ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 20.09.2016

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

20.09.2016

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia penală nr. 323/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpații A. și B.;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș,

s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata

la două pedepse de câte: 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 215 alin. (1), C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnată aceeași inculpată, la o pedeapsă de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit pedepsele stabilite inculpatei prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 86

C. pen. anterior, raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatei prin prezenta hotărâre și s-a fixat un termen de încercare a acesteia de 4 ani și 2 luni în condițiile art. 86 C. pen. anterior.

În baza art. 86

alin. (1) C. pen. anterior i s-a impus inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, conform programului stabilit de acesta; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

I s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 și art. 83 C. pen. anterior, cu privire la situațiile de revocare a suspendării executării pedepselor sub supraveghere.

II. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata C. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) C. penal și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele stabilite inculpatei prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 86 C. pen. anterior, raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatei prin prezenta hotărâre și s-a fixat un termen de încercare de 4 ani și 2 luni, în condițiile art. 86

C. pen. anterior.

În baza art. 86

alin. (1) C. pen. anterior a impus inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

I s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 și art. 83 C. pen. anterior, cu privire la situațiile de revocare a suspendării executării pedepselor sub supraveghere.

III.

În baza art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare în formă continuată.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior pe durata pedepsei principale.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre și s-a fixat un termen de încercare pe o durată de 3 (trei) ani.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

Au fost obligați inculpații B., A. și C. în solidar, și în solidar cu părțile responsabile civilmente D. Oradea prin lichidator Cabinetul de Insolvență E. și F. Beiuș, prin lichidator judiciar SC G. IPURL Oradea, la plata sumelor de:

45.007,41 lei plus dobânda convențională calculată până la plata integrală, cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părții civile H.;

- 18.000 lei plus dobânda convențională calculată până la plata integrală, cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părții civile I.;

- 18.613 lei plus dobânda convențională calculată până la plata integrală, cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părții civile J.;

- 71.654,44 lei plus dobânda aferentă calculată până la plata integrală, cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părții civile K.,

S-au respins ca nedovedite, respectiv ca nejustificate, despăgubirile morale solicitate de părțile civile I., J. și H.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. anterior, s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din 14 aprilie 2011 dată în Dosar nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților B., A. și C., până la concurența sumei de 83.007,41 lei.

În baza art. 348, art. 445 C. proc. pen. anterior, s-au declarat false și s-a dispus anularea contractelor de depozit din 06 iunie 2008 și din 04 ianuarie 2009 (fila 25, 34/dosar u.p.) și balanța de verificare din data de 12 martie 2008 (fila 81-82 /dosar u.p.)

În baza art. 118 lit. c) C. pen. anterior, s-a confiscat în favoarea statului, înscrisurile declarate false.

Au fost obligați inculpații A., B. și C., în solidar, la plata sumei de 2.150 lei reprezentând diferență onorariu rămas neachitat în favoarea expertului contabil L.

A fost obligat Ministerul Justiției să plătească din fondurile sale suma de câte 100 lei onorariu parțial apărător din oficiu pentru avocat M., din cadrul Baroului Bihor, având delegație pentru asistență judiciară obligatorie din 19 decembrie 2011, av. N., din cadrul Baroului Bihor, având delegație pentru asistență judiciară obligatorie din 19 decembrie 2011 și pentru av. O., din cadrul Baroului Bihor, având delegație pentru asistență judiciară obligatorie din 19 decembrie 2011.

A fost obligat Ministerul Justiției să plătească din fondurile sale suma de 150 lei, onorariu de avocat, pentru av. P., având delegație pentru asistență juridică obligatorie din 29 mai 2012 din cadrul Baroului Bihor.

