ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1572/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 13 iulie 2006, Primarul Municipiului Piatra-Neamț a solicitat instanței - în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Sport și C. - să se constate nulitatea absolută a dispoziției de restituire din 01 iunie 2006, prin care Agenția Națională pentru Sport a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 6.968,82 m.p., situat în Municipiul Piatra Neamț, județul Neamț.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 74/2001, C. a solicitat Primăriei Piatra Neamț măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul și terenul aferent în suprafață de 11050 m.p., situat în Piatra Neamț, perimetrul dintre str. Ștefan cel Mare - str. Elena Cuza, fostă str. Andrieș.

Cererea a fost soluționată prin dispoziția nr. 1113 din 10 septembrie 2003 de respingere a notificării. Dispoziția a fost contestată de notificator iar, prin sentința civilă nr. 139/C din 26.03.2004, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2003, s-a admis contestația, s-a anulat dispoziția și a fost obligat Primarul Municipiului Piatra Neamț să continue procedura administrativă.

Prin nota internă nr. 74 din 23 februarie 2005, Serviciul Urbanism a identificat imobilele revendicate, rezultând că suprafața de 11.734 m.p. teren este ocupată de baza materială a Clubului Sportiv G., iar construcțiile naționalizate au fost demolate.

Ulterior, notificarea a fost înaintată spre soluționare Agenției Naționale pentru Sport care, prin dispoziția din 1 iunie 2006, a decis să restituie în natură suprafața de 6.968,82 m.p.

Or, susține reclamantul, această măsură reparatorie nu a fost solicitată de persoana îndreptățită, pe calea notificării cerându-se acordarea unor despăgubiri, prin echivalent, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat de baza materială a Clubului Sportiv G. iar potrivit art. 79 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public ori privat al statului sal al unităților administrativ teritoriale, se poate face numai prin hotărâre a guvernului și în condițiile construirii prealabile a altor baze sportive similare celor desființate.

După un prim ciclu procesual finalizat prin trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu îndrumarea de a se pune în discuția părților, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată și implicit, competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei, Judecătoria Sectorului 2 București, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția civilă, care, la rândul său s-a declarat necompetent material și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Conflictul negativ de competență astfel ivit, a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin sentința nr. 9/F din 29 martie 2011 a stabilit în favoarea Tribunalului București, secția civilă, competența de soluționare a cauzei, reținând în esență că, raportat la criteriul valoric al pretențiilor formulate, apar ca fiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența trebuind determinată nu în funcție de dispozițiile legii speciale ci în raport de valoarea determinată pentru terenul în litigiu.

Urmare acestei hotărâri, dosarul a fost reînregistrat sub același număr pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 22.06.2011.

La 26 septembrie 2011, intervenientul A. a formulat o precizare a cererii de intervenție, solicitând pe fond constatarea calității sale de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafața de 6968,82 m.p., situat la adresa din str. Ștefan cel Mare, Municipiul Piatra Neamț; anularea Dispoziției nr. 1556 din 01 iunie 2006, emisă de Agenția Națională pentru Sport București; restituirea în natură către intervenient a imobilului teren în suprafață de 6968.82 m.p., situat la adresa din str. Ștefan cel Mare, Municipiul Piatra Neamț: în măsura respingerii capătului trei de cerere, obligarea Ministerului Tineretului și Sportului la emiterea unei decizii de restituire în natură către intervenient a imobilului teren în suprafață de 6.968,82 m.p., ce face obiectul litigiului.

În motivarea cererii, intervenientul a făcut trimitere la practica instanțelor judecătorești, inclusiv a instanței supreme, precum și la decizia pronunțata în examinarea recursului în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. IX din data de 20.03.2006, obligatorie potrivit dispozițiilor C. proc. civ. Totodată, a făcut trimitere și la decizia pronunțata în examinarea recursului în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. XX din data de 19.03.2007, obligatorie potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, intervenientul a solicitat instanței de judecată emiterea unei hotărâri în acord cu deciziile mai sus indicate, prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului în discuție, întrucât termenul de 60 de zile instituit prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, în care unitatea deținătoare (Ministerul Tineretului și Sportului) trebuia să emită o decizie sau, după caz, o dispoziție prin care să se pronunțe asupra notificării formulate de către intervenient, a expirat, lipsa răspunsului echivalând cu un veritabil refuz de restituire.

