ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.01.2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 203/2017

HOTĂRÂRE
05.01.2016
CAMERĂ
penal
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 203/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia penală nr. 203/2017

Deliberând asupra cauzei față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1841/A din 13.12.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016*, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva sentinței penale nr. 2858 din 16 decembrie 2014 a Tribunalului București pronunțate în Dosarul nr. x/3/2006, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond, în limitele stabilite prin decizia penală nr. 851 din 07 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În baza art. 249 alin. (4) C. proc. pen., a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra activelor patrimoniale ale SC A. SA (în insolvență - administrator judiciar B. SPRL) în limita sumei stabilite a fi confiscată prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea formulată la 11.04.2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2/2016 (x/2016) din data de 13.04.2016 petenta SC A. SA în insolvență prin administrator judiciar B. SPRL a arătat că înțelege să formuleze contestație împotriva măsurii asigurătorii luate de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, direct prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006, față de activele societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți beneficiari reali asociați (acționari) sau administratori situate în țara sau în străinătate, solicitându-se a se dispune înlăturarea sechestrului asigurator față activele contestatoarei, această măsură fiind nelegală și dispusă cu încălcarea drepturilor constituționale prevăzute de art. 21 alin. (1), (2), art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (8) din Constituție, cu consecința anulării tuturor actelor de executare silită emise de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva petentei în dosarul de executare deschis în baza deciziei penale nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțate în Dosarul nr. x/3/2006.

În motivarea cererii, petenta a arătat următoarele:

În fapt, prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006, instanța a dispus, printre altele confiscarea de la C. și de la partea responsabilă civilmente D. SA a sumei de 162.993.336,8 lei, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății; totodată, s-a decis menținerea măsurilor sechestrului asigurător instituite anterior prin ordonanțele procurorului măsură pe care o instituie, respectiv extinde asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând tuturor inculpaților și tuturor părților responsabile civilmente, inclusiv asupra conturilor, a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară și asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administratori, situate în țară sau în străinătate.

Petenta a arătat că nu a avut calitate de parte in cadrul dosarului penal nr. x/3/2006, fiind terț, dar, cu toate acestea, la data de 15.02.2016, executori fiscali din cadrul A.N.A.F. s-au prezentat la sediul său, invocând dispozițiile deciziei penale nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțată în dosarul penal mai sus menționat și au procedat la sechestrarea activelor deținute de ea in deplina proprietate; mai mult, astfel cum rezultă din procesele-verbale de sechestru întocmite de către executorii fiscali, petenta a arătat că a fost considerata debitor pentru sumele supuse confiscării speciale prin sentința penala nr. 2858 din 16 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006 de către Curtea de Apel București, cu consecința executării silite a bunurilor imobile ale petentei „dacă obligația fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile”.

Petenta a învederat că, deși nici ea și nici acționarii săi nu au fost părți în dosarul penal menționat mai sus, neavând absolut nicio legătură cu faptele penale deduse judecății în respectiva cauză penală, în prezent, bunurile sale au fost supuse executării silite, cu consecința gravă a încălcării drepturilor și intereselor sale legitime.

Prin urmare, petenta a contestat măsura extinderii sechestrului asigurător asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali asociați (acționari) sau administratori, situate în tară sau în străinătate.

În susținerea contestației, s-a arătat că măsura asiguratorie a fost dispusă fără a fi pusă in discuția părților interesate și asupra cărora se răsfrânge în mod direct (respectiv a societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați/acționari sau administratori), nefiind adusă la cunoștința acestor părți, cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, astfel că această măsură s-a dispus cu nesocotirea drepturilor acestor persoane de a se apară și de a invoca interesele lor legitime cu privire la bunurile afectate de măsura asiguratorie.

Petenta a criticat faptul că a suportat măsura sechestrării bunurilor sale ca o măsură asiguratorie raportată la măsura de siguranță cu caracter penal a confiscării speciale, dispusă din oficiu direct de către instanța de apel, prin hotărâre definitivă și executorie, pronunțată in ultima cale de atac, fără citarea părților în posesia sau detenția cărora se afla bunurile și fără a oferi cadrul legal verificării proporționalității ingerinței conform standardelor de protecție drepturilor omului, in condițiile in care aceasta măsura nu a fost pusă în discuție nici în judecata în primă instanță și nici în apel.

