Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2017

HOTĂRÂRE
10.11.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr, 23859/3/2015/a1.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva Încheierii din 3 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei încheieri, A. a formulat contestație în anulare, solicitând desființarea acesteia. Intimata Primăria Sectorului 5 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă. Analizând încheierea contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs." Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

În cauza de față, prin Încheierea din data de 16 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare formulată de A. împotriva Încheierii din 3 mai 2017, pronunțată în dosar nr. x/2015/a1, prin care s-a respins cererea petentului privind acordarea asistenței judiciare în cauza având ca obiect recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 27.02.2017, prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de ședință din data de 23.01.2017, prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că încheierea atacată în prezenta cauză nu face parte din hotărârile care pot fi atacate cu contestație în anulare astfel cum permit dispozițiile art. 503 C. proc. civ. Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Încheierii din 16 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3286/2017
157 alin. (1) lit. c), h) și j) C. proc. civ. De asemenea, mai susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ., deoarece contestația în anulare formulată împotriva încheierii de ședință din 09.12.2
ÎCCJ 2017-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2874/2017
cția VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 160 din 25 ianuarie 2016, consideră că cererile privind obligațiile de a face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor, contractual sau extracontractual (cu toa
ÎCCJ 2020-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1273/2020
Ședința publică din data de 25 iunie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1673 din 3 octombrie 2019, pronunțată în dosarul n
ÎCCJ 2020-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5257/2020
Ședința publică din data de 16 octombrie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 9 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2018
Asupra contestației în anulare ce face obiectul prezentei cauze; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Prin decizia nr. 4085 din 14 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă