ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2015

Asupra apelurilor de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 66 din 14 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr. 1246/36/2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a hotărât următoarele: În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul B.G. (fiul lui P. și Ș.) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. Aplică inculpatului B.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Pedeapsa aplicată inculpatului B.G. se va executa în conformitate cu prevederile art. 57 C. pen.

În temeiul prevederilor art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și alin. (1) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul C.A.I. (fiul lui M. și A., născut la data de 07 ianuarie 1972) la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și alin. (1) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. condamnă pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul C.A.I.

să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în conformitate cu prevederile art. 57 C. pen. Aplică inculpatului C.A.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza prevederilor art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul L.M.C. (fiul lui M. și G) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza prevederilor art. 292 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 291 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 10 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul L.M.C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în conformitate cu prevederile art. 57 C. pen. Aplică inculpatului L.M.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza prevederilor art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. menține măsura sechestrului aplicată prin Ordonanța din 16 iulie 2009 a D.N.A., secția de Combatere a Corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție asupra sumei de 2500 euro, aflată în contul deschis la B.C.R. - Sucursala Județeană Tulcea, pe numele inculpatului B.G.. În temeiul prevederilor art. 6 1 alin. (4) în referire la alin. (2) din Legea nr. 78/2000 obligă pe inculpatul B.G. să restituie suma de 2500 euro denunțătorului I.A. În baza prevederilor art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. obligă pe inculpații B.G., C.A.I. și L.M.C. să plătească statului suma de câte 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, din analiza și coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, următoarea situație de fapt: La data de 18 octombrie 2008, în jurul orei 5, martorul I.A., în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio pe str. Babadag din municipiul Tulcea, având-o ca pasageră pe locul din dreapta față pe prietena sa, martora M.M.L., într-o curbă, a pierdut controlul volanului, a urcat pe trotuar și a lovit o cabină telefonică și un autoturism, aflat în parcarea Institutului de Cercetări „Delta Dunării" Tulcea. În urma accidentului nu au fost vătămate persoanele aflate în autoturism, însă a fost avariată mașina condusă de I.A.. La locul accidentului s-a prezentat un echipaj de poliție format din polițiștii M.E., S.M.

și N.G., care au efectuat cercetări și l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest. Întrucât acesta a prezentat o alcoolemie de 0,69g %0 în aerul expirat a fost condus de către lucrătorii de poliție mai sus menționați la Spitalul Județean Tulcea unde, după ce i s-au recoltat două probe de sânge la interval de o oră s-a stabilit că avea o alcoolemie de l,15g%0, respectiv de lg%0. În intervalul de timp dintre recoltarea celor două probe de sânge, I.A. și martora M.M.L. au mers la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea - Biroul Poliției Rutiere, unde au dat declarații olografe în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat I.A.. Acesta a dat declarația în fața agentului de poliție M.E.

care a întocmit și procesul - verbal de constatare, iar martora M.M.L. a dat declarația în fața agentului de poliție S.M.. Imediat după producerea accidentului de circulație organele de poliție i-au reținut permisul de conducere lui I.A. - eliberându-i o dovadă fără drept de a conduce - și i-au adus la cunoștință faptul că i se va întocmi dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe dramurile publice, având o concentrație alcoolică în sânge peste limita legală, faptă prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2000. În aceeași zi de 18 octombrie 2008, în jurul orei 12 00 , I.A. l-a contactat pe prietenul său, inculpatul L.M.C., despre care cunoștea că are relații în rândul polițiștilor și i-a cerut să-l ajute să i se restituie permisul de conducere și să obțină o soluție favorabilă în dosarul penal în care urma să fie cercetat, respectiv să nu fie trimis în judecată.

Inculpatul L.M.C. s-a oferit să-l ajute pe I.A. și s-a întâlnit cu acesta după o oră de la prima discuție, ocazie cu care i-a comunicat că l-a contactat pe inculpatul B.G., care la acea dată era șeful Poliției municipiului Tulcea și că acesta din urmă a pretins suma de 2500 euro pentru a interveni pe lângă colegii săi care instrumentează dosarul penal în care I.A. era cercetat și a-i determina să propună o soluție favorabilă, de netrimitere în judecată a acestuia și să-i restituie permisul de conducere ce-i fusese reținut de către organele de poliție. Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut martorului remiterea în cursul aceleiași zile a întregii sume de 2.500 euro, refuzând categoric propunerea martorului denunțător de a-i remite pentru început doar jumătate din bani.

în această situație, I.A. a împrumutat banii de la martorii M.M.L. și A.C., dar și de la părinții săi și după ce a reușit să strângă suma de 2.000 euro i-a dat-o inculpatului L.M.C. în mașina acestuia din urmă. La data de 20 octombrie 2008, martorul denunțător I.A. i-a dat inculpatului L.M.C. și restul de 500 euro pe care cel din urmă i-a pus în autoturismul personal, într-o mapă de culoare albastră în care se aflau și alte acte și, împreună cei doi s-au deplasat la sediul Poliției Rutiere Tulcea. Pe drum spre sediul poliției, în prezența martorului denunțător, inculpatul L.M.C. a avut o discuție telefonică cu inculpatul B.G. după care s-a întâlnit cu acesta și i-a înmânat mapa în care se aflau banii.

