ÎCCJ, decizie (scj.ro #84579)

Recurs. Tardivitate. Repunere în termen Declararea recursului de către inculpat, cetățean străin, după expirarea termenului prevăzut de lege, cu motivarea că, necunoscând limba română și neștiind că există cale de atac împotriva deciziei pronunțate în apel, nu justifică repunerea în termenul de recurs a inculpatului, de vreme ce la judecata apelului a fost asistat de apărător și de interpret. Secția penală, decizia nr.858 din 19 februarie 2003 Prin sentința penală nr.66 din 24 iulie 2002, Tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpatul R.J., în baza art.176 din Legea 141/1997 și art.279 alin.1 și 3 C.pen. Instanța a reținut că, la 17 decembrie 2001, inculpatul, cetățean străin, a intrat în România prin punctul de frontieră Borșa, ocazie cu care, fără să aibă autorizație și fără să le declare, a trecut peste frontieră și introdus în țară o armă de vânătoare, o carabină, o armă de tir, 2 revolvere și 380 de cartușe de diferite calibre.

Prin decizia penală nr.275 din 20 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului. Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs la data de 8 noiembrie 2002, solicitând, conform art.385 3 alin.2 raportat la art.364 C.proc.pen. repunerea în termen, cu motivarea că, fiind necunoscător al limbii române, deși a fost asistat de avocat, a comunicat cu acesta numai prin intermediul translatorului, cu care însă nu s-a întâlnit în termenul de declarare a recursului. Recursul este nefondat. Potrivit art.8 C.proc.pen., părților care nu vorbesc limba în care se desfășoară procesul penal, li se asigură posibilitatea de a lua cunoștință de piesele dosarului și dreptul de a vorbi în instanță și a pune concluzii, prin traducător.

Așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei atacate, la termenul de judecată din 10 octombrie 2002, când au avut loc dezbaterile, inculpatul a fost prezent, asistat de apărătorul ales și de interpretul W.M.R.A. Instanța i-a creat inculpatului, astfel, toate condițiile prevăzute de lege pentru a-și exercita drepturile procesuale, inclusiv folosirea căii de atac, fiind în contact oficial, prin traducător, cu apărătorul său. Faptul că nu s-a întâlnit cu translatorul în intervalul de timp în care putea declara recurs, precum și faptul că nici nu cunoștea că mai există o cale de atac, invocate de inculpat, nu constituie o cauză temeinică de împiedicare, în sensul prevăzut în art.364 C.proc.pen.

pentru a se considera recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, ca fiind făcut în termen. Fiind implicat într-o cauză penală, inculpatul era dator să se informeze și să acționeze în termenul și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. În consecință, recursul inculpatului a fost respins ca tardiv.