ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința

penală nr. 66 din 14 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr. 1246/36/2009, Curtea

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

a hotărât următoarele:

În temeiul art.

257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

condamnă pe inculpatul B.G. (fiul lui P. și Ș.) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare.

Aplică

inculpatului B.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen.

Pedeapsa

aplicată inculpatului B.G. se va executa în conformitate cu prevederile art. 57

C. pen.

În

temeiul prevederilor art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul C.A.I. (fiul lui M. și A., născut

la data de 07 ianuarie 1972) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În

temeiul art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și alin. (1) din Legea nr.

78/2000 condamnă pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În

temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. condamnă pe

inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În

temeiul art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. condamnă pe inculpatul C.A.I. la

pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele de 2 ani închisoare, 1

an și 6 luni închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare, în pedeapsa cea

mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul

C.A.I. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în conformitate cu

prevederile art. 57 C. pen.

Aplică

inculpatului C.A.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71

C. pen.

În baza

prevederilor art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3)

din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul L.M.C. (fiul lui M. și G) la

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza

prevederilor art. 292 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 9

luni închisoare.

În baza art. 31

alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la

pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 291 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C.

la

pedeapsa de 10 luni

închisoare.

În baza art.

20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. condamnă pe

inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele de 2 ani și 6 luni

închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 10 luni închisoare și 2 ani și

6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare,

sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul L.M.C. să execute pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare în conformitate cu prevederile art. 57 C. pen.

Aplică inculpatului L.M.C. pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza

prevederilor art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. menține măsura

sechestrului aplicată prin Ordonanța din 16 iulie

2009 a D.N.A., secția de Combatere a

Corupției din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție asupra sumei de 2500 euro, aflată

în contul deschis la B.C.R. - Sucursala Județeană Tulcea, pe numele

inculpatului B.G..

În temeiul

prevederilor art. 6

1

alin. (4) în referire la alin. (2) din Legea nr.

78/2000 obligă pe inculpatul B.G. să restituie suma de 2500 euro denunțătorului

I.A.

În baza

prevederilor art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. obligă pe inculpații B.G.,

C.A.I. și L.M.C. să plătească statului suma de câte 3000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, din analiza și coroborarea

mijloacelor de probă administrate în cauză, următoarea situație de fapt:

La data

de 18 octombrie 2008, în jurul orei 5, martorul I.A., în timp ce conducea

autoturismul marca Renault Clio pe str. Babadag din municipiul Tulcea, având-o

ca pasageră pe locul din dreapta față pe prietena sa, martora M.M.L., într-o

curbă, a pierdut controlul volanului, a urcat pe trotuar și a lovit o cabină

telefonică și un autoturism, aflat în parcarea Institutului de Cercetări „Delta

Dunării" Tulcea.

În urma

accidentului nu au fost vătămate persoanele aflate în autoturism, însă a fost

avariată mașina condusă de I.A..

La locul

accidentului s-a prezentat un echipaj de poliție format din polițiștii M.E., S.M.

și N.G., care au efectuat cercetări și l-au testat pe conducătorul auto cu

aparatul etilotest. Întrucât acesta a prezentat o alcoolemie de 0,69g %0 în

aerul expirat a fost condus de către lucrătorii de poliție mai sus menționați

la Spitalul Județean Tulcea unde, după ce i s-au recoltat două probe de sânge

la interval de o oră s-a stabilit că avea o alcoolemie de l,15g%0, respectiv de

lg%0.

În

intervalul de timp dintre recoltarea celor două probe de sânge, I.A. și martora

M.M.L. au mers la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea - Biroul

Poliției Rutiere, unde au dat declarații olografe în legătură cu evenimentul

rutier în care a fost implicat I.A.. Acesta a dat declarația în fața agentului

de poliție M.E. care a întocmit și procesul - verbal de constatare, iar martora

M.M.L. a dat declarația în fața agentului de poliție S.M..

Imediat după

producerea accidentului de circulație organele de poliție i-au reținut permisul

de conducere lui I.A. - eliberându-i o dovadă fără drept de a conduce - și i-au

adus la cunoștință faptul că i se va întocmi dosar penal pentru infracțiunea de

conducere a unui autovehicul pe dramurile publice, având o concentrație

alcoolică în sânge peste limita legală, faptă prevăzută de art. 87 alin. (1)

din OUG nr. 195/2000. În aceeași zi de 18 octombrie 2008, în jurul orei 12

00

,

I.A. l-a contactat pe prietenul său, inculpatul L.M.C., despre care cunoștea că

are relații în rândul polițiștilor și i-a cerut să-l ajute să i se restituie

permisul de conducere și să obțină o soluție favorabilă în dosarul penal în

care urma să fie cercetat, respectiv să nu fie trimis în judecată.

Inculpatul

L.M.C. s-a oferit să-l ajute pe I.A. și s-a întâlnit cu acesta după o oră de la

prima discuție, ocazie cu care i-a comunicat că l-a contactat pe inculpatul B.G.,

care la acea dată era șeful Poliției municipiului Tulcea și că acesta din urmă

a pretins suma de 2500 euro pentru a interveni pe lângă colegii săi care

instrumentează dosarul penal în care I.A. era cercetat și a-i determina să

propună o soluție favorabilă, de netrimitere în judecată a acestuia și să-i

restituie permisul de conducere ce-i fusese reținut de către organele de

poliție. Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut martorului remiterea în cursul

aceleiași zile a întregii sume de 2.500 euro, refuzând categoric propunerea

martorului denunțător de a-i remite pentru început doar jumătate din bani. în

această situație, I.A. a împrumutat banii de la martorii M.M.L. și A.C., dar și

de la părinții săi și după ce a reușit să strângă suma de 2.000 euro i-a dat-o

inculpatului L.M.C. în mașina acestuia din urmă.

La data de 20

octombrie 2008, martorul denunțător I.A. i-a dat inculpatului L.M.C. și restul

de 500 euro pe care cel din urmă i-a pus în autoturismul personal, într-o mapă

de culoare albastră în care se aflau și alte acte și, împreună cei doi s-au

deplasat la sediul Poliției Rutiere Tulcea. Pe drum spre sediul poliției, în

prezența martorului denunțător, inculpatul L.M.C. a avut o discuție telefonică

cu inculpatul B.G. după care s-a întâlnit cu acesta și i-a înmânat mapa în care

se aflau banii.

După câteva zile de la data când inculpatul L.M.C. i-a

remis inculpatului B.G. suma de 500 de euro, cel prim menționat l-a sunat pe

martorul denunțător și i-a comunicat

că nu va putea intra în posesia permisului de conducere decât după aproximativ

3 luni, respectiv la data de 17 ianuarie 2009. La întrebarea martorului

denunțător dacă până la data când i se va restitui permisul de conducere îi

poate procura o dovadă cu drept de circulație, inculpatul L.M.C. i-a răspuns că

o atare dovadă l-ar costa 200 euro pe lună, dar că va putea circula fără permis

de conducere pe raza municipiului Tulcea și în orașele din apropiere, iar dacă

va fi oprit de organele de poliție să-l sune pe el, că problema se va rezolva

fără nicio consecință.

În dorința de

a-și recupera cât mai repede permisul de conducere, martorul

I.A., l-a contactat telefonic de mai multe ori pe

inculpatul L.M.C., care la rândul său a apelat la inculpatul B.G., iar acesta l-a

pus

pe martor în legătură inculpatul C.A.I., ofițerul de poliție care

instrumenta dosarul penal nr. 3550/ P/2008 în care I.A. era cercetat și

cumnatul inculpatului B.G..

Urmare

demersului întreprins de inculpatul B.G. la inculpatul C.A.I. de a-l ajuta pe

martorul I.A., la data de 4 decembrie 2008, C.A.I. l-a chemat la biroul său pe

martor și pe prietena acestuia, martora M.M.L. pentru a da declarații. Cu

ocazia audierii, inculpatul C.A. le-a sugerat celor doi să declare că în data

de 18 octombrie 2008, în jurul orei 5

00

, autoturismul marca Renault

Clio a fost condus de martora M.M.L., care ajunsă la domiciliu, având o stare

de rău, nu a reușit să parcheze mașina astfel că i-a cerut lui I.A. să o

parcheze, iar acesta aflându-se sub influența băuturilor alcoolice pe care le

consumase la o petrecere, a pierdut controlul volanului și a intrat în

coliziune cu o cabină telefonică și cu o altă mașină staționată în parcarea

Institutului de Cercetări „Delta Dunării" din Tulcea. Declarațiile

olografe date de cei doi martori în ziua de 4 decembrie 2008 au fost antedatate

18 octombrie 2008 de către inculpatul C.A.I. care a făcut mențiunea că au fost

date în fața lui la 18 octombrie 2008.

Declarațiile

olografe inițiale date de martorii susmenționați în dosarul nr. 3550/ P/2008,

la data de 18 octombrie 2008, au fost înlocuite cu cele din 4 decembrie 2008 și

care nu corespundeau realității, fiind concepute și antedatate de către

inculpatul C.A.I.

Întrucât

termenul de trei luni în care, potrivit susținerilor inculpatului L.M.C., I.A.

trebuia să-și recupereze permisul de conducere se apropia, acesta din urmă a

luat legătura cu inculpatul, reiterând

rugămintea

de a-l ajuta să-și recupereze permisul de conducere.

Inculpatul

și martorul s-au deplasat la biroul inculpatului C.A.I. ocazie cu care au aflat

că dosarul în care era cercetat I.A. a fost înaintat la

Parchetul

de pe lângă Judecătoria Tulcea, procurorul de caz, urmând să dispună soluția

favorabilă de netrimitere a sa în judecată.

Luând însă

legătura cu procurorul de caz, I.A. a aflat de la acesta că urmează să fie

trimis în judecată și că singura posibilitate de a se dispune o altă soluție

este aceea de a formula o cerere prin care să solicite recalcularea

alcoolemiei, existând astfel posibilitatea de a rezulta o alcoolemie sub limita

legală.

După discuția

cu procurorul de caz, I.A. s-a întâlnit cu inculpatul L.M.C., ocazie cu care

i-a cerut să-i restituie suma de 2.500 euro, deoarece inculpatul B.G. nu i-a

rezolvat problema așa cum i-a promis.

În urma

discuției pe care a avut-o cu inculpatul B.G., inculpatul L.M.C. i-a comunicat

lui I.A. faptul că în contul sumei de bani remise lui B.G., acesta s-a angajat

să-l sprijine prin intervențiile pe care le va face în favoarea sa la

Institutul Național de Medicină Legală pentru ca în urma recalculării

alcoolemiei să rezulte o concentrație a acesteia sub limita legală.

Nemaiavând

încredere în promisiunile inculpatului L.M.C., I.A. a formulat un denunț în

care a relatat cum s-au petrecut faptele, denunț pe care l-a depus la Direcția

Generală Anticorupție.

În ce

privește autoturismul marca Renault Clio, avariat în accidentul de circulație

comis de I.A. în data de 18 octombrie 2008, s-a reținut că aparținea SC D.T.I.

SRL București, societate administrată de Y.A., cetățean turc și era asigurat

CASCO la Omniasig Vienna Insurance Group cu polița C376981, valabilă pentru

perioada 09 februarie 2007 - 08 februarie 2010.

Potrivit

declarației dată de Y.A. la 19 octombrie 2008, acesta a fost sunat la telefon

de o persoană necunoscută, care i-a cerut să se prezinte la locul accidentului

pentru a-și ridica mașina avariată și care rămăsese în stradă.

Ulterior, Y.A.

a fost sunat de inculpatul L.M.C. care i-a spus că autoturismul marca Renault

Clio, a fost avariat în urma unui accident comis de I.A. despre care a susținut

că este internat în spital, solicitându-i să-i trimită lui o procură prin care să-l

împuternicească să se ocupe de procurarea actelor necesare reparațiilor ce

urmau a fi suportate de societatea de asigurări Omniasig Vienna Insurance

Group.

După ce a

obținut procura de la Y.A., inculpatul L.M.C. a mutat autoturismul de la

service-ul Reprezentanței Renault unde fusese dus inițial, la SC P.S. SRL

Tulcea, apoi s-a prezentat la biroul Poliției Rutiere din cadrul I.PJ Tulcea,

ocazie cu care a declarat, în mod nereal agentului de poliție C.M. că, la data

de 13 noiembrie 2008, în jurul orei 4

00

, conducând autoturismul

marca Renault Clio pe D.N 22 în direcția Constanța, când a ajuns în zona

aeroportului, datorită pătrunderii pe contrasens a unui autoturism care circula

din sens opus, a frânat, a derapat, a ieșit de pe carosabil pe partea dreaptă a

sensului său de mers și a avariat mașina.

Declarația

necorespunzătoare adevărului dată de inculpatul L.M.C., referitoare la

împrejurările în care a fost avariat autoturismul marca Renault Clio a stat la

baza întocmirii de către agentul de poliție C.M. a procesului-verbal seria CC nr.

1386120 și a autorizației de reparație seria CR nr. 0667137, înscrisuri pe baza

cărora reparațiile autoturismului urmau să fie achitate de către Omniasig

Vienna Insurance Group în baza contractului de asigurare.

Aceeași

declarație necorespunzătoare adevărului a fost prezentată de către inculpatul L.M.C.

și reprezentantului asigurătorului Omniasig Vienna Insurance Group căruia,

inculpatul i-a pus la dispoziție și polița de asigurare CASCO ridicată în baza

împuternicirii pe care a primit-o de la Y.A., fiind astfel îndeplinite

condițiile legale pentru întocmirea dosarului de daune și plata reparațiilor de

către asigurător.

Intervenția

organelor de urmărire penală a împiedicat însă efectuarea de către asigurător a

plății reparațiilor autoturismului avariat de către I.A., autoturism ce a rămas

în custodia service-ului care a efectuat reparația.

În drept, instanța de

fond a reținut că:

Fapta

inculpatului B.G., comisar șef de poliție în cadrul IPJ Tulcea - Poliția

Rutieră pentru Drumuri Naționale și Europene -, de a interveni pe lângă

subcomisarul C.A.I. pentru a-l determina să soluționeze favorabil dosarul nr. 3550/P/2008

pe care-l instrumenta, prin propunerea unei soluții de netrimitere în judecată

a numitului I.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în

schimbul sumei de 2500 euro primită de la I.A. prin intermediul

inculpatului

L.M.C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Fapta

inculpatului C.A.I., subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului Județean

Tulcea, Biroul Siguranța Circulației în Mediul Urban Tulcea, la data faptelor,

de a schimba conținutul declarațiilor inițiale date de I.A. și M.M.L., cu unul

conceput de el, neadevărat, astfel încât să rezulte un pericol social redus al

faptei comise de I.A., de a antedata declarațiile respective și de a le depune

în dosarul nr. 3550/P/2008 în scopul evitării pronunțării unei soluții de

condamnare a lui I.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c)

din Legea nr. 78/2000 și ale infracțiunii de uz de fals prevăzute de

art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din

Legea nr. 78/2000.

Faptele

inculpatului C.A.I. de a-i determina pe I.A. și M.M.L. să schimbe declarațiile

inițiale pe care aceștia le-au dat la 18 octombrie 2008 în dosarul nr. 3550/ P/2008

cu cele concepute de el și care nu exprimau realitatea și de a înlocui la data

de 4 decembrie 2008 declarațiile inițiale date de cei doi cu cele concepute de

el întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de mărturie

mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. și

ale infracțiunii de sustragere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) și (3)

C. pen.

Fapta inculpatului L.M.C. de a pretinde și primi de la I.A.

, în cursul lunii octombrie 2008, suma

de 2500 euro pe care i-a remis-o inculpatului B.G., ofițer de poliție, în

scopul ca acesta din urmă, să-și

exercite

influența asupra inculpatului C.A.I. care a instrumentat dosarul

nr. 3550/

P/2008 în care I.A. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002

republicată, pentru ca acesta din urmă să nu fie

trimis în judecată și

să intre în posesia permisului de conducere ce-i fusese reținut de organele de

poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență

prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Faptele

inculpatului L.M.C. de a da, la 13 noiembrie 2008, o declarație neadevărată,

referitoare la împrejurările în care a fost avariat autoturismul marca Renault

Clio, în fața agentului de poliție C.M. din cadrul Inspectoratului Județean

Tulcea - Serviciul Poliției Rutiere - Compartimentul Drumuri Naționale și

Europene, care, necunoscând realitatea, în baza declarației inculpatului L.M.C.

a întocmit procesul-verbal seria CC 1386120 și autorizația de reparație seria

CR nr. 0667237, documente în baza cărora contravaloarea reparației mașinii urma

să fie suportată de asigurătorul Omniasig Vienna Insurance Group, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzute de art.

292 C. pen. și ale infracțiunii de fals intelectual comisă în participație

improprie prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen.

Faptele

inculpatului L.M.C. de a folosi înscrisurile false obținute în condițiile

susmenționate pentru a solicita asigurătorului plata contravalorii reparației

autoturismului marca Renault Clio, iar SC P.S. SRL Tulcea, reparația

autoturismului menționat, activitate infracțională întreruptă de intervenția

organelor de cercetare penală, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen. și ale

tentativei la infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 20

raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

La

individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, modul și

împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora,

calitatea de polițist a inculpaților B.G. și C.A.I. și a apreciat că reeducarea

tuturor inculpaților se poate realiza numai prin condamnarea lor la pedepse

privative de libertate.

Împotriva

sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și

inculpații B.G., C.A.I. și L.M.C.

Parchetul, în

scris, a criticat sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și

netemeiniciei

-

omisiunea instanței de

fond de a aplica dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. referitoare la pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi după executarea pedepselor

principale, față de inculpații B.G. și C.A.I.. S-a susținut că, deși aplicarea

unor pedepse complementare are caracter facultativ, față de inculpații

susmenționați se impunea a se da eficiență dispozițiilor legale susmenționate

având în vedere circumstanțele reale în care au comis faptele pentru care au

fost condamnați, circumstanțele lor personale, gravitatea infracțiunilor pentru

care au fost trimiși în judecată și valorile sociale lezate;

-

greșita reținere în

încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de influență pentru care a fost

condamnat inculpatul L.M.C., a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

solicitând înlăturarea acestor prevederi legale cu motivarea că sunt incidente

numai dacă persoanele care au comis infracțiuni de corupție au atribuții de

constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau

judecare a infracțiunilor, respectiv numai dacă persoanele respective au

atribuții de control;

- greșita

reținere în încadrarea juridică a infracțiunilor de fals intelectual și uz de

fals comise de inculpatul C.A.I. a dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000, prevederi legale care, potrivit art.

79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru

punerea în aplicare a noului C.

pen. au fost abrogate.

Cu ocazia

dezbaterilor, procurorul de ședință a susținut doar primul motiv de apel,

respectiv cel referitor la omisiunea de a se aplica dispozițiile art. 65 alin. (2)

C. pen.

Inculpatul B.G.

a criticat sentința pentru motivele de netemeinicie arătate în scris, susținute

oral cu ocazia dezbaterilor și expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii

și care, în esență, vizează greșita sa condamnare, întrucât din probele

administrate în cauză nu rezultă că ar fi pretins și primit suma de 2.500 euro

de la denunțătorul I.A., prin intermediul inculpatului L.M.C. pentru a

interveni pe lângă inculpatul C.A.I. care instrumenta dosarul în care

denunțătorul era cercetat și a-l determina să pronunțe o soluție favorabilă (de

netrimitere în judecată a celui din urmă).

În consecință,

în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior - inexistența

faptei - sau în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a)

sau c) C. proc. pen. în vigoare.

În subsidiar,

a solicitat redozarea pedepsei, orientarea acesteia spre minimul special,

aplicarea art. 396 alin. (4) C. proc. pen., respectiv amânarea aplicării

pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art.

86

1

C. pen. anterior.

Inculpatul L.M.C. a criticat sentința

pentru netemeinicie, pentru motivele arătate în cererea de apel, susținute oral

cu ocazia dezbaterilor și expuse pe larg în partea introductivă a deciziei,

susținând, în esență, că încadrarea juridică corectă a faptei era în

dispozițiile art. 244 C. pen. care incriminează infracțiunea de înșelăciune și

nu în cele ale art. 257 C. pen. care incriminează infracțiunea de trafic de

influență, motivat de împrejurarea că solicitările denunțătorului de a i se

restitui permisul de conducere ce-i fusese reținut de organele de poliție, recalcularea

alcoolemiei și adoptarea unei soluții favorabile de netrimitere în judecată în

cauza în care era cercetat nu intrau în atribuțiile de serviciu ale

inculpatului B.G.. în privința infracțiunilor de fals în declarații, fals

intelectual și uz de fals a susținut că în mod greșit a fost condamnat pentru

comiterea lor întrucât declarația pe care a dat-o la organul de poliție,

procesul verbal și autorizația de reparație întocmite de agentul de poliție C.M.

conțin date corespunzătoare adevărului.

În consecință,

a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de

influență în infracțiunea de înșelăciune și încetarea procesului penal ca

urmare a intervenim împăcării părților și achitarea pentru infracțiunile de

fals

intelectual, fals în declarații și uz

de fals în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

- inexistența faptelor.

Inculpatul C.A.I.

a criticat sentința pentru netemeinicie pentru motivele arătate în cererea de

apel, susținute cu ocazia dezbaterilor și expuse pe larg în partea introductivă

a hotărârii arătând, în esență, că infracțiunile pentru care a fost

trimis în judecată și condamnat de instanța de

fond nu există deoarece, propunerea pe

care a formulat-o în cauza pe

care a instrumentat-o și pe care a înaintat-o parchetului

a

fost aceea de trimitere în judecată a lui I.A. care a și fost condamnat, iar

înscrisurile din dosar despre care s-a reținut că au fost modificate de el, nu

au fost descoperite.

În consecință,

în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit.

a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul

executării acesteia în regim neprivativ de libertate.

Examinând

hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu sub

toate aspectele de fapt și de drept, înalta Curte constată că apelurile

declarate de inculpați sunt fondate, iar apelul declarat de parchet nu este

fondat.

În ce privește

apelul declarat de inculpatul B.G.,

Înalta

Curte reține, contrar celor susținute de acesta, că probele administrate în

cauză, care au fost analizate pe larg de judecătorul fondului în considerentele

sentinței, dovedesc dincolo de orice dubiu vinovăția sa în comiterea

infracțiunii de trafic de influență pentru care instanța de fond l-a condamnat,

infracțiune care, în esență, constă în aceea că, a pretins și primit de la

denunțătorul I.A., prin intermediul inculpatului L.M.C., suma de 2500 euro

pentru a interveni pe lângă inculpatul C.A.I. și a-l determina pe acesta să dea

o soluție favorabilă, de netrimitere în judecată, în dosarul nr. 3550/ P/2008

pe care îl instrumenta și în care era cercetat denunțătorul.