Totodată, petenta a apreciat că măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor terților nu corespunde prevederilor art. 8 din cuprinsul Directivei 2014/42/UE privind punerea sub sechestru și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor în UE, în care sunt enunțate garanțiile care trebuie oferite persoanelor la care se refera respectiva Directivă, printre care se afla și persoanele afectate in mod direct de măsura înghețării și/sau confiscării bunurilor.

A arătat că, în speță, instanța națională a ignorant in totalitate dispozițiile Directivei nr. 2014/42/UE, drept dovadă stând faptul că în prezent drepturile și interesele sale sunt iremediabil afectate prin îndreptarea executării hotărârii penale împotriva bunurilor sale, deși nu a fost parte în procesul penal.

A mai arătat petenta că măsura asiguratorie a fost dispusă în mod nelegal printr-o decizie definitivă, precizând, după expunerea dispozițiilor art. 249 alin. (1) C. proc. pen., faptul că potrivit acestor dispoziții măsurile asigurătorii nu pot fi dispuse de instanța de judecată decât printr-o încheiere motivată, în cursul judecății, fiind nelegală dispunerea unei măsurii asigurătorii după terminarea procesului penal, prin decizie definitivă.

Totodată, petenta a invocat dispozițiile art. 393 alin. (3) C. proc. pen. și ale art. 249 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

A apreciat că măsura asigurătorie a sechestrului, raportată la confiscarea specială sau la confiscarea extinsă, poate fi luată pe parcursul procesului penal, dar înainte de finalizarea definitivă acestuia, adică niciodată chiar prin decizia de apel; dacă există măsura confiscării speciale ori a confiscării extinse (menținute sau luate direct prin decizia de apel), atunci aceasta este singura măsură pe care o poate dispune sau menține instanța de apel, fără a putea institui ea, dacă acest lucru nu s-a întâmplat până atunci, măsura asigurătorie a sechestrului.

A arătat că acolo unde legiuitorul a dorit ca sechestrul să poată fi decis direct prin hotărârea instanței judecătorești, chiar de apel, a prevăzut explicit în norme; în acest sens s-a invocat ipoteza prevăzută de art. 397 C. proc. pen.

Per a contrario, acest lucru nu este posibil dacă măsura sechestrului ar fi luată privitor la confiscarea specială sau la confiscarea extinsa; or, in speța de fata, odată ce instanța de apel a respins acțiunea civila a părții civile și a dispus măsura confiscării unor sume de bani de la inculpați și părțile responsabile civilmente, măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor aflate în proprietatea altor persoane, respectiv a activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali asociați (acționari) sau administratori, situate în țară sau în străinătate ..., este dispusă în mod nelegal și creează premisa unei confiscări a acestor active absolut abuzive și cu încălcarea celor mai elementare drepturi constituționale ale persoanelor afecte de o astfel de măsură.

Din cele ce preced, s-a apreciat că singura posibilitate prevăzuta de legiuitor este ca măsura asiguratorie cu privire la „bunurile aflate în proprietatea altor persoane” se pot lua doar asupra acelor bunuri ce urmează a fi confiscate, neputând fi indisponibilizate pentru garantarea confiscării speciale sau extinse dispuse împotriva inculpatului sau făptuitorului.

Or, decizia instanței de apel de a extinde sechestrul asupra bunurilor aflate în proprietatea altor persoane, direct prin hotărârea definitivă și executorie, a fost apreciată ca fiind absolut nelegală și abuziva față de finalitatea practică a acestei măsuri, care poate fi ori confiscarea respectivelor bunuri, cu încălcarea drepturilor terților și cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 366 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat și pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării, ori garantarea confiscării speciale dispusă împotriva inculpaților și părților responsabile civilmente, în acest mod instanța dând bunurilor indisponibilizate o destinație care nu este prevăzută de lege (garantarea confiscării speciale dispuse față de o altă persoană).

A mai arătat petenta că măsura asigurătorie asupra bunurilor altor persoane a determinat confiscarea respectivelor bunurilor de la terți, cu încălcarea drepturilor terților la respectarea bunurilor aflate în proprietate.

