ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3135/2018

Ședința publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2016, pe rolul Judecătoriei Bistrița, reclamanta A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să constate ca fiind abuzive și nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii și a modului de calcul al acestora, precum și clauzele privind comisionul de acordare și comisionul lunar de administrare, prevăzute în Contractul de credit nr. x/08.10.2007 între pârâta B. S.A., în calitate de împrumutătoare și reclamanta, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept și derulării în continuare a contractelor de credit, fără incidența acestor clauze, respectiv: Clauza nr. 5; Clauza 2.6 din Condițiile Generale de Creditare; Clauza 2.10.a din Condițiile Generale de Creditare; Clauza 2.10 d din Condițiile Generale de Creditare; Clauza 2.11. b Condițiile Generale de Creditare; Clauza nr. 9 lit. a); Clauza 3.1 din Condițiile Generale de Creditare; Clauza 3.7 din Condițiile Generale de Creditare; Clauza 3.9 din Condițiile Generale de Creditare:; Să oblige pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamantei în temeiul Contractului de Creditor doar în funcție de clauzele legale rămase, respectiv aplicând marja fixă de 1,5 p.p. Să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 7.964,51 EURO, reprezentând dobânda contractuală achitată în plus, plus dobânda legală penalizatorie aferentă fiecărei rate, calculată de la data scadenței ratelor lunare și până la plata efectiva și integrală a debitului; Să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.476,00 EUR, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală penalizatorie aferentă calculată începând cu data prezentei cereri și până la data achitării efective și integrale a debitului; Sa oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.968,00 EUR, reprezentând comisionul de administrare lunar, plus dobânda legală penalizatorie aferentă calculată începând cu data prezentei cereri și până la data achitării efective și integrale a debitului.

Prin sentința civilă nr. /2017 din data de 10 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; s-a constatat nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 9 lit. a) și b) din contractul de credit nr. x/08.10.2007 încheiat între părți, precum și a clauzelor prevăzute la pct. 3.1 și 3.9 din condițiile generale ale contractului de credit menționat; au fost respinse cererile reclamantei de constatare a nulității absolute și a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5, din contractul de credit nr. x/08.10.2007, precum și a clauzelor prevăzute la pct. 2.6, a.10 lit. a), 2.10 lit. b), 2.11 lit. b) și 3.7 din condițiile generale ale contractului de credit menționat, ca neîntemeiate; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma percepută cu titlu de comision acordare credit și comision de administrare în temeiul contractului de credit nr. x/08.10.2007 încheiat între părți, în cuantum total de 6.150 euro; a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale cu privire la cele două comisioane, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă contractuală, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute și a caracterului abuziv a clauzelor prevăzute în Actul adițional din data de 03.05.2011, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la recalcularea pe viitor a dobânzii, ca neîntemeiată; au fost compensate cheltuielile de judecată ale părților cu privire la suma de 3.400 RON; a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.361,77 RON, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel, atât pârâta B. S.A., cât și reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 964/2017 din 7 decembrie 2017, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ambele apeluri.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate, urmând ca în rejudecare să se dispună admiterea cererii sale de apel, cu consecința respingerii, în totalitate a cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 3 aprilie 2018.

Prin rezoluția din data de 18 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Cluj, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 964/2017 din 7 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2018.