ÎCCJ, decizie (scj.ro #85035)

11. Acțiune în constatare. Timbrare. Excepție de nelegalitate a art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru. Excepție respinsă. Legea nr. 146/1997 Legea nr. 554/2004, art. 4 Sunt legale prevederile art. 5 alin (1) din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, potrivit cărora sunt considerate acțiuni și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial evaluabil în bani. Cum obiectul acțiunii constă în pretenția concretă a reclamantului, este firesc ca definirea acțiunilor evaluabile sau neevaluabile în bani să se raporteze la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al obiectului lor, aceasta în deplin acord cu norma cuprinsă în art. 1 din Legea nr. 146/1997.

Sunt legale și dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din același act normativ, în temeiul cărora sunt considerate evaluabile în bani și cererile „pentru constatarea dobândirii unui drept real”. Ele nu contravin dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 146/1997, o acțiune în constatarea dobândirii unui drept real putând fi încadrată din punctul de vedere al conținutului juridic în categoria acțiunilor în constituire de drepturi iar nu în cea a acțiunilor în constatare prevăzute de art. 111 Cod procedură civilă. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098 din 15 iunie 2007 Prin cererea înregistrată la Judecătoria Costești cu nr.985/214/2006, așa cum a fost precizată la data de 25.07.2006, reclamantul SI a chemat în judecată pe pârâtul AP, solicitând instanței să constate că a dobândit prin vânzare – cumpărare de la pârât dreptul de proprietate asupra cantității de 10.000 m.p.

țeava metalică cu diametrul de 73 mm. Prin încheierea de ședință din data de 20.11.2006, Judecătoria Costești a calificat cererea reclamantului ca fiind o cerere în realizare prin care solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de înstrăinare, conform art.3 ind. 1 din Legea nr.146/1997 și art.5, 6 și 36 din Normele metodologice de aplicare a legii respective. In consecință, a stabilit că cererea reclamantului este evaluabilă în bani și a pus în vedere acestuia să timbreze cu suma de 683,26 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar. La data de 27.11.2006 reclamantul a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxelor de timbru, formându-se dosarul nr.2328/214/2006 la aceeași Judecătorie.

Întrucât în conținutul cererii de reexaminare reclamantul a arătat că invocă excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr.760/22.04.1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 privind taxele de timbru, prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2007 Judecătoria Costești a sesizat Curtea de Apel Pitești în vederea soluționării excepției de nelegalitate și a suspendat judecata cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxelor de timbru. In motivarea încheierii de sesizare, Judecătoria Costești a arătat că soluționarea cererii de reexaminare se face în raport cu dispozițiile art.5 alin. (l) și ale art.6 alin. (l) din Normele metodologice aprobate prin O.M.J.

nr. 760/22.04.1999. Prin sentința nr. 22/F/C din 26 martie 2007, Curtea de Apel Pitești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantul SI și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997, aprobate prin O.M.J. nr. 760 din 22 aprilie 1999. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art.3 lit.a) din Legea nr. 146/1997, cererea în constatarea existenței sau neexistenței unui drept formulată conform art. 111 C.pr.civilă se taxează cu o taxă judiciară de timbru în sumă fixă. legea nefăcând nici o distincție în privința dreptului a cărui existență sau neexistență se solicită a se constata si nici asupra obiectului material asupra căruia poartă dreptul, pentru ipoteza în care un astfel de obiect material există.

A mai reținut prima instanță că art.5 alin. (l) din Normele metodologice sus - arătate prevede că sunt evaluabile în bani cererile și acțiunile al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat în bani iar potrivit art.6 alin. (l) lit a) din aceleași Norme metodologice, este considerată evaluabilă în bani și cererea pentru constatarea dobândirii unui drept real. Interpretând aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că dacă printr-o cerere, formulată conform art.111 din C. proc. civ.