Într-o altă cauză, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C. și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 1555 din 01 iunie 2006 de respingere a cererii de restituire în natură și oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent, emise de Agenția Națională pentru Sport București (actualmente Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret); constatarea calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, pentru partea ce nu poate fi restituită în natură din imobilul avut în vedere la emiterea Dispoziției nr. 1555 din 01 iunie 2006 (situat în județul Neamț, Municipiul Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare); pronunțarea unei hotărâri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru partea ce nu poate fi restituită în natură din imobil.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin Notificarea nr. 74 din data de 29 iunie 2001, pârâtul C. a solicitat Primăriei Municipiului Piatra Neamț măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în suprafață totală de 11.050 m.p., situat la adresa actuală din județul Neamț, Municipiul Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare. În soluționarea Notificării nr. 74 din data de 29 iunie 2001, au fost emise de către Agenția Națională pentru Sport (în calitate de entitate obligată la soluționarea notificării, dat fiind că imobilul se afla în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului) două acte administrative: Dispoziția nr. 1556 din 01 iunie 2006 de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 6.968,82 m.p., situat în Municipiul Piatra Neamț, la adresa din str. Ștefan cel Mare și decizia ce face obiectul prezentei cauze, respectiv Decizia nr. 1555 din 01 iunie 2006 de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în cuantum de 1.739.280 Ron. Dispoziția nr. 1556 din 01 iunie 2006, de restituire în natură, este, la momentul de față, contestată în fața instanțelor de judecată, făcând obiectul dosar nr. x/2010, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Prin încheierea din 25 martie 2013, tribunalul a dispus conexarea celor două cauze iar la termenul din 23 septembrie 2013, a constatat transmiterea calității procesuale de la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, la Ministerul Tineretului și Sportului, în baza H.G. nr. 11/2013.

Aceeași instanță, prin sentința nr. 1268 din 29 octombrie 2014, a admis cererea principală formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamț, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Tineretului și Sportului și C.

A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în nume propriu A., precum și cererea conexă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Tineretului și Sportului și C.

A anulat dispozițiile nr. 1555 din 1 iunie 2006 și 1556 din 1 iunie 2006 emise de Agenția Națională pentru Sport.

A obligat pârâta Agenția Națională pentru Sport să emită o nouă dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma punctelor în compensare, pentru terenul în suprafață de 12.021 mp, situat în str. Ștefan cel Mare, Municipiul Piatra Neamț, județul Neamț, în favoarea pârâtului C. pentru cota de 1/4, iar în favoarea intervenientului A. pentru cota de 3/4.

A obligat pârâții și intervenientul, în solidar, să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 23.000 RON, reprezentate de onorariu de avocat și onorarii de expert.

A obligat pârâții să plătească intervenientului, în solidar, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.500 RON, reprezentând onorariu de expert.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că obiectul cauzei de față este reprezentat numai de solicitarea de soluționare pe fond a notificării nr. 259/2001 și anularea dispozițiilor emise în favoarea lui C. pentru cele două terenuri menționate în dispozițiile contestate.

Or, prin aceste dispoziții Agenția Națională pentru Sport nu s-a pronunțat asupra terenului ce s-a aflat în proprietatea exclusivă a lui H., indicat în acte ca fiind de 3.824,5 mp, dispozițiile vizând numai terenul ce la momentul naționalizării s-a aflat în coproprietatea autorilor părților, I. și H.

Cât privește modalitatea de trecere în proprietatea statului, tribunalul a reținut că în baza Decretului nr. 92/1950 au fost naționalizate construcțiile de pe terenul din str. Ștefan cel Mare, în acest sens fiind adresa din 12 aprilie 2001 și copia matricolei fiscale a imobilului .

