WOLOSZCZUK AND OTHERS v. POLAND

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI PRIVIND PROCEDURA DE PILOT-JUDGMENT De către Edward WOÄOSZCZUK și alții împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 29 ianuarie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Josep Casadevall, Giovanni Bonello, Kristaq Traja, Stanislav Pavlovschi, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, judecători și Lawrence, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 28 mai 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată pilot și de a suspenda examinarea cererilor care decurg din aceeași problemă sistemică identificată în cazul Broniowski c. Polonia (nr. 31443/96), având în vedere decizia de a ataca cererile Wolkenberg și alții c. Polonia (nr. 50003/99) și Witkowska-Toboła c. Polonia (nr. 11208/02) din lista cauzelor din Curte, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Edward Wołoszczuk („primul reclamant”), dl Eugeniusz Wołoszczuk („al doilea reclamant”) și dna Franciszka Wisłocka („al treilea reclamant”), sunt resortisanți polonezi. Primul reclamant s-a născut în 1939 și trăiește în δwinoujście. Al doilea și al treilea reclamant locuiesc în San Jose și respectiv Lovenstad. Data nașterii lor este necunoscută. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul înainte de al Doilea Război Mondial, familia reclamanților a deținut bunuri imobiliare în provinciunile de est ale Poloniei anterioare războiului, așa-numitele „Borderlands” (Kresy ). Aceste regiuni au inclus mari zone ale actualului Belarus și Ucraina și teritorii din jurul Vilnius în ceea ce este acum Lituania. În septembrie 1939 regiunile au fost invadate de URSS. După sfârșitul războiului, atunci când granița poloneză de est a fost retrasă spre vest și fixat de-a lungul râului Bug, zonele de frontieră au achiziționat numele „territorii dincolo de râul Bug” ( ziemie zabużańskie Într-o dată neespecificată după 9 septembrie 1944, familia reclamanților, cum ar fi aproximativ 1.240.000 de cetățeni polonezi care au fost la diferite date din 1944 până în 1953 sub rezerva repatriării din teritoriile dincolo de râul Bug, a fost repatriat în Polonia în conformitate cu dispozițiile așa-numitelor „Acorduri Republicane” (umowy republikańskie Un cont mai detaliat al antecedentelor istorice și al dispozițiilor relevante ale acordurilor republicane și al altor tratate și legi conexe poate fi găsit în hotărârea Curții în cauza pilotă Broniowski c. Polonia (a se vedea, în special, Broniowski c. Polonia [GC], nr. 31443/96, CEDH 2004-V, §§ 10-12 și 39-45). La 19 aprilie 1999, reclamanții au obținut un certificat eliberat de primar al δwinoujście ( Prezydent Miasta ) confirmand că au avut dreptul la compensare pentru proprietatea abandonată de familia lor, evaluată la 337.000 zloty polonez (PLN) începând cu octombrie 1999. În mai 1999, primul reclamant a cerut autorităților diferite să-i permită să achiziționeze proprietatea de stat în compensare pentru proprietatea abandonată dincolo de râul Bug. În răspuns, autoritățile i-au informat că, pentru a-și satisface reclamația, ar trebui să participe la licitații pentru vânzarea proprietăților de stat. Reclamanții au încercat ulterior să achiziționeze bunuri de stat nu au avut succes. Singura posibilitate de aplicare a cererii a fost de a participa la oferte competitive de vânzare a bunurilor de stat. Cu toate acestea, autoritățile de stat din toată Polonia au recunoscut oficial deficiența acută a terenurilor de stat desemnate pentru realizarea cererilor Bug River. Acest fapt și faptul că în momentul material a fost practică comună a autorităților să renunțe la organizarea licitațiilor pentru reclamanții Bug River sau să le refuze în mod deschis posibilitatea de a-și exercita dreptul prin procedura de licitație legală a fost stabilit de Curte în hotărârea Broniowski (a se vedea Broniowski , citată mai sus, §§ 48-61, 69-87 și 168-176). Legea și practica internă relevantă O descriere detaliată a legislației și practicii interne relevante referitoare la proprietatea râului Bug este prezentată în hotărârile pronunțate de Curte în cazul pilot al lui Broniowski c. Polonia (a se vedea Broniowski c. Polonia (merits) , citate mai sus §§ 39-120; și Broniowski c. Polonia (decontare favorabilă) , citate mai sus §§ 14-30) și hotărârile luate în cazurile de Wolkenberg și alții c. Polonia și Witkowska-Toboła c. Polonia , citate mai sus §§ 24-25 și, respectiv, § 28-29. Operarea schemei de compensare introduse de Actul din iulie 2005 este descrisă în hotărârile Curții din cauza Wolkenberg și alții c. Polonia (dec.) nr. 50003/99, 4 decembrie 2007, §§ 18-23 și Witkowska-Toboła c. Polonia (dec.) nr. 11208/02, 4 decembrie 2007, §§§§§ 27. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în esență de faptul că statul nu a continuat să asigure punerea în aplicare a dreptului lor la compensare pentru proprietatea Bug River în perioada înainte de intrarea în vigoare a Legii din iulie 2005 și de reducerea ulterioară a dreptului lor compensatoriu la 20% din valoarea curentă a proprietății originale. Acestea au susținut încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Aplicarea Dreptului procedurii de judecată pilot Prezenta decizie, cum ar fi aproximativ 273 de cazuri similare în prezent în docul Curții, a fost examinată în conformitate cu procedura de judecată pilot în urma hotărârii din cauza Broniowski (a se vedea Broniowski (merits) §§§ 189 seq.). Denumirea reclamanților a fost originară din aceeași deficiență structurală constatată că a fost la rădăcina constatării Curții cu privire la o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazul pilot și definit ca „o problemă sistemică legată de disfuncționarea legislației și practicilor interne cauzată de nefiind înființat un mecanism eficace de punere în aplicare a „dreptului la credit” al reclamanților Bug River, care „ha [d] a afectat și rămâne [ed] capabil de a afecta un număr mare de persoane” (ibid., a se vedea, de asemenea, a treia dispoziție operativă a hotărârii). În acest sens, și având în vedere numărul de persoane potențial afectate de încălcarea sistemică a Convenției, Curtea a ordonat că „ Statul pârât trebuie, prin măsuri juridice și practică administrativă adecvate, să asigure punerea în aplicare a dreptului de proprietate în cauză în ceea ce privește reclamanții rămășiței Bug River sau să le furnizeze soluții echivalente în loc, în conformitate cu principiile protecției drepturilor de proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1” (ibid. § 194 și a patra dispoziție operativă a hotărârii). Aplicarea art. 37 din Convenția art. 37 din Convenție afirmă, în măsura în care este relevantă, cum urmează: „1. Curtea poate decide în orice etapă a procedurii să decidă dezbaterea unei cereri din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că ... (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile din acest sens. Curtea poate decide restabilirea unei cereri la lista sa de cazuri dacă consideră că circumstanțele justifică acest curs.” În cazul Wolkenberg și alții c. Polonia și Witkowska-Toboła c. Polonia Curtea, având în vedere compatibilitatea generală a schemei de compensare introduse în legea iulie 2005 cu principiile de protecție a drepturilor de proprietate, în special cu principiile legate de compensare și funcționarea efectivă a actului în practică, precum și cu disponibilitatea de căi de recurs interne care permit reclamanților Bug River să recupereze compensații pentru orice material sau neconformitate trecută prejudecățile materiale suferite ca urmare a anteriorului funcționare defectuoasă a legislației interne, s-a exprimat satisfacția faptului că chestiunea care dă naștere cazurilor de Bug River a fost rezolvată în sensul articolului 37 § 1 din Convenție. Curtea a susținut că procedurile prevăzute în Legea din iulie 2005 au furnizat reclamanților și altor reclamanți de la Bug River ajutor la nivel intern, ceea ce și-a făcut examinarea în continuare a cererilor și a altor cereri similare nu mai justificate. În consecință și nu se constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului care ar necesita examinarea continuă a cazurilor în temeiul articolului 37 § 1 în amendă , Curtea a hotărât să elimine cererile din lista sa de cazuri (a se vedea Wolkenberg și alții c. Polonia , citată mai sus §§ 60-77; și Witkowska-Toboła c. Polonia , citată mai sus §§ 62-79 ). Având în vedere circumstanțele prezentei cauze și faptul că reclamanții sunt dispuși să beneficieze de schema de compensare introdusă de legea din iulie 2005, Curtea nu constată niciun motiv care să justifice îndepărtarea acesteia de la concluzia achiziționată în cazurile menționate mai sus. Prin urmare, cererea ar trebui să fie exclusă din lista de cauze a Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION

PILOT-JUDGMENT PROCEDURE

Application no. 33586/96

by Edward WOŁOSZCZUK and Others

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 29

January 2008 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Josep Casadevall,

Giovanni Bonello,

Kristaq Traja,

Stanislav Pavlovschi,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 28 May 1996,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the decision to apply the pilot-judgment procedure and to adjourn its consideration of applications deriving from the same systemic problem identified in the case of

Broniowski v. Poland

(no. 31443/96),

Having regard to the decisions to strike the applications

Wolkenberg and Others v. Poland

(no. 50003/99) and

Witkowska-Toboła v. Poland

(no.

11208/02) out of the Court’s list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Edward Wołoszczuk (“the first applicant”), Mr

Eugeniusz Wołoszczuk (“the second applicant”) and Mrs Franciszka Wisłocka (“the third applicant”), are Polish nationals. The first applicant was born in 1939 and lives in Świnoujście. The second and third applicant live in San Jose and Lovenstad respectively. Their date of birth is unknown.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

1.

Background

Before the Second World War the applicants’ family owned real property in the eastern provinces of pre-war Poland, the so-called “Borderlands” (

Kresy

). Those regions included large areas of present-day Belarus and Ukraine and territories around Vilnius in what is now Lithuania. In September 1939 the regions were invaded by the USSR.

Following the end of the war, when the Polish eastern border was redrawn westwards and fixed along the Bug River, the Borderlands acquired the name of the “territories beyond the Bug River” (

ziemie zabużańskie

).

On an unspecified date following 9 September 1944 the applicants’ family, like some 1,240,000 other Polish citizens who were at various dates from 1944 to 1953 subject to repatriation from the territories beyond the Bug River, was repatriated to Poland under the provisions of the so-called “Republican Agreements” (

umowy republikańskie

).

A more detailed account of the historical background and the relevant provisions of the Republican Agreements and other related treaties and laws can be found in the Court’s judgment in the pilot case of

Broniowski v.

Poland

(see, in particular,

Broniowski v. Poland

[GC], no. 31443/96, ECHR 2004-V, §§ 10-12 and 39-45).

2.

The applicants’ attempts to recover compensation

On 19 April 1999 the applicants obtained a certificate issued by the Mayor of Świnoujście (

Prezydent Miasta

) confirming that they had the right to compensation for the property abandoned by their family, valued at 337,000 Polish zlotys (PLN) as of October 1999.

On May 1999 the first applicant asked different authorities to enable him to acquire State property in compensation for the property abandoned beyond the Bug River. In reply the authorities informed him that in order to satisfy his claim he should take part in auctions for the sale of State property.

The applicants’ subsequent attempts to acquire State property were unsuccessful. The only possibility of enforcing the claim was to participate in competitive bids for the sale of State property. However, the State authorities throughout Poland officially acknowledged the acute shortage of State-owned land designated for the realisation of the Bug River claims.

This fact and the fact that at the material time it was the authorities’ common practice to desist from organising auctions for Bug River claimants or to openly deny them the opportunity to enforce their entitlement through the statutory bidding procedure was established by the Court in the

Broniowski

judgment (see

Broniowski

, cited above, §§ 48-61, 69-87 and 168-176).

