ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1888/2016

Decizia nr. 1888/2016

Sesizată fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, și Tribunalul București (instanța penală), examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2015 sub nr. x/3/2015 pe rolul Tribunalului București, secția I penală, petenta A. SRL a formulat, în temeiul disp. art. 2 alin. (1) art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 598 alin. (1) lit. b) și art. 599 C. proc. pen. contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 862A din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006, solicitând admiterea contestației, anularea tuturor actelor de executare emise de organul de executare penală și implicit cele emise de AJFP Timiș împotriva sa în Dosarul de executare nr. x/2015, respectiv somația nr. 90707 din 23 iulie 2015 și titlul executoriu cu același număr, constatând că executarea este pornită împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare. A solicitat totodată petenta să se constate că Decizia penală nr. 862A din 8 iunie 2015 a Curții de Apel București nu este opozabilă petentei urmând a se dispune înlăturarea oricăror acte de executare inclusiv a măsurii sechestrului asigurator față de activele societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau străinătate, măsura fiind dispusă în afara cadrului procesual, fără a fi citați în cauză terții interesați împotriva cărora s-a dispus extinderea măsurilor asiguratorii.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Încheierea pronunțată la data de 10 decembrie 2015 de către Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției penale și trimiterea spre competentă soluționare secției civile din cadrul Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București, secția I penală, ca instanță învestită inițial cu soluționarea litigiului, examinând contestația formulată, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 600 alin. (1) C. proc. pen. contestația privind executarea dispozițiilor civile se face, în cazurile prev. la art. 598 alin. (1) lit. a) și b) (hotărâre nedefinitivă sau îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare) la instanța de executare prev. la art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) (când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Disp. art. 600 alin. (3) C. proc. pen. statuează: "contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.

Din analiza motivelor inserate în cuprinsul contestației la executare formulată de petenta este lesne de observat că în cauza AJFP Timiș a început executarea petentei, cf. Dosar nr. x/2015, solicitarea petentei fiind aceea de (...) anulare a tuturor actelor de executare.

Contestația la executare reprezintă un mijloc procedural special prin care persoana interesată sau care a fost vătămată prin executare poate obține desființarea actelor de executare, a altor măsuri ocazionate de îndeplinirea procedurii execuționale ori, uneori, anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Potrivit art. 399 C. proc. civ., se poate face contestație împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației, anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

Sub aspect formal contestația la executare formulată în cauză, raportată la scopul urmărit - plângere împotriva unei măsuri de executare - dobândește caracterul unei căi speciale de atac (deși nu poate fi identificată cu căile ordinare sau extraordinare de atac propriu-zise) având ca principal obiectiv anularea actelor de executare.

În raport cu aceste considerente, dar și în aplicarea principiului potrivit căruia "norma de procedură penală este de strictă interpretare" a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției penale și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției civile din cadrul TMB.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a V-a civile din cadrul Tribunalului București la data de 04 ianuarie 2016, sub nr. de dosar x/3/2015**.

Prin Sentința nr. 114 din 03 februarie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București, secția a V-a civilă, verificându-și, la rândul său competența, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că nu este instanța legal învestită să soluționeze contestația la executare, raportat la temeiurile de fapt și de drept ce o fundamentează.

Astfel, a apreciat Tribunalul București, secția a V-a civilă, că instanța competentă este tot o instanță civilă, însă nu tribunalul, ci judecătoria, ca instanță de executare, având în vedere următoarele considerente:

Atâta vreme cât dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen. stabilesc, în privința soluționării contestației împotriva actelor de executare, competența instanței civile, potrivit legii, rezultă că și regulile de competență a instanței civile trebuie determinate potrivit C. proc. civ. [art. 714 alin. (1) C. proc. civ.], care atribuie competența soluționării contestației la executare exclusiv instanței de executare, potrivit astfel cum aceasta este definită prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.: instanța de executare "este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (sublinierea instanței). În cazul dedus judecății, legea nu prevede altfel, întrucât, deși executarea silită s-a început de către organul fiscal prin emiterea somației urmată de aplicarea sechestrului asupra activelor contestatoarei, fiind, totodată, evident că executarea asupra sumelor de bani va urma prin procedura popririi instituite de organele fiscale, situație ce atrage incidența prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în reglementarea C. proc. fisc. nu sunt prevăzute alte reguli pentru situația în care terțul ce se pretinde vătămat prin executare poate să o conteste, potrivit art. 261 alin. (2), căci textul art. 260 alin. (4) din O.G. trimite tot la instanța competentă potrivit dreptului comun.