După câteva zile de la data când inculpatul L.M.C. i-a remis inculpatului B.G. suma de 500 de euro, cel prim menționat l-a sunat pe martorul denunțător și i-a comunicat că nu va putea intra în posesia permisului de conducere decât după aproximativ 3 luni, respectiv la data de 17 ianuarie 2009. La întrebarea martorului denunțător dacă până la data când i se va restitui permisul de conducere îi poate procura o dovadă cu drept de circulație, inculpatul L.M.C. i-a răspuns că o atare dovadă l-ar costa 200 euro pe lună, dar că va putea circula fără permis de conducere pe raza municipiului Tulcea și în orașele din apropiere, iar dacă va fi oprit de organele de poliție să-l sune pe el, că problema se va rezolva fără nicio consecință.

În dorința de a-și recupera cât mai repede permisul de conducere, martorul I.A., l-a contactat telefonic de mai multe ori pe inculpatul L.M.C., care la rândul său a apelat la inculpatul B.G., iar acesta l-a pus pe martor în legătură inculpatul C.A.I., ofițerul de poliție care instrumenta dosarul penal nr. 3550/ P/2008 în care I.A. era cercetat și cumnatul inculpatului B.G.. Urmare demersului întreprins de inculpatul B.G. la inculpatul C.A.I. de a-l ajuta pe martorul I.A., la data de 4 decembrie 2008, C.A.I. l-a chemat la biroul său pe martor și pe prietena acestuia, martora M.M.L. pentru a da declarații. Cu ocazia audierii, inculpatul C.A. le-a sugerat celor doi să declare că în data de 18 octombrie 2008, în jurul orei 5 00 , autoturismul marca Renault Clio a fost condus de martora M.M.L., care ajunsă la domiciliu, având o stare de rău, nu a reușit să parcheze mașina astfel că i-a cerut lui I.A.

să o parcheze, iar acesta aflându-se sub influența băuturilor alcoolice pe care le consumase la o petrecere, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu o cabină telefonică și cu o altă mașină staționată în parcarea Institutului de Cercetări „Delta Dunării" din Tulcea. Declarațiile olografe date de cei doi martori în ziua de 4 decembrie 2008 au fost antedatate 18 octombrie 2008 de către inculpatul C.A.I. care a făcut mențiunea că au fost date în fața lui la 18 octombrie 2008. Declarațiile olografe inițiale date de martorii susmenționați în dosarul nr. 3550/ P/2008, la data de 18 octombrie 2008, au fost înlocuite cu cele din 4 decembrie 2008 și care nu corespundeau realității, fiind concepute și antedatate de către inculpatul C.A.I.

Întrucât termenul de trei luni în care, potrivit susținerilor inculpatului L.M.C., I.A. trebuia să-și recupereze permisul de conducere se apropia, acesta din urmă a luat legătura cu inculpatul, reiterând rugămintea de a-l ajuta să-și recupereze permisul de conducere. Inculpatul și martorul s-au deplasat la biroul inculpatului C.A.I. ocazie cu care au aflat că dosarul în care era cercetat I.A. a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, procurorul de caz, urmând să dispună soluția favorabilă de netrimitere a sa în judecată. Luând însă legătura cu procurorul de caz, I.A. a aflat de la acesta că urmează să fie trimis în judecată și că singura posibilitate de a se dispune o altă soluție este aceea de a formula o cerere prin care să solicite recalcularea alcoolemiei, existând astfel posibilitatea de a rezulta o alcoolemie sub limita legală.

După discuția cu procurorul de caz, I.A. s-a întâlnit cu inculpatul L.M.C., ocazie cu care i-a cerut să-i restituie suma de 2.500 euro, deoarece inculpatul B.G. nu i-a rezolvat problema așa cum i-a promis. În urma discuției pe care a avut-o cu inculpatul B.G., inculpatul L.M.C. i-a comunicat lui I.A. faptul că în contul sumei de bani remise lui B.G., acesta s-a angajat să-l sprijine prin intervențiile pe care le va face în favoarea sa la Institutul Național de Medicină Legală pentru ca în urma recalculării alcoolemiei să rezulte o concentrație a acesteia sub limita legală. Nemaiavând încredere în promisiunile inculpatului L.M.C., I.A. a formulat un denunț în care a relatat cum s-au petrecut faptele, denunț pe care l-a depus la Direcția Generală Anticorupție.

În ce privește autoturismul marca Renault Clio, avariat în accidentul de circulație comis de I.A. în data de 18 octombrie 2008, s-a reținut că aparținea SC D.T.I. SRL București, societate administrată de Y.A., cetățean turc și era asigurat CASCO la Omniasig Vienna Insurance Group cu polița C376981, valabilă pentru perioada 09 februarie 2007 - 08 februarie 2010. Potrivit declarației dată de Y.A. la 19 octombrie 2008, acesta a fost sunat la telefon de o persoană necunoscută, care i-a cerut să se prezinte la locul accidentului pentru a-și ridica mașina avariată și care rămăsese în stradă. Ulterior, Y.A. a fost sunat de inculpatul L.M.C. care i-a spus că autoturismul marca Renault Clio, a fost avariat în urma unui accident comis de I.A.