A apreciat că măsura sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor unor terți, dispusă în vederea confiscării extinse prevăzute de art. 112

1

În același timp, petenta a apreciat că nu poate fi primită nici interpretarea potrivit căreia instanța a intenționat sa dispună cu privire la bunurile aflate in proprietatea altor persoane măsura confiscării speciale prevăzuta de art. 112 alin. (6) C. pen., principiul fundamental al unei astfel de confiscări fiind și rămânând acela, atât prin raportare la prevederile legale, cât și prin interpretarea sistematică a sediului materiei, că nu se pot confisca decât bunuri identificate (sau identificabile) ca fiind de natura celor vizate de textul legal, cu privire la care organele de urmărire penală sau instanța de judecată au cercetat și, respectiv, au stabilit și pe bază de probe, că au fost produse în urma sau în legătură cu săvârșirea infracțiunii, ca urmare sau că ar fi fost generate, utilizate sau având un scop legat în mod direct de săvârșirea infracțiunii, cu atât mai mult atunci când această măsură afectează bunurile unor terți.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 425

1

alin. (5) C. proc. pen. și în virtutea respectării dreptului la apărare prin exercitarea cailor legale de atac împotriva soluțiilor adoptate de către o instanța de judecată și a garanțiilor procesuale de control asupra legalității și temeiniciei măsurii care îi afectează drepturile în mod nemijlocit, petenta a solicitat înaintarea prezentei contestații instanței ierarhic superioare spre competentă soluționare, împreună cu dosarul cauzei, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la natura juridică a cererii s-a arătat că prezenta contestație este formulată în lumina considerentelor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 24 din 20 ianuarie 2016.

S-a mai arătat că, deopotrivă, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 13 din C.E.D.O. care fac referire la „dreptul la un recurs efectiv”, reglementare care își găsește aplicabilitatea în raport de particularitățile speței.

Sub aspectul competenței materiale s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 425

1

alin. (5) C. proc. pen., ce reglementează calea de atac a contestației solicitându-se, în baza acestei dispoziții legale și în virtutea respectării drepturilor constituționale aplicabile în mod direct în cauză, înaintarea prezentei contestații instanței ierarhic superioare spre competentă soluționare, împreună cu dosarul cauzei, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 18.04.2016 Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței materiale și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din decizia menționată.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, s-a constatat că prezenta cauză are ca obiect contestația formulată împotriva unei măsuri asiguratorii dispuse prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006.

S-au avut în vedere Deciziile nr. 24/2016 și nr. 415/2010 pronunțate de Curtea Constituțională a României apreciind că Curtea Constituțională, prin considerentele și dispozitivul acestei decizii, definește calea de atac împotriva măsurii asiguratorii ca și contestație (prin folosirea termenului „contestare” în dispozitiv) și obligă instanțele investite cu asemenea căi de atac să aplice în mod direct dispozițiile art. 21 alin. (1), (3) și art. 129 din Constituția României, republicată, până la adoptarea de către legiuitor a unor dispoziții în materie.

A apreciat că o asemenea soluție, de altfel, răspunde exigențelor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 modificată.

Astfel, în absența unor dispoziții speciale adoptate de legiuitor în materia contestației exercitate împotriva înseși măsurii asiguratorii dispuse de judecător sau instanță este obligatorie aplicarea dreptului comun în materia contestației ca și cale de atac - art. 425

1

S-a apreciat că aplicarea unor dispoziții speciale - în cauză, o eventuală aplicare a dispozițiilor art. 250 alin. (6) C. proc. pen. - inclusiv sub aspectul competenței materiale, nu poate fi acceptată.

Cu privire la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa contestațiile împotriva deciziilor pronunțate de Curțile de Apel ca instanțe de apel s-a reținut faptul că, într-adevăr, dispozițiile art. 22 lit. c) din Legea nr. 304/2004 modificată nu prevăd o asemenea competență, Înalta Curte putând soluționa contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de Curțile de Apel în primă instanță.

Însă aceeași este situația și în cazul apelurilor exercitate împotriva hotărârilor prin care Curțile de Apel, ca instanțe de apel, resping ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale, apeluri ce nu ar putea fi soluționate de instanța supremă conform art. 22 lit. b) din Legea nr. 304/2004 modificată, dar care în practică sunt soluționate de instanța supremă.

Rațiunea reținerii competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa contestații, respectiv apeluri declarate împotriva unor soluții pronunțate în anumite materii de Curtea de Apel - ca instanță de apel și nu primă instanță - este aceea că cazul acestor excepții de neconstituționalitate soluționate, ca și în cazul măsurilor asiguratorii dispuse în apel Curtea de Apel judecă, în esență, în fapt, în primă instanță, devenind incidente dispozițiile art. 22 lit. c), respectiv lit. b) din Legea nr. 304/2004, modificată.

Mai mult, potrivit art. 40 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte soluționează și alte cauze - independent de stadiul procesual (fond sau căi de atac) - anume prevăzute de lege.