A fost obligată inculpata B., în solidar cu părțile responsabile civilmente D. Oradea prin lichidator Cabinetul de Insolvență E. și F. Beiuș, prin lichidator judiciar SC G. IPURL Oradea, să plătească suma de 1.000 lei în favoarea părților civile I., J. și suma de 400 lei în favoarea părții civile K., cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată inculpata C. în solidar cu părțile responsabile civilmente D. Oradea, prin lichidator Cabinetul de Insolvență E. și F. Beiuș, prin lichidator judiciar SC G. IPURL Oradea, să plătească suma de 1.000 lei în favoarea părților civile I., J. și suma de 400 lei în favoarea părții civile K., cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat inculpatul A., în solidar cu părțile responsabile civilmente D. Oradea, prin lichidator Cabinetul de Insolvență E. și F. Beiuș, prin lichidator judiciar SC G. IPURL Oradea, să plătească suma de 500 lei în favoarea părților civile I., J. și suma de 200 lei în favoarea părții civile K., cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată inculpata B., în solidar cu părțile responsabile civilmente D. Oradea, prin lichidator Cabinetul de Insolvență E. și F. Beiuș, prin lichidator judiciar SC G. IPURL Oradea, să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligată inculpata C., în solidar cu părțile responsabile civilmente D. Oradea, prin

lichidator Cabinetul de Insolvență E. și F. Beiuș, prin lichidator judiciar SC G. IPURL Oradea, să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul A., în solidar cu părțile responsabile civilmente D. Oradea, prin lichidator Cabinetul de Insolvență E. și F. Beiuș, prin lichidator judiciar SC G. IPURL Oradea, să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pe fondul cauzei,

în esență, s-a reținut că faptele inculpatei B. de a completa în datele de 06 iunie 2008, respectiv 04 ianuarie 2009, contractele de depozit, pentru părțile vătămate J. și R., în numele D. din mun. Beiuș, pe care era aplicată ștampila D. punct de lucru Beiuș, cu toate că punctul de lucru din mun. Beiuș își încetase activitatea în luna martie 2008, contracte pe care le-a folosit pentru a crea părților vătămate convingerea că sumele de bani le vor fi restituite, întrunesc elementele constitutive ale două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior.

Totodată, s-a apreciat că fapta acesteia de a transfera, în calitate de casier, alături de inculpata C., în calitate de economist la D. punct de lucru Beiuș, în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul lunii martie 2008, la F. Bihorul Beiuș, unde erau membri în consiliul director, depozitele părților vătămate R., I., J. și K., în valoare totală de 100.139,17 lei, fără acordul acestora, însușindu-și astfel această sumă în interesul F. Bihorul Beiuș și folosind-o pentru acordarea de împrumuturi către membrii F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 215

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Cu privire la inculpatul A., s-a reținut că acesta le-a ajutat pe inculpatele B. și C. la săvârșirea faptei de delapidare în formă continuată, prin acea că în cursul lunii ianuarie 2008 a înființat F. Bihorul Beiuș, la care avea calitatea de președinte, acceptând preluarea de la D., a depozitelor părților vătămate R., I., J. și K., în valoare totală de 100.139,17 lei, fără acordul acestora, însușindu-și astfel această sumă în interesul F. Bihorul Beiuș și folosind-o pentru acordarea de împrumuturi către membrii F. Instanța de fond a considerat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat apel, inculpații B., A. și C., precum și părțile-civile I. și J.

Prin Decizia penală nr. 729/A din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile I., J., inculpații B., A. și C. împotriva sentinței penale nr. 34 din 29 ianuarie 2014 a Judecătoriei Beiuș, pe care a menținut-o în întregime.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat părțile apelante la plata sumei de câte 100 lei cheltuielile judiciare în favoarea statului.

A obligat pe inculpații A. și B. să achite diferența onorariu expertiză contabilă, în cuantum de câte 1.580 lei, expertei S.

A obligat pe inculpații B., A. și C. să plătească părții civile K. suma de câte 67 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații A. și B.

Prin cererea de recurs în casație inculpații au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzuta de legea penală."

În motivarea recursului în casație, inculpații au arătat că în N.C.P. a fost dezincriminată fapta de delapidare în formă continuată, reținută în sarcina lor, față de împrejurarea că, în noua reglementare, subiectul activ al infracțiunii este calificat, respectiv funcționar public, aspect față de care au apreciat că în mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 5 C. pen. și nu a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215

C. pen. anterior, în art. 295 C. pen.

Au apreciat că fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată, respectiv complicitate la delapidare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de norma de condamnare, în sensul că nu există o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a infracțiunii de delapidare, în sensul că inculpații nu au calitatea de funcționar public cerută de norma de incriminare.

Totodată, au susținut că nu s-a dovedit prin probe certe că au săvârșit fapta pentru care au fost condamnați.

Prin Încheierea nr. 267/RC din 28 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. x/187/2011, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 729/A din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de

inculpații A. și B., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpații A. și B. și-au întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penala".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpații A. și B., prin motivele de casare invocate, susțin că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzute de art. 215

alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, pentru care au fost condamnați, față de conținutul diferit al acestei infracțiuni prevăzut de art. 295 C. pen.

Se observă că fapta concretă pentru care a fost condamnată inculpata B. constă în acțiunea acesteia de a transfera, în calitate de casier, alături de inculpata C., în calitate de economist la D. punct de lucru Beiuș, în baza aceleași rezoluții infracționale, în cursul lunii martie 2008, la F. Bihorul Beiuș, unde erau membri în consiliul director, depozitele părților vătămate R., I., J. și K., în

valoare totală de 100.139,17 lei, fără acordul acestora, însușindu-și astfel această sumă în interesul F. Bihorul Beiuș și folosind-o pentru acordarea de împrumuturi către membrii F.

Totodată, fapta reținută în sarcina inculpatului A. constă în aceea că le-a ajutat pe inculpatele B. și C. la săvârșirea faptei de delapidare în formă continuată, prin acea că în cursul lunii ianuarie 2008 a înființat F. Bihorul Beiuș, la care avea calitatea de președinte, acceptând preluarea de la D., a depozitelor părților vătămate R., I., J. și K., în valoare totală de 100.139,17 lei, fără acordul acestora, însușindu-și astfel această sumă în interesul F. Bihorul Beiuș și folosind-o pentru acordarea de împrumuturi către membrii F.

Instanța de apel a considerat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare/ complicitate la delapidare, prevăzute de art. 215

alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Conform textului de lege anterior menționat, conținutul legal al infracțiunii de delapidare constă în „(1) însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează."

Infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

alin. (1) C. pen. anterior are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală prevăzută de art. 295 C. pen.

Astfel, noua reglementare sancționează penal însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează'".

Deși aparent în noua reglementare pare a se restrânge sfera subiectului activ al infracțiunii de la funcționar la funcționar public, în realitate, prin raportare la dispozițiile art. 308 alin. (1) C. pen., conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare este identic cu cel din reglementare anterioară, dispozițiile art. 295 privitoare la funcționarii publici aplicându-se în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, potrivit noii reglementări, pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 C. pen., pe lângă funcționarii publici, definiți la art. 175 C. pen., și persoanele prevăzute la art. 308 alin. (1) C. pen., cu diferența de regim sancționator prevăzută la art. 308 alin. (2) C. pen.

Art. 175 alin. (2) C. pen. asimilează, sub aspectul tratamentului penal, cu funcționarii publici persoanele care exercită un serviciu de interes public

pentru care au fost învestite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

În ceea ce privește persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, în această ultimă categorie se încadrează, orice formă de societate definită prin C. civ., Legea societăților nr. 31/1990, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, sau Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 368 din 20 mai 2014.

În consecință, instanța de apel nu a ignorat dezincriminarea faptei de delapidare prin intrarea în vigoare a N.C.P. și nu i-a condamnat pe inculpați pentru o faptă ce nu era prevăzută de legea penală, situația de fapt reținută întrunind elementele de tipicitate obiectivă si subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

În ceea ce privește netemeinicia hotărârii recurate sau greșita aplicare a art. 5 C. pen., se constată că aceste critici nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că pentru respectarea unui just echilibru între principiul legalității, autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive și principiul securității raporturilor juridice, calea recursului în casație a fost limitată la cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și vizează exclusiv situația de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, iar nu situația de fapt. Prin urmare, admiterea în principiu a recursului în casație raportat la ansamblul motivelor invocate de către inculpați în cuprinsul cererii, nu poate conduce la revizuirea situației de fapt sau la analiza legii penale mai favorabile inculpatului ori să sancționeze sau să complinească argumentele instanței de apel, astfel de erori, chiar reale, neputând fi sancționate pe calea recursului în casație.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 729/A din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.