ÎCCJ, decizie (scj.ro #82145)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82145) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune pentru plata unor despăgubiri egale cu
drepturile
salariale
formulată de magistrați.
Instanța competentă material să soluționeze conflictul.
Cuprins
pe materii
. Drept procesual civil. Competența instanțelor
judecătorești. Competența materială. Acțiune pentru plata unor despăgubiri
egale cu drepturile
salariale
formulată de
magistrați. Instanța competentă material să soluționeze conflictul.
Index
alfabetic
. Drept procesual civil.
-
Acțiune pentru plata unor despăgubiri egale cu drepturile
salariale
formulată de magistrați
Instanța
competentă material să soluționeze conflictul.
OG
nr.137/2000:
art.21 alin.1
O.U.G
.
nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, modificată
și completată de Legea nr.347/2003
OUG
nr.24/2004, aprobată prin Legea
nr
. 601/2004.
Solicitarea din în cadrul unei instanțe, de a fi plătiți
(remunerați) în mod egal și
nediscriminatoriu
cu alte
categorii de magistrați ce primesc anumite sporuri
salariale
,
precum și pretențiile acelorași reclamanți de a li se restitui, sub forma
despăgubirilor, aceste sporuri la care pretind că au dreptul, reprezintă un
litigiu în legătură directă cu executarea raporturilor de muncă și cu existența
relațiilor de serviciu.
Împrejurarea că în argumentarea demersului lor judiciar, reclamanții
au invocat, printre altele, prevederile
OG
nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, nu schimbă cu nimic natura raporturilor juridice existente în
cauză
.
Î.C.C.J
., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr.6549 din 5 iulie 2006.
La 3 octombrie 2005 reclamantul
C.D.A
.,
și alții, judecători ai Judecătoriei Slatina, au chemat în judecată
Ministerul Justiției, Tribunalul
Olt
, Tribunalul
Vâlcea, Tribunalul
Gorj
, Parchetul de pe lângă
Tribunalul
Olt
și Statul Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați
la plata unei despăgubiri egală cu drepturile bănești, inclusiv dobânda legală
calculată pentru aceste sume la data plății efective, conform dispozițiilor
OG
nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru
obligațiile bănești, aprobată prin Legea nr.356/2002, sumele reprezentând
sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada
1 ianuarie 2003 – 26 aprilie 2004, respectiv sporul de 40% din îndemnizația de
încadrare brută lunară, pentru perioada 27 aprilie 2004 – 1 octombrie 2005,
neacordate
discriminatoriu, cu scăderea din calcul a
sumelor primite de unii reclamanți în perioada februarie – septembrie 2005, în
raport de intervalul lucrat de fiecare reclamant.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că Ordonanța de
urgență nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților,
modificată și completată de Legea nr.347/2003, a prevăzut prin art.11 alin.1 că
judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor
de corupție, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și
completările ulterioare, primesc un spor de 30% din îndemnizația de încadrare
brută lunară, iar alin.2 din același articol, a prevăzut un spor identic și
pentru procurorii din
P.N.A
., precum și pentru cei
care participă la ședințele de judecată ale completelor specializate pentru judecarea
infracțiunilor de corupție.
Acest act normativ nu prevede nici un criteriu pe baza căruia se
face o asemenea diferență între magistrații care fac urmărirea penală sau
judecă unele cauze de corupție și celelalte categorii de magistrați, deși
un asemenea criteriu era necesar pentru a explica de ce executivul a considerat
necesară o diferențiere între categoriile de magistrați la nivelul aceleași
categorii de instanțe sau parchete.
Ordonanța de Urgență nr.24/2004 privind creșterea transparenței
în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și
intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției a accentuat
inechitatea și discriminarea dintre diferitele categorii de magistrați, în
sensul că art.28 alin.4 a prevăzut că procurorii din cadrul
P.N.A
.
și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de
corupție, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu modificările
ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a îndemnizației de încadrare
brută.