În raport cu acestea, apreciind că temeiul de drept incident în cauză este reprezentat de dispozițiile art. 425

1

Prin urmare, în temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. pen., Curtea, prin decizia penală nr. 680/A pronunțată la data de 18.04.2016, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și în temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2016 sub nr. x/2/2016.

Astfel, prin decizia penală nr. 851 din 07 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, excepția de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție și excepția de inadmisibilitate a contestației.

A admis contestația formulată de petenta SC A. SA împotriva dispoziției de luare a măsurii sechestrului asigurator din decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și a desființat, în parte, această decizie, numai în ceea ce privește dispoziția de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra activelor societății comerciale SC A. SA.

În aceste limite, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

A dispus anularea formelor de punere în executare a sechestrului asigurător, emise în temeiul deciziei penale nr. 862/A din 08.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la SC A. SA.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei mai sus-menționate.

Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea contestației au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect contestarea luării unei măsuri asigurătorii, asupra activelor unei societăți comerciale, direct prin decizie penală, în ultim grad de jurisdicție, față de o persoană nenominalizată în decizie, dar care a fost identificată de A.N.A.F. în faza executării deciziei ca având legătură cu partea responsabilă civilmente din dosar pe baza acțiunilor deținute de aceasta la firma respectivă (conform somației depusă în Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de apel București, secția a II-a penală).

Măsura contestată în prezenta cauză a fost dispusă prin decizia nr. 862/A din 08 iunie 2015, deci anterior admiterii excepției de neconstituționalitate și modificării legislative. Cu toate acestea efectele măsurii luate de către instanța de apel se mențin, față de existența unei proceduri a executării silite declanșată împotriva contestatoarei la data de 21 iulie 2015, ceea ce pune în discuție aplicarea aceluiași standard de protecție recunoscut, pentru viitor, de către Curtea Constituțională și de către legiuitor, iar pentru trecut, astfel cum se va indica în cele ce urmează, și de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la situațiile născute anterior datei de 12.04.2016, prin

decizia penală nr. 640 din 04 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015.

Dată fiind succesiunea cronologică (data deciziei Curții de apel este anterioară datei deciziei Curții Constituționale) Decizia Curții Constituționale nr. 24/2016 nu poate fi incidentă în cauză. În același timp însă, în examinarea admisibilității căii de atac și a soluției din speță, nu pot fi ignorate nici considerentele deciziei, care fac referire la remedii efective, din perspectiva standardului de protecție a drepturilor recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici caracterul continuu al ingerinței, care o face în continuare actuală. Totodată, instanța a constatat că admisibilitatea contestației și implicit soluția în contestația formulată, de trimitere a cauzei spre rejudecare, deși măsura contestată este consecința unei hotărâri definitive, sunt determinate de faptul că față de contestatoare nu a existat un proces, astfel încât caracterul definitiv al hotărârii nu îi poate fi opozabil. Contestatoarea nici nu a participat în vreo calitate în proces, nici nu a fost citată, nici nu s-a discutat legătura activelor sale cu fapta dedusă judecății, A.N.A.F. luând o măsură asiguratorie asupra activelor în considerarea faptului că una dintre părțile din proces este acționar la respectiva societate (conform somației depusă în Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de apel București, secția a II-a penală).

Examinarea unora dintre dispozițiile unei hotărâri definitive într-o cale de atac este, de altfel, posibilă atunci când dispoziția respectivă este supusă unei căi de atac separate (mutatis mutandis contestarea soluției date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate conținută direct în dispozitivul deciziei din apel).

Astfel, din examinarea rechizitoriului, a sentinței penale nr.

2858 din data de 16.12.2014 și a deciziei nr. 862 din data de 08.06.2015 pronunțate în Dosarul nr. x/3/2006, s-a constatat faptul că SC A. SA nu a avut nicio calitate în cauză, nici în faza de urmărire penală, nici la judecata în primă instanță și nici în apel și nu au fost dispuse, pe parcursul urmăririi penale sau cercetării judecătorești, în fond sau apel, măsuri cu privire la aceasta. Măsura sechestrului judiciar nu a fost dispusă nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul cercetării judecătorești la fond sau în apel, astfel că persoanele care pretind drepturi cu privire la bunurile supuse sechestrului, nu au fost citate pentru respectarea garanțiilor conținute în art. 6 parag. 1 C.E.D.O. în latura sa civilă și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Măsura sechestrului a fost dispusă direct prin decizia penală nr. 862/A din 08 iunie 2015, când Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a hotărât, odată cu pronunțarea deciziei, și extinderea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând tuturor inculpaților și tuturor părților responsabile civilmente, inclusiv asupra conturilor, a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară și asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administratori, situate în țară sau în străinătate, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii, după cum urmează (…): până la concurența sumei de 184.690.936,8 lei (162.993.336,8 lei + 21.697.600 lei), la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îl privește pe inculpatul C. (…). Cu ocazia punerii în executare a măsurii dispuse de curtea de apel prin decizia penală nr. 862/A din 08 iunie 2015 a fost identificată contestatoarea persoană juridică la care partea responsabilă civilmente SC D. SA are calitatea de acționat/asociat în structura capitalului social.

