ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 703/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 703/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 335/S din 6

decembrie 2011 Tribunalul Brașov, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului V.A.F., pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3),

(5) C. pen.

În temeiul art. 346

alin. (1) C. proc. pen. a dispus rezoluțiunea Promisiunii bilaterale de

vânzare-cumpărare, încheiată de părți la data de 3 decembrie 2007 și a Actului

adițional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, intervenit între

aceleași părți la data de 23 octombrie 2009 și obligarea inculpatului V.A.F. la

plata către părțile civile V.M.S. și V.C., a sumei de 570.000 de euro,

respectiv echivalentul în RON al acestei sume, la data efectuării plății, plus

dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere a inculpatului,

respectiv 24 august 2010, la data plății efective.

În temeiul art. 189

C. proc. pen. s-a statuat ca onorariul parțial al avocatului din oficiu

desemnat pentru inculpat, în cuantum de 100 RON, să fie suportat din fondurile

Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192

alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. a obligat inculpatul V.A.F. la plata

sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 193

alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea părților civile de obligare a

inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 3

decembrie 2007 între părțile vătămate V.M.S. și V.C. și inculpatul V.A.F. s-a

încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare asupra unei suprafețe de

teren-pășune de 8.000 mp situată în comuna Cristian, județul Brașov, înscris în

cartea funciară provizorie nr. 16016 Brașov, având nr. topo X, X/1, XX/1, X/2.

Prețul a fost stabilit la suma de 800.000 euro din care s-a achitat de către

promitenții cumpărători, mai întâi, prin ordinul de plată din 4 decembrie 2007,

suma de 1.411.120 RON, iar ulterior, prin ordinal de plată din 21 iulie 2008

suma de 533.715 RON și prin ordinal de plată din 17 decembrie 2008, suma de

78.744 RON, în total echivalentul în euro al sumei de 570.000 euro. Promisiunea

s-a încheiat la cabinetul de avocatură P.S., avocatul părților civile, care

prin Încheierea nr. 86 din 3 decembrie 2007 a dat dată certă și a atestat identitatea

părților.

La momentul

încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare inculpatul V.A.F. nu era proprietar

al terenului ce a făcut obiectul promisiunii, având doar calitatea de promitent

cumpărător al acestei suprafețe de teren, așa cum rezultă din promisiunile

bilaterale de vânzare-cumpărare nr. 70, 71 și 72 din data de 12 ianuarie 2007

autentificate la Biroul Notarului Public B.G.D., prin care numiții C.Gh.,

P.C.A. prin mandatar O.E. au promis să vândă promitenților cumpărători, V.A.F.

și N.M.C., întregul drept de proprietate asupra cotei indivize de 5/8 parte din

imobilul situat în Brașov înscris în CF nr. 16016 la A+l, cu nr. top ...., A+2

cu nr. top ..../1 (act autentic nr. 70 din 12 ianuarie 2007), asupra cotei

indivize de 1/8 parte din imobilul situat în Brașov înscris în CF nr. 16016 la

A+l, cu nr. top ...., A+2 cu nr. top ..../1, A+3 cu nr. top ..../1 și A+4 cu

nr. top ..../2 (act autentic nr. 72 din 12 ianuarie 2007) și asupra cotei de

2/8 parte din imobilul situat în Brașov înscris în CF nr. 16016 la A+l, cu nr.

top ...., A+2 cu nr. top ..../1, A+3 cu nr. top ..../1 și A+4 cu nr. top ..../2

(act autentic nr. 71 din 12 ianuarie 2007).

Inculpatul V.A.F. a

depus însă la momentul încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare o schiță a

terenului, din care nu reieșea că el ar fi proprietarul terenului.

Pentru că părțile nu

au reușit perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, printre altele și din

cauza unor probleme de intabulare a terenului, ulterior, la data de 1 martie

2009 s-a încheiat un act adițional la promisiunea de vânzare-cumpărare, în care

s-a prevăzut ca finalizarea lucrărilor de dezmembrare și intabulare în cartea

funciară a dreptului de proprietate, pentru suprafața de 5.700 mp, să se facă

la data de 1 iulie 2010, când se va încheia și contractul de vânzare-cumpărare

în formă autentică. S-a mai prevăzut faptul că s-a diminuat suprafața de teren

ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare de la 8.000 mp la 5.700 mp,

precum și faptul că prețul total de 570.000 euro a fost achitat integral de

părțile vătămate.

