ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3111/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3111/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3111/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.12.2012, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, contestând Hotărârea nr. 31441 din 28 februarie 2012 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea sa prin care a solicitat stabilirea drepturilor și calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, arătând că nu i-a fost comunicată prin poștă și nu a semnat confirmarea de primire.
Prin sentința nr. 99 din 04 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității; a fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Impotriva acestei sentițe, reclamanta a formulat recurs criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2014 în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului constatându-se că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată nici judecata in lipsă.
Datorită faptului că, până la data de 24 septembrie 2015, niciuna dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Având în vedere și prevederile dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs înaintea suspendării.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 99 din 04 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2015.