ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1904/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 217 din 24 mai 2011, a condamnat pe inculpatul M.I. la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării acelorași drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) și a art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Pe latură civilă, în baza art. 14, art. 17, art. 18, art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de către Ministerul Public, inculpatul fiind obligat să plătească părții vătămate O.Ș., suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 353 C. proc.

pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. 1640/P/2010 din 18 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța asupra imobilului proprietate personală a inculpatului, situat în Murfatlar, str. Mihai Eminescu, jud. Constanța. În baza art. 164 alin. (2), a art. 166 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea hotărârilor la O.J.C.P.I. Constanța. Pentru a pronunța sentința, s-au reținut următoarele: Începând cu anul 1998, O.L. împreună cu copii ei minori O.Ș. și L.I.G., s-au mutat în locuința lui M.I., cu acesta femeia intrând în relații de concubinaj, traiul în comun fiind promiscuu și influențat negativ de consumul de alcool. Începând cu anii 2000-2001, M.I., conducător auto în acea perioadă, luând-o pe fiica concubinei lui, minora de 12 ani O.Ș.

să-l acompanieze în curse, a întreținut cu ea relații sexuale, la 2 martie 2002 aceasta dând naștere unei fetițe, O.E. În încercarea de a-și ascunde și justifica activitatea infracțională, inculpatul a determinat-o pe minoră (aceasta, la data nașterii copilului, avea vârsta de 13 ani) să susțină că nou-născutul era rezultatul unui viol al cărui autor era necunoscut, fapta săvârșindu-se în curtea unei unirăți militare din localitatea Murfatlar. Inculpatul a continuat întreținerea de relații sexuale cu fiica concubinei lui, astfel că la 9 septembrie 2006, aceasta a născut al doilea copil, O.S., mama lui având deja vârsta de peste 17 ani. Ignorând cele ce se petreceau cu copilul ei, mama minorei O.Ș., O.L., a continuat concubinajul cu inculpatul, dar, în anul 2009, acesta din urmă a alungat-o din locuința lui, aceasta vizându-i și pe copii ei, precum și pe cei doi minori născuți de O.Ș.

Comportamentul inculpatului de la acea dată a generat depunerea, de către O.Ș. a unei plângeri penale, înregistrată sub nr. 176341/2009, dosar nr. 12766/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, din conținutul acesteia determinându-se efectuarea unei constatări tehnico-științifice A.D.N., concluzia fiind că inculpatul este tatăl natural al celor doi copii, O.E. și O.S. La urmărirea penală, inculpatul a negat săvârșirea faptelor. În faza cercetării judecătorești, O.Ș., în încercarea de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală, a declarat că plângerea ei a fost generată de dorința de a se răzbuna pe inculpat pentru că i-a alungat din locuință, relațiile sexuale consumându-se cu acceptul ei, de bună-voie, sporadic, ea provocându-l când inculpatul era în stare de ebrietate și fiind împinsă de curiozitate specifică vârstei adolescentine.

O.L., mama minorei, deși a negat că fiica ei i-ar fi dezvăluit despre adevărata relație cu inculpatul, a susținut că acesta, adesea, dorea să o alunge din locuință pentru a rămâne numai cu cea care-i născuse copii, despre care îi spusese că sunt ai lui. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind nelegala reținere a formei continuate a infracțiunii prevăzută de art. 198 C. pen., nelegala condamnare pentru infracțiunea de viol, partea vătămată consimțind, de bună-voie, să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul, intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., astfel că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 C. pen. și încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Inculpatul nu s-a prezentat în apel, reprezentarea sa fiind asigurată de avocat ales. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 21/ MP din 16 decembrie 2011, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, prin apărător avocat ales, în termenul legal, a declarat recurs. Deși procedura de citare a inculpatului a fost legal îndeplinită, acesta depunând în dosarul de recurs motive scrise, nu s-a prezentat și nu a adresat cereri, instanța, în baza art. 171 alin. (3) și (4) C. proc.

pen., a desemnat apărător din oficiu, asistența juridică fiind obligatorie. Recursul declarat este motivat pe nelegala reținere a formei continuate a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, nerespectarea dreptului său la apărare prin respingerea cererii de a fi audiată în apel partea vătămată, probele administrate nu au conturat vinovăția inculpatului, toate acestea constituind temei pentru achitarea pentru infracțiunea de viol [(art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.)] și încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen. [(art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen.)]. În subsidiar, inculpatul a solicitat „revizuirea” pedepsei aplicate. Instanța, văzând motivarea scrisă, încadrează apărările inculpatului în cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, pct. 10, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., respectiv faptelor săvârșite li s-a dat o greșită încadrare juridică, instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențială, de natură să garanteze drepturile inculpatului, s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare și s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., potrivit art. 41 (2) C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În cauză, probatoriul a stabilit că activitatea infracțională a inculpatului s-a întins în perioada anilor 2001-2009, relațiile sexuale au caracter de repetabilitate, au fost continue, rodul lor fiind nașterea celor doi copii în anii 2003 și 2006, minora declarând: „când aveam vârsta de circa 12 ani, M.I.,… în tir, a început să întrețină relații sexuale cu mine, profitând de neștiința mea, spunându-mi să nu îi spun nimic mamei și că va avea grijă de mine și voi fi tratată ca o prințesă … a continuat să aibă relații sexuale cu mine în special când mergeam cu el în cursă … mama mea a început să bănuiască, dar eu nu i-am confirmat relația.

M.I. a început să fie violent … să ne bată … să ne alunge din locuință, spunându-i mamei mele să plece, iar eu să rămân pentru că cei doi copii sunt ai lui”, în altă declarație aceeași parte susținând „… practic în tot acest interval de timp, M.I. ajunsese să mă considere a doua lui nevastă … actele sexuale s-au repetat”. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 439485 din 13 septembrie 2010, în concluzii, a stabilit că în baza analizelor genetice ale probelor biologice recoltate de la M.I., O.S. și O.E., M.I. este tatăl biologic al minorului O.S. cu un indice de paternitate de 144.000 și al minorei O.E., cu un indice de paternitate de 85.500, 99,9993 % și 99,9988 % dintre persoanele de sex masculin din populația caucaziană neputând fi tați ai celor doi copii.

Referitor cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., respectiv că instanța de apel, neaudiind-o pe partea vătămată O.Ș., a încălcat dreptul inculpatului la apărare, acesta nu se regăsește în cauză. În apel, partea vătămată a fost legal citată, ea având dreptul să se prezinte sau nu în instanță. Inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată în faza apelului.

De asemenea, verificând lucrările dosarului instanței de apel, se reține că la termenul de judecată din 13 decembrie 2011, apărătorul ales al inculpatului a „considerat necesar ca partea vătămată să fie audiată și în fața instanței de apel”, procurorul neopunându-se, dar susținând că este util să se depună adresa acesteia”, „pentru că O.Ș., citată și în Nicosia –Cipru, nu a ridicat recomandata expediată, în condițiile în care reprezentanta sa, O.L., la termenul de judecată 22 septembrie 2011 a arătat că fiica ei este plecată în Cipru, respectiv Nicosia, însă nu îi cunoaște adresa de domiciliu, ținând legătura cu ea, telefonic. Potrivit art. 177 alin. (1) și (9) C. proc. pen., citarea se face la adresa unde persoana locuiește, iar potrivit aceluiași text alin. (2) dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal s-a indicat un alt loc pentru citare, citarea se face la locul indicat.

O.Ș., personal, a indicat că locuiește în Basarabi, str. General, la această adresă fiind citată și îndeplinită procedura de citare. Totodată, aceeași parte a fost citată și în comuna Pasova, la familia V., loc indicat de ea ca fiind reședința aleasă urmare intrării în concubinaj cu V.C., și aici procedura de citare fiind îndeplinită. În aceeași ordine de idei, partea vătămată a fost citată și în Cipru – Nicosia, în cauză existând date că s-ar afla în acea țară, pentru fiecare termen de judecată restituindu-se dovada necesară, cu mențiunea că scrisoarea recomandată nu a fost ridicată. Ca atare, partea vătămată și-a rezervat dreptul de a nu se prezenta în apel, această poziție a sa, precum și existența, în dosar, a mai multor declarații date la urmărirea penală și în fața judecării fondului, conducând corect, la respingerea reaudierii ei.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., nici acesta nu se regăsește în cauză, susținerile părții vătămate din faza cercetării judecătorești, că relațiile sexuale cu inculpatul le-ar fi întreținut de bună-voie, neconstrânsă, fiind infirmate atât de probatoriu, cât și de neoferirea, de către ea, a unor date care să fie apte să-i fi determinat modificarea reală a celor anterior declarate. Astfel, în anii 2000-2001, O.Ș. avea vârsta de 12 ani, deci nu avea capacitate de exercițiu, aceasta însemnând imposibilitatea de a exprima consimțământul valabil, la acele date ea fiind și în grija inculpatului. Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură cu o persoană de sex diferit …., prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Ca atare, infracțiunea de viol este o infracțiune complexă, al cărei element material al laturii obiective se poate realiza fie prin două acțiuni distincte, dar conjugate (actul sexual, scop, realizat prin constrângere – mijloc) sau printr-o acțiune (actul sexual) realizat în condiții care exclud consimțământul victimei (imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința). În cauză, vârsta de 12 ani avută de partea vătămată la începutul activității infracționale a inculpatului, exclude că ea ar fi avut cunoștințe privitoare la viața sexuală și, astfel, ar fi înțeles ce i se întâmplă, dezvoltarea psiho-somatică, de asemenea, nefiind în măsură să opună rezistență, inculpatul fiind cel care îi găzduia mama și fratele, contribuia la întreținerea ei și, adesea manifesta intenția de a-i alunga din locuința lui.

În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (2) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., aceasta s-a realizat prin abuzarea de către el, a autorității ascendente generată de-a lungul perioadei infracționale și în creștere chiar, odată ce minora a născut și doi copii, al doilea când ea avea vârsta de 17 ani. Cu privire la apărarea inculpatului că în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, aceasta nu poate fi primită. Fapta inculpatului, încadrată juridic în textul incriminator amintit, s-a desfășurat în intervalul februarie 2004 – februarie 2007 (partea vătămată împlinind 18 ani la această ultimă dată), potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție este de 8 ani, or, acesta nu s-a împlinit.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat nici în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și mijloc de reeducare pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa, pe lângă scopul represiv, are și o finalitate de exemplaritate, concretizată în dezaprobarea legală și judiciară atât privind fapta penală săvârșită cât și comportamentul făptuitorului.

În cauză, față de pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite, de împrejurările în care ele s-au petrecut, asupra unei minore în vârstă de 12 ani, prin reconsiderarea imposibilității consimțământului valabil sau al unei apărări, astfel cum susține partea vătămată relații sexuale desfășurându-se când inculpatul o lua în cursă cu autovehiculul condus, de urmările produse, nașterea, la vârste nefirești, a doi copii, persoana inculpatului, necooperant, acesta la fond prevalându-se de dreptul la tăcere, pedeapsa rezultantă executabilă în regim de privare de libertate apare a fi corect aplicată. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat, nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Potrivit art. 192 cu referire la art. 189 același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 21/ MP din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2012.