ÎCCJ, Decizia nr. 13/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 13/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 1214 din camera de consiliu de la 14 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Asociația A. împotriva Încheierii nr. 20F din 18 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Asociația A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. 3037/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil. Prin Încheierea din camera de consiliu de la 11 decembrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. Raportul a fost comunicat părților la datele de 18 și 19 decembrie 2017, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
Recurenta a depus punct de vedere, prin care contestă concluziile raportului, susținând admisibilitatea recursului, iar intimații Parlamentul României - Camera Deputaților și Administrația Prezidențială au depus puncte de vedere prin care achiesează la concluziile raportului III. Considerentele Înaltei Curți Analizând cererea de recurs în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul nu este admisibil pentru considerentele arătate în continuare. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs a fost pronunțată în procedura de filtrare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, deci nici căilor de atac date în competența Completului de 5 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația A. împotriva Deciziei nr. 1214 din camera de consiliu de la 14 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017. Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2018. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.