Anterior, la data de

17 decembrie 2007, la câteva zile după ce la data de 3 decembrie 2007 a

încheiat cu părțile vătămate promisiune bilaterală, la BNP C.E.D. inculpatul

încheie contractul de asociere în participațiune nr. 5642 cu SC R.H. SRL,

contract la care sunt părți și proprietarii C.Gh., O.E. nume propriu și în

calitate de mandatar al numitei P.C.A. Prin acest contract inculpatul este de

acord să renunțe și să își transfere toate drepturile sale în calitate de

cumpărător al întregii suprafețe de teren, de 8,7 ha, către SC R.H. SRL și în

consecință proprietarii de drept urmează să încheie un contract revizuit de

vânzare - cumpărare prin care se transferă drepturile inculpatului către SC

R.H. SRL în calitate de cumpărător al întregii proprietăți specificată mai sus.

La aceeași dată, 17 decembrie 2007, inculpatul a încheiat contractul de mandat

nr. 2177, prin care SC R.H. SRL prin reprezentat N.C., îl împuternicește pe

inculpatul V.A.F. ca, după ce societatea va deveni proprietara imobilelor

înscrise în CF nr. 16016, să le vândă cui va crede de cuviință la prețul de 150

euro mp, mandatul fiind valabil 6 luni de la data dobândirii dreptului de

proprietate. Acest fapt are ca urmare cesiunea efectuată prin contractele de

cesiune, autentificate sub nr. 1216, 1217, 1218 din data de 29 mai 2008 la

Biroul Notarului Public V.C., prin care V.A.F., în calitate de cedent, a

cesionat către SC R.H. SRL, reprezentată de administrator N.C., cotele părți

indivize asupra cărora se încheiaseră anterior promisiunile bilaterale de

vânzare-cumpărare. Această cesiune a fost notată în CF nr. 108051 la pozițiile

5, 6, 7 în data de 6 iunie 2008.

Instanța a constatat

că din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în cursul

judecății, nu s-a putut stabili cu certitudine, că inculpatul V.A.F. a acționat

cu intenția de a induce în eroare părțile civile, în scopul de a obține pentru

sine un folos material injust și de a produce o pagubă acestora. Doctrina și

jurisprudența majoritară au statuat că această formă a intenției directe,

calificată prin scopul de a obține un folos material injust, este necesară și

pentru modalitatea agravantă a înșelăciunii în convenții, prevăzută de art. 215

alin. (3) C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În speță, instanța a

constatat că există o discrepanță între declarațiile părților civile și ale

martorei P.S.O., avocata acestora, care a întocmit promisiunea bilaterală de

vânzare-cumpărare și declarația inculpatului, în sensul că primii au susținut

că inculpatul le-a spus că este proprietarul terenului ce a făcut obiectul

promisiunii de vânzare-cumpărare, iar inculpatul susține că niciun moment nu

le-a spus că ar fi proprietar, ci le-a arătat întreaga documentație, din care

reieșea că nu el era proprietarul terenului.

Analizând conținutul

promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată de părți la 3 decembrie 2007,