Ulterior, Legea nr.601/2004, pentru aprobarea
OUG
nr.24/2004, a extins categoriile de magistrați care
primesc acest spor de 40% și la judecătorii Înaltei Curți de Casație și
Justiție și la unii procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, actul normativ
neprevăzând
nici
un criteriu sau motivare pe baza căreia s-ar justifica acordarea acestui spor.
Prin Hotărârea nr.185/ 2005 a Colegiului Director al Consiliului
Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări
directe potrivit prevederilor art.2 alin.1 și 2 din
OG
nr.137/2000, recomandându-se, în temeiul art.19 indice 4
lit
.
„a” din ordonanță, Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act
normativ în vederea modificării acestor prevederi, în sensul eliminării
situației de inegalitate evidentă dintre categoriile de magistrați.
Reclamanții au învederat că în baza art.21 alin.1 din
OG
nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea
nr.48/2002,
OG
nr.77/2003 și Legea nr.27/2004, în
toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanță, persoanele discriminate
au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum
și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației
create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire
fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
La data de 2 noiembrie 2005 reclamanții au formulat o precizare
și completare de acțiune prin care au solicitat obligarea pârâților și la plată
unei despăgubiri egale cu drepturile
salariale
reprezentând 30% din îndemnizația de încadrare lunară pe perioada 11 aprilie
2002 – 31 decembrie 2002, inclusiv dobânda legală calculată conform
OG
nr.9/2000, existând identitate de rațiune cu situația
prezentată în cererea introductivă, cu obligarea pârâtului Ministerului
Finanțelor Publice să includă în bugetul anului 2006 toate aceste sume.
Sesizat, inițial, cu soluționarea cauzei, Tribunalul
Olt
, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări
sociale, prin sentința nr.597 din 21 noiembrie 2005, și-a declinat competența
în favoarea Judecătoriei Slatina, cu motivarea că discriminarea, de care fac
vorbire reclamanții, nu este imputabilă angajatorului sau ordonatorilor de credite,
nefiind
aplicabile prevederile art.269 alin.1 Cod
muncii, competența de a soluționa acțiunile în care se invocă o discriminare se
stabilește potrivit dreptului comun și revine, în primă instanță, judecătoriei.
După sesizarea judecătoriei, reclamanții și-au precizat din nou
acțiunea și au solicitat plata unei despăgubiri totale egală cu drepturile
bănești, incluzând și dobânda legală, reprezentând sporul de 30% din
îndemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11 aprilie 2002 – 26
aprilie 2004, respectiv sporul de 40% din îndemnizația de încadrare brută
pentru perioada 27 aprilie 2004 – 31 decembrie 2005,
neacordate
discriminatoriu, cu scăderea din calcul a sumelor primite de unii reclamanți în
perioada februarie – septembrie 2005, și obligarea pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice să includă în bugetul pe anul 2006 toate aceste sume.
Judecătoria Slatina, prin sentința civilă nr.292 din 19 ianuarie
2006, și-a declinat, la rându-i, competența în favoarea Tribunalului
Olt
și constatând că s-a ivit un conflict negativ de
competență, a fost sesizată Curtea de Apel Craiova pentru pronunțarea
regulatorului de competență.
Curtea de Apel Craiova, Secția conflicte de muncă și asigurări
sociale, prin decizia nr.4 din 27 februarie 2006, a stabilit competența de
soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului
Olt
,
secția litigii de muncă și asigurări sociale, cu motivarea că pretențiile
bănești pretinse de reclamanți, reprezentând sporuri de 30% și respectiv 40%,
deriva din raporturi de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art.269
alin. (1) din Codul Muncii.
