Vaas împotriva Germaniei

A cincea secțiune a secțiunii PARȚIONALE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 20271/05 de Anton Alfons VAAS împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 29 ianuarie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Snejana Botoucharova, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Rait Maruste, Javier Borrego Borrego, Renate Jaeger, judecători, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 2 iunie 2005, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului Reclamantul, dl Anton Alfons Vaas, este un național german care s-a născut în 1935 și trăiește în Nettetal în Germania.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl R. Battenstein, un avocat practicant în Düsseldorf. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Din 1952 până în mai 1991, reclamantul a lucrat ca șofer de camion. În mai 1991 a fost diagnosticat că suferă de o boală din spate (degenerare de disc intervertebral) și a renunțat la profesie ca șofer de camion. La 11 februarie 1992, reclamantul a depus o cerere la Asociația de Asigurări pentru profesiile de conducere ( Berufsgenossenschaft für Fahrzeughaltungen ) cu scopul de a stabili că boala sa din spate este legată de muncă, asigurându-i astfel beneficiile de pensii. La 4 ianuarie 1996, Asociația de Asigurări a constatat că boala reclamantului nu este legată de muncă.

În urma anchetelor cu privire la fostele condiții de lucru ale reclamantului efectuate de serviciul tehnic al asociației, Asociația de Asigurări a considerat că tensiunea la care reclamantul a fost expusă în perioada relevantă a vieții sale profesionale nu a fost suficient de ridicată pentru a provoca o boală legată de muncă. La 23 ianuarie 1996, reclamantul a depus un recurs administrativ. La 4 septembrie 1996, Asociația de Asigurări, în urma anchetelor interne suplimentare, a respins apelul administrativ al reclamantului. La 2 octombrie 1996, reclamantul a depus o propunere la Tribunalul Social Düsseldorf (Sozialgericht) Prin hotărârea din 11 februarie 1998, care a fost prelucrată de avocatul reclamantului la 13 martie 1998, Curtea Socială a respins cererea reclamantului din cauza faptului că nu s-a constatat că boala reclamantului era legată de muncă.

La 31 martie 1998, reclamantul a depus un recurs la Curtea Socială de Apel din Northrhine Westphalia (Landersozialgericht Curtea Socială de Apel a comis expertul ortopedic S., care a prezentat avizul său expert la 20 mai 1999, pe care l-a completat la 23 iulie 1999, 2 august 2000 și 22 mai 2001. Potrivit lui S., boala reclamantului nu a fost cauzată de activitatea sa ca conducător de camion. Între timp, reclamantul a solicitat, în conformitate cu art. 109 din Legea Curții Sociale, ca un nou aviz de experți să fie elaborat de către expertul A., care a fost depus la 20 martie 2000 și completat la 15 februarie 2001. După examinarea reclamantului și după consultarea unor specialiști suplimentare, A. a considerat că boala reclamantului trebuie considerată a fi legată de muncă.

În răspuns, inculpatul a prezentat o declarație de expert elaborată de propriul serviciu tehnic conform căreia concluziile A. au fost bazate pe ipoteze eronate. În urma, Curtea de Apel a comis pregătirea de noi avize de experți de către expert în operație B. și expertul ortopedic V., care și-a prezentat avizele de experți la 19 noiembrie 2001 și 12 august La 9 iunie 2003, B. și-a prezentat declarația finală. Prin hotărârea din 23 martie 2004, care a fost transmisă la avocatul reclamantului la 12 mai 2004, Curtea Socială de Apel, în urma unei audieri orale, a respins apelul reclamantului. Referindu-se în principal la observațiile formulate de expertul B., care au fost în conformitate cu concluziile formulate de experții S. și V., Curtea de Apel a considerat că nu a fost stabilită cu suficientă probabilitate că boala reclamantului a fost cauzată de exercitarea profesiei sale.

Curtea de Apel a dat în continuare motive pentru care nu a urmat concluziile obținute de expertul A. Având în vedere faptul că întrebările relevante au fost examinate în mod suficient de către experți B., S. și V., Curtea de Apel nu a considerat necesar să se audă un aviz suplimentar de experți, astfel cum a solicitat reclamantul. La 8 iunie 2004, reclamantul a depus o plângere împotriva refuzului de a-i acorda permisiunea de a face apel la Curtea Socială Federală ( Bundesozialgericht ), care a fost respinsă de către instanța respectivă la 7 La 15 septembrie 2004, această decizie a fost preluată de avocatul reclamantului. La 14 octombrie 2004, reclamantul a depus o plângere constituțională. La 19 noiembrie 2004, Curtea Constituțională Federală (n. 1 BvR 2324/04), care a stat ca comitet de trei judecători, a refuzat să admită plângerea reclamantului.

Această decizie a fost preluată de avocatul reclamantului la 3 decembrie 2004. Dreptul intern relevant Secțiunea 109 din Legea Curții Sociale prevede că persoana asigurată poate solicita ca un alt expert să fie auzit de instanțe sociale. Această cerere poate fi respinsă numai dacă admiterea sa ar întârzia procedura și dacă instanța este convinsă că cererea a fost depusă într-o încercare de a întârzia procedura sau că cererea nu a fost depusă mai devreme din cauza neglijenței brute. 1. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii, în special în fața Curții Sociale de Apel. 2. Reclamantul s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție pentru o încălcare a dreptului său la o audiere echitabilă.