Cu privire la terenul de 17.400 m.p., se arată că, nu există înscrisuri din care să rezulte trecerea în proprietatea statului. Dat fiind însă faptul că în acest moment este de necontestat că acest teren se află în posesia statului, pe el fiind edificate Sala Polivalentă și o bază sportivă, rezultă neîndoielnic că pentru imobilul în discuție a avut loc o preluare de fapt, cum de altfel s-a întâmplat în majoritatea cazurilor în care construcțiile au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950.

Făcând o analiză a probelor administrate, tribunalul a reținut că pârâtul C. și A. au calitatea de persoane îndreptățite cu privire la terenul identificat prin raportul de expertiză ca fiind suprafețele S1-6927 m.p. și S2- 5094 m.p., în cote de ¼, respectiv ¾.

S-a reținut totodată că, din culpa entităților investite cu soluționarea notificărilor (Municipiul Piatra Neamț și Agenția Națională pentru Sport), notificarea depusă de A. nu a fost soluționată până în prezent, la mai bine de 13 de ani de la depunerea cererii, în condițiile în care, încă din anul 2006, una dintre notificările depuse cu privire la același imobil a fost soluționată prin dispozițiile nr. x și y/2006.

În concluzie, a conchis prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intervenientul este îndreptățit la soluționarea pe fond a notificării sale.

Reținând calitatea sa de moștenitor al unuia dintre foștii coproprietari precum și faptul că bunul imobil intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, fiind preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 s-a concluzionat că acestea reprezintă temeiuri suficiente pentru a se dispune anularea celor două dispoziții, cu consecința obligării pârâtei Agenția Națională pentru Sport la emiterea unor noi dispoziții prin care să se recunoască calitatea de persoane îndreptățite în ceea ce îi privește pe pârât și pe intervenient, în cotă de ¼ respectiv ¾.

Cât privește felul măsurilor reparatorii, s-a arătat faptul că imobilul-construcție ce s-a aflat pe teren este în prezent demolat, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 9-11 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii nu pot fi decât în echivalent.

Aceeași este situația și cu privire la terenul S2- 5094 m.p., pe care în prezent se află amplasată Sala Polivalentă din Piatra Neamț, aspect de altfel necontestat în cauză de vreuna dintre părți, motiv pentru care se impune concluzia că nici acesta nu poate fi restituit în natură, el nefiind teren liber, în sensul Legii nr. 10/2001.

Cu privire la terenul notat în raportul de expertiză cu S1-6927 m.p., s-a reținut că acesta a fost apreciat de entitatea notificată ca fiind liber, motiv pentru care s-a procedat la restituirea în natură, modalitate de restituire ce face obiectul cererii de anulare a dispoziției nr. y/2006, la solicitarea Municipiului Piatra Neamț.

Or, reține tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, în cadrul procedurii de soluționare a notificărilor prevalează principiul restituirii în natură. Un argument în plus în acest sens îl reprezintă inclusiv dispozițiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cu care, în cadrul procedurii derulate în fața fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, unul din aspectele de verificat din perspectiva legalității dispoziției emise în cadrul Legii nr. 10/2001, era reprezentat de posibilitatea restituirii în natură a bunului cu privire la care s-au propus măsuri reparatorii în echivalent.

Cu alte cuvinte, independent de împrejurarea dacă titularul notificării a solicitat restituirea în natură sau numai măsuri reparatorii în echivalent, în situația în care restituirea în natură era posibilă, aceasta este unica modalitate legală de soluționare a notificării.

Așa fiind, față de dispozițiile legale invocate, este lipsită de suport legal susținerea reclamantului în sensul că s-a acordat altceva decât s-a cerut, căci modalitățile prevăzute de lege pentru soluționarea notificării nu urmează principiul disponibilității cu privire la felul măsurilor reparatorii acordate.

Tribunalul a găsit însă întemeiat al doilea motiv de nulitate invocat cu privire la dispoziția de restituire contestată prin cererea principală.