Persoana juridică care a formulat prezenta contestație nu a avut nicio calitate în faza urmăririi penale sau în faza judecății în primă instanță ori apel, iar sentința penală nr. 2858 din 16 decembrie 2014 nu a prevăzut nicio dispoziție cu privire la ea. Totodată, nici apelul promovat de D.I.I.C.O.T. și nici apelurile promovate de inculpați și partea civilă nu s-au referit la contestatoare.

Înalta Curte a constatat că excepția inadmisibilității invocată de reprezentantul Ministerul Public este nefondată, pentru următoarele considerente

:

Față de contestatoare nu a existat un proces penal, iar măsura dispusă nu este consecința unei proceduri de care aceasta să fi fost înștiințată, astfel încât caracterul definitiv al deciziei nu poate fi opus unei persoane care nici nu a fost parte și nici nu și-a putut formula apărări cu privire la măsurile dispuse asupra sa direct în faza executării deciziei respective ca urmare a evaluării situației sale doar de către un organ administrativ. Contestatoarea din prezenta cauză SC A. SA nu se regăsește printre persoanele care au participat la judecata în primă instanță și asupra cărora instanța de fond a dispus măsuri în soluționarea acțiunii penale sau în soluționarea acțiunii civile alăturate celei penale respectiv: SC E. SA Onești prin lichidator judiciar SC F. SRL, inculpații C. (acesta în solidar și cu partea responsabila civilmente SC D. SA), G. (acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC H. SRL prin administrator judiciar C.I.I. I. și J. SRL prin administrator judiciar K. IPURL), L. și M., persoana vătămata SC N. SA Onești, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), inculpații O., P., Q., părțile responsabile civilmente SC D. SA și SC H. SRL, SC R. SRL Timișoara, J. SRL în contul deschis de administratorul judiciar K. IPURL la Banca S.), părțile responsabile civilmente SC T. București (actualmente SC H. SRL prin administrator judiciar C.I.I. I.).

Astfel prin sentința penală nr. 2858 din data de 16.12.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006 de către Tribunalul București, secția I penală, s-a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă SC E. SA Onești, prin lichidator judiciar SC F. SRL. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen. au fost obligați în solidar inculpații C. (acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC D. SA), G. (acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC H. SRL, prin administrator judiciar C.I.I. I., și J. SRL, prin administrator judiciar K. IPURL), L. și M., să plătească părții civile SC E. SA Onești, prin lichidator judiciar SC F. SRL, suma de 1.388.282.035.715 ROL (138.828.203,6 RON), la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății. S-a luat act că persoana vătămată SC N. SA Onești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. S-a luat act că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) a renunțat la acțiunea civilă în procesul penal (Dosar nr. x/3/2006). S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă promovată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) împotriva inculpatului O. și a părților responsabile civilmente SC D. SA și SC H. SRL (dosar conexat nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția I penală). S-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă promovată de SC R. SRL Timișoara.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. au fost confiscate de la fiecare dintre inculpații P., G., Q. și O. suma de 34.360.644,175 RON (în total 137.442.576,7 RON), dobândită prin săvârșirea infracțiunilor și care nu servește la despăgubirea persoanei vătămate SC N. SA Onești.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanțele procurorului din datele de 12.01.2005, 15.12.2005, 19.01.2006, 17.04.2006, 18.04.2006, 23.06.2006 și 04.07.2006 (cu mențiunea ca suma de 15.224.450 lei asupra căreia s-a instituit sechestrul a fost transferată din contul aparținând J. SRL în contul deschis de administratorul judiciar K. IPURL la Banca S.), asupra bunurilor aparținând inculpaților G., C., P. și părților responsabile civilmente SC T. București (actualmente SC H. SRL prin administrator judiciar C.I.I. I.) și SC D. SA.