El s-a plâns, în special, pentru respingerea Curții Sociale de Apel a cererii sale de a auzi un aviz mai mare de experți. El a susținut, în plus, că instanța socială a fost prejudecată împotriva lui. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii administrative și de instanță socială era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a mai plângut de încălcarea dreptului său la o audiere echitabilă. El s-a plâns, în special, de respingerea Curții Sociale de Apel a cererii sale de a auzi opinia de experți în continuare. El a considerat că instanța socială a fost prejudecată împotriva lui. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea cu majoritate decide să suspende examinarea plângerii reclamantului privind durata procedurii; declara restul cererii inadmisibil. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președintele

FIFTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 20271/05 by Anton Alfons VAAS against Germany The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 29 January 2008 as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Snejana Botoucharova, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Rait Maruste, Javier Borrego Borrego, Renate Jaeger, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 2 June 2005, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS A. The circumstances of the case The applicant, Mr Anton Alfons Vaas, is a German national who was born in 1935 and lives in Nettetal in Germany. He was represented before the Court by Mr R. Battenstein, a lawyer practising in Düsseldorf.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. From 1952 until May 1991 the applicant worked as a lorry driver. On 10 May 1991 he was diagnosed as suffering from a back disease (intervertebral disc degeneration) and gave up his profession as a lorry driver. On 11 February 1992 the applicant filed a request with the Insurance Association for the driving professions ( Berufsgenossenschaft für Fahrzeughaltungen ) with the aim to have established that his back disease was work-related, thus ensuring him pension benefits. On 4 January 1996 the Insurance Association found that the applicant’s illness was not work-related. Following enquiries into the applicant’s former working conditions carried out by the association’s technical service, the Insurance Association considered that the strain the applicant had been exposed to during the relevant time of his professional life had not been sufficiently high to cause a work-related disease.

On 23 January 1996 the applicant lodged an administrative appeal. On 4 September 1996 the Insurance Association, following further internal enquiries, rejected the applicant’s administrative appeal. On 2 October 1996 the applicant lodged a motion with the Düsseldorf Social Court ( Sozialgericht ). By judgment of 11 February 1998, which was served on the applicant’s counsel on 13 March 1998, the Social Court rejected the applicant’s claim on the ground that it had not been established that the applicant’s disease had been work-related. On 31 March 1998 the applicant lodged an appeal with the Northrhine ‑ Westphalia Social Court of Appeal ( Landessozialgericht ). The Social Court of Appeal commissioned the orthopaedic expert S., who submitted his expert opinion on 20 May 1999, which he supplemented on 23 July 1999, 2 August 2000 and 22 May 2001. According to S., the applicant’s disease had not been caused by his work as a lorry-driver.

In the meantime, the applicant had asked, pursuant to section 109 of the Social Court Act, for a fresh expert opinion to be prepared by the expert A., which was submitted on 20 March 2000 and supplemented on 15 February 2001. Having examined the applicant and having consulted further specialists, A. considered that the applicant’s disease had to be considered as being work-related. In reply, the defendant submitted an expert statement prepared by its own technical service according to which A.’s conclusions were based on erroneous assumptions. Subsequently, the Social Court of Appeal commissioned the preparation of fresh expert opinions by the expert on surgery B. and the orthopaedic expert V., who submitted their expert opinions on 19 November 2001 and 12 August 2002, respectively.

On 9 June 2003 B. submitted his final statement. By judgment of 23 March 2004, which was served on the applicant’s counsel on 12 May 2004, the Social Court of Appeal, following an oral hearing, rejected the applicant’s appeal. Relying mainly on the submissions made by the expert B., which were in line with the conclusions drawn by the experts S. and V., the Court of Appeal considered that it had not been established with sufficient probability that the applicant’s disease had been caused by the exercise of his profession. The Court of Appeal further gave reasons as to why it did not follow the conclusions drawn by the expert A. Considering that the relevant questions had been sufficiently examined by the experts B., S., and V., the Court of Appeal did not find it necessary to hear further expert opinion, as requested by the applicant.

On 8 June 2004 the applicant lodged a complaint against the refusal to grant him leave to appeal with the Federal Social Court ( Bundessozialgericht ), which was rejected by that court on 7 September 2004. This decision was served on the applicant’s counsel on 15 September 2004. On 14 October 2004 the applicant lodged a constitutional complaint. On 19 November 2004 the Federal Constitutional Court (no. 1 BvR 2324/04), sitting as a panel of three judges, refused to admit the applicant’s complaint. This decision was served on the applicant’s counsel on 3 December 2004. B. Relevant domestic law Section 109 of the Social Court Act provides that the insured person can request that a further expert be heard by the social courts.

This request can only be rejected if its admission would delay the proceedings and if the court is convinced that the request was submitted in an attempt to delay the proceedings or that the request was not submitted earlier due to gross negligence. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings, in particular before the Social Court of Appeal. 2. The applicant further complained under Article 6 § 1 of the Convention about a violation of his right to a fair hearing. He complained, in particular, about the Social Court of Appeal’s rejection of his request to hear further expert opinion. He further alleged that the social courts had been biased against him.

THE LAW 1. The complaint about the length of the proceedings The applicant complained that the length of the administrative and social court proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2. The remainder of the applicant’s complaints Invoking Article 6 § 1 of the Convention, the applicant further complained about a violation of his right to a fair hearing. He complained, in particular, about the Social Court of Appeal’s rejection of his request to hear further expert opinion. He considered that the social courts had been biased against him. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court by a majority Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning the length of the proceedings; Declares the remainder of the application inadmissible. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President