ÎCCJ, decizie (scj.ro #127739)

Cerere de revizuire sub aspectul laturii civile a unei decizii penale pronunțată sub imperiul vechiului Cod de procedură penală. Inaplicabilitatea noilor dispoziții procedurale penale. Respingere.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic :

decizie penală

-revizuire

-latură civilă a procesului penal

NCPC, art. 509

NCPP, art. 13, art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (2)

Legea nr. 255/2013, art. 3, art. 103

Cum calea de atac a revizuirii hotărârii penale exclusiv sub aspectul laturii civile, în fața instanței civile și potrivit Codului de procedură civilă, a fost introdusă prin noua lege procesuală penală, aceasta este incidentă, în acord cu principiul aplicării imediate a acesteia consfințit prin art.3 din Legea nr. 255/2013 și art.13 alin.(1) din noul Cod de procedură penală, tuturor hotărârilor pronunțate în cauzele aflate pe rolul organelor judiciare la data intrării sale în vigoare și, desigur, a acelora pronunțate în cauzele începute și finalizate sub imperiul său.

Prin urmare, împotriva unei decizii penale pronunțată anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, nu ar putea fi exercitată o cale de atac neprevăzută în legislația în vigoare la data pronunțării sale (revizuirea laturii civile a hotărârii, în fața instanțelor civile și pentru motivele reglementate în procedura civilă).

Secția I civilă, decizia nr. 249 din 3 februarie 2016

Prin decizia civilă nr.399/A din 22.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, au fost respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire și a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimații A.N.A.F. - Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice, SC X. SRL și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a solicitat anularea deciziei penale nr.284/A din 10.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală pentru motivul că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut, respectiv asupra tuturor motivelor de apel ce au vizat latura civilă a cauzei, dar și întrucât, deși existau înscrisuri noi la data soluționării recursului, acestea nu au putut fi înfățișate din împrejurări mai presus de voința sa.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.408/F din 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.(10 lit. a) teza a II-a lit. b) C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr.241/2005 modificată prin Legea nr. 50/2013 (evaziune fiscală) cu aplic. art. 41 alin.(2) C.pen. și art.13 C.pen., în esență, reținându-se că acesta, în calitate de administrator al agenției de turism SC X. SRL (care se ocupa de organizarea de excursii în străinătate) nu a emis facturi pentru toate sumele încasate de societate și nu a făcut înregistrări în evidențele contabile ale societății.

În temeiul dispozițiilor art.81 C.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioada de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile disp.art.82 C.pen., socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii și, totodată, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. București, iar în temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art.346 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 52.960,48 lei despăgubiri civile și la plata obligațiilor fiscale accesorii către partea civilă A.N.A.F. – București.

A fost menținută măsura asiguratorie luată prin Ordonanța din 20.03.2012 a Ministerului Public, în condițiile dispozițiilor art.163 și urm. C.pr.pen., prin instituirea sechestrului asigurător asupra acțiunilor deținute de inculpatul A. la SIF X. SA, SIF Y. SA, SIF Z., SIF Q. SA, SIF V. SA și U. SA până la concurența sumei datorate părții civile.

Prin decizia penală nr.284/A din 10.10.2013, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală  a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 408 din 15.05.2013, pronunțată  de Tribunalul București, Secția a II-a penală, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând, a înlăturat aplicarea art.13 C.pen. cu privire la condamnarea inculpatului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței și respingând, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

Prin cererea sa de revizuire, revizuentul a solicitat revizuirea deciziei penale anterior menționate, sub aspectul laturii civile a acesteia, susținând că Secția a II-a penală a Curții  de Apel București a judecat fără a se pronunța cu privire la ceea ce el a solicitat în motivarea apelului referitor la latura civilă a cauzei, nu a avut în vedere înscrisurile noi pe care le-a prezentat în apel, ignorându-le complet, iar, pe de altă parte, unele înscrisuri nu fuseseră încă prezentate instanței pentru că au fost obținute cu multă dificultate și întârziere, revizuentul fiind nevoit să facă numeroase intervenții la prestatorii de servicii din alte state pentru a-i trimite facturile pentru serviciile plătite acestora.

De aceea expertiza contabilă judiciară efectuată în faza urmăririi penale nu este concludentă, fiind incompletă, aceasta având ca bază doar o mică parte din actele S.C. X. S.R.L, în condițiile în care majoritatea facturilor prestatorilor de servicii turistice (firme transportatoare și hoteliere) nu erau emise (facturile se emit după prestarea serviciilor turistice).

Sub un al doilea motiv al cererii de revizuire, revizuentul a invocat existența de înscrisuri noi la data soluționării recursului, de natură să conducă la altă soluție, care nu au putut fi înfățișate din motive mai presus de voința sa, respectiv un raport de expertiză extrajudiciară, facturi, alte înscrisuri care atestă că nici S.C. X. S.R.L. și nici  revizuentul, ca administrator nu datorau suma menționată în dispozitivul sentinței penale, cu titlu de obligații fiscale (impozit pe profit).

Cererea revizuentului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 din NCPC și pe cele ale art. 452 alin. (1) și 453 alin. (2) NCPP.

Sub aspectul excepției tardivității, invocată de către intimatul Statul Român, prin A.N.A.F., prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art.511 C.proc.civ., potrivit cărora termenul de exercitare a revizuirii este de o lună și se va socoti, „în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii (…), iar, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă”.

Întrucât nu există nicio dovadă cu privire la comunicarea deciziei penale nr. 284/A din 10.10.2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală către revizuent și având în vedere susținerile acestuia, în sensul că a obținut cele 3 hotărâri penale legalizate la data de 08.05.2015, instanța a considerat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile 509 alin.(1) pct. 1) C.proc.civ. este formulată în termen.

Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5) C.proc.civ. a fost, de asemenea, considerată în termen deoarece revizuentul a indicat că expertiza extrajudiciară a fost realizată după pronunțarea deciziei penale a cărei revizuire se solicită, iar cererea de revizuire a fost formulată înăuntru termenului de o lună.

Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire

,

s-au reținut ca relevante faptul că revizuirea vizează o decizie a instanței penale ce a evocat fondul în privința laturii civile a procesului penal și că se invocă motive de revizuire prevăzute de norma art. 509 C.proc.civ.

Pe fondul cererii de revizuire, s-a reținut în legătură cu cel dintâi motiv de revizuire invocat, respectiv art. 509 alin.(1) pct.1 C.proc.civ., că incidența acestuia este exclusă deoarece revizuentul s-a plâns de neanalizarea criticilor sale formulate în calea de atac a apelului, iar nu de nepronunțarea instanței de apel asupra unui capăt de cerere. Or, motivul de revizuire, astfel cum este reglementat de legiuitor, are menirea de a corecta acele erori în judecată ce constau în omisiunea soluționării pe fond a unui capăt de cerere ori a unei cereri conexe/incidentale sau accesorii, consecință a încălcării principiului disponibilității, iar nu a acelora vizând neanalizarea unor critici de apel sau recurs, precum s-a invocat de către revizuent.

S-a arătat că, în realitate, prin exercitarea căii de atac a revizuirii, revizuentul urmărește repunerea în discuție a modului de soluționare a laturii civile deduse judecății, cu privire la care instanțele de judecată s-au pronunțat, în mod definitiv și irevocabil, în urma analizării tuturor criticilor formulate, pe baza cărora s-a statuat că „toate  probele la care se adaugă și declarațiile persoanelor audiate în cauză, duc la concluzia că situația de fapt a fost corect reținută.” Instanța de apel ce a pronunțat decizia atacată a prezentat argumentele pentru care nu au fost considerate întemeiate apărările inculpatului în ceea ce privește modul de soluționare al laturii civile.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin.(1) pct. 5 C.proc.civ., s-a reținut că revizuentul nu se află în ipoteza legală reglementată, ca după darea hotărârii în cauză, să se fi descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Sfera de aplicare a acestui caz de revizuire este foarte limitată, noțiunea de înscris fiind avută în vedere în accepțiunea ei restrânsă, necuprinzând declarații de martori, chiar autentificate, rapoarte de expertize extrajudiciare sau mărturisiri.

Revizuentul invocă drept înscris nou un raport de expertiză extrajudiciară, realizat la solicitarea sa, după pronunțarea deciziei penale nr. 284/A din 10.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală. Or, acesta nu constituie înscris nou existent la data pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul.

În motivarea recursului declarat, recurentul a susținut din nou că realitatea din cauza penală este exact opusă celei reținute în considerentele deciziei penale a cărei revizuire a solicitat-o, în sensul că nu există probe din care să reiasă că el ar fi comis evaziune fiscală, în timp ce expertiza contabilă s-a efectuat doar în faza urmăririi penale, fără consultarea sa și, mai ales, fără să fi fost prezentate și luate în considerare documentele justificative privind cheltuielile pe care le-a efectuat agenția de turism (decât într-o măsura foarte mică), dar, în schimb, expertiza a avut în vedere toate veniturile (încasările din partea turiștilor) agenției.

Consideră că instanțele penale au greșit atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, însă speră a obține schimbarea soluției sub aspectul laturii civile, în sensul stabilirii cuantumului corect al obligațiilor de plată, ceea ce ar fi avut drept consecință diminuarea semnificativă a cuantumului despăgubirilor datorate bugetul de stat, cu titlu de obligații fiscale, în calitate de administrator al unei societăți comerciale care nu mai există.

Recurentul a criticat hotărârea atacată, susținând următoarele:

Prima instanță nu s-a pronunțat asupra aspectelor invocate prin cererea de revizuire, a ignorat   complet susținerile și argumentele sale, hotărârea pronunțată cuprinzând considerente formale, străine cauzei, care reiau, practic, considerentele greșite ale instanței penale. În dezvoltarea criticii, recurentul a invocat din nou caracterul incomplet al expertizei judiciare administrate, care a stat la baza condamnării sale penale și a determinării prejudiciului cauzat statului, explicând condițiile care au condus la această situație.

Hotărârea din revizuire a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind în special contrară spiritului legii în ceea ce privește scopul acestei căi extraordinare de atac.