și care potrivit Legii nr. 146/1997 se timbrează cu sumă fixă, se urmărește constatarea existenței sau neexistenței unui drept patrimonial evaluabil în bani, trebuie achitată taxă judiciară de timbru calculată la valoarea dreptului patrimonial evaluabil în bani conform Normelor metodologice sus arătate Prin urmare, deși legea nu face distincție în ce privește natura dreptului a cărui existență sau neexistență se constată și în ce privește caracterul evaluabil sau neevaluabil al bunului asupra căruia poartă dreptul, normele de aplicare a legii derogă de la lege, stabilind că dacă dreptul ce face obiectul acțiunii în justiție conform art.111 Cod pr.civilă este unul patrimonial evaluabil in bani, taxa de timbru se percepe la valoare.

De asemenea, a mai reținut prima instanță că art.6 alin. (l) lit.a) din Norme, derogă de la dispozițiile art.3 lit.a) din Lege, stabilind că o cerere pentru constatarea dobândirii unui real este evaluabil în bani. Articolul din Normele metodologice nu face nici o distincție între acțiunile in constatarea existenței sau neexistenței unui drept și acțiunile prin care se urmărește obținerea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare – cumpărare a unui imobil sau alt gen de acțiuni. In măsura în care o astfel de distincție nu există, nu se poate aprecia că dispozițiile art.6 alin. (l) lit. a) din Norme nu au fost edictate și în aplicarea dispozițiilor art.3 lit.a) din Lege și, deci, că au în vedere exclusiv alt gen de acțiuni și cereri în justiție decât cele formulate în baza art. 111 Cproc.civ.

A concluzionat instanța de fond că dacă o cerere are ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept real, indiferent de modalitatea de dobândire a dreptului respectiv de către titularul său, cererea este supusă unei taxe judiciare de timbru fixe potrivit legii, iar potrivit normelor este supusă unei taxe judiciare timbru calculată la valoare, aspect care face ca dispozițiile citate mai sus din Normele metodologice să fie nelegale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției arătând că Legea nr.146/1997 împarte acțiunile sau cererile care pot fi promovate în fața instanțelor de judecată în acțiuni și cereri evaluabile în bani, acțiuni și cereri neevaluabile în bani și acțiuni și cereri pentru care legea stabilește un regim distinct de taxare.

Această clasificare se face în funcție de natura dreptului care se valorifică (patrimonial ori nepatrimonial), de scopul material urmărit prin promovarea acțiunii. Pornind de la această premisă, recurentul-pârât a arătat că art.3 lit. a) din Legea nr.146/1997 stabilește că acțiunile pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept sunt considerate a fi cereri neevaluabile în bani, însă calificarea unei cereri ca fiind în constatare urmează să se facă în lumina dispozițiilor art.111 din Codul de procedură civilă. În opinia recurentului-pârât, în această materie deosebit de relevantă este stabilirea graniței dintre acțiunea în constatare și acțiunea în realizarea dreptului, delimitare în funcție de care se aplică și taxele de timbru prevăzute de Legea nr.146/1997.

Analizând practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește acțiunea în constatare și cea în realizarea dreptului, recurentul-pârât a arătat că se poate concluziona că acțiunile prin care se cere constatarea dobândirii unui drept real sunt în realitate acțiuni în realizarea dreptului, iar nu acțiuni în constatare în adevăratul sens juridic. „Dobândirea” înseamnă transfer dintr-un patrimoniu în altul ceea ce implică realizarea dreptului, iar nu constatarea existenței sau inexistenței lui. În concluzie, recurentul-pârât a arătat că art.5 alin. (1) și art.6 alin. (1) lit.a) din norme, care se referă la constatarea dobândirii unui drept real, iar nu a existenței sau inexistenței acestuia, nu contravine Legii nr.146/1997, motiv pentru care soluția Curții de apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Prin întâmpinare, intimatul- reclamant a arătat că recursul nu este fondat pentru că organului administrativ emitent nu-i este permis ca printr-un act normativ cu forță inferioară legii să reglementeze contrar prevederilor acesteia. În acest sens, a arătat că art.3 din Legea nr.146/1997, stabilește că toate cererile de constatare a existenței sau inexistenței unui drept, făcute în temeiul art.111 Cod procedură civilă, sunt neevaluabile în bani, fără a distinge în funcție de obiectul acestora. Intimatul-reclamant a invocat și un argument de ordin istoric, arătând că inițial Legea nr.146/1997 nu cuprindea nici o excepție de la regula instituită prin art.3, dar ulterior legiuitorul a introdus o singură excepție, în art.3 1 , referitoare la cererile formulate pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești menite să țină loc de act de înstrăinare a unor imobile.