instanța a sesizat că în aceasta s-a consemnat că părțile "convin ca actul

autentic să se perfecteze la notar în momentul dezmembrării și intabulării

definitive în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului ce

formează obiectul prezentei promisiuni", ceea ce înseamnă că la momentul

respectiv părțile cunoșteau că inculpatul nu are intabulat dreptul său de

proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul promisiunii de

vânzare-cumpărare. De menționat că această promisiune de vânzare a fost

întocmită de către avocatul părților civile, astfel încât acestea aveau

posibilitatea să înțeleagă relevanța juridică a neînscrierii în cartea funciară

a dreptului de proprietate. În plus, partea civilă V.C. arată în declarația

dată în cursul urmăririi penale că "atunci când s-a încheiat promisiunea

de vânzare-cumpărare între V.A.F., N.M.C., pe de o parte, mine și soțul meu pe

de altă parte, V.A.F. ne-a pus la dispoziție în copie xerox o documentație

tehnică cadastrală în care figurau ca proprietari C.Gh., O.E. și P.C.A. și ne-a

spus că aceștia deveniseră proprietari ca urmare a reconstituirii dreptului de

proprietate conform Legii nr. 18/1991, dar îi vânduseră lui și soției lui

terenurile cu privire la care se făcuse reconstituirea dreptului de

proprietate". De menționat că la acel moment, nu se făcuse înscrierea în

cartea funciară nici pentru proprietarii C.Gh., P.C.A. și O.E., deoarece au

fost unele probleme cu actele. Aceștia din urmă au reușit să facă vânzarea

terenului către SC R.H. SRL de abia în data de 5 iunie 2008, așa cum a declarat

martorul C.Gh. în fața instanței de judecată. Însă, la acel moment, inculpatul

avea încheiată o promisiune de vânzare-cumpărare cu numiții C.Gh., P.C.A. și

O.E., cu privire la acest teren. Față de cele de mai sus, deși este posibil ca

inculpatul sau părțile civile să fi avut o reprezentare eronată asupra

efectelor unei promisiuni de vânzare-cumpărare, actele pe care acesta le-a

prezentat părților civile în susținerea afirmațiilor sale erau reale, ceea ce

exclude intenția acestuia de inducere în eroare a părților vătămate.

De asemenea, faptul

că inculpatul V.A.F. nu a avut intenția să înșele părțile civile ci a dorit să

desfășoare o activitate licită, de vânzare-cumpărare a unor terenuri,

(profitabilă la vremea respectivă), rezultă din aceea că la încheierea

promisiunii de vânzare-cumpărare cu proprietarii terenului în discuție,

inculpatul le-a dat acestora, drept avans, importante sume de bani, respectiv

suma de 10.000 de euro. Or, aceasta relevă intenția reală a inculpatului de

cumpăra terenurile respective, iar faptul că a început deja să caute

cumpărători pentru teren, înainte de finalizarea actelor de vânzare-cumpărare,

este explicabil, având în vedere că acesta preconiza că va deveni proprietar pe

o suprafață de teren mult mai mare decât cea vândută părților civile. Faptul că

după încheierea promisiunilor de vânzare-cumpărare, au fost unele probleme de

carte funciară, care au prelungit data de transmitere a proprietății, precum și

faptul că inculpatul nu a reușit să obțină ulterior creditul de la bancă pentru

achitarea restului prețului terenului, precum și intervenirea crizei

imobiliare, sunt elemente care au condus la imposibilitatea încheierii actului

de vânzare-cumpărare, în formă autentică. Acest lucru, însă, exclude intenția

de inducere în eroare, necesară pentru a se putea reține infracțiunea de

înșelăciune. De altfel, faptul că inculpatul a făcut demersuri pentru

cumpărarea terenului de către SC R.H. SRL, cu care a încheiat un contract de

asociere în participațiune și de la care a obținut un mandat ca să poată vinde

din teren oricărei persoane, denotă de asemenea lipsa intenției de înșelare și

existența unei dorințe reale de vânzare a terenului respectiv, din care urma să

obțină o cotă de profit de 40%, așa cum reiese din contractul încheiat de

inculpat cu SC R.H. SRL și din declarația martorului P.S.V.

Pentru aceste motive,

constatând că în cauză nu este întrunită latura subiectivă a infracțiunii de

înșelăciune în convenții, lipsind intenția de inducere în eroare, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen., instanța a

dispus achitarea inculpatului V.A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

