ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1167/2017

Decizia nr. 1167/2017

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 217/CO din data de 02 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, printre altele,

în

baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004 raportat la dispozițiile art. 76, art. 115 alin. (1) și (6) din Constituția României.

În esență, s-a reținut că A. a formulat, printre altele, la data de 13 octombrie 2017 o cerere privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004 raportat la dispozițiile art. 76, art. 115 alin. (1) și (6) din Constituția României pe motiv că o dispoziție dintr-o lege organică nu poate fi modificată sau completată prin ordonanța de urgență. A mai arătat că textul este neconstituțional prin încălcarea art. 21, art. 124-129 din Constituție, care reglementează accesul liber la justiție, în sensul în care justiția îi garantează cetățeanului imparțialitate, obiectivitate și egalitate, iar în cazul său judecarea contestației parchetului în complet de un judecător încalcă ideea de control judiciar aplicabilă tuturor celorlalte procese penale de fond, când calea de atac se adresează unei instanțe superioare, formate din doi sau mai mulți judecători.

Instanța a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004 raportat la dispozițiile art. 76, art. 115 alin. (1) și (6), art. 21, art. 124-129 din Constituția României, nu apare ca fiind admisibilă în raport de condițiile care trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

În ceea ce privește condiția referitoare la faptul că textul de lege criticat să fie în vigoare s-a constatat că este îndeplinită, contestatorul invocând neconstituționalitatea Legii nr. 304/2004, care este în vigoare iar, referitor la condiția că nu a mai fost pronunțată de Curtea Constituțională o decizie în sensul admiterii în legătură cu această excepție de neconstituționalitate s-a constatat că este îndeplinită.

Instanța însă a apreciat că nu este îndeplinită condiția esențială, și anume legătura strânsă dintre conținutul excepției de neconstituționalitate și soluționarea dosarului, aspect care conduce la inadmisibilitatea cererilor de sesizare a Curții Constituționale.

În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a identificat două condiții pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, condiții care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014).

Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004 instanța a constatat că nu are legătură cu soluționarea cauzei în condițiile în care petentul a formulat o contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțată în contestație, iar nu în apel, demersul său juridic pentru admiterea în principiu a contestației în anulare fiind inadmisibil.

Astfel s-a reținut că excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate (admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, la data de 3 noiembrie 2017, contestatorul A., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața Înaltei Curți, apărarea a solicitat, în esență, admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și, rejudecând admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Examinând recursul declarat de

contestatorul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele arătate în continuare.

În ceea ce privește aspectele referitoare la calea de atac, în sensul că e recurs și nu apel, având în vedere art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, care stabilesc că încheierile de respingere a sesizării Curții Constituționale se atacă cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, dispoziții ce nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

În plus, aceeași lege prevede, în art. 24, că dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale N.C.P.P., împrejurare ce impune o corelare sub aspectul căii de atac a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu cele privind căile de atac ordinare din norma procesual penală care se aplică de la 1 februarie 2014.

Importantă în dezlegarea acestei chestiuni de drept este și Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006 dată în recursul în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că încheierile de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de instanțele de recurs pot fi atacate cu recurs la instanța ierarhic superioară, decizie care își produce efectele și în prezent, în lipsa oricărei reglementări legale contrare.

În același sens a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 580 din 20 iulie 2017, respectiv că dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauză, din examinarea argumentelor invocate de contestatorul

A.

,

Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de aceasta cu privire l

a

disp.

art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004 nu sunt critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Din analiza textelor de lege criticate și a tuturor motivelor invocate de către apelantă, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru enunțate de norma constituțională implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile

cauzei, în acord cu prima instanță se reține că

dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu cauza.

Astfel, ”legătura” dintre norma legală pretins contrară Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate. Or, în cauză din examinarea aspectelor invocate de petent cu privire la

dispozițiile

art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004

nu rezultă critici de neconstituționalitate apte să permită un examen al constituționalității unui text de lege, autorul excepției făcând doar referiri generale la domeniul de aplicare al acestora.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției din Decizia penală nr. 217/CO din data de 02 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004 raportat la dispozițiile art. 76, art. 115 alin. (1) și (6) din Constituția României.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției din Decizia penală nr. 217/CO din data de 02 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (1)

2

din Legea nr. 304/2004 raportat la dispozițiile art. 76, art. 115 alin. (1) și (6) din Constituția României.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2017.