B.

Relevant domestic law and practice

A detailed description of the relevant domestic law and practice concerning the Bug River property is set out in the judgments delivered by the Court in the pilot case of

Broniowski v. Poland

(see

Broniowski v. Poland (merits)

, cited above §§ 39-120; and

Broniowski v. Poland (friendly settlement)

, cited above, §§ 14-30) and the decisions given in the cases of

Wolkenberg and Others v. Poland

and

Witkowska-Toboła v. Poland

, cited above, §§ 24-25 and §§ 28-29 respectively.

The operation of the compensation scheme introduced by the July 2005 Act is described in the Court’s decisions given in the cases of

Wolkenberg and Others v. Poland

(dec.) no. 50003/99, 4 December 2007, §§ 18-23 and

Witkowska-Toboła v. Poland

(dec.) no. 11208/02, 4 December 2007, §§

22

‑

27.

COMPLAINT

The applicants in essence complained about the State’s continued failure to secure the implementation of their right to compensation for the Bug River property in the period before the entry into force of the July 2005 Act and about the subsequent reduction of their compensatory entitlement to 20% of the original property’s current value. They alleged a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

THE LAW

A.

Application of the pilot-judgment procedure

The present case, like some 273 similar cases currently on the Court’s docket, had been examined in accordance with the pilot-judgment procedure following the judgment given by the Court in the

Broniowski

case (see

Broniowski (merits)

, cited above §§ 189

et

seq.). The applicants’ complaint originated in the same structural shortcoming found to have been at the root of the Court’s finding of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 in the pilot case and defined as “a systemic problem connected with the malfunctioning of domestic legislation and practice caused by the failure to set up an effective mechanism to implement the “right to credit” of Bug River claimants” which “ha[d] affected and remain[ed] capable of affecting a large number of persons” (ibid., see also the third operative provision of the judgment).

In that connection, and having regard to the number of persons potentially affected by the systemic violation of the Convention, the Court directed that “the respondent State must, through appropriate legal measures and administrative practice, secure the implementation of the property right in question in respect of the remaining Bug River claimants or provide them with equivalent redress in lieu, in accordance with the principles of protection of property rights under Article 1 of Protocol No.

1” (ibid. § 194 and the fourth operative provision of the judgment).

B.

Application of Article 37 of the Convention

Article 37 of the Convention reads, in so far as relevant, as follows:

“1.

The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

...

(b)

the matter has been resolved; ...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.

2.

The Court may decide to restore an application to its list of cases if it considers that the circumstances justify such a course.”

In the cases of

Wolkenberg and Others v. Poland

and

Witkowska-Toboła

v. Poland

the Court, having regard to the general compatibility of the compensation scheme introduced by the July 2005 Act with the principles of protection of property rights, in particular with the principles relating to compensation and to the effective functioning of that Act in practice, as well as to the availability of domestic remedies enabling Bug River claimants to recover compensation for any past material or non

‑

material prejudice suffered as a result of the previous defective operation of the domestic legislation, was satisfied that the issue giving rise to the Bug River cases had been resolved for the purposes of Article 37 § 1 of the Convention.

The Court held that the procedures under the July 2005 Act had provided the applicants and other Bug River claimants with relief at domestic level which made its further examination of their applications and of other similar applications no longer justified. In consequence and finding no special circumstances regarding respect for human rights that would require the continued examination of the cases by virtue of Article 37 § 1

in fine

, the Court decided to strike the applications out of its list of cases (see

Wolkenberg and Others v. Poland

, cited above, §§ 60-77;

and

Witkowska-Toboła v. Poland

, cited above, §§ 62-79).

Having regard to the circumstances of the present case and to the fact that it is open to the applicants to avail themselves of the compensation scheme introduced by the July 2005 Act, the Court finds no reason justifying its departure from the conclusion reached in the above-mentioned cases. Accordingly, the application should be struck out of the Court’s list of cases.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President