Recursul este fondat. Excepția de nelegalitate invocată în condițiile artr.4 din Legea nr.554/2004 are ca obiect prevederile art.5 alin. (1) și ale art.6 alin. (1) lit.a) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele de timbru, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.760 din 22 aprilie 1999, publicat în Monitorul Oficial nr.380 din 10 august 1999, prevederi considerate contrare articolului 3 lit.a) din legea menționată. Articolul 3 din Legea nr.146/1997- stabilește regimul taxării acțiunilor și cererilor neevaluabile în bani și prevede, la litera a), taxa de timbru datorată pentru cererile în constatarea existenței sau neexistenței unui drept, făcute în cadrul art.111 Cod procedură civilă.

În conformitate cu art.5 alin. (1) din Norme, „se consideră acțiuni și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat în bani”, iar potrivit art.6 alin. (1) lit.a) sunt considerate evaluabile în bani și cererile „pentru constatarea dobândirii unui drept real”. Verificarea concordanței actului administrativ – normativ cu legea cu forță juridică superioară în executarea căreia a fost adoptat presupune o incursiune în domeniul clasificării acțiunilor civile și a definirii diferitelor categorii de acțiuni. Articolele 2 și 3 din Legea nr.146/1997 se referă la două mari categorii de cereri și acțiuni civile, cele evaluabile în bani și cele neevaluabile în bani, fără a le defini în mod expres.

Articolul 1 din aceeași lege oferă însă un criteriu de diferențiere, prevăzând că regimul taxării acțiunilor se stabilește „după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege”. Obiectul acțiunii constă în pretenția concretă a reclamantului, astfel încât este firesc ca definirea acțiunilor evaluabile sau neevaluabile în bani să se raporteze la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al obiectului acestora, așa cum o face art.5 alin. (1) din Norme, în deplin acord cu regula cuprinsă în art.1 din Legea nr.146/1997. Scopul normelor metodologice este acela de a explica și interpreta prevederile cuprinse în lege, pentru a organiza punerea în executare a acestora.

Argumentându-și concluzia de constatare a nelegalității art.5 alin. (1) din Norme, instanța de fond nu a făcut o analiză de sine-stătătoare a acestui text, privit prin prisma obiectului său de reglementare, ci l-a raportat la acțiunea în constatare a existenței sau inexistenței unui drept, calificată expres de lege ca acțiune neevaluabilă în bani. Practic, instanța de fond a construit un raționament potrivit căruia definiția dată în norme acțiunilor evaluabile în bani, prevăzute la art.2 din Legea nr.146/1997, ar da naștere riscului ca acțiunile neevaluabile în bani prevăzute de art.3 lit.a) din lege să fie subsumate acestora. Rolul de a califica obiectul acțiunii și de a aplica în mod corespunzător taxele de timbru revine însă instanței învestite cu fondul pricinii, depășind cadrul procesual al excepției de nelegalitate.

În ceea ce privește dispozițiile art.6 alin. (1) lit.a) din norme, Curtea constată că acestea nu se referă la „constatarea existenței sau inexistenței unui drept”, ci la „constatarea dobândirii unui drept real”, ce poate fi încadrată, din punctul de vedere al conținutului juridic, în categoria acțiunilor în constituire de drepturi, iar nu în cea a acțiunilor în constatare prevăzute de art.111 Cod procedură civilă. Acțiuni în constituire de drepturi sunt considerate, cu titlu de exemplu, și cele prin care se tinde la transformarea unui antecontract în contract de vânzare-cumpărare (prin care se transmite, „se dobândește” dreptul de proprietate asupra bunului). Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constând întemeiat motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a admis recursul și în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă, a modificat sentința atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca nefondată.