Împotriva sentinței penale nr. 2858 din data de 16 decembrie 2014, a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, inculpații P., G., C., L., M., Q. și O., părțile civile Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC D. SA și partea responsabilă civilmente SC H. SRL. Apelurile au făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2006 (x/2015) al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În cursul soluționării apelului, la termenul din data de 11.05.2015, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat emiterea unei adrese către Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru a comunica situația actuală și istoricul tuturor societăților la care apelanții-inculpați figurează ca împuterniciți, beneficiari, asociați sau administratori situate atât în țară, cât și în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale persoanelor în posesia cărora există bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății. De asemenea, a solicitat instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile mobile și imobile aparținând societăților U., V. AG, motivând că există informații care se pot vizualiza, atât în sistemul Ecris, că aceștia au primit o creanță de la N. SA, în care includea zestrea de petrol a României. Astfel, a solicitat aplicarea sechestrului asigurător pe bunurile mobile ale companiilor U., V. AG, U. Holding GMBH, precum și ale acțiunilor societăților deținute de respectivele persoane fizice și juridice la alte societăți comerciale, înregistrate atât în țară, cât și în străinătate, cu mențiunea că asupra bunurilor deținute la N. SA, de către U. Holding GMBH, a fost menținut prin decizia penală nr. 1207 din data de 14 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, sechestrul asupra tuturor bunurilor companiei, inclusiv ale companiei U. În consecință Ministerul Public nu a avut în vedere în mod expres persoana juridică din prezenta cauză.

Prin încheierea de ședință din 11.05.2015, Curtea de Apel a dispus asupra cererii de luare a măsurilor procesuale formulate de reprezentantul Ministerului Public (Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală) stabilind, în baza art. 32 din Legea nr 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanțele din datele de 12.01.2005, 15.12.2005, 19.01.2006, 17.04.2006, 18.04.2006, 23.06.2006 și 04.07.2006 ale Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală ale apelanților-inculpați C., G., M., inclusiv asupra conturilor (inclusiv a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară), acțiunilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, inclusiv ale acțiunilor și activelor deținute de aceste societăți la celelalte societăți la care inculpații dețin calitatea de asociat, împuternicit, beneficiar real sau administrator, situate în țară sau în străinătate, ale soților și soțiilor acestora, ale foștilor soți și fostelor soții, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Instanța a dispus ca în cursul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii să se stabilească și destinația sumei de 15.224.450 lei asupra căreia s-a instituit sechestrul din data de 04.07.2006 (care a fost transferată din contul aparținând J. SRL în contul deschis de administratorul judiciar K. IPURL la Banca S.); având în vedere că asupra acestei sume de bani a fost menținut sechestrul prin sentința penală nr. 2858 din ședința publică din data de 16.12.2014 a Tribunalului București, secția I penală, în măsura în care s-a dispus de emolumentul acestui transfer, se vor sechestra bunuri până la concurența sumei cuprinse în ordinul de sechestru.

Totodată, în baza art. 250 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaților sau părților responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de persoanele păgubite, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii încheierii prin care se înființează sechestrul, sumele de bani datorate de debitori urmând a fi consemnate la dispoziția organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate instanței de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare.

În baza art. 251 C. proc. pen. și art. 129 alin. (6) C. proc. fisc. a fost desemnat ca organ, însărcinat cu punerea în executare a dispozițiilor de indisponibilizare dispuse prin prezenta organele de cercetare penală ce vor fi desemnate de procurorul-șef al Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și Administrația Finanțelor Publice, care vor colabora cu: Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiției, în calitate de oficiu național pentru recuperarea creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile;Agenția Națională de Administrare Fiscală; Oficiul Național al Registrului Comerțului; Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; Autoritatea Națională a Vămilor; Garda Financiară; Banca Națională a României; Inspectoratul General al Poliției Române; Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară; orice altă autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum și a celor care fac obiectul confiscării speciale și va încunoștința Curtea de Apel București, secția a II-a penală, rezultatul verificărilor.

Instanța de apel a dispus prin încheierea din 11 mai 2015 ca, pe parcursul aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, în măsura în care vor fi identificate persoane care pretind drepturi cu privire la bunurile supuse sechestrului, acestea vor fi citate pentru respectarea garanțiilor conținute în art. 6 parag. 1 C.E.D.O. în latura sa civilă și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Dispoziția de citare a persoanelor identificate ca pretinzând drepturi cu privire la bunurile supuse sechestrului nu a mai fost pusă în executare, având în vedere că, la data de 20 mai 2015, în același dosar, în temeiul art. 67, art. 68 și art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a fost admisă cererea de recuzare a întregului complet de judecată C6 Apel, din cadrul secției a II-a penală a Curții de Apel București (complet care pronunțase încheierea din 11 mai 2015). În temeiul art. 68 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat prin aceeași încheiere că măsurile procesuale dispuse în cauză de completul de judecată, inclusiv cele dispuse prin încheierea din 11 mai 2015 sunt lovite de nulitate.

