ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4162/2014

HOTĂRÂRE

05.11.2014

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4162/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 30 decembrie 2013, petentul A., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat plângere împotriva Rezoluției nr.

x/IJ/1226/DIP/2013

din 3 decembrie 2013 a Inspecției Judiciare.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) și ale art. 132 C. proc. civ. raportat la cele ale art. 248 din același cod, republicat, Înalta Curte, a procedat la verificarea, atât din oficiu, cât și la cererea părților, a competenței materiale în soluționarea prezentei cauze și a apreciat că se impune invocarea excepției necompetenței materiale, pe care a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția atacată în cauza pendinte, Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării formulată de petentul A. și comunicarea către acesta a rezultatelor verificării.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: (…) b) clasarea sesizării, în cazul, în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; (…)".

Referitor la rezoluția de clasare a sesizării, Înalta Curte constată că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul lit. b) a art. 47 alin. (1) din același act normativ, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014, publicată în M. Of. al României nr. 529/16.07.2014. Din acest moment, dispozițiile neconstituționale au fost suspendate de drept, Înalta Curte constatând că, la momentul soluționării prezentei cauze, norma legală menționată mai sus și-a încetat efectele, având în vedere că au trecut mai mult de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, iar legiuitorul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu prevederile Constituției, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României.

Prin urmare, în lipsa unei reglementări exprese, și având în vedere dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, conform cărora, "Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și la alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile", precum și caracterul de act administrativ al rezoluției, emis de o autoritate publică centrală (Inspecția Judiciară), Înalta Curte constată că, prin analogie, indiferent de soluția dispusă prin rezoluție (clasarea, respectiv respingerea sesizării), Curtea de Apel București este instanța competentă material și teritorial să soluționeze contestația introdusă de persoana care a formulat sesizarea.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate, rezultă că soluționarea în primă instanță a acestei cauze este de competența Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.