ÎCCJ, decizie (scj.ro #85020)

2. Înlesniri la plata obligațiilor bugetare. Obligația legală a debitorului de notificare prealabilă către creditor a intenției de înstrăinare a unor active. Inaplicabilitatea dispozițiilor sancționatoare prevăzute de art. 25 din OUG nr. 40/2002 privind recuperarea arieratelor bugetare, în situația nerespectării acestei obligații. O.U.G. nr. 40/2002, art. 17 și art. 25 Potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, debitorii care beneficiază de înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante au obligația de a transmite organului de specialitate al creditorului bugetar la care sunt înregistrați ca plătitori de impozite, taxe și contribuții, orice intenție de înstrăinare de active pe toată perioada derulării înlesnirii la plată.

Nerespectarea acestei obligații nu poate atrage însă, aplicarea dispozițiilor art. 25 din ordonanță, sancțiunea prevăzută de acest articol fiind instituită asupra unor aspecte premergătoare acordării înlesnirilor, respectiv nerespectarea termenelor și a condițiilor în care s-au aprobat condițiile de plată, pe când dispozițiile art. 17 se referă la o obligație a contribuabilului-debitor ulterioară acordării acestor înlesniri. Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2021 din 17 aprilie 2007 Notă: O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, publicată în M.Of. nr. 233 din 08/04/2002 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 26/2005, publicată în M.Of. nr. 296 din 08/04/2005.

Prin sentința civilă nr.237 din 20 decembrie 2006, a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr.3931/42/2006 a fost admisă în parte acțiunea formulată de S.C. C SA Tîrgoviște în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița (DGFP). S-a dispus anularea măsurii luate de pârâtă prin adresa nr.38245/5 aprilie 2006 privind anularea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare aprobate prin Convențiile nr.ET/5447/14 noiembrie 2002 și ET/5447/14 noiembrie 2003 încheiate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și nr.84/2.10.2002 încheiată cu Ministerul Finanțelor Publice (MFP). S-a dispus anularea procesului verbal nr.733382 din 3 februarie 2006 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în fapt prin adresa atacată i-au fost anulate reclamantei înlesnirile la plata obligațiilor bugetare acordate de Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin trei convenții, ca urmare a constatării – prin procesul verbal din 3 februarie 2006 – nerespectării de către societate a condițiilor stabilite prin convențiile încheiate, constând în înstrăinarea unor active fără anunțarea organului fiscal. A reținut instanța invocarea de către pârâtă a unui fine de neprimire a acțiunii pe motiv că adresa atacată nu constituie act administrativ fiscal, în sensul art.41 din O.G.92/2002 (Codul de procedură fiscală), nefiind supusă controlului instanței de judecată.

Instanța a respins excepția constatând că, potrivit art.44 din Codul de procedură fiscală, un act precum adresa atacată produce efecte din momentul comunicării lui către contribuabil având toate caracteristicile unui act administrativ fiscal și efecte constând în anularea înlesnirilor de plată și recalcularea datoriilor către bugetul de stat, de natură a prejudicia societatea petentă. Asupra fondului, pe de o parte a reținut instanța că societatea a respectat termenele din graficul de eșalonare a plăților și a constituit garanțiile ca aspecte de fapt confirmate prin expertiza contabilă efectuată în cauză. În drept, a statuat instanța că fapta de înstrăinare a activelor pentru plata debitelor nu constituie o încălcare a dispozițiilor OUG nr.40/2002 care nu prevăd, ca o condiție a acestei înstrăinări, aprobarea (prealabilă) a organului fiscal.

A constatat instanța că - și în lipsa unei asemenea condiții - în fapt societatea a înștiințat Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița de intenția ei de înstrăinare a activelor prin adresa din 12 martie 2003, neprimind însă un răspuns. Verificând legalitatea înstrăinării de active pe baza expertizei contabile, instanța a constatat că vânzările îndeplinesc formele legale, iar sumele încasate din acestea au fost folosite pentru achitarea obligațiilor restante și curente la bugetul de stat. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față pârâta, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru. În motivarea cererii se arată: -că acțiunea era inadmisibilă în raport cu neîndeplinirea de către adresa atacată a calității de act administrativ fiscal; -că obligația societății de a anunța înstrăinările de active există, ca rezultatul chiar din clauzele contravențiilor de eșalonare încheiate cu C.N.A.S.

În drept sunt invocate dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă. Recursul nu se fondează. 1.Asupra inadmisibilității acțiunii Reclamanta a beneficiat de înlesniri la plată începând cu lunile octombrie și noiembrie 2002, pe baza a trei convenții încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice (conv. nr.84/2002) și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (conv.nr.ET/1/2002 și ET/5447/2 2002). Temeiul legal al acestor înlesniri l-a constituit OUG nr.40/2002 aprobată prin Legea nr.91/2002. Prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.580/2002 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a OUG nr.40/2002. Niciunul dintre aceste acte normative nu prevede o procedură de soluționare a litigiilor ivite în legătură cu acordarea, executarea sau sistarea înlesnirilor la plată de care a beneficiat un contribuabil.