Împrejurarea că s-a început executarea sechestrului asigurător instituit/menținut de organul de urmărire penală/instanța penală nu schimbă nici natura cauzei (care rămâne eminamente civilă și nu penală) și nici conduita terților care se pretind vătămați prin executarea silită, cum este cazul contestatoarei, care nu sunt supuși regulilor de procedură penală; trebuie avute, astfel, în vedere în vedere dispozițiile art. 213 alin. (3) din O.G., care prevăd că: "Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."

Tribunalul nu a găsit niciun argument care să susțină competența instanței penale, dacă se contestă executarea de către un terț ce nu a participat în procesul penal și căruia hotărârea penală în baza căreia a fost emis titlul executoriu fiscal nu-i este opozabilă, așa cum este situația în cauza de față.

Din perspectiva celor expuse, a apreciat Tribunalul București, secția a V-a civilă, că, excepția necompetenței funcționale a secției civile a tribunalului (invocată implicit, dar neechivoc, în notele scrise ale contestatoarei), precum și solicitarea din cuprinsul acelorași note scrise de a fi înaintată cauza din nou secției penale a tribunalului, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse; drept urmare, nici conflict negativ de competență nu se va crea, spre a se justifica înaintarea cauzei la Curtea de Apel București, pentru pronunțarea regulatorului de competență, în condițiile art. 135 C. proc. civ.

Dimpotrivă, abordând problema competenței, tribunalul a analizat-o din perspectiva excepției de necompetență materială, pe care a invocat-o din oficiu, stabilind că instanța civilă și, în concret, judecătoria este instanța competentă să soluționeze o astfel de contestație la executare, iar cum sediul celui împotriva căruia se desfășoară executarea (care, formal, apare ca și debitor al creanței înscrise în titlul executoriu pentru care s-a început executarea silită fiscală), dar și sediul organului de executare, ca și bunurile indisponibilizate, se află în raza teritorială a Judecătoriei Timișoara, acesteia i se va înainta cauza spre competentă soluționare, efect al admiterii excepției de necompetență materială a tribunalului.

Pe cale de consecință, a respins excepția necompetenței funcționale a secției civile și în baza art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a înaintat contestația la executare formulată de contestatoarea A. SRL, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.

Totodată, a respins cererea formulată de contestatoare, privind sesizarea Curții de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, constatându-se că nu s-a creat un astfel de conflict de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 26 februarie 2016 sub nr. x/3/2015**.

Prin Încheierea Civilă nr. 3799 din 13 aprilie 2016, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de contestatoarea SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în favoarea Tribunalului București.

Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, a reținut că, prin notele de ședință depuse, contestatoarea a solicitat instanței să dispună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență generat în cauză. Din conținutul cererii de învestire a instanței rezultă cu puterea evidenței că natura juridică a cererii raportat la temeiul de drept invocat nu este de competența materială a secțiilor civile ale Tribunalului București și nici a Judecătoriei Timișoara ci este în competența materială a secției penale a Tribunalului București, ca instanță de executare.

Având a se pronunța cu privire la excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, a reținut următoarele: Demersul judiciar are ca finalitate atât anularea actelor de executare efectuate de către intimata AJFP Timiș împotriva contestatoarei, cât și constatarea inopozabilității față de contestatoare a hotărârii penale ce constituie titlul executoriu și înlăturarea (în sensul restrângerii efectelor) uneia dintre măsurile dispuse prin aceeași hotărâre-titlu executoriu, respectiv măsura sechestrului asigurator.