Împotriva deciziei dată în regulator de competentă, în termen
legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care a invocat
următoarele motive de casare: decizia
recurată
a fost
dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, alături de alte temeiuri de drept
invocate de reclamanți referitoare la salarizarea și alte drepturi ale
magistraților, s-au aflat și prevederile
OG
nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;
s-a invocat ca temei al acțiunii și Hotărârea nr.185/2005 a Consiliului
Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a recomandat Ministerului
Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării
prevederilor care instituiau sporul de 40% din îndemnizația de încadrare brută
lunară în beneficiul magistraților care soluționau cauze având ca obiect
infracțiuni de corupție, precum și infracțiuni de criminalitate organizată și
terorism; sunt inaplicabile în speță prevederile art.269 Codul Muncii, text
care stabilește, printre altele, că angajatorul este obligat să-l despăgubească
pe salariat atunci când a suferit un prejudiciu din culpa acestuia, în temeiul
normelor și principiilor răspunderii civile contractuale; cererea de chemare în
judecată are caracterul unei simple acțiuni în pretenții, competentă din punct
de vedere material să o soluționeze fiind judecătoria, instanță ce are
plenitudinea de jurisdicție, iar nu tribunalul.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost
precizată și completată ulterior, reclamanții au solicitat plata unor
despăgubiri egale cu drepturile
salariale
,
reprezentând un spor de 30%, respectiv 40% din îndemnizația de încadrare brută
lunară, spor pe care îl primesc unele categorii de magistrați care au în
competență efectuarea urmăririi penale sau judecarea unor anumite categorii de
infracțiuni.
Chiar dacă reclamanții au calificat sumele pretinse drept
„despăgubiri”, ele sunt, în realitate, drepturi bănești cu caracter
salarial
pe care le primesc alte categorii de magistrați,
în acțiune afirmându-se că această diferență de salarizare este nejustificată,
nemotivată
ori discreționară și reprezintă o discriminare
aplicată între membrii aceleași categorii profesionale.
Elementele esențiale ale contractului individual de muncă sunt
părțile (subiectele între care se încheie contractul), felul muncii, salariul
și locul muncii. Prin salariu, care constituie atât o categorie economică, cât
și una de factură juridică, se înțelege prețul muncii prestate exprimat, de
regulă, în bani. Prestarea muncii și salarizarea muncii sunt obligațiile
principale care rezultă pentru salariat și, respectiv, pentru angajator, din
încheierea contractului de muncă sau
din
existența raporturilor de
serviciu. Reglementările legale stabilesc principiul potrivit căruia pentru
munca prestată, fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit,
de obicei, la încheierea raporturilor de muncă.
Din această perspectivă, solicitarea reclamanților, judecători
în cadrul unei instanțe, de a fi plătiți (remunerați) în mod egal și
nediscriminatoriu
cu alte categorii de magistrați ce
primesc anumite sporuri
salariale
, precum și
pretențiile acelorași reclamanți de a li se restitui, sub forma despăgubirilor,
aceste sporuri la care pretind că au dreptul, reprezintă un litigiu în legătură
directă cu executarea raporturilor juridice de muncă și cu existența relațiilor
de serviciu.
Împrejurarea că în argumentarea demersului lor judiciar,
reclamanții au invocat, printre altele, prevederile
OG
nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, nu schimbă cu nimic natura raporturilor existente în cauză.
Potrivit art.21 alin.1 din acest act normativ „în toate cazurile
de discriminare prevăzute de prezenta ordonanță persoanele discriminate au
dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și
restabilirea situației anterioară discriminării sau anularea situației create
prin discriminare, potrivit dreptului comun”.
Prin sintagma folosită de legiuitor „potrivit dreptului comun”
nu se înțelege neapărat dreptul civil, ci prin termenul folosit de legiuitor
trebuie să se înțeleagă dreptul comun, adică instituția juridică aplicabilă
pretenției concrete dedusă judecății. Cum prin acțiune s-au formulat pretenții
salariale
, dreptul comun aplicabil raporturilor juridice
dintre părți este dreptul muncii, astfel că rezolvarea conflictului ivit este
de competența jurisdicției muncii.
Față de cele ce preced, recursul declarat de pârât este
nefondat
și a fost respins în consecință.