ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1092/2018

Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3922/21.12.2015, pronunțată de Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. x/2014, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, ca nefondată; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit din 02.08.2007 și la art. 5 pct. 5.1. lit. b) din actul adițional din 13.12.2010 la convenția de credit din 02.08.2007, inclusiv ca urmare a modificării prin actul adițional din 13.12.2010.

Totodată s-a constatat nulitatea absolută a acestei clauze. A fost respins capătul de cerere privind restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de risc/administrare în baza convenției de credit din 02.08.2007, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind rămas fără obiect.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a acestui debit.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 4.3. din condițiile generale ale convenției de credit din 02.08.2007 încheiate de părți, numai în partea referitoare la posibilitatea băncii de a debita orice cont al împrumutatului de disponibilități sau de depozit pentru stingerea obligațiilor de plată scadente.

Totodată s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestei clauze; a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 500 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1043/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat, apelul pârâtei S.C. D. S.A. (succesoare a S.C. C. S.A.).

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs pârâtă S.C. D. S.A. (succesoare a S.C. C. S.A.), recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul Tulcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Constanța, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Decizia nr. 1043/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și 3 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. (succesoare a S.C. C. S.A.) împotriva Deciziei nr. 1043/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2018.

Procesat de GGC - NN