Astfel, din analiza probelor administrate, tribunalul a reținut că imobilul ce a făcut obiectul restituirii este în prezent ocupat de terenuri de tenis și un teren de handbal, cu tribunele aferente. Acestea sunt desfășurate pe întreaga suprafața a terenului, accesul la ele făcându-se fie pietonal, fie cu mijloace auto. Pentru deservirea acestor terenuri, există edificate încă de la momentul dării în funcțiune (1970) mai multe magazii, vestiare, împrejmuiri din gard de cărămidă și gard de sârmă cu stâlpi metalici, iluminat nocturn (pentru parte din terenuri), rețele de apă, canalizare, electrice și gaze naturale.

Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 "În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."

Potrivit art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 de la nivelul anului 2003, "În toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc.), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea). În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane".

Coroborând situația de fapt reținută anterior cu dispozițiile legale enunțate, tribunalul a concluzionat că terenul ce a făcut obiectul restituirii nu era liber în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001, el fiind afectat de amenajări de utilitate publică, nefiind întrunite condițiile legii pentru a putea fi restituit în natură.

Cât privește forma măsurilor reparatorii, tribunalul a arătat că până la soluționarea cauzei în primă instanță au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 1 alin. (2) din actul normativ menționat, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se acordă sunt, fie acordarea de bunuri în compensare, fie compensarea prin puncte.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că titularii notificărilor sunt îndreptățiți la soluționarea pe fond a notificării, în condițiile legislative în vigoare la data soluționării cauzei.

Cum în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte posibilitatea acordării de bunuri în compensare și reținând că bunul ce face obiectul notificării nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți sunt cele reglementate prin Legea nr. 165/2013, sub forma compensării prin puncte.

Pentru a reține această concluzie tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 potrivit cu care dispozițiile acestei legi sunt aplicabile inclusiv cererilor aflate în curs de judecată.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 648/A din 29 septembrie 2016, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1268 din 29 octombrie 2014 cât și a încheierilor interlocutorii din 26 septembrie 2011, 24 octombrie 2011, 27 februarie 2012 și 28 mai 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

S-a reținut în esență că, cele două investiri deși au un temei de drept diferit, nu pot fi analizate separat și în contradictoriu cu persoane diferite, față de faptul că ambele converg spre același rezultat, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, a unui imobil, preluat în mod abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

S-a observat că ambele persoane care se consideră îndreptățite la restituire, invocă un drept exclusiv derivând din moștenirea autorilor lor, așadar contestă calitatea de persoană îndreptățită a părții adverse și nu întinderea dreptului reținut de prima instanță ca însemnând suprafețele de teren: S1, de 6.927 m.p. și S2, de 5.094 m.p., în total 12.021 m.p.

Nu sunt relevante, se arată, nici consemnările separate ale numelor coproprietarilor în actele ulterioare anului 1949, întrucât era posibilă efectuarea actelor de administrare doar sub numele unuia dintre proprietari.

ai mult decât atât, dacă s-ar reține susținerea intervenientului de existență a calității sale exclusive de persoană îndreptățită la restituire, ar fi încălcată puterea de lucru judecat derivând în favoarea pârâtului, din sentința civilă irevocabilă nr. 139/C din 26.03.2004, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2003 prin care s-a recunoscut acestuia calitatea de persoană îndreptățită la restituire, ca urmare a formulării notificării din 29 iunie 2001 (soluționată inițial prin dispoziția Primarului Municipiului Piatra Neamț din 10 septembrie 2003).

În privința posibilității instanței de constatare a nulității dispoziției contestate, Curtea a reținut că nu poate fi legal opusă, astfel cum susține apelantul-pârât, prevederea din art. 47 teza II din Normă metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobată prin H.G. nr. 250/2007, întrucât aceasta se referă la "revocarea actului administrativ", care se poate efectua de însăși autoritatea emitentă. Revocarea este o instituție juridică diferită de nulitate, asemănătoare acesteia doar prin aceea că reprezintă tot o cauză de ineficacitate a actului juridic civil.