despre care a susținut că este internat în spital, solicitându-i să-i trimită lui o procură prin care să-l împuternicească să se ocupe de procurarea actelor necesare reparațiilor ce urmau a fi suportate de societatea de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group. După ce a obținut procura de la Y.A., inculpatul L.M.C. a mutat autoturismul de la service-ul Reprezentanței Renault unde fusese dus inițial, la SC P.S. SRL Tulcea, apoi s-a prezentat la biroul Poliției Rutiere din cadrul I.PJ Tulcea, ocazie cu care a declarat, în mod nereal agentului de poliție C.M. că, la data de 13 noiembrie 2008, în jurul orei 4 00 , conducând autoturismul marca Renault Clio pe D.N 22 în direcția Constanța, când a ajuns în zona aeroportului, datorită pătrunderii pe contrasens a unui autoturism care circula din sens opus, a frânat, a derapat, a ieșit de pe carosabil pe partea dreaptă a sensului său de mers și a avariat mașina.

Declarația necorespunzătoare adevărului dată de inculpatul L.M.C., referitoare la împrejurările în care a fost avariat autoturismul marca Renault Clio a stat la baza întocmirii de către agentul de poliție C.M. a procesului-verbal seria CC nr. 1386120 și a autorizației de reparație seria CR nr. 0667137, înscrisuri pe baza cărora reparațiile autoturismului urmau să fie achitate de către Omniasig Vienna Insurance Group în baza contractului de asigurare. Aceeași declarație necorespunzătoare adevărului a fost prezentată de către inculpatul L.M.C. și reprezentantului asigurătorului Omniasig Vienna Insurance Group căruia, inculpatul i-a pus la dispoziție și polița de asigurare CASCO ridicată în baza împuternicirii pe care a primit-o de la Y.A., fiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru întocmirea dosarului de daune și plata reparațiilor de către asigurător.

Intervenția organelor de urmărire penală a împiedicat însă efectuarea de către asigurător a plății reparațiilor autoturismului avariat de către I.A., autoturism ce a rămas în custodia service-ului care a efectuat reparația. În drept, instanța de fond a reținut că: Fapta inculpatului B.G., comisar șef de poliție în cadrul IPJ Tulcea - Poliția Rutieră pentru Drumuri Naționale și Europene -, de a interveni pe lângă subcomisarul C.A.I. pentru a-l determina să soluționeze favorabil dosarul nr. 3550/P/2008 pe care-l instrumenta, prin propunerea unei soluții de netrimitere în judecată a numitului I.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în schimbul sumei de 2500 euro primită de la I.A.

prin intermediul inculpatului L.M.C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. Fapta inculpatului C.A.I., subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului Județean Tulcea, Biroul Siguranța Circulației în Mediul Urban Tulcea, la data faptelor, de a schimba conținutul declarațiilor inițiale date de I.A. și M.M.L., cu unul conceput de el, neadevărat, astfel încât să rezulte un pericol social redus al faptei comise de I.A., de a antedata declarațiile respective și de a le depune în dosarul nr. 3550/P/2008 în scopul evitării pronunțării unei soluții de condamnare a lui I.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen.

cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și ale infracțiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Faptele inculpatului C.A.I. de a-i determina pe I.A. și M.M.L. să schimbe declarațiile inițiale pe care aceștia le-au dat la 18 octombrie 2008 în dosarul nr. 3550/ P/2008 cu cele concepute de el și care nu exprimau realitatea și de a înlocui la data de 4 decembrie 2008 declarațiile inițiale date de cei doi cu cele concepute de el întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. și ale infracțiunii de sustragere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.

Fapta inculpatului L.M.C. de a pretinde și primi de la I.A. , în cursul lunii octombrie 2008, suma de 2500 euro pe care i-a remis-o inculpatului B.G., ofițer de poliție, în scopul ca acesta din urmă, să-și exercite influența asupra inculpatului C.A.I. care a instrumentat dosarul nr. 3550/ P/2008 în care I.A. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, pentru ca acesta din urmă să nu fie trimis în judecată și să intre în posesia permisului de conducere ce-i fusese reținut de organele de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Faptele inculpatului L.M.C. de a da, la 13 noiembrie 2008, o declarație neadevărată, referitoare la împrejurările în care a fost avariat autoturismul marca Renault Clio, în fața agentului de poliție C.M. din cadrul Inspectoratului Județean Tulcea - Serviciul Poliției Rutiere - Compartimentul Drumuri Naționale și Europene, care, necunoscând realitatea, în baza declarației inculpatului L.M.C. a întocmit procesul-verbal seria CC 1386120 și autorizația de reparație seria CR nr. 0667237, documente în baza cărora contravaloarea reparației mașinii urma să fie suportată de asigurătorul Omniasig Vienna Insurance Group, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzute de art. 292 C. pen.

și ale infracțiunii de fals intelectual comisă în participație improprie prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. Faptele inculpatului L.M.C. de a folosi înscrisurile false obținute în condițiile susmenționate pentru a solicita asigurătorului plata contravalorii reparației autoturismului marca Renault Clio, iar SC P.S. SRL Tulcea, reparația autoturismului menționat, activitate infracțională întreruptă de intervenția organelor de cercetare penală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen. și ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, modul și împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora, calitatea de polițist a inculpaților B.G. și C.A.I. și a apreciat că reeducarea tuturor inculpaților se poate realiza numai prin condamnarea lor la pedepse privative de libertate. Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și inculpații B.G., C.A.I. și L.M.C. Parchetul, în scris, a criticat sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeiniciei - omisiunea instanței de fond de a aplica dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi după executarea pedepselor principale, față de inculpații B.G. și C.A.I..

S-a susținut că, deși aplicarea unor pedepse complementare are caracter facultativ, față de inculpații susmenționați se impunea a se da eficiență dispozițiilor legale susmenționate având în vedere circumstanțele reale în care au comis faptele pentru care au fost condamnați, circumstanțele lor personale, gravitatea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și valorile sociale lezate; - greșita reținere în încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de influență pentru care a fost condamnat inculpatul L.M.C., a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, solicitând înlăturarea acestor prevederi legale cu motivarea că sunt incidente numai dacă persoanele care au comis infracțiuni de corupție au atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, respectiv numai dacă persoanele respective au atribuții de control; - greșita reținere în încadrarea juridică a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals comise de inculpatul C.A.I.

a dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, prevederi legale care, potrivit art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen. au fost abrogate. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de ședință a susținut doar primul motiv de apel, respectiv cel referitor la omisiunea de a se aplica dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. Inculpatul B.G. a criticat sentința pentru motivele de netemeinicie arătate în scris, susținute oral cu ocazia dezbaterilor și expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii și care, în esență, vizează greșita sa condamnare, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi pretins și primit suma de 2.500 euro de la denunțătorul I.A., prin intermediul inculpatului L.M.C.

pentru a interveni pe lângă inculpatul C.A.I. care instrumenta dosarul în care denunțătorul era cercetat și a-l determina să pronunțe o soluție favorabilă (de netrimitere în judecată a celui din urmă). În consecință, în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior - inexistența faptei - sau în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) sau c) C. proc. pen. în vigoare. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, orientarea acesteia spre minimul special, aplicarea art. 396 alin. (4) C. proc. pen., respectiv amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 86 1 C. pen.

anterior. Inculpatul L.M.C. a criticat sentința pentru netemeinicie, pentru motivele arătate în cererea de apel, susținute oral cu ocazia dezbaterilor și expuse pe larg în partea introductivă a deciziei, susținând, în esență, că încadrarea juridică corectă a faptei era în dispozițiile art. 244 C. pen. care incriminează infracțiunea de înșelăciune și nu în cele ale art. 257 C. pen. care incriminează infracțiunea de trafic de influență, motivat de împrejurarea că solicitările denunțătorului de a i se restitui permisul de conducere ce-i fusese reținut de organele de poliție, recalcularea alcoolemiei și adoptarea unei soluții favorabile de netrimitere în judecată în cauza în care era cercetat nu intrau în atribuțiile de serviciu ale inculpatului B.G..

în privința infracțiunilor de fals în declarații, fals intelectual și uz de fals a susținut că în mod greșit a fost condamnat pentru comiterea lor întrucât declarația pe care a dat-o la organul de poliție, procesul verbal și autorizația de reparație întocmite de agentul de poliție C.M. conțin date corespunzătoare adevărului. În consecință, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de înșelăciune și încetarea procesului penal ca urmare a intervenim împăcării părților și achitarea pentru infracțiunile de fals intelectual, fals în declarații și uz de fals în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. - inexistența faptelor. Inculpatul C.A.I.

a criticat sentința pentru netemeinicie pentru motivele arătate în cererea de apel, susținute cu ocazia dezbaterilor și expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii arătând, în esență, că infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond nu există deoarece, propunerea pe care a formulat-o în cauza pe care a instrumentat-o și pe care a înaintat-o parchetului a fost aceea de trimitere în judecată a lui I.A. care a și fost condamnat, iar înscrisurile din dosar despre care s-a reținut că au fost modificate de el, nu au fost descoperite. În consecință, în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul executării acesteia în regim neprivativ de libertate.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, înalta Curte constată că apelurile declarate de inculpați sunt fondate, iar apelul declarat de parchet nu este fondat. În ce privește apelul declarat de inculpatul B.G., Înalta Curte reține, contrar celor susținute de acesta, că probele administrate în cauză, care au fost analizate pe larg de judecătorul fondului în considerentele sentinței, dovedesc dincolo de orice dubiu vinovăția sa în comiterea infracțiunii de trafic de influență pentru care instanța de fond l-a condamnat, infracțiune care, în esență, constă în aceea că, a pretins și primit de la denunțătorul I.A., prin intermediul inculpatului L.M.C., suma de 2500 euro pentru a interveni pe lângă inculpatul C.A.I.