Susținerea

apelantului inculpat că nu există nicio convorbire telefonică purtată cu

inculpatul L.M.C. referitoare la pretinderea și primirea sumei de 2500 euro nu

este de natură a conduce în mod automat la inexistența faptei în contextul în

care, în cauză există denunțul și declarațiile martorului denunțător I.A., în

care în mod constant, inclusiv cu ocazia confruntării cu inculpatul L.M.C., a

arătat că după comiterea accidentului de circulație, în ziua de 18 octombrie

2008 a luat legătura cu inculpatul L.M.C. și i-a cerul să-l ajute să-și

recupereze permisul de conducere ce-i fusese reținut de către organele de

politie, ocazie cu care a obținut promisiunea acestuia că în schimbul sumei de

2500 euro, inculpatul B.G. va interveni pe lângă colegii săi și îi va determina

să adopte o soluție favorabilă în cauza în care denunțătorul era cercetat

pentru o infracțiune la legea circulației și să-i restituie permisul de conducere.

Răspunsul

primit de la Orange România cu adresa nr. 15/FD/SEC/2330/LBA din 21 mai 2015 în

sensul că nu pot fi puse la dispoziție listingurile convorbirilor telefonice

purtate de apelant în perioada 15-30 octombrie 2008 deoarece potrivit art. 3 alin.

(2) și art. 13 lit. d) din Legea nr. 82/2012 datele de trafic se rețin și se

păstrează timp de 6 luni de la data efectuării comunicării, nu poate conduce în

mod automat la concluzia că în data de 18 octombrie 2008 acesta nu se afla în

țară, ci era plecat în Germania, așa cum a susținut, fără însă a produce dovezi

în acest sens.

Cert este

faptul că, așa cum a reținut și instanța de fond, după ce susnumitul apelant

inculpat a primit de la inculpatul L.M.C. suma de 500 euro i-a comunicat

acestuia numărul de telefon al inculpatului C.A.I. care era cumnatul său și

ofițerul de poliție care instrumenta dosarul penal în care denunțătorul era

cercetat, iar cel din urmă 1-a chemat la sediul poliției pe denunțător și pe

prietena sa, martora M.M.L. care se afla în autoturism la data producerii

accidentului, ocazie cu care le-a spus ce să declare și a înlocuit declarațiile

inițiale pe care aceștia le-au dat imediat după accident, cu cele date în fața

sa.

Referitor

la suma de 500 euro, martorul denunțător a declarat în mod constant că s-a

deplasat cu inculpatul L.M.C., cu autoturismul acestuia, la sediul Poliției

Tulcea, că inculpatul a coborât din autoturism cu o mapă albastră în care se

aflau mai multe acte și în care a pus și suma de 500 euro pe care a primit-o de

la el și pe care i-a dat-o apelantului inculpat B.G..

Primirea de

către apelant, de la inculpatul L.M.C. a unei mape albastre în care se aflau

mai multe documente este confirmată de către cel prim menționat în declarația

dată la instanța de fond în care arată următoarele: „în cursul lunii octombrie

m-am întâlnit cu L. în parcarea de lângă instituția în care

lucram pentru că îl rugasem, în prealabil, să-mi

aducă niște documente cu privire la o

înmatriculare a unui autoturism

ce-mi aparținea și eu nu aveam timpul necesar să mă ocup de această problemă,

iar la data întâlnirii noastre acesta mi-a înmânat o mapă albastră în care se

afla cartea de identitate a vehiculului respectiv".

Chiar și în

condițiile în care apelantul inculpat neagă primirea sumei de 500 euro, recunoașterea

întâlnirii pe care a avut-o cu inculpatul L.M.C. și a primirii de la acesta a

mapei albastre - aspecte relatate de martorul denunțător - sunt elemente de

natură a demonstra sinceritatea denunțătorului cu privire la împrejurările în

care a dat suma de bani și scopul pentru care a remis-o.

Împrejurarea

că în fața instanței de apel, inculpatul L.M.C. arată că suma de 2500 euro a

oprit-o el în contul datoriei pe care denunțătorul o avea la el și că nu a

făcut nici un demers pe lângă apelantul inculpat B.G. pentru a interveni în

favoarea denunțătorului, așa cum i-a spus acestuia este lipsită de

relevanță sub aspectul răspunderii penale a

apelantului inculpat pentru infracțiunea de

trafic de influență deoarece

pentru existența acestei infracțiuni nu interesează dacă intervenția promisă a

avut loc sau nu și nici dacă prin intervenție s-a urmărit efectuarea de către

funcționar a unui act legal sau ilegal.

Sub aspectul

laturii subiective, apelantul inculpat a acționat cu intenție, având

reprezentarea acțiunii sale, precum și a stării de pericol produse cu privire

la buna desfășurare a activității de serviciu, urmare pe care a dorit-o și care

s-a finalizat prin acțiunile întreprinse de inculpatul C.A.I., de a înlocui

declarațiile inițiale date de către denunțător și martora M.M.L., prietena sa,

în care aceștia au relatat împrejurările reale în care denunțătorul a comis

accidentul de circulație, cu altele, al căror conținut a fost conceput de el,

scopul fiind acela de a crea denunțătorului o situație juridică mai ușoară.

Raportat la

considerentele mai sus expuse, dar și la argumentele reținute de instanța de

fond pe care instanța de apel și le însușește, solicitarea apelantului inculpat

de a se pronunța o soluție de achitare nu este întemeiată.

În ce

privește apelul declarat de inculpatul L.M.C., Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil se

impune precizarea că legea penală mai favorabilă apelantului inculpat este

Codul penal anterior, pentru considerentele ce vor fi arătate ulterior,

precizare în raport de care, existența infracțiunii de trafic de influență va

fi analizată din perspectiva condițiilor de incriminare prevăzute în

reglementarea anterioară - art. 257 C. pen. și nu a celor prevăzute în noul C.

pen. - art. 291.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență în

forma prevăzută de art. 257

C.

pen. anterior, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: realizarea uneia

dintre modalitățile alternative de săvârșire a faptei, respectiv

„pretinderea",

„primirea", acceptarea" de bani, daruri sau alte valori; făptuitorul

să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui

funcționar public sau asupra unui funcționar; făptuitorul să promită

intervenția sa pe lângă funcționar spre a-l determina să facă sau să nu facă un

act ce intră în atribuțiile sale de serviciu; acțiunea ce constituie elementul

material al infracțiunii să se fi comis înainte sau concomitent cu îndeplinirea

de către funcționarul pe lângă care s-a promis că se va interveni a actului

vizat de cumpărătorul de influență.

Din denunțul

și declarațiile date de martorul denunțător I.A. rezultă că apelantul inculpat L.M.C.

a pretins și primit de la el suma de 2500 euro promițând că o va remite

inculpatului B.G. pentru ca acesta să intervină pe lângă lucrătorii de poliție pentru

rezolvarea favorabilă a dosarului penal în care denunțătorul era cercetat

pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art.

87 alin.(1) din OUG nr. 195/2002 și pentru ca acesta să reintre în posesia

permisului de conducere ce-i fusese reținut de organele de poliție la data de

18 octombrie 2008.

Referitor la

consumarea infracțiunii, este de reținut că fapta de trafic de influență face

parte din sfera infracțiunilor cu consumare anticipată, deoarece se consumă în

momentul pretinderii de bani sau alte foloase, nefiind necesară existența unui

acord de voință; nu interesează dacă inițiativa a aparținut vânzătorului sau

dimpotrivă, cumpărătorului de influență, nici dacă intervenția pe lângă

funcționar a fost sau nu făcută de către făptuitor, deoarece aceasta are loc

după consumarea infracțiunii. De asemenea, nu interesează dacă actul ce intră

în sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului a fost sau nu îndeplinit,

dacă pretenția a fost sau nu satisfăcută, ori promisiunea a fost sau nu

respectată, după cum nu interesează nici momentul în care s-a realizat

intervenția, raportat la data săvârșirii uneia din acțiunile ce constituie

elementul material al infracțiunii, deoarece producerea intervenției nu este o

condiție pentru existența faptei.

În speță,

infracțiunea de trafic de influență s-a consumat în momentul pretinderii de

către apelant de la denunțător a sumei de 2500 euro pe care a și primit-o și a

remis-o inculpatului B.G. care a promis că va interveni pentru soluționarea

favorabilă a dosarului în care denunțătorul era cercetat, intervenție pe care a

și realizat-o pe lângă inculpatul C.A.I., care era cumnatul său și ofițerul ce

instrumenta dosarul penal în care martorul denunțător era cercetat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Revenirea

apelantului inculpat la declarațiile anterioare în sensul că suma de 2500 euro

a oprit-o în contul datoriei pe care martorul denunțător o avea la el este

contrazisă de denunțul și declarațiile acestuia, dar și de convorbirile

telefonice purtate de apelant cu denunțătorul în perioada 18 martie2009 - 17

aprilie 2009, din conținutul cărora rezultă rară dubiu că destinația banilor a

fost aceea

de a-i fi remisă inculpatului B.G.

pentru rezolvarea favorabilă a dosarului în care denunțătorul era cercetat și

nu în ultimul rând, de declarațiile părinților celui din urmă, martorii I.P. și

I.M. care în momentul în care i-au dat fiului lor suma de 2500 euro au aflat de

la acesta că banii îi trebuiau pentru a nu fi trimis în judecată în cauza în

care era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la legea circulației și

pentru a-și recupera permisul de conducere ce-i fusese reținut de către organele

de poliție

Nu lipsită de

relevanță este împrejurarea că, varianta că a primit banii de la

denunțător pentru că acesta avea o datorie la el

a fost susținută de către apelant pentru

prima dată cu ocazia audierii

sale de către instanța de apel, în fața căreia nu a putut oferi însă o

explicație plauzibilă, de ce nu a declarat în acest sens la organul de urmărire

penală și la instanța de fond unde a fost asistat de apărător ales, ceea ce

conduce la concluzia că ceea ce a urmărit apelantul inculpat prin atitudinea sa

procesuală a fost să-i exonereze de răspundere penală pe inculpații B.G. și C.A.I.

Î

mprejurarea că inculpatul B.G. nu avea în

atribuțiile de serviciu

instrumentarea dosarelor având ca obiect

infracțiuni la legea circulației pe dramurile publice, reținerea sau

restituirea permiselor de conducere și că nu putea interveni și dispune asupra

recalculării alcoolemiei este lipsită de relevanță deoarece, pentru existența

infracțiunii de trafic de influență este suficient, pe de o parte, că

autoritatea publică, instituția publică sau orice altă persoană juridică din

care face parte funcționarul să aibă competența de a efectua actul în vederea

căruia se trafica

influența, iar pe de altă

parte, ca funcționarul respectiv să aibă competența funcțională

de a

înfăptui actul solicitat.

Or, inculpatul B.G., cel pe lângă care apelantul

inculpat a promis

denunțătorului

că va interveni pentru rezolvarea favorabilă a situației juridice a acestuia,

la data faptelor era comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Județean

de Poliție Tulcea - Poliția Rutieră pentru Dramuri Naționale și Europene,

calitate în care putea să exercite influență asupra colegilor săi, chiar de la

alte servicii ale poliției, care aveau atribuții în a cerceta fapte prevăzute

în Legea privind circulația pe

drumurile

publice, influență pe care a și exercitat-o asupra inculpatului C.A.I

.

Prin urmare,

întrucât prin acțiunile sale apelantul inculpat nu l-a indus în eroare pe

denunțător - cerință ce trebuie îndeplinită pentru existența infracțiunii de

înșelăciune, cererea sa de a se dispune schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de înșelăciune nu poate fi

primită.