S-a mai reținut că nu se susțin afirmațiile apelantului-intervenient în sensul că terenul în suprafață de 6.968,82 mp ce face obiectul solicitărilor de restituire în natură, este ocupat de câteva "ruine" care nu pot fi catalogate drept construcții cu valoare de piață.

Astfel, expertiza a concluzionat că incinta are destinație de bază sportivă multifuncțională: terenuri de tenis cu suprafață de zgură și bitum, teren de handbal, cu anexele și utilitățile corespunzătoare, incluzând tribune, construcții, instalații de iluminat, alei și trotuare, împrejmuiri, rețele interioare apă, canalizare, electrice și gaze naturale.

Chiar dacă această bază sportivă a fost construită și pusă în funcțiune în anul 1970, aflându-se într-o stare de degradare pronunțată, destinația inițială este conservată în prezent, construcțiile fiind utilizate în același scop, notându-se că baza sportivă se află în folosința Clubului Sportiv G.. Prin raportare la H.G. 2139/2004 și la Ordinul MLPAT nr. 85/N/1999, valoarea de circulație a construcțiilor a fost estimată de către expert la 952.388,03 RON, echivalentul a 215.418,80 euro.

În cadrul aceluiași apel al intervenientului, nu s-a reținut încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, față de inexistența unei solicitări alternative de despăgubire, restituirii în natură. Curtea a menționat că modalitățile prevăzute de lege pentru soluționarea notificării, nu urmează principiul disponibilității cu privire la felul măsurilor reparatorii acordate, iar dispozițiile legale din Legea nr. 10/2001 care impun alternativa măsurilor reparatorii în echivalent, au fost consolidate prin ordinea stabilită de art. 1 al Legii nr. 165/2013.

Cât privește apelul pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului care, face referire la omisiunea analizei instanței de fond cu privire la lipsa culpei sale la soluționarea notificării intervenientului, instanța de control judiciar a observat că această omisiune nu afectează soluția pe fondul dreptului, iar culpa antecesorului acestui pârât (emitent al dispozițiilor contestate), în soluționarea greșită a primei notificări (aparținând pârâtului C.), se răsfrânge și asupra notificării intervenientului.

Pe de altă parte, se conchide, nu este relevantă și nici nu se regăsește între consemnările instanței de fond, susținerea privind imobilele identificate cu C1, C2, C3, C4 și C5 care ar fi fost retrocedate către pârât.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul C. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, critică decizia dată în soluționarea apelurilor, după cum urmează:

- hotărârea nu cuprinde motivele pentru care instanța de apel a respins apelul pârâtului, împotriva soluției de admitere a cererii principale de chemare în judecată, prin care prima instanță a dispus anularea dispozițiilor nr. x din 1 iunie 2006 și y din 1 iunie 2006, emise de Agenția Națională pentru Sport și obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma punctelor de compensare, pentru terenul în suprafață de 12.021 m.p., situat în Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare, corespunzător cotelor de ¼, în favoarea pârâtului și ¾, în favoarea intervenientului.

- decizia de respingere a apelurilor declarate cu privire la soluția de admitere a cererii principale de chemare în judecată, este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 10.3 din Normele Metodologice, adoptate prin H.G. nr. 498/2003 și cu încălcarea dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 69/2001.

Astfel, se arată, de esența "evaluării judecătorești" a fost să se stabilească dacă imobilul restituit în natură, constituia în mod real o bază materială sportivă, la data de 1 iunie 2016 și, în acest caz, dacă baza materială sportivă era, la momentul emiterii dispoziției de restituire, "de utilitate publică".

- s-a ignorat definirea conceptului imobiliar de "bază sportivă", legea instituind anumite condiții de calitate și destinație pentru recunoașterea acestui statut juridic.

Or, chiar experții au concluzionat că acele construcții nu sunt "material și funcțional" corespunzătoare cu normele de concepție a bazelor sportive, fiind necesară demolarea lor.