În speță, actul de control care a constatat înstrăinarea unor active s-a întocmit la 31 ianuarie 2006, fără a stabilit consecințele juridice ale acesteia și respectiv sancțiunile specifice. Actul nu stabilește posibilitatea contestării sale, termenul și organul competent. Reclamanta, mare contribuabil, a luat cunoștință de efectele juridice și măsurile sancționatorii aplicate lui pe baza actului de constatare și control numai prin adresa nr.382245 din 5 aprilie 2006 – act atacat în cauza de față - care îi notifică beneficiarului înlesnirilor la plată pierderea acestui beneficiu, emitentul fiind Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC). Or, această „înștiințare” a încetării unor drepturi, prin conținutul și efectele sale juridice, corespunde noțiunii de „act administrativ” astfel cum este definit acesta în dispozițiile art.2 lit.c) teza I din Legea nr.554/2004.

2.Asupra fondului 1.Este adevărat că art.17 din OUG nr.40/2002 prevede obligația debitorului beneficiar de înlesniri la plată de a transmite organului de specialitate al creditorului bugetar (în speță DGAMC) orice intenție de înstrăinare de active pe toată durata derulării înlesnirii. Este de asemenea adevărat, că această obligație legală a fost înserată în toate cele trei convenții încheiate de reclamantă cu Ministerul Finanțelor Publice și respectiv CNAS (convenția 84/2002 – pct.3; convenția ET 5447/1 – „condiții” litera f); convenția ET 5447/2-„condiții” litera f). Din aceste motive, reținerea primei instanțe că o asemenea obligație legală nu ar exista este greșită.

2. Dar, sub aspectul situației de fapt a îndeplinirii acestei obligații legale, Curtea reține următoarele: Reclamanta a efectuat patru vânzări: la 19 mai 2003 – atelier, anexă și teren aferent de 9000 mp; la 5 aprilie 2004 – echipament de încărcare/excavare; la 23 noiembrie 2004 – cămin muncitoresc nr.7; la 8 iulie 2005 – copiator. Dintre aceste vânzări, prima și a treia, având ca obiect bunuri imobile, au fost notificate anterior organului de specialitate, la 12 martie 2003 și respectiv 22 septembrie 2004. Așadar, obligația prevăzută de art.17 din O.U.G. nr.40/2002 a fost îndeplinită. Celelalte două vânzări au avut ca obiect bunuri mobile uzate iar din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că la data vânzării valoarea neamortizată a fiecăruia era mult mai mică decât costul reparațiilor necesare pentru folosirea lor în continuare.

Or, potrivit pct.5.13 „Aspecte generale” din Reglementările contabile armonizate cu Directiva IV a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, un „activ” se recunoaște numai atunci când: este posibil ca acesta să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare și costul său poate fi evaluat în mod credibil. În speță, dintre aceste condiții cumulative, numai cea de-a doua era îndeplinită pentru cele două bunuri mobile înstrăinate, astfel încât din punct de vedere contabil calitatea lor de „active” era discutabilă. Toate aspectele privind situația de fapt mai sus arătate se referă la obligația legală de notificare prealabilă a intenției de vânzare de active, astfel cum este ea prevăzută în art.17 din OUG nr.40/2002, nu însă și la consecințele juridice ale neîndeplinirii acestei obligații.

3. Problema consecințelor juridice ale încălcării art.17 și a temeiului legal al sistării înlesnirilor la plată este cea mai importantă în cauza de față, iar sub acest aspect Curtea constată următoarele: Organul de specialitate emitent al actului administrativ atacat a coroborat dispozițiile art.17 cu cele ale art. 25 din OUG nr.40/2002. Dar, conform acestui din urmă articol, nerespectarea termenelor de plată și a condițiilor în care s-au aprobat înlesnirile la plată, atrage anularea acestora, fiind vorba de aspecte premergătoare acordării înlesnirilor. Or, dispozițiile art.17 se referă la o obligație ulterioară a contribuabilului – debitor, beneficiar al înlesnirii. Ambele texte nu au suferit modificări prin Legea nr.491/2002 de aprobare a ordonanței.

Așa fiind, nu se poate aplica sancțiunea prevăzută de art.25 pentru încălcarea obligației prevăzute în art.17. Organul fiscal pârât în speță a motivat legalitatea măsurii comunicate contribuabilei pe baza Ordinelor M.F.P. nr.580/2002 și nr.1726/2002 care prevăd obligația transmiterii intenției de înstrăinare a activelor. Într-adevăr, în art.7 pct.6) din Ordinul nr. 580/2002 este reluată obligația din art.17 și chiar „extinsă” cu condiții suplimentare, inexistente în OUG nr.40/2002. Prin Ordinul nr.1726/2002 art.7 pct.6) a fost modificat, dar textul lui, în ambele variante, nu face trimitere la aplicarea sancțiunii din art.25 al OUG nr.40/2002, în cazul neîndeplinirii obligației de notificare prealabilă a intenției de înstrăinare a unor active.

Ca urmare, obligația din art.17 este una fără sancțiune, iar organul de specialitate al creditoarei a aplicat în mod nelegal sancțiunea din art.25 pentru o faptă descrisă de art.17, în condițiile în care – după cum rezultă din expertiza contabilă – debitoarea beneficiară a înlesnirilor și-a respectat toate obligațiile prealabile prevăzute de art.25.