ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 73/2021

HOTĂRÂRE
08.03.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 73/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Împotriva deciziei nr. 13/A din 17 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul A. a exercitat calea de atac a recursului.

Prin decizia penală nr. 67 din 26 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 17 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală

Prin decizia penală nr. 128 din data de 7 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020 a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 67 din 26 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că în cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive (decizia penală nr. 67 din 26 mai 2020 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă cale de atac formulată de petent), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Examinând calea de atac formulată în cauză de petentul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Prin urmare, față de dispozițiile anterior menționate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că decizia penală nr. 128 din data de 7 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 împotriva căreia petentul A. a formulat prezenta cale de atac este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare se constată că petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale nr. 128 din data de 7 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020, întrucât a fost formulată împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 128 din data de 7 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020 și în temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură, va obliga petentul să plătească statului suma de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 128 din data de 7 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-10
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 131/2021
ierea penală nr. 6 din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulat de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr
ÎCCJ 2020-09-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 128/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia nr. 13/A din 17 ianuarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost re
ÎCCJ 2021-03-22
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 83/2021
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 211/RC din data de 4 iunie 2019, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casaț
ÎCCJ 2021-10-04
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 327/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 215 din data de 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în D
ÎCCJ 2021-10-04
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 310/2021
zia penală nr. 91 din data de 5 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2021 a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr.
Sursă