- s-au încălcat dispozițiile ce reglementează și definesc conceptul juridic de "amenajări de utilitate publică", condiția implicit înțeleasă, în sensul legii, fiind ca imobilul să fie destinat a deservi nevoile comunității, ceea ce nu este cazul în speță.

- este greșită și valoarea "bazei sportive", reținută de către instanța de apel ca fiind relevantă în privința imposibilității de restituire în natură a terenului retrocedat.

Astfel, se arată, ultima evaluare a imobilului a fost efectuată în anul 2003, iar experții au apreciat că tribunele reprezintă 80% din valoarea totală a pretinsei baze materiale sportive, iar pentru ca acele obiective să fie considerate "construcții", deci amenajări de utilitate publică era necesar să existe autorizație de construire și cumulativ, să fi fost incluse în planul de sistematizare de la data edificării lor.

- soluția de respingere a motivului de apel privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, în privința raportului de drept procesual generat de capetele 1, 3, 4, 2, 3, 4, 5 din cererea de chemare în judecată, conexată, este nelegală raportat la dispozițiile art. 26 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 41 C. proc. civ.

Astfel, obiectul acestor capete de cerere, reprezintă veritabile contestații, în sensul Legii nr. 10/2001, care se judecă numai în contradictoriu cu autoritatea căreia i se poate imputa refuzul de soluționare sau respingerea solicitării de restituire.

- decizia de respingere a motivului de apel vizând admiterea, în parte, a cererilor incidentale, formulate de către intervenientul A. este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, cu consecința încălcării dreptului la apărare al recurentului pârât și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, la 24 octombrie 2011, intervenientul și-a precizat poziția procesuală arătând că acțiunea nu se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, susținându-și astfel legitimitatea de a deduce judecății, pentru nulitate, dispoziția de restituire a terenului în discuție, în raport de considerentele deciziei de casare nr. 7129 din 1 iulie 2009, pronunțată în primul ciclu procesual și de dispozițiile art. 948 C. civ., ce vizează condițiile generale privind validitatea actelor juridice.

Cu toate acestea, instanțele au instrumentat o veritabilă contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât temeiul juridic al acțiunii incidentale și conexe a fost echivoc și ambiguu, pe toată durata procesului.

- chiar examinând cererile deduse judecății, din perspectiva Legii nr. 10/2001, prin hotărârea pronunțată instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 25 din acest act normativ, prin raportare și la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pentru a examina fondul dreptului substanțial afirmat de către A., trebuia să constate, cu titlu preliminar, existența unui refuz nejustificat de soluționare a notificării intervenientului, formulată în procedura legii speciale, manifestat de către emitentul dispozițiilor de restituire criticate.

Or, notificarea intervenientului a fost comunicată Agenției Naționale pentru sport abia în august 2006 moment la care autoritatea emitentă nu mai putea revoca dispoziția de restituire din 1.06.2006, înscrisă în C.F. în iulie 2006, nici chiar în ipoteza în care s-ar fi concluzionat că acesta este persoana îndreptățită la restituire.

Tot astfel, pronunțând soluția de menținere a hotărârii vizând anularea deciziei de restituire, instanța de apel nu a indicat niciun temei de drept, încălcat la data emiterii actelor deduse judecății.

- decizia atacată este nelegală și în privința soluției vizând cheltuielile judiciare acordate intimatei-reclamante și intimatului-intervenient, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. fiind greșit aplicate. Astfel, se arată, recurentul nu are nicio culpă în declanșarea litigiului, întrucât nu a provocat prin fapte proprii acest proces și nu este partea care a emis actele deduse judecății.

Recursul urmează a se admite, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Se constată că instanța de apel nu a analizat în considerente, motivele de fapt și de drept în baza cărora a respins apelul pârâtului C., cu privire la soluția de admitere a cererii principale de chemare în judecată, pronunțată de instanța de fond.