Cu toate că prin încheierea din 20 mai 2015 s-a constatat că măsurile procesuale dispuse în cauză prin încheierea din 11 mai 2015 sunt lovite de nulitate, autoritățile au comunicat datele solicitate cu privire la firmele la care inculpații și partea responsabilă erau împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, inclusiv ale acțiunilor și activelor deținute de aceste societăți la celelalte societăți la care inculpații dețin calitatea de asociat, împuternicit, beneficiar real sau administrator, situate în țară sau în străinătate, ale soților și soțiilor acestora, ale foștilor soți și fostelor soții, ale rudelor de gradul I.

După repartizarea aleatorie a cauzei unui alt complet și după primirea datelor menționate mai sus nu s-a mai luat prin încheiere o măsură similară privind sechestrul asigurător, noul complet dispunând extinderea sechestrului asigurător direct prin decizie. În consecință, prin decizia penală nr. 862/A din 08 iunie 2015, fără ca prezenta contestatoare să fie citată sau reprezentată, instanța a extins măsurile asiguratorii dispuse în faza de urmărire penală, pronunțându-se astfel:

„(…) VIII. Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă promovată de partea civilă SC E. SA Onești, prin lichidator judiciar SC F. SRL.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscă de la inculpatul C. și de la partea responsabilă civilmente SC D. SA, de la inculpatul G. și de la părțile responsabile civilmente SC H. SRL (prin administrator judiciar C.I.I. I.) și SC J. SRL (prin administrator judiciar K. IPURL) și de la inculpații L. și M. suma de 162.993.336,8 RON (143.491.167 + 19.502.169,8 RON), care nu servește despăgubirii persoanei vătămate SC E. SA, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 656/2002 modificată rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen., confiscă de la inculpatul C. suma de 21.697.600 RON, reprezentând valoarea creanței dobândite de inculpat față de SC D. SA.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 și a art. 249 C. proc. pen., menține măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanțele procurorului din datele de 12.01.2005, 15.12.2005, 19.01.2006, 17.04.2006, 18.04.2006, 23.06.2006 și 04.07.2006 (cu mențiunea că suma de 15.224.450 lei asupra căreia s-a instituit sechestrul a fost transferată din contul aparținând J. SRL în contul deschis de administratorul judiciar K. IPURL la Banca S.), asupra bunurilor aparținând inculpaților G., C., P. și părților responsabile civilmente SC T. București (actualmente SC H. SRL prin administrator judiciar C.I.I. I.) și SC D. SA, măsură pe care o instituie, respectiv extinde asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând tuturor inculpaților și tuturor părților responsabile civilmente, inclusiv asupra conturilor, a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară și asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administratori, situate în țară sau în străinătate, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii, după cum urmează:

- până la concurența sumei de 184.690.936,8 RON (162.993.336,8 + 21.697.600 RON), la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îl privește pe inculpatul C.;

- până la concurența sumei de 162.993.336,8 RON, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îi privește pe partea responsabilă civilmente SC D. SA și pe inculpații L. și M.;

- până la concurența sumei de 300.435.913,5 RON (137.442.576,7 + 162.993.336,8 RON), la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îi privește pe inculpatul G. și părțile responsabile civilmente SC T. București (actualmente SC H. SRL prin administrator judiciar C.I.I. I.) și SC J. SRL București (prin administrator judiciar K. IPURL);

- până la concurența sumei de 137.442.576,7 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îi privește pe inculpații P., Q. și O.

În cursul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se va stabili și destinația sumei de 15.224.450 lei, asupra căreia s-a instituit sechestrul din 04.07.2006, care a fost transferată din contul aparținând J. SRL în contul deschis de administratorul judiciar K. IPURL la Banca S., având în vedere că asupra acestei sume de bani a fost menținut sechestrul prin sentința penală nr. 2858 din data de 16.12.2014 a Tribunalului București, secția I penală, iar în măsura în care s-a dispus de emolumentul acestui transfer se vor sechestra bunuri până la concurența sumei cuprinse în ordinul de sechestru.

