VAAS v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
VAAS v. GERMANY (CtEDO, 2008)
A cincea secțiune a secțiunii PARȚIONALE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 20271/05 de Anton Alfons VAAS împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 29 ianuarie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Snejana Botoucharova, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Rait Maruste, Javier Borrego Borrego, Renate Jaeger, judecători, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 2 iunie 2005, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului Reclamantul, dl Anton Alfons Vaas, este un național german care s-a născut în 1935 și trăiește în Nettetal în Germania. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl R. Battenstein, un avocat practicant în Düsseldorf. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Din 1952 până în mai 1991, reclamantul a lucrat ca șofer de camion. În mai 1991 a fost diagnosticat că suferă de o boală din spate (degenerare de disc intervertebral) și a renunțat la profesie ca șofer de camion. La 11 februarie 1992, reclamantul a depus o cerere la Asociația de Asigurări pentru profesiile de conducere ( Berufsgenossenschaft für Fahrzeughaltungen ) cu scopul de a stabili că boala sa din spate este legată de muncă, asigurându-i astfel beneficiile de pensii. La 4 ianuarie 1996, Asociația de Asigurări a constatat că boala reclamantului nu este legată de muncă. În urma anchetelor cu privire la fostele condiții de lucru ale reclamantului efectuate de serviciul tehnic al asociației, Asociația de Asigurări a considerat că tensiunea la care reclamantul a fost expusă în perioada relevantă a vieții sale profesionale nu a fost suficient de ridicată pentru a provoca o boală legată de muncă. La 23 ianuarie 1996, reclamantul a depus un recurs administrativ. La 4 septembrie 1996, Asociația de Asigurări, în urma anchetelor interne suplimentare, a respins apelul administrativ al reclamantului. La 2 octombrie 1996, reclamantul a depus o propunere la Tribunalul Social Düsseldorf (Sozialgericht) Prin hotărârea din 11 februarie 1998, care a fost prelucrată de avocatul reclamantului la 13 martie 1998, Curtea Socială a respins cererea reclamantului din cauza faptului că nu s-a constatat că boala reclamantului era legată de muncă. La 31 martie 1998, reclamantul a depus un recurs la Curtea Socială de Apel din Northrhine Westphalia (Landersozialgericht Curtea Socială de Apel a comis expertul ortopedic S., care a prezentat avizul său expert la 20 mai 1999, pe care l-a completat la 23 iulie 1999, 2 august 2000 și 22 mai 2001. Potrivit lui S., boala reclamantului nu a fost cauzată de activitatea sa ca conducător de camion. Între timp, reclamantul a solicitat, în conformitate cu art. 109 din Legea Curții Sociale, ca un nou aviz de experți să fie elaborat de către expertul A., care a fost depus la 20 martie 2000 și completat la 15 februarie 2001. După examinarea reclamantului și după consultarea unor specialiști suplimentare, A. a considerat că boala reclamantului trebuie considerată a fi legată de muncă. În răspuns, inculpatul a prezentat o declarație de expert elaborată de propriul serviciu tehnic conform căreia concluziile A. au fost bazate pe ipoteze eronate. În urma, Curtea de Apel a comis pregătirea de noi avize de experți de către expert în operație B. și expertul ortopedic V., care și-a prezentat avizele de experți la 19 noiembrie 2001 și 12 august La 9 iunie 2003, B. și-a prezentat declarația finală. Prin hotărârea din 23 martie 2004, care a fost transmisă la avocatul reclamantului la 12 mai 2004, Curtea Socială de Apel, în urma unei audieri orale, a respins apelul reclamantului. Referindu-se în principal la observațiile formulate de expertul B., care au fost în conformitate cu concluziile formulate de experții S. și V., Curtea de Apel a considerat că nu a fost stabilită cu suficientă probabilitate că boala reclamantului a fost cauzată de exercitarea profesiei sale. Curtea de Apel a dat în continuare motive pentru care nu a urmat concluziile obținute de expertul A. Având în vedere faptul că întrebările relevante au fost examinate în mod suficient de către experți B., S. și V., Curtea de Apel nu a considerat necesar să se audă un aviz suplimentar de experți, astfel cum a solicitat reclamantul. La 8 iunie 2004, reclamantul a depus o plângere împotriva refuzului de a-i acorda permisiunea de a face apel la Curtea Socială Federală ( Bundesozialgericht ), care a fost respinsă de către instanța respectivă la 7 La 15 septembrie 2004, această decizie a fost preluată de avocatul reclamantului. La 14 octombrie 2004, reclamantul a depus o plângere constituțională. La 19 noiembrie 2004, Curtea Constituțională Federală (n. 1 BvR 2324/04), care a stat ca comitet de trei judecători, a refuzat să admită plângerea reclamantului. Această decizie a fost preluată de avocatul reclamantului la 3 decembrie 2004. Dreptul intern relevant Secțiunea 109 din Legea Curții Sociale prevede că persoana asigurată poate solicita ca un alt expert să fie auzit de instanțe sociale. Această cerere poate fi respinsă numai dacă admiterea sa ar întârzia procedura și dacă instanța este convinsă că cererea a fost depusă într-o încercare de a întârzia procedura sau că cererea nu a fost depusă mai devreme din cauza neglijenței brute. 1. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii, în special în fața Curții Sociale de Apel. 2. Reclamantul s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție pentru o încălcare a dreptului său la o audiere echitabilă. El s-a plâns, în special, pentru respingerea Curții Sociale de Apel a cererii sale de a auzi un aviz mai mare de experți. El a susținut, în plus, că instanța socială a fost prejudecată împotriva lui. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii administrative și de instanță socială era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a mai plângut de încălcarea dreptului său la o audiere echitabilă. El s-a plâns, în special, de respingerea Curții Sociale de Apel a cererii sale de a auzi opinia de experți în continuare. El a considerat că instanța socială a fost prejudecată împotriva lui. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea cu majoritate decide să suspende examinarea plângerii reclamantului privind durata procedurii; declara restul cererii inadmisibil. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președintele