și a-l determina pe acesta să dea o soluție favorabilă, de netrimitere în judecată, în dosarul nr. 3550/ P/2008 pe care îl instrumenta și în care era cercetat denunțătorul. Susținerea apelantului inculpat că nu există nicio convorbire telefonică purtată cu inculpatul L.M.C. referitoare la pretinderea și primirea sumei de 2500 euro nu este de natură a conduce în mod automat la inexistența faptei în contextul în care, în cauză există denunțul și declarațiile martorului denunțător I.A., în care în mod constant, inclusiv cu ocazia confruntării cu inculpatul L.M.C., a arătat că după comiterea accidentului de circulație, în ziua de 18 octombrie 2008 a luat legătura cu inculpatul L.M.C. și i-a cerul să-l ajute să-și recupereze permisul de conducere ce-i fusese reținut de către organele de politie, ocazie cu care a obținut promisiunea acestuia că în schimbul sumei de 2500 euro, inculpatul B.G.

va interveni pe lângă colegii săi și îi va determina să adopte o soluție favorabilă în cauza în care denunțătorul era cercetat pentru o infracțiune la legea circulației și să-i restituie permisul de conducere. Răspunsul primit de la Orange România cu adresa nr. 15/FD/SEC/2330/LBA din 21 mai 2015 în sensul că nu pot fi puse la dispoziție listingurile convorbirilor telefonice purtate de apelant în perioada 15-30 octombrie 2008 deoarece potrivit art. 3 alin. (2) și art. 13 lit. d) din Legea nr. 82/2012 datele de trafic se rețin și se păstrează timp de 6 luni de la data efectuării comunicării, nu poate conduce în mod automat la concluzia că în data de 18 octombrie 2008 acesta nu se afla în țară, ci era plecat în Germania, așa cum a susținut, fără însă a produce dovezi în acest sens.

Cert este faptul că, așa cum a reținut și instanța de fond, după ce susnumitul apelant inculpat a primit de la inculpatul L.M.C. suma de 500 euro i-a comunicat acestuia numărul de telefon al inculpatului C.A.I. care era cumnatul său și ofițerul de poliție care instrumenta dosarul penal în care denunțătorul era cercetat, iar cel din urmă 1-a chemat la sediul poliției pe denunțător și pe prietena sa, martora M.M.L. care se afla în autoturism la data producerii accidentului, ocazie cu care le-a spus ce să declare și a înlocuit declarațiile inițiale pe care aceștia le-au dat imediat după accident, cu cele date în fața sa.

Referitor la suma de 500 euro, martorul denunțător a declarat în mod constant că s-a deplasat cu inculpatul L.M.C., cu autoturismul acestuia, la sediul Poliției Tulcea, că inculpatul a coborât din autoturism cu o mapă albastră în care se aflau mai multe acte și în care a pus și suma de 500 euro pe care a primit-o de la el și pe care i-a dat-o apelantului inculpat B.G.. Primirea de către apelant, de la inculpatul L.M.C.

a unei mape albastre în care se aflau mai multe documente este confirmată de către cel prim menționat în declarația dată la instanța de fond în care arată următoarele: „în cursul lunii octombrie m-am întâlnit cu L. în parcarea de lângă instituția în care lucram pentru că îl rugasem, în prealabil, să-mi aducă niște documente cu privire la o înmatriculare a unui autoturism ce-mi aparținea și eu nu aveam timpul necesar să mă ocup de această problemă, iar la data întâlnirii noastre acesta mi-a înmânat o mapă albastră în care se afla cartea de identitate a vehiculului respectiv". Chiar și în condițiile în care apelantul inculpat neagă primirea sumei de 500 euro, recunoașterea întâlnirii pe care a avut-o cu inculpatul L.M.C.

și a primirii de la acesta a mapei albastre - aspecte relatate de martorul denunțător - sunt elemente de natură a demonstra sinceritatea denunțătorului cu privire la împrejurările în care a dat suma de bani și scopul pentru care a remis-o. Împrejurarea că în fața instanței de apel, inculpatul L.M.C. arată că suma de 2500 euro a oprit-o el în contul datoriei pe care denunțătorul o avea la el și că nu a făcut nici un demers pe lângă apelantul inculpat B.G. pentru a interveni în favoarea denunțătorului, așa cum i-a spus acestuia este lipsită de relevanță sub aspectul răspunderii penale a apelantului inculpat pentru infracțiunea de trafic de influență deoarece pentru existența acestei infracțiuni nu interesează dacă intervenția promisă a avut loc sau nu și nici dacă prin intervenție s-a urmărit efectuarea de către funcționar a unui act legal sau ilegal.

Sub aspectul laturii subiective, apelantul inculpat a acționat cu intenție, având reprezentarea acțiunii sale, precum și a stării de pericol produse cu privire la buna desfășurare a activității de serviciu, urmare pe care a dorit-o și care s-a finalizat prin acțiunile întreprinse de inculpatul C.A.I., de a înlocui declarațiile inițiale date de către denunțător și martora M.M.L., prietena sa, în care aceștia au relatat împrejurările reale în care denunțătorul a comis accidentul de circulație, cu altele, al căror conținut a fost conceput de el, scopul fiind acela de a crea denunțătorului o situație juridică mai ușoară. Raportat la considerentele mai sus expuse, dar și la argumentele reținute de instanța de fond pe care instanța de apel și le însușește, solicitarea apelantului inculpat de a se pronunța o soluție de achitare nu este întemeiată.