În baza art. 250 C. proc. pen., dispune luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaților sau părților responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de persoanele păgubite, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii prezentei decizii, sumele de bani datorate de debitori urmând a fi consemnate la dispoziția organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate organului de executare în termen de 24 de ore de la consemnare.

În baza art. 251 C. proc. pen. și art. 129 alin. (6) C. proc. fisc., desemnează ca organ însărcinat cu punerea în executare efectivă a măsurilor asigurătorii și a măsurilor de siguranță dispuse prin prezenta organele de cercetare penală (desemnate de procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală) și Administrația Finanțelor Publice, care vor colabora cu:

a) Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiției, în calitate de Oficiu Național pentru Recuperarea Creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile;

b) Agenția Națională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Național al Registrului Comerțului;

d) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Națională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Națională a României;

h) Inspectoratul General al Poliției Române;

i) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum și a celor care fac obiectul confiscării speciale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.”

Măsurile au fost dispuse față de SC A. SA de către Curtea de Apel București în ultima cale ordinară de atac, fără ca persoana juridică să fi fost vreodată citată și introdusă în cauză.

Din cele ce preced s-a constatat că persoana juridică ce a formulat contestația nu a avut nicio calitate în faza urmăririi penale sau în faza judecății în primă instanță ori apel, iar sentința penală nr. 2858 din 16 decembrie 2014 nu a prevăzut nicio dispoziție cu privire la ea. Nici apelul promovat de D.I.I.C.O.T. și nici apelurile promovate de inculpați și partea civilă nu s-au referit la contestatoare.

Înalta Curte a reținut că măsurile asigurătorii sau confiscarea presupun ingerințe în exercitarea drepturilor reale asupra bunurilor, drepturi protejate de dispozițiile art. 6 și 13 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1. Așa cum s-a statuat cu valoare de principiu în jurisprudența Curții Europene, textul trebuie interpretat în sensul că garantează un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale oricărei persoane care pretinde existența unei încălcări a drepturilor și libertăților sale apărate de Convenție (CEDO, 6 sept. 1978, Klass și alții c. Germaniei, pag. 64; CEDO, 25 martie 1983, Silver și alții c. Regatului Unit, pag. 113). Recursul efectiv presupune existența unui recurs intern ce permite înlăturarea eventualei încălcări a Convenției, cu reparație subsecventă (CEDO, Conka contra Belgiei, pag. 75).

Dublul grad de jurisdicție în materia drepturilor protejate de art. 6 C.E.D.O. și art. 1 Protocolul nr. 1 și caracterul contradictoriu al procedurii presupun în primul rând o judecată a măsurii înainte ca aceasta să fie dispusă ceea ce în cauza de față lipsește. Într-o decizie anterioară (decizia nr. 1261 din 23 septembrie 2015, pronunțată în Dosar nr. x/1/2015), Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat față de luarea unei măsuri care afectează drepturile patrimoniale că: „orice procedură în care se discută asupra intereselor și drepturilor unor persoane cu posibilitatea îngrădirii acestora însă cu excluderea posibilității intervenției celui interesat, naște un viciu în considerarea garanțiilor recunoscute în contextul art. 6 din C.E.D.O., procedura devenind eminamente inechitabilă.” Procedura este inechitabilă și atunci când permite numai participarea procurorului, cu excluderea persoanei interesate și asupra căreia se produc efectele hotărârii (Decizia Curții Constituționale nr. 542 din 14 iulie 2015 publicată în M. Of. nr. 707 din 21 septembrie 2015; Decizia Curții Constituționale nr. 506 din 30 iunie 2015 publicată în M. Of. nr. 539 din 20.07.2015, Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 publicată în M. Of. nr. 886 din 5 decembrie 2014, Decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 publicată în M. Of. nr. 887 din 5 decembrie 2014). Jurisprudența citată mai sus a fost confirmată ulterior în materia de față și prin modificarea art. 250

1

Anterior introducerii art. 250

1

1

Garantarea dublului grad de jurisdicție a fost recunoscut și în cadrul unei contestații împotriva unei încheieri definitive pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 140 alin. (7) C. proc. pen. (încheierea din 5 ianuarie 2016, Dosar nr. x/1/2015) în considerentele căreia aprecierea asupra admisibilității căii de atac a avut la bază, invocarea art. 6 și 13 C.E.D.O.

Față de cele ce preced, instanța a constatat că, deși a existat și în jurisprudență și opinia respingerii ca inadmisibile a contestațiilor declarate împotriva măsurilor asigurătorii dispuse direct în apel fără citarea persoanei interesate, modificările legislative (Decizia Curții Co

Sursă