ÎCCJ, decizie (scj.ro #83458)

Executarea

silită. Obligația de a face. Instanța competentă

Cuprins

pe materii:

Drept procesual civil. Executarea silită a altor obligații de a

face sau a obligațiilor  de a nu face

Index

alfabetic:

-amenda

civilă

-creditor

-debitor

-executare

silită

-încheiere

irevocabilă

-titlu

executoriu

C.proc.civ.,580

3

Potrivit art.580

3

C.proc.civ

.

alin.(1) , dacă obligația  de a face nu poate fi îndeplinită  prin

altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei,

prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată  de creditor poate

obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să

plătească în favoarea statului, o amendă civilă de la 200.000 lei la 500.000

lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în

titlul executoriu.

Reclamanții  au cerut  pârâtei pretenții bănești care

rezidă din faptul că aceasta nu a îndeplinit obligația de a face, impusă prin titlu

executoriu.

ICCJ

a

reținut că, în mod corect,  instanța de apel a stabilit competența

materială a Judecătoriei Bistrița, care are în această materie, o plenitudine

de competență în soluționarea cauzei în primă instanță.

(Secția Comercială, decizia nr.2913 din 12 octombrie 2006)

Prin sentința civilă

nr

. 202/27 mai

2005, Tribunalul Bistrița Năsăud , Secția Comercială și de Contencios

Administrativ, a admis excepția lipsei procedurii concilierii directe invocată

de pârâții SC I.

SRL

FELDRU

cu sediul social în localitatea

Feldru

, județul

Bistrița-Năsăud și M. I. domiciliat în municipiul Bistrița,

jud.Bistrița

Năsăud și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții

I.C

.,

I.I.Ș

.,

I.I.P

.

prin

I.C

.,

I.R

.,

R.C.M

.,

R.R.V

., toți domiciliați

în Bistrița și SC I.

SRL

Bistrița.

Curtea de Apel

Cluj

, Secția Comercială și de

Contencios Administrativ, prin decizia civilă

nr

.

336/15 decembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamanți, pe care a

anulat-o și a trimis cauza spre

rejudecare

în primă

instanță la Judecătoria Bistrița.

S-a stabilit că prin cererea introductivă, ulterior precizată și extinsă,

reclamanții au solicitat obligarea pârâților la achitarea sumei totale de

9.057.901.100 lei, cu titlu de despăgubiri. Deși părțile și-au disputat

părerile asupra temeiurilor de drept și de fapt ale cererii de chemare în

judecată, cât și sub aspectul naturii juridice a cauzei, prima instanță nu s-a

preocupat îndeajuns să clarifice acest aspect.

Din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, cu care a

fost  investit tribunalul, reiese că pretențiile bănești cu titlu de

despăgubiri rezidă din faptul imputat pârâtei SC I.

SRL

,

anume acela că nu a îndeplinit obligația de a face, impusă prin titlu

executoriu, sentința civilă

nr

. 1398/LC/2003 a

Tribunalului Bistrița–Năsăud. Cererea în despăgubiri pe temeiurile de fapt și

de drept invocate de reclamanți se poate circumscrie cererii creditorului de a

obliga pe debitor la plata daunelor interese, cu titlu de reparare a

prejudiciului cauzat prin

neexecutarea

obligației de

a face, conform dispozițiilor

art

. 580

3

alin. (2) raportat la

art

. 574 C.

proc

.

civ

.

Competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține

instanței de executare, Judecătoria Bistrița, fiind aplicabile dispozițiile

legale expuse anterior.

Împotriva deciziei civile

nr

. 336/15 decembrie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel

Cluj

, Secția Comercială

de Contencios Administrativ și Fiscal, au promovat recurs SC I.

SRL

și

M.I

., care au criticat

această hotărâre judecătorească pentru

nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectele că instanța de apel a nesocotit dispozițiile

art

. 132 alin. (1)

C.proc.civ

.,

deoarece abia prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată, la

fond, reclamanții au invocat dispozițiile precizate anterior, împrejurare ce

constituie o modificare a acțiunii introductive, determinând competența

materială a unei alte instanțe de judecată. De asemenea, instanța de apel a

stabilit că temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art.580

3

.

alin( 2)

C.proc.civ

., cu toate că reclamanții nu au

invocat, nici la fond și nici în motivele de apel, prevederile acestui text

legal. Cererea de recurs are drept temei dispozițiile

art

.

304

pct

. 9 C.

proc

.

civ

.

Înalta Curte, în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, a

constatat că acestea sânt neîntemeiate, recursul declarat de pârâții SC

I.SRL

și M. I fiind respins ca

nefondat

,

pentru următoarele considerente.

Rezultă neîndoios că reclamanții au avut o poziție procesuală constantă prin

aceea că atât în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, cât și în

răspunsul dat la întâmpinare și în notele de ședință, în esență, evidențiază că

despăgubirile solicitate pârâților sânt generate de faptul că SC I.

SRL

a refuzat să execute obligația de a face, impusă prin

titlul executoriu, sentința

nr

. 1398/LC/2003 a

Tribunalului Bistrița Năsăud.

Este adevărat că în faza procesuală a apelului nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi, așa cum reglementează imperativ dispozițiile

art

. 294 alin.(1) C.

proc

.

civ

., însă, atunci când se rediscută temeiurile de drept și

de fapt ale cererii introductive, circumscrise motivului de apel privind

greșita calificare a cererii de despăgubiri deduse judecății, nu se încalcă

cadrul legal expus.

Instanța de apel a dat calificarea corectă și legală cererii principale, cu

respectarea în egală măsură a drepturilor procesuale ale părților, prin punerea

în discuție prealabilă a acestor aspecte juridice, determinând competența

materială a Judecătoriei Bistrița, care are în această materie, o plenitudine

de competență în soluționarea cauzei în primă instanță.