În opinia primei

instanțe, s-a apreciat că în cauză, nu se impune achitarea inculpatului, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., așa

cum a solicitat inculpatul prin apărător, deoarece nu este vorba decât de lipsa

laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, respectiv de lipsa intenției

de inducere în eroare, iar nu de un simplu litigiu civil. Astfel, inculpatul

le-a dat asigurări părților civile că va putea să le vândă terenul respectiv,

fără a reuși să-și îndeplinească această obligație. Ar fi fost vorba de un

simplu litigiu civil, dacă inculpatul ar fi devenit proprietar asupra terenului

și din cauza unor neînțelegeri ulterioare dintre părți nu s-ar fi putut realiza

vânzarea-cumpărarea terenului. Nu a putut fi reținută susținerea inculpatului,

în sensul că nu s-ar fi realizat vânzarea cumpărarea din cauza părților civile,

care nu ar fi achitat tot prețul imobilului, deoarece acestea au invocat

neîndeplinirea propriei obligații de către inculpat. De vreme ce inculpatul nu

a devenit proprietar asupra terenului în discuție, ci a cedat drepturile sale

către SC R.H. SRL, părțile civile au fost îndreptățite să refuze efectuarea

plății restului de bani, deoarece inculpatul era în imposibilitate de a-și

îndeplini obligația de transmitere a dreptului de proprietate.

Față de cele de mai

sus, întrucât s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C.

proc. pen., instanța a soluționat latura civilă a procesului și în temeiul art.

346 alin. (1) C. proc. pen. a dispus rezoluțiunea Promisiunii bilaterale de

vânzare-cumpărare, încheiată de părți la data de 3 decembrie 2007 și a Actului

adițional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, încheiat de părți

ulterior acestei date, și obligarea inculpatului

V.A.F. la plata către

părțile civile V.M.S. și V.C., a sumei de 570.000 de euro, respectiv

echivalentul în RON al acestei sume, la data efectuării plății, plus dobânda

legală calculată de la data punerii în întârziere a inculpatului, respectiv 24

august 2010, la data plății efective.

Angajându-se față de

părțile civile, să le transmită dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de

teren - inițial de 8.000 mp și ulterior de 5.700 mp, situată în comuna

Cristian, județul Brașov, înscris în cartea funciară provizorie nr. 16016

Brașov, având nr. topo ......, ....../1, ....../1, ....../2 și

neîndeplinindu-și această obligație din culpa sa, inculpatul va fi obligat să

restituie părților civile sumele de bani încasate cu titlu de avans, plus

dobânda legală calculată de la momentul punerii în întârziere la zi. În

răspunderea civilă contractuală, spre deosebire de răspunderea civilă

delictuală, cel care nu și-a executat obligația nu este pus de drept în

întârziere ci este nevoie ca acesta să fi fost pus în întârziere într-una din

formele prevăzute de lege, potrivit art. 1081 C. civ. anterior, în vigoare la

momentul încheierii convenției dintre părți. Or, în speță, inculpatul a fost

pus în întârziere la data de 24 august 2010, când i s-a trimis o notificare,

prin intermediul executorului judecătoresc, prin care i s-a pus în vedere să se

prezinte pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Inculpatul nu a

dat curs acestei notificări, iar în acest moment este cert că nu-și mai poate

îndeplini obligația de transmitere a dreptului de proprietate, deoarece

proprietar asupra terenului este SC R.H. SRL, iar mandatul din partea acesteia,

dat inculpatului, în care acesta din urmă era împuternicit de a vinde teren

oricărei persoane, a fost limitat pe 6 luni, fără a fi reînnoit.

În consecință, având

în vedere solicitarea de constituire de parte civilă, prin care părțile civile

au cerut restituirea sumei de 570.000 de euro plus dobânzile legale, văzând

prevederile art. 1073 C. civ. anterior, potrivit căruia creditorul are dreptul

de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la

dezdăunare, instanța a dispus rezilierea convențiilor încheiate de părți și

obligarea inculpatului la plata sumei achitate cu titlu de avansa și a dobânzii

legale de la data punerii în întârziere. Dobânzile legale nu pot fi acordate de

la data plății, așa cum au solicitat părțile civile, deoarece acestea nu curg

de drept, ci sunt acordate de la data punerii în întârziere, fiind vorba de o

răspundere civilă contractuală.

Întrucât inculpatul a

fost obligat la plata despăgubirilor civile către părțile civile, într-un

cuantum mai mare de 570.000 de euro, sechestrul asigurător instituit în cursul

urmăririi penale, prin Ordonanța din data de 31 august 2010 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Brașov, asupra cotei de 100/200 deținută de inculpat din

imobilul în suprafață de 10.403 mp, situate în municipiul Brașov, str. M.B.,

înscris în CF 100610, nr. top. ....../4, va subzista în continuare,

neimpunându-se ridicarea acestuia de către instanță.

