ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2018

HOTĂRÂRE

02.02.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele Primăria comunei Devesel prin primar și Comisia locală de fond funciar Devesel, solicitând, ca pârâtele să fie obligate să răspundă la notificarea nr. 325 din 12 decembrie 2016 transmisă prin intermediul BEJ B. și să-i comunice în copie toate actele ce au stat la baza emiterii deciziilor de acționar nr. 2326/1992, nr. 2305/1992 și nr. 5697/1993 eliberate pentru autorul său, C., cu privire la terenul agricol ce a aparținut bunicului C., decedat în anul 1969, și adeverința din care să rezulte suprafața de teren agricol înscrisă în fostul C.A.P. Devesel și menționată în Registrul agricol al comunei la nivelul anilor 1963 - 1965, pe numele bunicului său, C.

Se solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 325 din 12 decembrie 2016 transmisă prin intermediul BEJ B. și primită de pârâte sub semnătură la data de 19 decembrie 2016, a solicitat ca pârâtele să-i comunice în copie toate actele ce au stat la baza emiterii deciziilor de acționar nr. 2326/1992, nr. 2305/1992 și nr. 5697/1993 eliberate pe numele autorului său, C., cu privire la terenul agricol ce a aparținut bunicului C., decedat în anul 1969, cu ultimul domiciliu în comuna Devesel, sat Scăpau, județul Mehedinți.

De asemenea, a solicitat ca pârâtele să-i comunice adeverința din care să rezulte suprafața de teren agricol înscrisă în fostul C.A.P. Devesel și menționată în Registrul agricol al comunei la nivelul anilor 1963 - 1965, pe numele bunicului său, C.

Reclamanta a precizat că a solicitat actele menționate în calitate de persoană îndreptățită/moștenitoare a defunctului C., iar Instituția Prefectului - Județul Mehedinți, prin adresa nr. 11344 din 31 octombrie 2016, i-a comunicat că, pentru a obține actele solicitate ce au stat la baza emiterii celor trei decizii, să se adreseze Comisiei locale de fond funciar Devesel.

Către Instituția Prefectului Județului Mehedinți și către Primăria Comunei Devesel - Comisia locală de fond funciar s-a adresat în repetate rânduri pentru a obține informațiile privind actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pe numele autorului, conform răspunsurilor primite care au fost anexate în copie.

În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 554/2004 actualizată.

Prin Sentința nr. 4051 din 23 iunie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a calificat obiectul cererii ca fiind obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Devesel la eliberarea către reclamantă a unor înscrisuri ce fac parte din documentația aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate de pe urma defunctului C., formulate în baza Legii nr. 38/1991.

Față de obiectul acțiunii deduse judecății, tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991, față de care se determină competența funcțională, materială și teritorială de soluționare a cauzei.

Astfel, potrivit art. 533 54, 55, 56 din Legea nr. 18/1991 toate cauzele care își au izvorul în dispozițiile legii fondului funciar intră în competența de soluționare a judecătoriei din raza teritorială în care este situat terenul care a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis excepția necompetenței funcționale, materiale și teritorială și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Drobeta-Turnu Severin sub nr. x/215/2017.

Prin Sentința civilă nr. 3052 din data de 6 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, a declinat competența în favoarea Tribunalului București și, constatând existența unui conflict negativ de competență, în temeiul art. 133 și art. 134 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a constatat că cererea reclamantei are ca obiect obligarea pârâtelor să răspundă la notificarea formulată și să-i comunice relații cu privire la un teren, în calitatea lor de autorități publice în materia respectivă, iar temeiul legal invocat este precizat în cerere - art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, potrivit art. 2 alin. (2), se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, potrivit art. 8, persoana nemulțumită de nesoluționarea unei cereri poate sesiza instanța de contencios competentă, instanță care poate fi, conform art. 10, tribunalul de la domiciliul său,

Față de obiectul cererii și de motivele invocate, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea ce formează obiectul acestui dosar, competentă fiind instanța investită de reclamantă, respectiv Tribunalul București.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în considerarea argumentelor ce succed;

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Devesel la eliberarea către reclamantă a unor înscrisuri ce fac parte din documentația aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate de pe urma defunctului C., formulate în baza Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată este strâns legat de atribuțiile Primăriei comunei Devesel și ale Comisiei locale de fond funciar Devesel în procedura de retrocedare efectuată în temeiul Legii nr. 18/1991.

Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și motivată, se încadrează în noțiunea de "proces funciar" prevăzută de art. 1 din Titlul XIII ai Legii nr. 247/2005, care are în vedere plângerile, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997*), cu modificările și completările ulterioare.

Conform acestui text de lege, în cazul proceselor funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.

În cuprinsul Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 însă nu se regăsește nicio dispoziție privind competența materială de soluționare a proceselor funciare, ceea ce înseamnă că se aplică normele Codului de procedură civilă și ale legilor speciale în materia fondului funciar.

Pe de altă parte, legislația specială în materie de fond funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, prevede norme de competență numai pentru plângerile întemeiate pe prevederile art. 53 - 56 și art. 64 din acest act normativ. Or, în speță, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere și nici nu și-a întemeiat cererea pe dispozițiile menționate.

Prin urmare, Înalta Curte reține că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile generale în materie de competență ale noului C. proc. civ., având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Conform prevederilor art. 95 pct. 1 din cod, tribunalele judecă în prima instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. h) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.

Cererea introductivă de instanța are, în mod cert și neîndoielnic, ca obiect, o obligație de a face neevaluabilă în bani, în materia fondului funciar, iar nu o cerere de contencios administrativ.

Astfel, în speță, prin petitul cererii introductive de instanță se invocă refuzul sau omisiunea instituțiilor abilitate prin Legea fondului funciar să soluționeze cererea de eliberare către reclamantă a unor înscrisuri ce fac parte din documentația aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate de pe urma defunctului C., formulate în baza Legii nr. 18/1991, în cadrul procedurii prevăzute de legile fondului funciar.

Prin obiectul său, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie cadrului procesual al unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum este configurat prin art. 52 din Constituția României și art. 1 alin. (1), precum și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În temeiul acestor prevederi legale, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin soluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Ca atare, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim nu pot fi solicitate decât în legătură cu un act administrativ tipic sau asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanță.

Refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal se asimilează actelor administrative, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Din întreaga reglementare a contenciosului administrativ rezultă că este supus controlului de legalitate pe această cale numai refuzul de rezolvare a unei cereri legate de un raport de drept administrativ.

Or, cererea de eliberare a unor înscrisuri ce fac parte din documentația aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate eliberate în baza Legii nr. 18/1991 reprezintă îndeplinirea unor atribuții reglementate prin legile reparatorii, astfel cum este Legea nr. 18/1991, iar nu atribuții legale ale autorităților publice locale în limitele prevăzute de Legea nr. 554/2004, astfel încât, litigiul pendinte este în mod cert unul civil, iar nicidecum unul de contencios administrativ.

Prin urmare, prezentul litigiu are ca obiect o obligație de a face neevaluabilă în bani, astfel încât, prin prisma obiectului său, un astfel de litigiu este în competența de primă instanță a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte constată că scopul/interesul juridic al unei acțiuni se fixează nu întotdeauna în raport cu temeiul legai al acțiunii, astfel cum este indicat de reclamant, ci, în principal, în acord cu temeiul juridic al acțiunii, care nu se reduce la indicarea normelor juridice invocate de reclamant în sprijinul acțiunii sale.

Sub acest aspect, insistența reclamantei de a i se judeca cauza de către o instanță de contencios administrativ nu prezintă relevanța juridică pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, poziția procesuală a reclamantei putând fi evaluată cu ocazia judecării acțiunii acestora de către instanța competentă, astfel cum este aceasta stabilită în procedura prevăzută de art. 20 - 22 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze prezentul litigiu în primă instanță este Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.