ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 17/2018

Decizia nr. 17/2018 După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 martie 2011, pe rolul Tribunalului Alba, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărâre, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 238.410,79 lei, reprezentând diferența dintre prețul de piață al imobilului apartament situat în Alba Iulia, jud. Alba, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 15796 din 30 septembrie 1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, desființat prin hotărârea judecătorească nr. 2606/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, și prețul actualizat restituit reclamanților, în baza deciziei civile nr. 288/A/2006 a Tribunalului Alba.

Prin sentința civilă nr. 4758/2012 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și a fost respinsă și cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 118/A/2013 pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 4758/2012 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, a fost anulată sentința atacată și s-a stabilit competența de soluționare a fondului cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă, complet de fonduri. În soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 2075 din 08 octombrie 2014, Tribunalul Alba, secția I civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. împotriva Ministerului Finanțelor Publice, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 15 din 29 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanții B. și de A., decedat, și continuat de moștenitoarea C., împotriva sentinței civile nr. 2075/2014 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2015. La 9 iunie 2015, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că, în cauză, nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost cerută judecarea cauzei în lipsă. Prin rezoluție din data de 15 noiembrie 2017 s-a acordat termen la data de 16 ianuarie 2017, în vederea discutării perimării.

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an. Din redactarea textului de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și, corelativ, obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil. Perimarea se înfățișează însă nu numai ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, dar și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.

Dispozițiile de procedură menționate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecății putea fi făcută doar la solicitarea părților. În speță, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cerere de redeschidere, făcută de una dintre părți. În speță, constatând că de la data suspendării cauzei, respectiv 9 iunie 2015 și până la data de 9 iunie 2016, dată la care, văzând și dispozițiile art. 101 C. proc. civ., s-a împlinit termenul de un an prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., niciuna dintre părți nu a făcut demersuri pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare sub aspectul intervenirii perimării, în acord cu prevederile art. 252 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de revizuire reține că niciuna dintre părți nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare să solicite repunerea pe rol a cauzei. Din acest punct de vedere, instanța apreciază că părțile se află în culpă procesuală, dată fiind pasivitatea în care au rămas pe perioada suspendării cauzei, în cadrul termenului de un an prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare după data de 12 mai 2015, data suspendării judecării cauzei, timp de un an, perioadă în care, din vina părților, nu a fost întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., se va constata perimat recursul. Înalta Curte constată că, în raport de perimarea cererii de revizuire, intervenită la data de 9 iunie 2016, nu mai pot fi analizate cererile revizuentei, înregistrate ulterior acestei date, privind repunerea pe rol a cauzei și/sau suspendare a judecății în cauză, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce au fost depuse după ce a intervenit perimarea de drept a cererii de revizuire formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată cererea de recurs formulată de reclamantele C. și B. împotriva deciziei nr. 15 din 29 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2018.