ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2017

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2017, reclamantul A. se consideră parte vătămată în drepturile și interesele sale legitime, conform art. 1 și 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul pârâtelor B., președintele Consiliul Superior al Magistraturii și C., șef serviciu, de a-i face dreptate, solicitând despăgubiri materiale și morale în cuantum de 360.

000 de euro, de la fiecare pârâtă.

Susține reclamantul că prin răspunsul comunicat cu adresa /4625/2017 emisă de Biroul Relații al Consiliului Superior al Magistraturii, pârâtele fraternizează cu Administrația Națională a Penitenciarelor care îi încalcă drepturile constituționale și cele cuprinse în art. 1 - 10, 14 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, refuzând să aplice legea.

Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

Susținerea reclamantului, în sensul că cererea de chemare în judecată este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de fond, este lipsită de temei.

Potrivit art. 97 C. proc. civ., competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Cererea dedusă judecății nu face parte din cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel."

Aceste dispoziții imperative structurează competența specială a instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește soluționarea în primă instanță a acțiunilor având ca obiect actele lato sensu ale autorităților publice, sferă ce include și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, în raport de care se determină, prima facie, și competența de soluționare a cererilor privind acordarea de despăgubiri de către o autoritate publică.

Pentru aceste considerente, față de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează un act administrativ asimilat și temeiul de drept invocat, în speță art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, având în vedere calitatea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii de autoritate centrală, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de A. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM