ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 179/2015

Obiectul cauzei; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., com. Lunca de Sus, județ Harghita, prin primar solicitând anularea Hotărârii nr. 59 din 06 februarie 2013 a B., constatarea existenței unui comportament discriminatoriu raportat la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 la adresa sa, cetățean român necunoscător al limbii maghiare, din partea Primarului orașului Borsec și al Consiliului Local al orașului Borsec prin editarea, finanțarea, promovarea publicației „C." exclusiv în limba maghiară, sancționarea Primarului orașului Borsec și Consiliului Local al orașului Borsec pentru fapte de discriminare pe criterii etnice, potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și obligarea B. la plata de daune morale în cuantum de 1 leu pentru emiterea unei hotărâri cu încălcarea prevederilor art. 77 alin. (1) din Ordinul nr. 144/2008 a Președintelui B. privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor.

Soluția instanței de fond; Prin sentința nr. 2991 din 8 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis/admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Tănasă Dan, în contradictoriu cu pârâții B., primarul Orașului Borsec și Consiliul Local al Orașului Borsec și a anulat Hotărârea B. nr. 59 din 06 februarie 2013. Totodată, a obligat pârâtul B. să emită o nouă hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la petiția din 16 august 2012 depusă de reclamant. Capătul de cerere privind obligarea B. la plata de daune morale a fost respins, ca neîntemeiat.

Calea de atac exercitată; Împotriva sus-amintitei sentințe a declarat recurs B.

Procedura de filtrare a recursului a fost urmată conform dispozițiilor art. 493 din N.C.P.C.

Motive de casare invocate; Recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C. („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”) arătând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 337/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, dispoziții care definesc „discriminarea”. În fapt, s-a arătat că prin memoriul înregistrat la 8 noiembrie 2012 intimatul Tănasă Dan a susținut că sediul virtual al Primăriei com. Lunca de Sus, județul Harghita, are un meniu și găzduiește informații redactate exclusiv în limba maghiară, apreciind că astfel se produce o discriminare la adresa sa, cetățean român necunoscător al limbii maghiare. Prin Hotărârea nr. 98 din 6 martie 2013 (pct. 1) Colegiul director al B. a stabilit că „Aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată”. Această soluție s-a întemeiat pe susținerea persoanei reclamate - com. Lunca de Sus - care, în fața B., a susținut că „la ora actuală pagina de internet nu este folosită de instituția noastră și am făcut demersuri pentru desființarea paginii de internet și realizarea unei pagini de internet conform legislației în vigoare”. Sentința civilă nr. 3154 din 18 octombrie 2013 a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este nelegală pentru că nu s-a analizat dacă situația reclamată întrunește elementele art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată. Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: - existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage sau omiterea de a trata în mod diferit situații diferite necomparabile; - existența unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările ulterioare; - tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; - tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare. Documentele aflate la dosar demonstrează că pagina virtuală, nu aparține instituției publice reclamate pentru fapte de discriminare, în sensul că nu a fost realizată la cererea Primăriei. Faptul că pe pagina virtuală au apărut documente oficiale ale primăriei nu poate duce la concluzia că pagina aparține autorității în discuție, deoarece este evident că documentele oficiale ale Primăriei com. Lunca de Sus sunt documente care conțin informații de interes public, astfel că oricine ar putea intra în posesia lor, putând fi postate de oricine pe respectiva pagină web fără acordul Primăriei. Decizia de a posta anumite informații de interes public doar în limba maghiară aparține persoanei private care administrează respectiva pagină, nu primarului com. Lunca de Sus. Este vorba, susține recurentul, de o pagină web pe care se regăsesc informații cu privire la instituția reclamată, fără ca interfața să cuprindă elemente oficiale de identificare a primăriei, deci nu se poate imputa reclamantului o faptă de discriminare prin raportare la definiția prevăzută în art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Analiza motivului de casare; Înalta Curte nu poate valida susținerile recurentului, în condițiile în care dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările ulterioare au fost corect aplicate situației de fapt dovedită în cauză. Contrar celor susținute, dar nedovedite, de către recurent în sensul că pagina web în discuție aparține unei persoane private, pe care au fost postate informații de interes public în limba maghiară, la dosar s-au depus de către intimatul-reclamant dovezi din care rezultă că pagina web, aparține Consiliului Local al com. Lunca de Sus, iar instanța de fond a reținut acest lucru, menționând chiar că accesând pagina web respectivă Curtea a constatat că acesta este în reconstrucție, apărând informații despre Consiliul Local, în limba română. În plus, s-a observat că pârâta com.Lunca de Sus, prin primar, a precizat că „ a făcut demersuri pentru desființarea paginii de internet” (fila 23 și adresa din 17 octombrie 2013), or, evident că astfel de demersuri nu pot fi făcute decât d cel căruia îi aparține pagina web respectivă. De altfel, concluzia instanței este susținută și de documentul depus la fila 55 dosar fond, constând într-un print screen al calculatorului personal al reclamantului din are rezultă că pe pagina de internet a D. București, se poate verifica faptul că deținătorul domeniului este Consiliul Local Lunca de Sus. această dovadă a fost depusă și în dosarul de recurs-fila 21. Așadar, nu se poate imputa primei instanțe că a reținut o greșită situație de fapt în raport de care a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată și modificată ulterior. În pofida observațiilor corecte din punct de vedere teoretic pe care recurentul le face cu privire la cerințele necesare pentru existența unei fapte de discriminare, nu se arată în ce mod instanța de fond a încălcat sau aplicat greșit norma de drept material - în speță art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În condițiile în care pe pagina respectivă de internet erau postate documente și informații publice ale Consiliului Local Lunca de Sus, prin raportare la definiția legală a faptei de discriminare (art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000), în mod just, judecătorul fondului a reținut că există un comportament discriminatoriu al Primăriei Lunca de Sus, județul Harghita, raportat la cetățenii români necunoscători ai limbii maghiare. 7.Hotărârea instanței de recurs; Se constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., astfel că în baza art. 496 alin. (1) N.C.P.C. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.