tribunalului Bihor s-a dat efect și circumstanței atenuante prevăzute de art.

74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu consecința reducerii obligatorii a limitelor de

pedeapsă sub minimul special, potrivit reglementarii din vechiul C. pen.

Totodată Tribunalul a reținut că

această circumstanța atenuantă judiciară nu se mai regăsește în conținutul său

legal în noua legislație penală. Mai precis, „conduita bună a infractorului

înainte de săvârșirea infracțiunii" stipulată în art. 74 alin. (1) lit. a)

vechiului C. pen. nu își are corespondent în niciunul dintre cazurile enumerate

în art. 74 din N.C.P., astfel încât nu se impune reducerea pedepsei cu o treime

conform art. 76 alin. (1) din N.C.P.

Ca atare, în aplicarea art. 6 C. pen.,

instanța de fond a constatat că pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită pentru

comiterea infracțiunii de înșelăciune nu depășește maximul special din noua

normă de incriminare.

Nici prevederile concursului de

infracțiuni conform N.C.P. nu sunt de natură să creeze o situație mai

favorabilă condamnatului, câtă vreme adăugarea la pedeapsa de 8 ani închisoare

a unei treimi din restul pedepselor cumulate ar conduce la depășirea pedepsei

de 8 ani 2 luni închisoare în executarea căreia se afla în prezent acesta.

Împotriva acestei sentințe a formulat

contestație condamnatul D.I., solicitând admiterea contestației, desființarea

sentinței și pe fond aplicarea legii penale mai favorabile inclusiv cu privire

la regimul sancționator.

Prin Decizia penală nr. 2/C din 3 martie

2014 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza

art. 23 din Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 116/2013,

raportat la a. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația

formulată de petentul condamnat D.I.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 182/2013 a Tribunalului Bihor, cu

ocazia individualizării, judiciare a pedepsei s-a dat eficiență și

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a

reținut ca această circumstanță atenuantă judiciară nu se mai regăsește în

conținutul său legal în noua reglementare, neavând corespondent în nici unul

dintre cazurile enumerate în art. 74 din N.C.P. Având în vedere că în cadrul

incidenței legii penale mai favorabile trebuie să se verifice corespondența

conținutului legal al instituțiilor de drept penal substanțial, în speță, în

mod corect s-a apreciat că nu se pot aplica dispozițiile art. 76 alin. (1) din N.C.P.

S-a mai constatat că pedepsele

stabilite pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate ia fals

material prevăzuta în art. 320 alin. (1) din N.C.P. (închisoare de la 6 luni la

3 ani) și evaziune fiscala în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea însă a art. 36 alin. (1) N.C.P.

(închisoare de la 7 ani la 16) nu depășește maximul special prevăzut de legea

nouă. De asemenea, prevederile concursului de infracțiuni conform N.C.P. nu sunt

de natură să creeze o situație mai favorabilă condamnatului, câtă vreme

adăugarea la pedeapsa de 8 ani închisoare a unei treimi din restul pedepselor

cumulate ar conduce la depășirea pedepsei de 8 ani 2 luni închisoare în

executarea căreia se afla în prezent acesta.

Decizia mai sus menționate a fost

atacată de contestatorul - condamnat D.I.

Înalta Curte reține că

inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau

îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit

prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile

legii procesual penale, precum și celui privind-liberul acces la justiție

statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac,

același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile

susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate

împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate

cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul condamnat D.I.

a criticat decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, prin care s-a soluționat contestația formulată de condamnat

împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă ca neîntemeiată sesizarea

formulată de către „Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților

aflați în executarea pedepselor" vizând aplicarea legii penale mai

favorabile, hotărâre care, însă, este definitivă.

Dacă s-ar recunoaște promovarea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la

încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din

Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca

inadmisibilă contestația formulată.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

formulată de contestatorul condamnat D.I. împotriva Deciziei penale nr. 2/C din

3 martie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de

100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru contestator, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22

aprilie 2014.