Împotriva acestei

soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, părțile

civile V.M.S.a și V.C. și inculpatul.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov a criticat sentința sub aspectul greșitei achitări a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu motivația că

inculpatul a încercat să inducă în eroare părțile vătămate chiar de la

începutul relației lor, asigurându-le că este proprietarul terenului pe care

aceștia intenționau să îl achiziționeze, el fiind cel care a luat legătura cu

părțile vătămate, aflând prin intermediul unor cunoștințe comune că aceștia

intenționau să cumpere un teren în vederea construirii unui hotel. Inculpatul

s-a deplasat la biroul unde își desfășura activitatea partea vătămată V.M.S. și

i-a propus acesteia să achiziționeze un teren, pe care l-a identificat și

prezentat ca fiind proprietatea sa. Partea vătămată a fost de acord, au fost să

vizioneze imobilul și ulterior, la data de 3 decembrie 2007, prin intermediul

avocatului părților vătămate, s-a încheiat promisiunea bilaterală în discuție.

Se susține că inculpatul s-a prezentat tot timpul ca fiind proprietar al

imobilului respectiv și mai mult le-a prezentat părților vătămate niște schițe

în care deși figurau alte persoane, le-a comunicat că de fapt achiziționase

terenul de la ele, dar nu erau finalizate procedurile de intabulare în cartea

funciară. Prin urmare, se arată că inculpatul a prezentat o situație de fapt neadevărată,

în lipsa căreia nu s-ar fi încheiat contractul între acestea și părțile

vătămate. El s-a prezentat ca fiind proprietar al terenului tocmai pentru a

induce în eroare părțile vătămate și a le determina să încheie promisiunea de

vânzare-cumpărare. Deși cesionase antecontractele de vânzare-cumpărare către SC

R.H. SRL, ulterior a încasat de la părțile vătămate încă două tranșe de bani,

în echivalentul a 20.000 euro, deși nu a mai avut la acel moment intenția să

devină proprietar, neaducându-le la cunoștință faptul cesiunii intervenită.

Nici în această situație inculpatul nu le-a prezentat realitatea, ci a încercat

în continuare să mențină părțile civile în eroare, arătându-le o procură emisă

de cesionar prin care era împuternicit să vândă o suprafață de teren de 6.000

mp, spunându-le un alt fapt neadevărat, că ar deține 40% din acțiunile SC R.H.

SRL în condițiile în care nu a avut vreo calitate în această firmă. Deși

inculpatul s-a apărat invocând faptul că a procedat în acest fel întrucât nu a

reușit să obțină un contract de credit care să acopere suma necesară

achiziționării întregului teren, practic el nu a făcut dovada în sensul că ar

fi depus la bancă vreo documentație în acest scop și că cererea i-a fost

respinsă. Părțile vătămate, în condițiile în care ar fi știut că inculpatul nu

este proprietar sau nu are posibilitatea de a deveni titular al dreptului de

proprietate asupra terenului nu ar fi fost de acord să încheie promisiunea

bilaterală de vânzare-cumpărare, să achite trei tranșe de bani și în nici un

caz să aștepte mai mult de 4 ani ca să intre în posesia terenului, în

condițiile în care intenția lor a fost aceea de a ridica cât mai repede posibil

un hotel pe acel amplasament.