În ce privește apelul declarat de inculpatul L.M.C., Înalta Curte reține următoarele: Prealabil se impune precizarea că legea penală mai favorabilă apelantului inculpat este Codul penal anterior, pentru considerentele ce vor fi arătate ulterior, precizare în raport de care, existența infracțiunii de trafic de influență va fi analizată din perspectiva condițiilor de incriminare prevăzute în reglementarea anterioară - art. 257 C. pen. și nu a celor prevăzute în noul C. pen. - art. 291. Pentru existența infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen.

anterior, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: realizarea uneia dintre modalitățile alternative de săvârșire a faptei, respectiv „pretinderea", „primirea", acceptarea" de bani, daruri sau alte valori; făptuitorul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar public sau asupra unui funcționar; făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă funcționar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu; acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii să se fi comis înainte sau concomitent cu îndeplinirea de către funcționarul pe lângă care s-a promis că se va interveni a actului vizat de cumpărătorul de influență.

Din denunțul și declarațiile date de martorul denunțător I.A. rezultă că apelantul inculpat L.M.C. a pretins și primit de la el suma de 2500 euro promițând că o va remite inculpatului B.G.

pentru ca acesta să intervină pe lângă lucrătorii de poliție pentru rezolvarea favorabilă a dosarului penal în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin.(1) din OUG nr. 195/2002 și pentru ca acesta să reintre în posesia permisului de conducere ce-i fusese reținut de organele de poliție la data de 18 octombrie 2008. Referitor la consumarea infracțiunii, este de reținut că fapta de trafic de influență face parte din sfera infracțiunilor cu consumare anticipată, deoarece se consumă în momentul pretinderii de bani sau alte foloase, nefiind necesară existența unui acord de voință; nu interesează dacă inițiativa a aparținut vânzătorului sau dimpotrivă, cumpărătorului de influență, nici dacă intervenția pe lângă funcționar a fost sau nu făcută de către făptuitor, deoarece aceasta are loc după consumarea infracțiunii.

De asemenea, nu interesează dacă actul ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului a fost sau nu îndeplinit, dacă pretenția a fost sau nu satisfăcută, ori promisiunea a fost sau nu respectată, după cum nu interesează nici momentul în care s-a realizat intervenția, raportat la data săvârșirii uneia din acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii, deoarece producerea intervenției nu este o condiție pentru existența faptei. În speță, infracțiunea de trafic de influență s-a consumat în momentul pretinderii de către apelant de la denunțător a sumei de 2500 euro pe care a și primit-o și a remis-o inculpatului B.G.

care a promis că va interveni pentru soluționarea favorabilă a dosarului în care denunțătorul era cercetat, intervenție pe care a și realizat-o pe lângă inculpatul C.A.I., care era cumnatul său și ofițerul ce instrumenta dosarul penal în care martorul denunțător era cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Revenirea apelantului inculpat la declarațiile anterioare în sensul că suma de 2500 euro a oprit-o în contul datoriei pe care martorul denunțător o avea la el este contrazisă de denunțul și declarațiile acestuia, dar și de convorbirile telefonice purtate de apelant cu denunțătorul în perioada 18 martie2009 - 17 aprilie 2009, din conținutul cărora rezultă rară dubiu că destinația banilor a fost aceea de a-i fi remisă inculpatului B.G.

pentru rezolvarea favorabilă a dosarului în care denunțătorul era cercetat și nu în ultimul rând, de declarațiile părinților celui din urmă, martorii I.P. și I.M.

care în momentul în care i-au dat fiului lor suma de 2500 euro au aflat de la acesta că banii îi trebuiau pentru a nu fi trimis în judecată în cauza în care era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la legea circulației și pentru a-și recupera permisul de conducere ce-i fusese reținut de către organele de poliție Nu lipsită de relevanță este împrejurarea că, varianta că a primit banii de la denunțător pentru că acesta avea o datorie la el a fost susținută de către apelant pentru prima dată cu ocazia audierii sale de către instanța de apel, în fața căreia nu a putut oferi însă o explicație plauzibilă, de ce nu a declarat în acest sens la organul de urmărire penală și la instanța de fond unde a fost asistat de apărător ales, ceea ce conduce la concluzia că ceea ce a urmărit apelantul inculpat prin atitudinea sa procesuală a fost să-i exonereze de răspundere penală pe inculpații B.G.

și C.A.I. Î mprejurarea că inculpatul B.G. nu avea în atribuțiile de serviciu instrumentarea dosarelor având ca obiect infracțiuni la legea circulației pe dramurile publice, reținerea sau restituirea permiselor de conducere și că nu putea interveni și dispune asupra recalculării alcoolemiei este lipsită de relevanță deoarece, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este suficient, pe de o parte, că autoritatea publică, instituția publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcționarul să aibă competența de a efectua actul în vederea căruia se trafica influența, iar pe de altă parte, ca funcționarul respectiv să aibă competența funcțională de a înfăptui actul solicitat.

Or, inculpatul B.G., cel pe lângă care apelantul inculpat a promis denunțătorului că va interveni pentru rezolvarea favorabilă a situației juridice a acestuia, la data faptelor era comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea - Poliția Rutieră pentru Dramuri Naționale și Europene, calitate în care putea să exercite influență asupra colegilor săi, chiar de la alte servicii ale poliției, care aveau atribuții în a cerceta fapte prevăzute în Legea privind circulația pe drumurile publice, influență pe care a și exercitat-o asupra inculpatului C.A.I . Prin urmare, întrucât prin acțiunile sale apelantul inculpat nu l-a indus în eroare pe denunțător - cerință ce trebuie îndeplinită pentru existența infracțiunii de înșelăciune, cererea sa de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de înșelăciune nu poate fi primită.

În ce privește cererea apelantului inculpat de a se dispune achitarea pentru inexistența infracțiunilor de fals în declarații, uz de fals și fals intelectual (ultima infracțiune reținută a fi fost comisă în condițiile participației improprii), înalta Curte reține că nici aceasta nu poate fi primită. Dispozițiile art. 16 lit. a) C. proc. pen. - inexistența faptei - sunt incidente atunci când fapta nu există în materialitatea ei, respectiv când nu a fost comisă o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare. Or, din probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 13 noiembrie 2008, apelantul inculpat a dat o declarație în fața agentului de poliție C.M.

în care a arătat în mod nereal că la data susmenționată, în jurul orei 4 00 a condus autoturismul marca Renault Clio pe DN 22 spre Constanța, iar când a ajuns în zona aeroportului, datorită pătrunderii pe contrasens a unui autoturism, pentru a evita impactul cu acesta, a frânat și a derapat, a ieșit de pe carosabil și a avariat autoturismul, declarație în baza căreia agentul de poliție a întocmit procesul-verbal seria CC 1386120 și autorizația de reparație seria CR nr. 0667237, documente pe care inculpatul le-a folosit pentru a solicita asigurătorului Omniasig Vienna Insurance Group, plata contravalorii reparației, plată ce nu a fost în final efectuată datorită intervenției organelor de cercetare penală.

Pe de altă parte, întrucât de la data accidentului de circulație comis la 18 octombrie 2008 și până la 13 noiembrie 2008, când apelantul inculpat pretinde că a primit cheile autoturismului marca Renault Clio, de la I.A. și că s-a deplasat cu mașina spre municipiul Constanța avariind-o, nu s-a dovedit că avariile produse autoturismului la data de 18 octombrie 2008 au fost reparate, concluzia ce urmează a fi reținută este aceea că susținerea susnumitului apelant inculpat în sensul că mașina a suferit o nouă avarie la data de 13 noiembrie 2008 nu poate fi primită. În plus, martorul denunțător I.A. nu confirmă susținerea apelantului inculpat în sensul că i-a dat acestuia autoturismul pentru a se deplasa la Constanța în ziua de 13 noiembrie 2008. Întrucât apelantul inculpat este singura persoană care a avut împuternicire de la proprietarul autoturismului avariat în ziua de 18 octombrie 2008, martorul A.Y.

și care avea cheile respectivului autoturism, este exclusă ipoteza ca o altă persoană să fi reparat mașina până la data de 13 noiembrie 2008 cu atât mai cu cât, autoturismul a rămas în service-ul SC P.S. SRL Tulcea și după ce a fost reparat întrucât nu s-a achitat costul reparației.

Sub aspectul laturii subiective, se reține că apelantul inculpat a acționat cu intenție directă întrucât, prezentând asigurătorului procesul-verb al și autorizația de reparație despre care cunoștea că sunt false, a urmărit executarea contractului de asigurare și plata contravalorii reparațiilor autoturismului deși nu erau îndeplinite condițiile cerute de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 modificată și completată potrivit cărora, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă accidentul s-a produs în timpul comiterii unor infracțiuni intenționate privind circulația pe drumurile publice, inducând astfel în eroare asigurătorul.

Or, la data de 18 octombrie 2008 când a fost avariat autoturismul marca Renault Clio, I.A., cel care l-a avariat, având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,69%o în aerul expirat, a comis infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G nr. 185/2002. În ce privește apelul formulat de inculpatul C.A.I., Înalta Curte reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și contrar celor susținute de acesta, că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăția sa în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. În dosarul nr. 3550/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea în care era cercetat martorul denunțător I.A. pentru comiterea la data de 18 octombrie 2008, a unei infracțiuni la legea circulației soldate cu avarierea autoturismului marca Renault Clio, cercetările au fost efectuate de agentul de poliție M.E.

cel care a făcut și cercetarea la fața locului și de către agenții de poliție S.M. și Carmangiu Claudiu, care au procedat, în aceeași zi la audierea lui I.A. și a prietenei sale, martora M.M.L., declarațiile acestora fiind datate si atașate la dosar. Față de această împrejurare, având în vedere și faptul că la data de 18 octombrie 2008 apelantul inculpat se afla în concediu legal de odihnă, nu exista nici un motiv pentru care acesta să se fi implicat în mod legal în efectuarea de acte premergătoare în cauza respectivă și cu atât mai puțin să fi procedat la luarea de declarații martorului denunțător I.A. și martorei M.M.L., concluzie la care, în mod just a ajuns și instanța de fond care i-a înlăturat apărările formulate.