Temeiul juridic al cererii este art. 598 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Contestația formulată de SC A. privește punerea în executare a dispozițiilor penale conținute în hotărârile ce constituie titluri executorii, instanța învestită fiind chemată a analiza în ce măsură pot fi executate în privința contestatoarei acele dispoziții care privesc confiscarea și menținerea sechestrului asigurator asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile civilmente responsabile figurează în calitate de: împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administratori. Sechestrul asigurator care a fost dispus de instanța penală este corelativ măsurii confiscării speciale, această din urmă măsură fiind una care se circumscrie acțiunii penale în coordonatele date de art. 14 C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 108 din C. pen, confiscarea specială reprezintă o măsură de siguranță, iar scopul unei măsuri de această natură este definit prin art. 107 lit. d) din același cod în sensul că "1) măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

2) măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

Pe de altă parte, sechestrul asigurator asociat unei astfel de măsuri de siguranță este reglementat prin art. 249 și urm. din C. proc. pen., finalitatea sa fiind potrivit alin. (2) al art. 249, aceea de indisponibilizare a unor bunuri mobile sau imobile.

Ținând seama de natura penală a măsurilor (sechestrul asigurator și respectiv confiscarea specială) care fac obiectul executării în cadrul căreia au fost emise actele de executare a căror desființare a fost solicitată în speță, de către contestatoare, instanța a constatat că ele fac parte din categoria dispozițiilor penale ale hotărârilor care constituie titluri executorii, astfel că soluționarea contestației promovate în ceea ce privește modalitatea aducerii lor la îndeplinire este tot de competența instanței penale.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Totodată, a constatat că în cauză s-a ivit conflictul negativ de competență astfel că în baza art. 133 C. proc. civ. a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

Astfel cum se poate constata din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată, petenta A. SRL a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 598 alin. (1) lit. b) și art. 599 C. proc. pen., contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 862A din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006, solicitând admiterea contestației, anularea tuturor actelor de executare emise de organul de executare penală și implicit cele emise de AJFP Timiș împotriva sa în Dosarul de executare nr. x/2015, respectiv somația nr. 90707 din 23 iulie 2015 și titlul executoriu cu același număr, constatând că executarea este pornită împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare. A solicitat totodată petenta să se constate că Decizia penală nr. 862A din 8 iunie 2015 a Curții de Apel București nu este opozabilă petentei urmând a se dispune înlăturarea oricăror acte de executare inclusiv a măsurii sechestrului asigurator față de activele societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau străinătate, măsura fiind dispusă în afara cadrului procesual, fără a fi citați în cauză terții interesați împotriva cărora s-a dispus extinderea măsurilor asiguratorii.

Totodată, urmărind circuitul dosarului, constată că această instanță, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost învestită de către o instanță de drept civil (Judecătoria Timișoara) cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, și Tribunalul București (instanța penală), în condițiile în care natura juridică a cererii de chemare în judecată, raportat la temeiul de drept invocat [art. 2 alin. (1), art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 598 alin. (1) lit. b) și art. 599 C. proc. pen.] excede sferei de competență a instanței de contencios administrativ și fiscal; ce nu ar putea să procedeze în mod legal la soluționarea unei astfel de cauze; competența revenind uneia din secțiile civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere instanța în fața căreia s-a invit conflictul negativ de competență, secția civilă a Judecătoriei Timișoara.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Pe cale de consecință, secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând faptul că litigiul de față excede sferei de competență a contenciosului administrativ; conflictul negativ de competență ivindu-se în fața instanței civile (Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, urmează a dispune scoaterea de pe rolul acestei secții și înaintarea dosarului către Registratura comună a secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a fi repartizată conform algoritmului de repartizare a cauzelor stabilit între cele două secții, în vederea competentei soluționări de către una dintre acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială.

Scoate cauza având ca obiect litigiul privind pe contestatoarea-reclamantă A. SRL prin administrator B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, de pe rolul secției de contencios administrativ și o trimite la una din secțiile civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT