ÎCCJ, decizie (scj.ro #85035)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85035) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Excepție de nelegalitate a art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. a) din

Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a  Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru.

Excepție respinsă.

Legea nr. 146/1997

Legea nr. 554/2004, art.

4

Sunt

legale prevederile art. 5 alin (1) din Ordinul ministrului justiției nr.

760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a  Legii nr.

146/1997, potrivit cărora sunt considerate acțiuni și cereri evaluabile în bani

cele al căror obiect este un drept patrimonial evaluabil în bani. Cum obiectul

acțiunii constă în pretenția concretă a reclamantului, este firesc ca definirea

acțiunilor evaluabile sau neevaluabile în bani să se raporteze la caracterul

patrimonial sau nepatrimonial al obiectului lor, aceasta în deplin acord cu

norma cuprinsă în art. 1 din Legea nr. 146/1997.

Sunt legale și

dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din același act normativ, în temeiul

cărora sunt considerate evaluabile în bani și cererile „pentru constatarea

dobândirii unui drept real”. Ele nu contravin dispozițiilor art. 3 din Legea nr.

146/1997, o acțiune în constatarea dobândirii unui drept real putând fi

încadrată din punctul de vedere al conținutului juridic în categoria acțiunilor

în constituire de drepturi iar nu în cea a acțiunilor în constatare prevăzute

de art. 111 Cod procedură civilă.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 3098 din 15 iunie 2007

Prin cererea

înregistrată la Judecătoria Costești cu nr.985/214/2006, așa cum a fost

precizată la data de 25.07.2006, reclamantul SI a chemat în judecată pe pârâtul

AP, solicitând instanței să constate că a dobândit prin vânzare – cumpărare de

la pârât dreptul de proprietate asupra cantității de 10.000 m.p. țeava metalică

cu diametrul de 73 mm.

Prin încheierea de

ședință din data de 20.11.2006, Judecătoria Costești a calificat cererea

reclamantului ca fiind o cerere în realizare prin care solicită pronunțarea

unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de înstrăinare, conform

art.3 ind. 1 din Legea nr.146/1997 și art.5, 6 și 36 din Normele metodologice

de aplicare a legii respective. In consecință, a stabilit că cererea

reclamantului este evaluabilă în bani și a pus în vedere acestuia să timbreze

cu suma de 683,26 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

La data de 27.11.2006

reclamantul a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxelor

de timbru, formându-se dosarul nr.2328/214/2006 la aceeași Judecătorie.

Întrucât în conținutul

cererii de reexaminare reclamantul a arătat că invocă excepția de nelegalitate

a Ordinului Ministrului Justiției nr.760/22.04.1999 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 privind taxele de timbru, prin încheierea

de ședință din data de 26 ianuarie 2007 Judecătoria Costești a sesizat Curtea

de Apel Pitești în vederea soluționării excepției de nelegalitate și a

suspendat judecata cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxelor de

timbru.

In motivarea

încheierii de sesizare, Judecătoria Costești a arătat că soluționarea cererii

de reexaminare se face în raport cu dispozițiile art.5 alin. (l) și ale art.6

alin. (l) din Normele metodologice aprobate prin O.M.J. nr. 760/22.04.1999.

Prin sentința nr. 22/F/C

din 26 martie 2007, Curtea de Apel Pitești – secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal  a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamantul SI și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art.

6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997,

aprobate prin O.M.J. nr. 760 din 22 aprilie 1999.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art.3 lit.a) din Legea nr.

146/1997, cererea în constatarea existenței sau neexistenței unui drept

formulată conform art. 111  C.pr.civilă se taxează cu o taxă judiciară de

timbru în sumă fixă. legea nefăcând nici o distincție în privința dreptului a

cărui existență sau neexistență se solicită a se constata si nici asupra

obiectului material asupra căruia poartă dreptul, pentru ipoteza în care un

astfel de obiect material există.

A mai reținut prima

instanță că art.5 alin. (l) din Normele metodologice sus - arătate prevede că

sunt evaluabile în bani cererile și acțiunile al căror obiect este un drept

patrimonial ce poate fi evaluat în bani iar potrivit art.6 alin. (l) lit a) din

aceleași Norme metodologice, este considerată evaluabilă în bani și cererea

pentru constatarea dobândirii unui drept real.

