ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1218/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.09.2014, sub nr. x/2/2014 reclamanta A. SA (în continuare "A.", "Banca") în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ("ANPC" sau "Autoritatea"), în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a formulat cerere de suspendare, solicitând să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 280 emis în data de 09.07.2014 și comunicat reclamantei la data de 16.07.2014 ("Ordinul") .

Prin Sentința nr. 1.228 din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamanta A. SA, criticând-o pentru nelegalitate. În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta a susținut că sentința recurată este nelegală, întrucât, pe de o parte, hotărârea nu cuprinde o motivare proprie a instanței (motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), din această perspectivă putându-se considera că instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, pe de altă parte, hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488.pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că analizând conținutul sentinței recurate, se poate cu ușurință observa că, în considerente, în partea cuprinzând "motivarea instanței", instanța reia practic, cuvânt cu cuvânt, argumentele pârâtei ANPC din cuprinsul întâmpinării

Se arată că, instanța care este învestită cu o cerere de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 avea obligația, pentru a verifica dacă există "cazul bine justificat", în sensul definiției date de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, să facă o analiză sumară a acelor împrejurări legate de starea de fapt și de drept relevate de reclamant, din care ar putea să rezulte o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Instanța nu poate să refuze de plano analiza indiciilor de nelegalitate ale actelor administrative contestate, pe considerentul că acestea privesc fondul cauzei. Evident că indiciile de nelegalitate privind Ordinul a cărui suspendare se solicită rezultă din ansamblul motivelor de nelegalitate pentru care am contestat acest Ordin. Instanța trebuia să procedeze la o cercetare sumară a acestor critici de nelegalitate, astfel încât să fie în măsură să "pipăie" fondul raporturilor juridice deduse judecății, și să rețină, în urma acestei succinte analize, dacă există sau nu argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitate actului administrativ contestat.

Refuzul instanței de a face orice fel de analiză, pe considerentul că motivele de nelegalitate cu privire la Ordinul contestat nu pot fi cercetate decât în cadrul judecății pe fond a cauzei, este în mod flagrant contrar legii și ar duce la concluzia absurdă că nicio cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 nu poate fi judecată, întrucât orice astfel de cerere se întemeiază pe anumite motive care vizează evident fondul dreptului. însă, astfel de motive nu trebuie respinse ab initio de instanță, ci trebuie analizate în mod sumar, pentru ca aceasta să-și poată forma o convingere "la prima vedere" dacă există sau nu vreun dubiu cu privire la legalitatea actelor administrative respective.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488.pct. 8 din C. proc. civ., se arată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București privind respingerea cererii de suspendare este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii.

În cauză, indiciile de nelegalitate ale Ordinului nr. 280/2014 rezultă dintr-o primă și succintă analiză a împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept la care se referă ordinul respectiv, analiză pe care însă instanța de fond a refuzat să o facă, considerând că "analizarea apărărilor formulate de reclamantă presupune o prejudecare a fondului care nu este admisibilă în soluționarea prezentului dosar".

În opinia recurentei, indiciile de nelegalitate ale Ordinului ANCP nr. 280/2014 rezultă din analiza sumară a următoarelor aspecte:

A. Ordinul nu este motivat (28) Autoritatea emitentă nu identifică fapta imputată, respectiv practica comercială incorectă pretins a fi fost săvârșită, ci se rezumă a relua susținerile agenților constatatori cuprinse în Procesul-verbal nr. x/09.07.2014, lipsind cu desăvârșire nu numai motivarea în sine a Ordinului de către Autoritate, ci însăși identificarea faptei imputate Subscrisei. Autoritatea era ținută ca prin Ordinul emis să redea motivat argumentele juridice pentru care Autoritatea a ajuns la concluzia că fapta de a acorda facilități de restructurare, la cererea expresă a clienților noștri, ar reprezenta o practică comercială incorectă sau agresivă, să arate în concret cum s-a manifestat agresivitatea băncii în raporturile contractuale purtate cu toți cei 23 de împrumutați sau de ce acceptarea solicitării împrumutaților de restructurare a creditului ar reprezenta o practică comercială incorectă ori agresivă.

În cazul dedus judecății, pretinsa faptă privind restructurarea creditelor constituie un demers al consumatorului și nu al comerciantului, Clienții băncii fiind cei care înaintează cereri scrise și semnate de aceștia pentru a obține restructurarea creditelor. Inițiativa procedurii de acordare a facilităților de restructurare a aparținut celor 23 de consumatori, astfel cum subscrisa am arătat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, demersul comerciantului nu este în legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs, întrucât nu se desfășoară în perioada precontractuală, reprezentând în realitate o încercare de a soluționa o solicitare expresă formulată de un client ce are un contract în curs de executare și care, din cauza dificultăților financiare, nu-1 mai poate executa în condițiile inițial agreate.

Restructurarea creditelor nu este un produs oferit spre vânzare publicului larg consumator, ci o facilitate de plată oferită cu titlu particular/excepțional anumitor consumatori care, pe parcursul perioadei de creditare se confruntă cu probleme financiare cu caracter temporar și care se încadrează în criteriile de eligibilitate interne ale băncii.

Din analiza sumară a situației conturilor celor 23 de clienți A., se poate constata cu ușurință că în patrimoniul consumatorilor nu a existat nicio pagubă urmare a restructurării, față de faptul că unii dintre aceștia fie au avut o sumă totală de plata mai mică decât cea inițială, fie diferența de achitat în plus a fost insesizabilă și s-a datorat valorii sumelor restante adăugate sau prelungirii perioadei contractuale cu o perioadă cuprinsă între 1 și 36 luni, astfel cum Subscrisa am arătat motivat prin Anexa 3 depusă odată cu cererea de suspendare.

Se arată că în ce privește condiția "pagubei iminente", instanța de fond reține, în mod nelegal, că reclamanta nu ar fi făcut dovada, cu înscrisuri, că măsurile luate prin Ordinul nr. 280/09.07.2014 ne-ar produce o pagubă iminentă în realitate, Subscrisa am arătat că o eventuală punere în executare a măsurii dispuse de ANPC prin Ordin este de natură a produce următoarele consecințe serioase și ireparabile: reducerea arbitrară și total nejustificată a cuantumului dobânzii percepute de bancă, încetarea cel puțin temporară a procedurilor de restructurare.

Prin urmare, consecințele economice ale aplicării măsurilor dispuse prin Ordinul ANPC nr. 280/2014 sunt deosebit de grave și rezultă în mod intrinsec din influențele negative asupra activității de creditare desfășurată de Bancă, influențe învederate instanței și care, transpuse în plan pecuniar, ar provoca o pagubă financiară calculată de Bancă și documentată prin înscrisul depus ca anexa 4 la acțiune.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data 28 martie 2017, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului nr. 280 emis în data de 09.07.2014 de către A.N.P.C.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă, cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Înalta curte constată că în speță, criticile formulate de recurentă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nefiind fondată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Examinând considerentele sentinței recurate, instanța constată, contrar susținerilor recurentei, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părților, astfel că acest motiv de recurs, este nefondat.

Criticile formulate de recurentă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentința pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamanta-recurentă în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, recurenta-reclamanta a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că prima instanță a reținut în mod judicios faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin "pipăirea" fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

În ceea ce privește paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura de plano, consistența acestui argument, constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinței, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ atacat poate avea consecințe serioase, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, această situație nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (l) lit. ș) din lege.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

PENTru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SA împotriva Sentinței nr. 1.228 din 30 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de ED