În ce privește

cererea apelantului inculpat de a se dispune achitarea pentru inexistența

infracțiunilor de fals în declarații, uz de fals și fals intelectual (ultima

infracțiune reținută a fi fost comisă în condițiile participației improprii),

înalta Curte reține că nici aceasta nu poate fi primită.

Dispozițiile art.

16 lit. a) C. proc. pen. - inexistența faptei -

sunt incidente atunci când fapta nu există în materialitatea ei,

respectiv când nu a fost

comisă o faptă care să fi produs modificări

fizice în lumea înconjurătoare.

Or, din

probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 13 noiembrie 2008,

apelantul inculpat a dat o declarație în fața agentului de poliție C.M. în care

a

arătat în mod nereal că la data

susmenționată, în jurul orei 4

00

a condus autoturismul

marca

Renault Clio pe DN 22 spre Constanța, iar când a ajuns în zona aeroportului, datorită

pătrunderii pe contrasens a unui autoturism, pentru a evita impactul cu acesta,

a frânat și a derapat, a ieșit de pe carosabil și a avariat autoturismul,

declarație în baza căreia agentul de poliție a întocmit procesul-verbal seria

CC 1386120 și autorizația de reparație seria CR nr. 0667237, documente pe care

inculpatul le-a folosit pentru a solicita asigurătorului Omniasig Vienna

Insurance Group, plata contravalorii reparației, plată ce nu a fost în final

efectuată datorită intervenției organelor de cercetare penală.

Pe de altă

parte, întrucât de la data accidentului de circulație comis la 18 octombrie

2008 și până la 13 noiembrie 2008, când apelantul inculpat pretinde că a primit

cheile autoturismului marca Renault Clio, de la I.A. și că s-a deplasat cu

mașina spre municipiul Constanța avariind-o, nu s-a dovedit că avariile produse

autoturismului la data de 18 octombrie 2008 au fost reparate, concluzia ce

urmează a fi reținută este aceea că susținerea susnumitului apelant inculpat în

sensul că mașina a suferit o nouă avarie la data de 13 noiembrie 2008 nu poate

fi primită. În plus, martorul denunțător I.A. nu confirmă susținerea

apelantului inculpat în sensul că i-a dat acestuia autoturismul pentru a se

deplasa la Constanța în ziua de 13 noiembrie 2008.

Întrucât

apelantul inculpat este singura persoană care a avut împuternicire de la

proprietarul autoturismului avariat în ziua de 18 octombrie 2008, martorul A.Y.

și care avea cheile respectivului autoturism, este exclusă ipoteza ca o altă

persoană să fi reparat mașina până la data de 13 noiembrie 2008 cu atât mai cu

cât, autoturismul a rămas în service-ul SC P.S. SRL Tulcea și după ce a fost

reparat întrucât nu s-a achitat costul reparației.

Sub aspectul

laturii subiective, se reține că apelantul inculpat a acționat cu intenție

directă întrucât, prezentând asigurătorului procesul-verb al și autorizația de

reparație despre care cunoștea că sunt false, a urmărit executarea contractului

de asigurare și plata contravalorii reparațiilor autoturismului deși nu erau

îndeplinite condițiile cerute de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995

modificată și completată potrivit cărora, asigurătorul recuperează sumele

plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei,

dacă accidentul s-a produs în timpul comiterii unor infracțiuni intenționate

privind circulația pe drumurile publice, inducând astfel în eroare

asigurătorul. Or, la data de 18 octombrie 2008 când a fost avariat autoturismul

marca Renault Clio, I.A., cel care l-a avariat, având în sânge o îmbibație

alcoolică de 0,69%o în aerul expirat, a comis infracțiunea prevăzută de art. 87

alin. (1) din O.U.G nr. 185/2002.

În ce privește

apelul formulat de inculpatul C.A.I., Înalta Curte reține, în acord cu

concluzia la care a ajuns instanța de fond și contrar celor susținute de

acesta, că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăția sa în

comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În dosarul nr.

3550/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea în care era cercetat

martorul denunțător I.A. pentru comiterea la data de 18 octombrie 2008, a unei

infracțiuni la legea circulației soldate cu avarierea autoturismului marca

Renault Clio, cercetările au fost efectuate de agentul de poliție M.E. cel care

a făcut și cercetarea la fața locului și de către agenții de poliție S.M. și

Carmangiu Claudiu, care au procedat, în aceeași zi la audierea lui I.A. și a

prietenei sale, martora M.M.L., declarațiile acestora fiind datate si atașate

la dosar.

Față de

această împrejurare, având în vedere și faptul că la data de 18 octombrie 2008

apelantul inculpat se afla în concediu legal de odihnă, nu exista nici un motiv

pentru care acesta să se fi implicat în mod legal în efectuarea de acte

premergătoare în cauza respectivă și cu atât mai puțin să fi procedat la luarea

de declarații martorului denunțător I.A. și martorei M.M.L., concluzie la care,

în mod just a ajuns și instanța de fond care i-a înlăturat apărările formulate.

De altfel, ulterior, realizând gravitatea consecințelor faptelor sale (înlocuirea

declarației martorului denunțător și a declarației martorei M.M.L., declarații

date în ziua producerii accidentului de circulație în fața agenților de poliție

M.E. și S.M. cu alte declarații având un alt conținut pe care el l-a dictat

celor doi în scopul de a facilita adoptarea de către procuror a unei soluții

favorabile pentru I.A. și antedatarea respectivelor declarații cu data de 18

octombrie 2008), apelantul inculpat a solicitat martorului

P.D., șeful său, să-i face o rechemare din

concediu care să ateste faptul

că în ziua de 18 octombrie 2008 era în

activitate.

Activitatea

infracțională a apelantului inculpat constând în înlocuirea declarațiilor

inițiale ale martorilor I.A. și M.M.L. cu

altele

concepute de el și antedatarea acestora, rezultă din declarațiile celor doi

martori

care se coroborează cu discuțiile ambientale purtate de către

inculpatul L.M.C. cu I.A., în perioada 18.03-17 aprilie 2009.

Referitor la

apărările formulate de apelant în fața instanței de fond și care au fost

reiterate în motivele de apel ca argumente în susținerea cererii de achitare,

respectiv că nu l-a favorizat pe martorul denunțător deoarece a înaintat

parchetului dosarul cu propunerea de trimitere în judecată a acestuia pentru

infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, Înalta Curte

reține că în mod corect au fost înlăturate de către judecătorul fondului în

contextul în care, procurorul de caz era singurul competent să aprecieze,

exclusiv, pe baza materialului probator administrat asupra gradului de pericol

social concret al faptei și a eventualei incidențe a

prevederilor art. 18

1

C. pen. anterior. Or, prin schimbarea

declarațiilor inițiale

ale martorilor I.A. și M.M.L. în care aceștia au

relatat împrejurările reale în care I.A. a avariat autoturismul, cu cele

concepute de el, apelantul inculpat a creat premizele pentru o posibilă

aplicare de către procurorul de caz, față de cel ultim menționat, a

dispozițiilor art. 18

1

C. pen. anterior (fapta nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni) independente de propunerea din referatul

întocmit la finalizarea cercetărilor efectuate în dosarul nr. 3550/ P/2008.

În ce privește

legea penală mai favorabilă apelanților inculpați ce urmează a fi analizată din

perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen. în conformitate cu care, „în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi

penale, se aplică legea mai favorabilă" și a

deciziei nr. 265 din 6

mai 2014 prin care Curtea Constituțională a statuat că „dispozițiile art. 5 C.

pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor

din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai

favorabile", Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la

apelantul inculpat B.G., se constată că acesta a fost trimis în judecată și

condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență care potrivit art. 257 C.

pen. anterior raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 era

pedepsită cu închisoarea de la 2 la 12 ani.

Potrivit art. 291

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de

trafic de influență se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 7 ani

și 8 luni.

Comparând

limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege anterior menționate se

constată că, într-adevăr, limita maximă prevăzută de art. 291 C. pen. (7 ani și

8 luni închisoare prin raportare la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000)

este

mai mică decât maximul prevăzut de art. 257 C. pen. anterior (12 ani, prin

raportare la Legea nr. 78/2000).

Având în

vedere că limita minimă a pedepsei prevăzute de Codul penal anterior (2 ani

închisoare) este mai mică decât limita minimă prevăzută de art. 291 C. pen. (2

ani și 8 luni), că pedeapsa la care s-a orientat instanța de fond (3 ani și 6

luni închisoare) este orientată spre minimul prevăzut de lege și faptul că în

opinia Înaltei Curți, scopul preventiv și educativ al pedepsei aplicate

inculpatului poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, condamnarea

inculpatului în condițiile art. 86

1

C. pen. anterior referitoare la

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituind un avertisment

pentru acesta că nu va mai comite alte infracțiuni, Înalta Curte reține, în

acord cu susținerile apărării, că legea penală mai favorabilă este Codul penal

anterior, respectiv art. 257 raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr.

78/2000.

În

raport de concluzia sus-menționată și de cele statuate de instanța de

contencios constituțional, prin decizia anterior menționată, în sensul că legea

penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, se constată că cererea

apelantului inculpat de a se constata că în cauză sunt incidente prevederile art.

3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, motivat de împrejurarea că potrivit art. 291 C. pen. se

cere o condiție suplimentară pentru existența infracțiunii de trafic de

influență și anume, aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influență

că el va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu

îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în

îndatoririle sale de serviciu, nu poate fi primită, în cauză fiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență astfel cum era

incriminată în codul penal anterior.

În ce-l

privește pe apelantul inculpat L.M.C., legea penală mai favorabilă este Codul

penal anterior.

Referitor la

infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost trimis în judecată,

potrivit art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

aceasta era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 12 ani. Potrivit art. 291

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt cuprinse

între 2 și 7 ani.

Se constată

însă că în mod greșit în încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina

acestui inculpat s-a făcut aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

text de lege care este incident în cazul persoanelor cu atribuții de constatare

sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a

infracțiunilor prevăzute la art. 6

1

și art. 8

2

din Legea nr.

78/2000 și al persoanelor cu atribuții de control, categorii de persoane din

care nu face parte apelantul inculpat.

Prin urmare,

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de influență potrivit

reglementării anterioare (art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000)

era închisoarea de la 2 la 10 ani.

Infracțiunea

de fals intelectual era pedepsită conform art. 289 C. pen. anterior cu

închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit Codul penal în vigoare,

pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani; infracțiunea de uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen. anterior era pedepsită cu închisoarea de 3 luni

la 2 ani sau cu amendă, iar potrivit Codului penal în vigoare (art. 323),

pedeapsa este tot închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, iar pentru

tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1),

(2) și (3) C. pen. anterior, pedeapsa era închisoarea de la

1

an și 6 luni la 7 ani și 6 luni, iar potrivit art. 32 raportat la art. 244 alin.(1)

și (2) din noul C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani și 6

luni.

Deși pentru

tentativă la infracțiunea de înșelăciune și pentru infracțiunea de trafic de

influență, legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare, având în

vedere, pe de o parte, faptul că apelantul inculpat este trimis în judecată

pentru un concurs de infracțiuni care dacă s-ar aplica potrivit regulilor

stabilite în art. 39 C. pen.

în vigoare ar

presupune executarea de către inculpat a pedepsei celei mai

grele la

care se adaugă obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse

stabilite, spor a cărui aplicare era facultativă pot