Inculpatul a criticat

hotărârea sub aspectul temeiului soluției de achitare dispusă în cauză, arătând

că simpla neexecutare a unei obligații luate în cadrul unei convenții civile nu

are caracter penal, câtă vreme oricine se angajează este obligat să-și execute

întocmai obligația luată, consecința nerespectării fiind reglementată de codul

civil care de altfel recunoaște posibilitatea nerespectării obligațiilor

benevol asumate printr-o convenție, susținând totodată, că dacă în regim de

carte funciară, drepturile sunt valabil dobândite numai prin înscrierea lor,

înscriere care atribuie legal posesia, folosința și dispoziția materială și

juridică asupra bunului, în speță părțile civile, asistate de avocat, aveau la

dispoziție mijloace firești pentru a hotărî în mod liber asupra contractului

încheiat, ele neinvocând niciodată nulitatea convenției pentru viciu de

consimțământ, respectiv eroare asupra calității promitentului de vânzător. A

mai arătat de asemenea, că motivul neîncheierii contractului translativ de

proprietate s-a datorat unor factori imprevizibili, unor probleme legate de

intabulare și nu conduitei sale culpabile, de rea-credință, iar probele

administrate în cauză nu dovedesc intenție sa frauduloasă de amăgire și

spoliere a părților vătămate, în condițiile în care promitenții cumpărători au

cunoscut, pe bază de documente, situația reală a terenului. Inculpatul a mai

solicitat desființarea în parte a sentinței penale și cu ocazia rejudecării să

se dispună achitarea sa în temeiul dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu motivația că faptele sale nu prezintă

relevanță penală ci se înscriu în limitele clauzelor convenționale.

Părțile civile V.M.S.

și V.C. au susținut că apelul lor este lipsit de obiect, arătând că la momentul

formulării cererii de apel nu aveau cunoștință de cuprinsul hotărârii în

discuție pe latură civilă, ci doar de aspectul soluției de achitare a

inculpatului.

Curtea de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 38/Ap.

din 3 aprilie 2012 a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov, inculpatul V.A.F. și părțile civile V.M.S. și V.C. împotriva

Sentinței penale nr. 335/S din 6 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov

pe care a menținut-o.

A obligat inculpatul

și părțile civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că la data de 12 ianuarie

2007 au fost autentificate la BNP B.G.D. sub nr. 70, 71 și 72 promisiuni

bilaterale de vânzare-cumpărare cu privire la cotele de 5/8, 2/8 și respectiv

1/8 relative la imobilul înscris în cartea funciară 16016 Brașov, între C.Gh.,

O.E. și P.C.A., în calitate de promitenți-vânzători și respectiv V.A.F.,

căsătorit cu N.M., în calitate de promitenți cumpărători, înscrisuri în baza

cărora inculpatul a plătit ca avans suma de 6.250 euro pentru C.Gh., 2.500 euro

pentru O.E. și 1.250 euro pentru P.C.A., urmând ca contractele în formă

autentică să se perfecteze la momentul virării diferenței de preț aferentă

tranzacției, și a parcurgerii procedurii de reconstituire a dreptului de

proprietate conform Legii nr. 18/1991. Cu câteva zile înaintea încheierii

contractului pentru terenul care tăcuse obiectul celor trei promisiuni de

vânzare-cumpărare, inculpatul le-a comunicat promitenților vânzători că există

un alt cumpărător, respectiv SC R.H. SRL cu care s-a și perfectat practic actul

autentic de vânzare-cumpărare la data de 5 iunie 2008. Anterior acestui moment,

la 3 decembrie 2007, inculpatul a încheiat promisiunea bilaterală de

vânzare-cumpărare cu părțile vătămate, el nefiind la acel moment proprietarul

tabular al bunului tranzacționat, înscris în care s-a inserat o clauză potrivit

căreia „părțile convin ca actul autentic să se perfecteze la notar în momentul

dezmembrării și intabulării definitive în cartea funciară a dreptului de

proprietate asupra terenului ce formează obiectul prezentei promisiuni".

La data de 17 decembrie 2007 a fost legalizat la BNP Vișu și Asociații sub nr.

5642 un contract de asociere în participațiune în care se specifică expres că

inculpatul este de acord să renunțe și să își transfere toate drepturile sale

în calitate de promitent-cumpărător a întregii suprafețe de 8,7 ha către SC

R.H. SRL, convenindu-se ca SC R.H. SRL să asigure resursele financiare pentru

achiziționarea întregii proprietăți, inculpatul fiind mandatat pe o perioadă de

6 luni să întreprindă totul pentru a asigura revânzarea întregii proprietăți

cui va crede de cuviință, la un preț de cel puțin 150 de euro pe metru pătrat.

Mai exact, la data de 29 mai 2008, anterior perfectării efective a vânzării,

inculpatul, în calitate de cedent, a cesionat către SC R.H. SRL cotele părți

indivize asupra cărora se încheiasem înainte promisiunile bilaterale de

vânzare-cumpărare, cesiune operată și în cartea funciară la data de 6 iunie 2008.