Astfel, prin motivele de apel formulate la 21 ianuarie 2016, pârâtul a criticat, în mod distinct, ca fiind netemeinică și nelegală, soluția de admitere a cererii principale de chemare în judecată, prin care prima instanță a dispus anularea dispozițiilor nr. 1555 și 1556 din 1 iunie 2006, emise de Agenția Națională pentru Sport și obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi dispoziții, vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma punctelor în compensare, în cotele menționate, pentru terenul în suprafață de 12.021 m.p. situat în Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare.

Deși soluția vizează respingerea, în tot, a apelului formulat de pârât, ca nefondat, instanța de control judiciar nu a analizat criticile potrivit cărora, tranșarea asupra drepturilor intervenientului s-ar fi făcut în raport de dispoziții normative cu privire la incidența cărora instanța de fond nu a fost învestită să se pronunțe.

Chiar dacă a apreciat că cele două investiri nu pot fi soluționate separat și în contradictoriu cu persoane diferite, instanța trebuia să motiveze, (răspunzând astfel uneia din criticile apelului formulat de pârât) din perspectiva cărui temei juridic urmau a fi analizate cererile conexe, în contextul în care acesta a fost echivoc și ambiguu pe toată durata procesului.

Cu referire la acțiunea principală, formulată la 13 iulie 2006 de Primarul Municipiului Piatra-Namț, sunt de reamintit considerentele deciziei nr. 7129 din 1 iulie 2009, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția cvilă și de proprietate intelectuală, care, urmare admiterii recursului declarat de pârâtul C., a casării ambelor hotărâri pronunțate în cauză și a trimiterii cauzei la instanța de fond, a reținut că cererea reprezintă o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ., iar nu o contestație fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care reclamantul, și-a justificat calitatea procesuală și interesul, prin invocarea unei vătămări suferite de comunitatea locală, în urma restituirii imobilului în natură, acesta neavând deschisă calea procedurii speciale în justiție, reglementată de amintitul act normativ.

Cât privește conflictul de competență ivit ulterior, între Judecătoria Sectorului 2 București și Tribunalul București, secția a IV-a civilă, acesta a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința nr. 9 din 29 martie 2011 care, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, ținând cont de criteriul valoric, în raport de dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Tot cu referire la cererea principală trebuie reamintit și faptul că, în rejudecare, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a consemnat la termenul din 24 octombrie 2011, precizarea făcută de intervenientul A. care, prin avocat, a arătat că cererea de intervenție principală formulată în cauză nu este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. (a se vedea încheierea din 24 octombrie 2011 - f. 31 dosar nr. x/2010 al Tribunalului București, secția a IV -a civilă - Vol. I).

În acest context, se impunea ca instanța de control judiciar să răspundă punctual criticii formulate de pârât, care, invocând reținerea greșită a temeiului juridic al cererii deduse judecății, a susținut că motivele de nulitate ar trebui circumscrise condițiilor generale privind validitatea actelor juridice, astfel cum acestea sunt edictate de dispozițiile art. 948 din C. civ.

Or, se arată, fără a lămuri temeiul juridic al acțiunii incidentale și conexe, instanțele au instrumentat o veritabilă contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, privându-l pe pârât de posibilitatea de a invoca prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 (privind lipsa legitimității intervenientului de a pune în discuție validitatea deciziilor de restituire) și impunându-i acestuia dispozițiile legii speciale, în legătură cu tranșarea drepturilor pretinse de către intervenient.

Ca atare, Înalta Curte urmează să rețină că neexaminarea acestor critici, vizând lămurirea unei chestiuni ce ține de esența litigiului, face imposibilă analiza, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, a legalității deciziei pronunțate cu privire la motivul de apel formulat împotriva soluției tribunalului de admitere a cererii principale de chemare în judecată.

Așa cum constant s-a reținut, atât în practica judiciară cât și în doctrină, instanța trebuie să se refere în motivare, la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri.

Cu alte cuvinte, pentru a-și fundamenta și explica hotărârea, instanța trebuia să se pronunțe asupra tuturor criticilor formulate împotriva sentinței și să ofere o înlănțuire logică a situației de fapt și de drept, pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, motivarea insuficientă putând fi interpretată ca o nemotivare în înțelesul art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 648/A din 29 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2017.