Scopul pentru care legiuitorul a instituit calea extraordinară de atac a revizuirii a fost acela de retractare și reformare a hotărârilor judecătorești definitive în cazul unor erori de omisiune, neobservare sau greșită percepție, iar nu de apreciere sau de interpretare a legii.

În cazul său, instanțele penale nu au examinat deloc cauza sub aspectul laturii civile și nu au administrat probe în acest sens, motiv pentru care acest rol îi revenea instanței civile în cadrul judecării cererii de revizuire. Instanța civilă și-a încălcat acest rol, nefăcând dreptate și încălcând principiul primordialității dreptății.

Instanța civilă și-a încălcat obligația de manifestare a rolului activ în aflarea adevărului, deoarece a respins proba cu o nouă expertiza contabilă, apreciind că aceasta „nu duce la soluționarea cauzei", când tocmai aceasta probă ar fi condus la stabilirea cuantumului real al prejudiciului, așadar a cuantumului real al despăgubirilor pe care le datorează bugetului de stat.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din Codul de procedură civilă vechi.

Instanța de recurs a pus în discuția părților chestiunea admisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.453 alin.(2) din noul Cod de procedură penală, în raport de împrejurarea că hotărârea penală atacată cu revizuire a fost soluționată sub imperiul vechiului Cod de procedură penală.

Analizând recursul declarat prin raportare la chestiunea pusă în discuția părților din oficiu, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestuia, potrivit celor ce urmează.

Recurentul s-a adresat instanțelor civile cu o cerere de revizuire a deciziei penale nr. 284/A din 10.10.2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, hotărâre ce a fost pronunțată sub imperiul vechiului Cod de procedură penală.

Cererea de revizuire a fost formulată în condițiile art. 452 alin.(2) din  noul Cod de procedură penală, potrivit cu care,

revizuirea hotărârii judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă

, și a fost întemeiată pe cazurile de revizuire reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 509 alin.(1) pct.1 și 5 NCPC.

Înalta Curte reține că reglementarea noului Cod de procedură penală se regăsește încorporată în cuprinsul Legii nr.135/2010 care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, potrivit dispozițiilor art. 103 din Legea nr.255/2013 de punere în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea unor acte normative.

Din punct de vedere al aplicării în timp a noii legi procesuale penale, Legea nr.255/2013 statuează prin art.3 că „

Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi”

Întrucât decizia atacată a fost pronunțată la data de 10.10.2013, așadar cu 4 luni anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, judecata în apel a cauzei penale nu mai reprezenta, din punct de vedere a legii noi procesuale penale „o cauză aflată pe rolul organelor judiciare” pentru ca acesteia să-i fie aplicabilă, în virtutea art.3 din Legea nr.255/2013, dispozițiile noului Cod de procedură penală.

Fiind pronunțată anterior intrării acestuia în vigoare, decizia penală nr.284/A din 10.10.2013 scapă aplicării noii legi procesuale penale, așa încât, împotriva acesteia nu pot fi exercitate decât căile de atac prevăzute în legislație  la data emiterii sale.

În același sens este și norma conflictuală proprie conținută în noul Cod de procedură penală, care, în art.13 alin.(1) stipulează că

„Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate și măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii”

Cum calea de atac a revizuirii hotărârii penale exclusiv sub aspectul laturii civile, în fața

instanței civile și potrivit Codului de procedură civilă, a fost introdusă prin noua lege procesuală penală, aceasta este incidentă, în acord cu principiul aplicării imediate a acesteia consfințit prin art.3 din Legea nr. 255/2013 și art.13 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, tuturor hotărârilor pronunțate în cauzele aflate pe rolul organelor judiciare la data intrării sale în vigoare și, desigur, a acelora pronunțate în cauzele începute și finalizate sub imperiul său.

Întrucât, pentru motivele arătate, judecata de apel finalizată prin decizia penală nr. 284 din 10.10.2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală nu face parte din niciuna din aceste categorii, se apreciază că împotriva ei nu ar putea fi exercitată o cale de atac neprevăzută în legislația în vigoare la data pronunțării sale (revizuirea laturii civile a hotărârii, în fața instanțelor civile și pentru motivele reglementate în procedura civilă), aceasta constituind justificarea ce impunea respingerea cererii de revizuire deduse judecății în condițiile arătate.

În considerarea argumentelor mai sus prezentate, menite să substituie integral considerentele deciziei recurate (chiar și pe acelea ce au examinat excepția inadmisibilității cererii de revizuire întrucât au avut în vedere condițiile de admisibilitate particulare ale cererii de revizuire instituite de art. 509 din Codul de procedură civilă), se apreciază că cererea de revizuire formulată nu putea fi nici măcar examinată pe fondul său, așa după cum a procedat prima instanță, și, pe cale de consecință, că nu se mai impune nici examinarea criticilor de recurs formulate împotriva acesteia, prin care se invoca o neexaminare reală și în substanță a cererii ori o aplicare greșită a legii, contrară scopului pentru care a fost instituită calea extraordinară de atac a revizuirii.