Interpretând aceste

dispoziții legale, instanța de fond a constatat că dacă printr-o cerere,

formulată conform art.111 din C. proc. civ. și care potrivit Legii nr. 146/1997

se timbrează cu sumă fixă, se urmărește constatarea existenței sau neexistenței

unui drept patrimonial evaluabil în bani, trebuie achitată taxă judiciară de

timbru calculată la valoarea dreptului patrimonial evaluabil în bani conform

Normelor metodologice sus arătate

Prin urmare, deși

legea nu face distincție în ce privește natura dreptului a cărui existență sau neexistență

se constată și în ce privește caracterul evaluabil sau neevaluabil al bunului

asupra căruia poartă dreptul, normele de aplicare a legii derogă de la lege,

stabilind că dacă dreptul ce face obiectul acțiunii în justiție conform art.111

Cod pr.civilă este unul patrimonial evaluabil in bani, taxa de timbru se

percepe la valoare.

De asemenea, a mai

reținut prima instanță că art.6 alin. (l) lit.a) din Norme, derogă de la

dispozițiile art.3 lit.a) din Lege, stabilind că o cerere pentru constatarea

dobândirii unui real este evaluabil în bani. Articolul din Normele metodologice

nu face nici o distincție între acțiunile in constatarea existenței sau neexistenței

unui drept și acțiunile prin care se urmărește obținerea unei hotărâri

judecătorești care să țină loc de act de vânzare – cumpărare a unui imobil sau

alt gen de acțiuni. In măsura în care o astfel de distincție nu există, nu se

poate aprecia că dispozițiile art.6 alin. (l) lit. a) din Norme nu au fost edictate

și în aplicarea dispozițiilor art.3 lit.a) din Lege și, deci, că au în vedere

exclusiv alt gen de acțiuni și cereri în justiție decât cele formulate în baza art.

111 Cproc.civ.

A concluzionat

instanța de fond că dacă o cerere are ca obiect constatarea existenței sau

inexistenței unui drept real, indiferent de modalitatea de dobândire a

dreptului respectiv de către titularul său, cererea este supusă unei taxe

judiciare de timbru fixe potrivit legii, iar potrivit normelor este supusă unei

taxe judiciare timbru calculată la valoare, aspect care face ca dispozițiile

citate mai sus din Normele metodologice să fie nelegale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției arătând că Legea nr.146/1997

împarte acțiunile sau cererile care pot fi promovate în fața instanțelor de

judecată în acțiuni și cereri evaluabile în bani, acțiuni și cereri neevaluabile

în bani și acțiuni și cereri pentru care legea stabilește un regim distinct de

taxare.

Această

clasificare se face în funcție de natura dreptului care se valorifică

(patrimonial ori nepatrimonial), de scopul material urmărit prin promovarea

acțiunii.

Pornind de

la această premisă, recurentul-pârât a arătat că art.3 lit. a) din Legea

nr.146/1997 stabilește că acțiunile pentru constatarea existenței sau neexistenței

unui drept sunt considerate a fi cereri neevaluabile în bani, însă calificarea

unei cereri ca fiind în constatare urmează să se facă în lumina dispozițiilor

art.111 din Codul de procedură civilă.

În opinia

recurentului-pârât, în această materie deosebit de relevantă este stabilirea

graniței dintre acțiunea în constatare și acțiunea în realizarea dreptului,

delimitare în funcție de care se aplică și taxele de timbru prevăzute de Legea

nr.146/1997.

Analizând practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește acțiunea în constatare

și cea în realizarea dreptului, recurentul-pârât a arătat că se poate

concluziona că acțiunile prin care se cere constatarea dobândirii unui drept

real sunt în realitate acțiuni în realizarea dreptului, iar nu acțiuni în

constatare în adevăratul sens juridic. „Dobândirea” înseamnă transfer dintr-un

patrimoniu în altul ceea ce implică  realizarea dreptului,  iar nu constatarea

existenței sau inexistenței lui.

În

concluzie, recurentul-pârât a arătat că art.5 alin. (1) și art.6 alin. (1) lit.a)

din norme, care se referă la constatarea dobândirii unui drept real, iar nu a

existenței sau inexistenței acestuia, nu contravine Legii nr.146/1997, motiv

pentru care soluția Curții de apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea

greșită a legii.

Prin

întâmpinare, intimatul- reclamant a arătat că recursul nu este fondat pentru că

organului administrativ emitent nu-i este permis ca printr-un act normativ cu

forță inferioară legii să  reglementeze contrar prevederilor acesteia.

În acest sens, a

arătat că art.3 din Legea nr.146/1997, stabilește că toate cererile de

constatare a existenței sau inexistenței unui drept, făcute în temeiul art.111

Cod procedură civilă, sunt neevaluabile în bani, fără a distinge în funcție de

obiectul acestora.

Intimatul-reclamant

a invocat și un argument de ordin istoric, arătând că inițial Legea nr.146/1997

nu cuprindea nici o excepție de la regula instituită prin art.3, dar ulterior

legiuitorul a introdus o singură excepție, în art.3

1

, referitoare la

cererile formulate pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești menite să

țină loc de act de înstrăinare a unor imobile.

Recursul este fondat.

Excepția

de nelegalitate invocată în condițiile artr.4 din Legea nr.554/2004 are ca

obiect prevederile art.5 alin.  (1) și ale art.6 alin. (1) lit.a) din Normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele de timbru,

aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.760 din 22 aprilie 1999,

publicat în Monitorul Oficial nr.380 din 10 august 1999, prevederi considerate

contrare articolului 3 lit.a) din legea menționată.

Articolul

3 din Legea nr.146/1997- stabilește regimul taxării acțiunilor și cererilor neevaluabile

în bani și prevede, la litera a), taxa de timbru datorată pentru cererile în

constatarea existenței sau neexistenței unui drept, făcute în cadrul art.111

Cod procedură civilă.

În

conformitate cu art.5 alin. (1) din Norme, „se consideră acțiuni și cereri

evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi

evaluat în bani”, iar potrivit art.6 alin. (1) lit.a) sunt considerate

evaluabile în bani și cererile „pentru constatarea dobândirii unui drept real”.

Verificarea

concordanței actului administrativ – normativ cu legea cu forță juridică

superioară în executarea căreia a fost adoptat presupune o incursiune în

domeniul clasificării acțiunilor civile și a definirii diferitelor categorii de

acțiuni.

Articolele

2 și 3 din Legea nr.146/1997 se referă la două mari categorii de cereri și

acțiuni civile, cele evaluabile în bani și cele neevaluabile în bani, fără a le

defini în mod expres.

Articolul

1 din aceeași lege oferă însă un criteriu de diferențiere, prevăzând că regimul

taxării acțiunilor se stabilește „după cum obiectul acestora este sau nu

evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege”.

Obiectul

acțiunii constă în pretenția concretă a reclamantului, astfel încât este firesc

ca definirea acțiunilor evaluabile sau neevaluabile în bani să se raporteze la

caracterul patrimonial sau nepatrimonial al obiectului acestora, așa cum o face

art.5 alin. (1) din Norme, în deplin acord cu regula cuprinsă în art.1 din

Legea nr.146/1997.

Scopul normelor

metodologice este acela de a explica și interpreta prevederile cuprinse în

lege, pentru a organiza punerea în executare a acestora.

Argumentându-și

concluzia de constatare a nelegalității art.5 alin. (1) din Norme, instanța de

fond nu a făcut o analiză de sine-stătătoare a acestui text, privit prin prisma

obiectului  său de reglementare, ci l-a raportat  la acțiunea în constatare a

existenței sau inexistenței unui drept, calificată expres de lege ca acțiune neevaluabilă

în bani. Practic, instanța de fond a construit un raționament potrivit căruia

definiția dată în norme acțiunilor evaluabile în bani, prevăzute la art.2 din

Legea nr.146/1997, ar da naștere riscului ca acțiunile neevaluabile în bani

prevăzute de art.3 lit.a) din lege să fie subsumate acestora.

Rolul de a califica

obiectul acțiunii și de a aplica în mod corespunzător taxele de timbru revine

însă instanței învestite cu fondul pricinii, depășind cadrul procesual al

excepției de nelegalitate.

În ceea ce privește

dispozițiile art.6 alin. (1) lit.a) din norme, Curtea constată că acestea nu se

referă la „constatarea existenței sau inexistenței unui drept”, ci la

„constatarea dobândirii unui drept real”, ce poate  fi încadrată, din punctul

de vedere al conținutului juridic, în categoria acțiunilor în constituire de

drepturi, iar nu în cea a acțiunilor în constatare prevăzute de art.111 Cod

procedură civilă. Acțiuni în constituire de drepturi sunt considerate, cu titlu

de exemplu, și cele prin care se tinde la transformarea unui antecontract în

contract de vânzare-cumpărare (prin care se transmite, „se dobândește” dreptul

de proprietate asupra bunului).

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta

Curte constând întemeiat motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură

civilă, a admis recursul și în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă, a

modificat sentința atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca nefondată.