ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1821/2017

Asupra cauzei de față,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.12.2016 pe rolul Judecătoriei Dej, sub număr de dosar nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata de despăgubiri.

Prin aceeași acțiune, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., modificarea programului de vizitare a fiului său, program care a fost stabilit anterior prin sentința din dosar nr. x/2015.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că a fost supus la abuzuri și umilințe psihice, morale, financiare de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin aceea că instanțele judecătorești care au pronunțat sentințe în dosarele sale l-au privat de drepturile părintești și i-au interzis legăturile cu fiul său în favoarea fostei sale soții, B.

Prin sentința civilă nr. 420 din 13.06.2017 a Judecătoriei Dej s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanța din oficiu și s-a declinat judecarea cauzei având ca obiect "pretenții" spre soluționare Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea reclamantului de obligare a pârâtului Statui Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri a fost disjunsă din dosar nr. x/2016, motiv pentru care nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 200 C. proc. civ., și că primul termen de judecată în dosar nr. x/2017 a fost la data de 7 iunie 2017.

Potrivit dispozițiilor art. 94 lit. k) C. proc. civ., și raportat la cuantumul despăgubirilor solicitate de către reclamant - 17.000.000 euro, s-a apreciat că tribunalul este instanța competentă material să judece această cerere.

În ceea ce privește competența teritorială, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ. și faptul că domiciliul reclamantului este în localitatea Botoșanița Mare, județul Suceava, localitate care se află în circumscripția Tribunalului Suceava, instanța a declinat judecarea cauzei către această din urmă instanță.

Prin sentința civilă nr. 1037 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și s-a declinat judecarea cauzei spre soluționare Judecătoriei Dej, s-a constatat ivit conflict negativ de competență și suspendându-se cauza, s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În fața judecătoriei, pricina a parcurs trei termene de judecată.

La primul termen de judecată, din data de 15 martie 2017, cu procedură legal îndeplinită, s-a calificat cererea de chemare în judecată ca având două capete principale -"stabilire program vizitare minor" și "pretenții", fiind disjuns capătul de cerere având ca obiect "pretenții", formându-se prezentul dosar.

La aceiași termen de judecată s-a statuat și asupra competenței, instanța declarându-se competentă general, material și teritorial să judece ambele cereri.

Pentru al doilea termen de judecată, din data de 26 aprilie 2017, instanța a pus în vedere reclamantului să cuantifice despăgubirile pe care le solicită și să indice probele pe care se sprijină, iar în raport de precizările reclamantului judecătoria i-a pus în vedere acestuia, prim citație, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 768.605 RON, amânând judecata în acest scop la data de 7 iunie 2017.

La al treilea termen de judecată, din data de 7 iunie 2017, instanța a repus în discuție competența materială a instanței, în considerarea precizărilor reclamantului asupra cuantumului pretențiilor.

Judecătoria Dej a nesocotit dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privind momentul până la care poate fi invocată necompetența materială a instanței.

În speță, termenul la care se referă art. 130 alin. (2) C. proc. civ. a fost depășii, acesta identificăridu-se în principal cu primul temten de judecată din data de 15 martie 2017, când judecătoria s-a și pronunțat, de altfel, pe chestiunea competenței, pronunțând o încheiere interlocutorie de la care nu mai putea reveni, față de prevederile art. 235 C. proc. civ.

Admițând totuși că reclamantul și-a modificat între timp pretențiile (deși la dosar nu sunt informații cu privire la cele inițial solicitate), și că o astfel de majorare ar putea atrage rediscutarea competenței materiale, judecătoria putea repune în discuție chestiunea competenței cei mai târziu la al doilea termen de judecată, din data de 26 aprilie 2017, când a fost îndeplinită procedura de citare cu toate părțile.

În concluzie, reținând pe de o parte, că asupra competenței materiale s-a pronunțat o dată judecătoria, din oficiu, la primul termen de judecată cu procedură completă din data de 15 martie 2017, iar pe de altă parte că repunerea în discuție a competenței (nelegală) a avut loc, cu nesocotirea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., abia la al treilea termen de judecată, din 7 iunie 2017, cu toate că și la al doilea termen de judecată, din 26 aprilie 2017, procedura a fost legal îndeplinită, pentru toate aceste motive judecătoria trebuia să rămână învestită cu această cauză.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., neeompetența este de ordine publică sau privată. Astfel, neeompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum, și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri necompetența este de ordine privată.

Dispozițiile art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de neeompetența, aceasta putând fi invocată diferit în funcție de forma necompetenței, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.

Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că neeompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că neeompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Instanța de judecată are obligația, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. să își verifice, din oficiu, competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, printr-o încheiere care are caracter interlocutoriu.

În mod excepțional, așa cum prevăd dispozițiile alin. (2) din același articol, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

În prezenta speță, Judecătoria Dej a fost învestită cu soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata de despăgubiri, iar în

contradictoriu cu pârâta B., modificarea programului de vizitare a fiului său, program care a fost stabilit anterior prin sentința din dosar nr. x/2015.

La primul termen de judecată din data de 15 martie 2017, când părțile au fost legal citate, Judecătoria Dej a verificat din oficiu, și a reținut că este competentă, general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Prin urmare, ca regulă generală, chestiunea competenței trebuie lămurită chiar la primul termen ia care părțile sunt legal citate, iar, în mod excepțional, daca pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare acest aspect va fi pus în discuția părților fiind acordat un termen în acest scop.

În acest context al analizei și în raport de dispozițiile legale anterior menționate, cum la primul termen de judecată cu părțile legal citate, prima instanță învestită s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea cu care a fost sesizată de reclamant, pronunțând o încheiere interlocutorie, Judecătoria Dej nu mai putea ulterior să revină, nemaiavând mijlocul procedural de a invoca excepția necompetenței sale.

Așa fiind, Judecătoria Dej nu se mai putea prevala, de excepția necompetenței sale materiale, fiind decăzută din termenul de invocare a acesteia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.

PENRTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.

Definitivă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.