De altfel, ulterior, realizând gravitatea consecințelor faptelor sale (înlocuirea declarației martorului denunțător și a declarației martorei M.M.L., declarații date în ziua producerii accidentului de circulație în fața agenților de poliție M.E. și S.M. cu alte declarații având un alt conținut pe care el l-a dictat celor doi în scopul de a facilita adoptarea de către procuror a unei soluții favorabile pentru I.A. și antedatarea respectivelor declarații cu data de 18 octombrie 2008), apelantul inculpat a solicitat martorului P.D., șeful său, să-i face o rechemare din concediu care să ateste faptul că în ziua de 18 octombrie 2008 era în activitate. Activitatea infracțională a apelantului inculpat constând în înlocuirea declarațiilor inițiale ale martorilor I.A.

și M.M.L. cu altele concepute de el și antedatarea acestora, rezultă din declarațiile celor doi martori care se coroborează cu discuțiile ambientale purtate de către inculpatul L.M.C. cu I.A., în perioada 18.03-17 aprilie 2009. Referitor la apărările formulate de apelant în fața instanței de fond și care au fost reiterate în motivele de apel ca argumente în susținerea cererii de achitare, respectiv că nu l-a favorizat pe martorul denunțător deoarece a înaintat parchetului dosarul cu propunerea de trimitere în judecată a acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, Înalta Curte reține că în mod corect au fost înlăturate de către judecătorul fondului în contextul în care, procurorul de caz era singurul competent să aprecieze, exclusiv, pe baza materialului probator administrat asupra gradului de pericol social concret al faptei și a eventualei incidențe a prevederilor art. 18 1 C. pen.

anterior. Or, prin schimbarea declarațiilor inițiale ale martorilor I.A. și M.M.L. în care aceștia au relatat împrejurările reale în care I.A. a avariat autoturismul, cu cele concepute de el, apelantul inculpat a creat premizele pentru o posibilă aplicare de către procurorul de caz, față de cel ultim menționat, a dispozițiilor art. 18 1 C. pen. anterior (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni) independente de propunerea din referatul întocmit la finalizarea cercetărilor efectuate în dosarul nr. 3550/ P/2008. În ce privește legea penală mai favorabilă apelanților inculpați ce urmează a fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen.

în conformitate cu care, „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă" și a deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 prin care Curtea Constituțională a statuat că „dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile", Înalta Curte reține următoarele: Referitor la apelantul inculpat B.G., se constată că acesta a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență care potrivit art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 12 ani.

Potrivit art. 291 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de trafic de influență se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 7 ani și 8 luni. Comparând limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege anterior menționate se constată că, într-adevăr, limita maximă prevăzută de art. 291 C. pen. (7 ani și 8 luni închisoare prin raportare la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000) este mai mică decât maximul prevăzut de art. 257 C. pen. anterior (12 ani, prin raportare la Legea nr. 78/2000). Având în vedere că limita minimă a pedepsei prevăzute de Codul penal anterior (2 ani închisoare) este mai mică decât limita minimă prevăzută de art. 291 C. pen.

(2 ani și 8 luni), că pedeapsa la care s-a orientat instanța de fond (3 ani și 6 luni închisoare) este orientată spre minimul prevăzut de lege și faptul că în opinia Înaltei Curți, scopul preventiv și educativ al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, condamnarea inculpatului în condițiile art. 86 1 C. pen. anterior referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituind un avertisment pentru acesta că nu va mai comite alte infracțiuni, Înalta Curte reține, în acord cu susținerile apărării, că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior, respectiv art. 257 raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În raport de concluzia sus-menționată și de cele statuate de instanța de contencios constituțional, prin decizia anterior menționată, în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, se constată că cererea apelantului inculpat de a se constata că în cauză sunt incidente prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, motivat de împrejurarea că potrivit art. 291 C. pen. se cere o condiție suplimentară pentru existența infracțiunii de trafic de influență și anume, aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influență că el va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, nu poate fi primită, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență astfel cum era incriminată în codul penal anterior.

În ce-l privește pe apelantul inculpat L.M.C., legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior. Referitor la infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost trimis în judecată, potrivit art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, aceasta era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 12 ani. Potrivit art. 291 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 și 7 ani. Se constată însă că în mod greșit în încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina acestui inculpat s-a făcut aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text de lege care este incident în cazul persoanelor cu atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor prevăzute la art. 6 1 și art. 8 2 din Legea nr. 78/2000 și al persoanelor cu atribuții de control, categorii de persoane din care nu face parte apelantul inculpat.

Prin urmare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de influență potrivit reglementării anterioare (art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000) era închisoarea de la 2 la 10 ani. Infracțiunea de fals intelectual era pedepsită conform art. 289 C. pen. anterior cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit Codul penal în vigoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani; infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. anterior era pedepsită cu închisoarea de 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar potrivit Codului penal în vigoare (art. 323), pedeapsa este tot închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, iar pentru tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

anterior, pedeapsa era închisoarea de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni, iar potrivit art. 32 raportat la art. 244 alin.(1) și (2) din noul C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani și 6 luni. Deși pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune și pentru infracțiunea de trafic de influență, legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare, având în vedere, pe de o parte, faptul că apelantul inculpat este trimis în judecată pentru un concurs de infracțiuni care dacă s-ar aplica potrivit regulilor stabilite în art. 39 C. pen. în vigoare ar presupune executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele la care se adaugă obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, spor a cărui aplicare era facultativă pot