ÎCCJ, Decizia nr. 98/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 98/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Decizia nr. 310 din 27 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1091 din 14 iunie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2016.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs recurentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/1/2018.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 26 februarie 2018, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
Raportul a fost comunicat părților la data de 9 martie 2018, conform dovezilor de comunicare atașate la dosar.
Recurentul A. a formulat punct de vedere, înregistrat la dosar la 26.03.2018, prin care combate concluziile raportului.
III. Considerentele Înaltei Curți
Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare.
Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de filtrare a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd expres faptul că decizia pronunțată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 310 din 27 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2018.
Procesat de GGC - GV