ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 83/2017

Decizia nr. 83/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data

de 24 februarie 2015, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimații B.,

Statul Român prin C. și C., a formulat contestație împotriva Deciziei

de invalidare nr. 2109 din 21 octombrie 2014 emisă de C., solicitând

anularea acestei decizii, urmând ca instanța să se pronunțe cu

privire la întinderea dreptului de proprietate și la stabilirea

punctajului ce i se cuvine contestatoarei, respectiv asupra calității

de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru

imobilul compus din: o casă, o clădire administrație, o

locuința administrator, o magazie cereale si 3 ha loc casă (intravilan),

situat în com. Slobozia Ciorăști, județul Vrancea (Dosar de

despăgubire nr. x/CC din 13 octombrie 2005), precum si asupra

numărului de puncte aferent.

Prin

sentința civilă nr. 962 din 04 septembrie 2015, Tribunalul

București,

secția

a III-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Vrancea.

S-a

considerat că analizarea contestației cu privire la imobilul pentru

care, în opinia intimatei, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate,

nu poate fi decât de competența instanței în raza căreia se

află sediul unității deținătoare a acestuia.

S-a

apreciat că sediul C. constituie un element mai puțin important, care

nu este în măsură a atrage competența, această

instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării

dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25

alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile

investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele

esențiale în soluționarea acestora.

S-a

arătat ca a interpreta altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor

formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național

să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului

București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a

imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii,

Prin

sentința civilă nr. 584 din 27 septembrie 2016, Tribunalul Vrancea,

secția I civilă, a

admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului

Vrancea și a declinat competența de soluționare în favoarea

Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare,

s-a arătat că obiectul contestației îl constituie decizia

emisă de „entitatea investită de lege" - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor - în condițiile art. 34 din Legea nr.

165/2013, astfel că „entitatea" la care se referă textul art. 35

în speță, nu poate fi decât Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor (entitatea care a emis decizia), iar instanța

competentă să soluționeze contestația este tribunalul în a

cărui circumscripție se află sediul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, anume Tribunalul București.

Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Norma

de competență incidență raportului juridic litigios este

cea prevăzută de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165

din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist in România.

Dispozițiile

legale sus-menționate instituie o normă de competență

teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui

circumscripție se afla

sediul

entității învestite de lege competența de soluționare a

contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea

de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct.

4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, în sensul că are această

semnificație și C.

Întrucât,

în cauza, Decizia de invalidare nr. 2109 din 21 octombrie 2014, a cărei

anulare se solicită de contestatoare, a fost emisă de C., iar

potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această

instituție are calitatea de entitate învestită de lege, conform art. 35

alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a

cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul acestei entități.

Având

în vedere că sediul C. se află în circumscripția Tribunalului

București, aceasta este instanța competentă teritorial să

soluționeze cauza dedusă judecății.

Argumentul

potrivit căruia o interpretare contrară ar face ca soluționarea

tuturor contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.,

referitor Ia imobilele de pe teritoriul întregii țări ar reveni în competența

unei singure instanțe - Tribunalul București, ceea ce ar duce la un

blocaj a! procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii, nu are relevanță sub aspectul

stabilirii normei de competență incidență în cauză.

În

consecință, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția

căruia se află sediul C., și anume Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a Ill-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2017.