ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 654/18.10.2016, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în Dosarul nr. x/2014, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. S.A. - Sucursala Drobeta-Turnu Severin și, în consecință: a respins acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S.C. A. S.A., și B. S.A. prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. și D., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., și B. S.A., a constatat existența clauzei abuzive privind comisionul de risc înserată la pct. 5.1 lit. a) din Condițiile speciale coroborat cu art. 3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit din 23.04.2007 și a clauzei abuzive privind comisionul de administrare credit prevăzută la pct. 5.1 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit din 23.04.2007, a dispus anularea acestor clauze și obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare de credit, la care se va adăuga dobânda legală de la data achitării fiecărei sume la data restituirii efective, a constatat existența clauzei abuzive privind ajustarea dobânzii înserată la pct. 3 lit. d). din Contractul de credit bancar din 23.04.2007 și dispune înlăturarea ei, a constatat existența clauzei abuzive privind comision rambursare anticipată înserată la pct. 9.d din Contractul de credit bancar din 23.04.2007 și dispune înlăturarea ei, a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.1 și 4.3 din Condițiile Generale la Contractul de credit din 23.04.2007 și dispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, a respins ca lipsite de interes celelalte capete de cerere, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1600 RON reprezentând onorariu de avocat - 500 RON (redus de la suma de 1200 RON) și onorariu expert - 1100 RON, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 RON reprezentând taxa de timbru pentru obligarea la plata daunelor morale.
Prin Decizia nr. 321/2017 din 21 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. B. S.A. (fostă A.) Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 654/18.10.2016, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în Dosarul nr. x/2014, a fost admis și apelul formulat de apelanții reclamanți C. și D. împotriva aceleiași sentințe civile și, în consecință:
A fost schimbată în parte sentința primei instante în sensul că:
S-a luat act de renunțarea la judecata cererii cu privire la caracterul abuziv al articolului 3 litera d). din contractul părților, referitoare la ajustarea dobânzii și la obligarea stabilirii dobânzii fixe de 4,25%.
A fost respins capătul de cerere privind caracterul abuziv al clauzelor 4.1 și 4.3 din condiții generale, înghețarea cursului valutar și efectuarea plăților la valoarea cursului de la data încheierii contractului.
A fost obligată apelanta intimată S.C. B. S.A. la plata către apelanții intimați C. și D. la plata sumei de 1162,87 CHF, din care 43,33 CHF reprezentând contravaloare comision de risc pentru perioada 21.06.2010 - 26.07.2010, 921,37 CHF reprezentând comision de administrare pentru perioada 25.08.2010 - 25.03.2015 și 198,17 CHF reprezentând dobânda legală pentru comision de risc și administrare pentru perioada 25.06.2010 - 31.12.2015.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Au fost obligați apelanții intimați C. și D. la plata sumei de 1.500 RON către apelanta intimată S.C. B. S.A., cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs recurenții-reclamanți D. și C., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Tribunalul Mehedinți a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea apelului.
Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.
Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.
Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.
În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Decizia civilă nr. 321/2017 din 21 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,.
Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și 3 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți D. și C. împotriva Deciziei nr. 321/2017 din 21 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2018.
Procesat de GGC - NN