ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 17/2018

Decizia

nr. 17/2018

După

deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 22 martie 2011, pe rolul Tribunalului

Alba, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărâre,

să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 238.410,79 lei, reprezentând

diferența dintre prețul de piață al imobilului apartament

situat în Alba Iulia, jud. Alba, ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 15796 din 30 septembrie 1997, încheiat în temeiul

Legii nr. 112/1995, desființat prin hotărârea

judecătorească nr. 2606/2003 a Curții de Apel Alba Iulia,

și prețul actualizat restituit reclamanților, în baza deciziei

civile nr. 288/A/2006 a Tribunalului Alba.

Prin

sentința civilă nr. 4758/2012 pronunțată de

Judecătoria Alba Iulia, a fost respinsă acțiunea formulată

de reclamanții A., B. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice și a fost respinsă și cererea reclamanților de

obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia

civilă nr. 118/A/2013 pronunțată de Tribunalul Alba, a fost

admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.

4758/2012 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, a fost

anulată sentința atacată și s-a stabilit competența de

soluționare a fondului cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I

civilă, complet de fonduri.

În

soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 2075 din 08

octombrie 2014, Tribunalul Alba, secția I civilă, a respins

acțiunea formulată de reclamanții A., B. împotriva Ministerului

Finanțelor Publice, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia

civilă nr. 15 din 29 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanții B. și de

A., decedat, și continuat de moștenitoarea C., împotriva

sentinței civile nr. 2075/2014 pronunțată de Tribunalul Alba,

secția I civilă.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantele, prin cererea înregistrată

la data de 7 aprilie 2015.

La 9 iunie

2015, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că, în cauză,

nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost cerută

judecarea cauzei în lipsă.

Prin

rezoluție din data de 15 noiembrie 2017 s-a acordat termen la data de 16

ianuarie 2017, în vederea discutării perimării.

Înalta Curte

constată că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții, timp de un an.

Din

redactarea textului de lege menționat, care sancționează

pasivitatea procedurală a părților, reiese caracterul imperativ

al excepției invocate, instanța având îndrituirea și, corelativ,

obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine

publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă

părții, a procesului civil.

Perimarea se

înfățișează însă nu numai ca o sancțiune

procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, dar

și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul

nestăruinței vreme îndelungată în judecată, având astfel un

caracter mixt.

Dispozițiile

de procedură menționate exclud ideea că actul de procedură

urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea

judecății putea fi făcută doar la solicitarea

părților.

În

speță, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în

condițiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecata putea

fi reîncepută prin cerere de redeschidere, făcută de una dintre

părți.

În

speță, constatând că de la data suspendării cauzei,

respectiv 9 iunie 2015 și până la data de 9 iunie 2016, dată la

care, văzând și dispozițiile art. 101 C. proc. civ., s-a

împlinit termenul de un an prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (1)

C. proc. civ., niciuna dintre părți nu a făcut demersuri pentru

repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, Înalta Curte a

reținut cauza spre soluționare sub aspectul intervenirii

perimării, în acord cu prevederile art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța

de revizuire reține că niciuna dintre părți nu s-a

preocupat înăuntrul termenului de perimare să solicite repunerea pe

rol a cauzei.

Din acest

punct de vedere, instanța apreciază că părțile se

află în culpă procesuală, dată fiind pasivitatea în care au

rămas pe perioada suspendării cauzei, în cadrul termenului de un an

prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, cum

în cauză dosarul a rămas în nelucrare după data de 12 mai 2015,

data suspendării judecării cauzei, timp de un an, perioadă în

care, din vina părților, nu a fost întocmit niciun act de

procedură în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1)

C. proc. civ., se va constata perimat recursul.

Înalta Curte

constată că, în raport de perimarea cererii de revizuire,

intervenită la data de 9 iunie 2016, nu mai pot fi analizate cererile

revizuentei, înregistrate ulterior acestei date, privind repunerea pe rol a

cauzei și/sau suspendare a judecății în cauză, în temeiul

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce au fost depuse după ce a

intervenit perimarea de drept a cererii de revizuire formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimată cererea de recurs formulată de reclamantele C. și B.

împotriva deciziei nr. 15 din 29 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba lulia,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2018.