ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5279/2018

Ședința publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la 27 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și Directivei nr. 93/13/CEE.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2016, Judecătoria Bârlad a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei D. S.A.

Prin sentința civilă nr. 1050/2017 din 6 iunie 2017, Judecătoria Bârlad a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în privința capătului de cerere de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. f) din convenția de credit nr. x din 22 august 2007; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (bancă absorbantă a B. S.A.); a constatat nulitatea absolută a clauzelor de la pct. 5 lit. a) și lit. f) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr. x din 8 noiembrie 2006 și a obligat-o pe pârâta D. S.A. să elimine aceste clauze; a obligat-o pe pârâta D. S.A. să restituie suma de 7.335 euro, încasată cu titlu de comision de rezervă, precum și suma de 5.977,36 euro, încasată cu titlu de comision de risc, plătite de la data încheierii convenției de credit nr. x din 8 noiembrie 2006 și până la data formulării acțiunii, în baza clauzelor lovite de nulitate absolută; a constatat nulitatea absolută a clauzei de la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr. x din 22 august 2007 și a obligat-o pe pârâta D. S.A. să elimine această clauză; a obligat-o pe pârâta D. S.A. să restituie suma de 412 euro, încasată cu titlu de comision de risc, plătită de la data încheierii convenției de credit nr. x din 22 august 2007 și până la data formulării acțiunii, în baza clauzelor lovite de nulitate absolută; a obligat0o pe acceași pârâtă să elimine clauzele abuzive din convențiile menționate mai sus și să stabilească corect obligațiile de plată având în vedere ponderea acestor comisioane asupra soldurilor aferente convențiilor de credit, în sensul de a constata că, până la data cesionării celor două convenții de credit, respectiv până în luna iulie 2014, au mai rămas de achitat suma de 22.417,95 euro, aferentă convenției de credit nr. x din 8 noiembrie 2006 și suma de 9.603,15 euro, aferentă convenției de credit nr. x din 22 august 2007.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâta S.C. E. S.R.L., cât și pârâta D. S.A.

Prin decizia civilă nr. 110/A/2018 din 2 februarie 2018, Tribunalul Vaslui, secția Civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins ca lipsit de interes apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.R.L.; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A. și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a înlocuit ultima dispoziție a primei instanțe cu cea privind obligarea apelantei-pârâte la stabilirea obligațiilor de plată ale intimatei-reclamante prin eliminarea comisionului de rezervă și a comisionului de risc; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin deciziei din apel; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea apelantelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 357/2018 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 30 august 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia civilă nr. 110/A/2018 din 2 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Vaslui este Curtea de Apel Iași, rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3), raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 110/A/2018 din 2 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2018.