Întrucât transmiterea

imediată a dreptului de proprietate operează dacă vânzătorul este proprietarul

lucrului vândut, în speță, deși se punea problema vânzării unui lucru

determinat individual (cert), transferul proprietății lui efective a fost

amânat pentru un moment ulterior încheierii promisiunilor bilaterale de

vânzare-cumpărare, moment legat de publicitatea dobândirii drepturilor reale

imobiliare. Până la intabulare contractul rămâne în sfera raporturilor

obligaționale, conferind dobânditorului numai un drept „extratabular" în

virtutea căruia poate intenta o acțiune în prestație tabulară.

O promisiune

bilaterală de vânzare-cumpărare acceptată cu această rezervă constituie,

neîndoielnic, un contract și nu un act unilateral de voință, dar nu constituie o

vânzare efectivă, neproducând efectele unei vânzări. Ea este de fapt un

antecontract ce dă naștere unei obligații de a face, oricare dintre părți

putând cere încheierea contractului. Deși părțile s-au înțeles asupra lucrului

și asupra prețului vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată.

Un drept născut

dintr-un contract, deși profită, în principiu, doar părților contractante,

trebuie respectat și de persoanele care nu au participat la încheierea

acestuia, un corolar al principiului relativității efectelor contractului fiind

principiul opozabilității față de terți a acestor efecte. Tocmai de aceea,

contractul poate fi invocat față de terți ca titlu de dobândire a unui drept

real sau de creanță, cu condiția satisfacerii unor cerințe de publicitate. În

speță, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părțile litigante

deși a născut în favoarea cumpărătorilor un drept real afectat de o condiție

suspensivă nu a fost înscris pentru informare în cartea funciară (art. 39 - 40

din Legea nr. 7/1996).

Este adevărat că,

potrivit principiului forței probante al înscrierii în cartea funciară,

reglementat prin art. 31 din Legea nr. 7/1996 cuprinsul cărții funciare se

consideră exact în folosul celui care a dobândit prin act juridic cu titlu

oneros un drept real, dacă, în momentul dobândirii dreptului, nu a fost notată

în cartea funciară vreo acțiune prin care să se conteste cuprinsul ei ori

terțul cumpărător nu a cunoscut pe altă cale această inexactitate. Acest

principiu contribuie la securitatea circuitului civil prin acea că titularul

înscris în cartea funciară nu își poate pierde dreptul, iar terțul dobânditor

de bună credință este apărat de cauzele de evicțiune ce derivă din titlurile

anterioare dobândirii sale. În speță, la momentul perfectării promisiunii

bilaterale între inculpat și părțile vătămate, acesta avea doar calitatea de

promitent cumpărător al terenului în discuție, și nu de proprietar tabular,

lucru reieșit și din documentația pe care le-a pus-o la dispoziție, inclusiv

din schița terenului, ceea ce denotă că părțile vătămate și-au asumat un risc

la momentul virării banilor, existând chiar posibilitatea să fi avut o

reprezentare eronată asupra efectelor juridice ale actului încheiat,

neputându-se apăra acum invocând aspectul că nu ar fi cunoscut la data

tranzacționării că inculpatul nu avea intabulat dreptul de proprietate asupra

terenului, câtă vreme trebuiau să depună un minim de diligente pentru a se

verifica susținerile inculpatului mai ales că beneficiau la acel moment și de

consiliere juridică. În acest sens, avem și declarația părții vătămate V.C.

potrivit căreia „atunci când s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare

între inculpat și soția lui, pe de o parte, și între mine și soțul meu, pe de

altă parte, inculpatul ne-a pus la dispoziție în copie xerox o documentație

tehnică cadastrală în care figurau ca proprietari C.Gh., O.E. și P.C.A. .. ne-a

spus că aceștia deveniseră proprietari ca urmare a reconstituirii dreptului de

proprietate conform Legii nr. 18/1991, dar îi vânduseră lui și soției sale

terenurilor cu pricina". Totodată, chiar partea vătămată V.M. arată că

„s-a convenit ca actul autentic să se perfecteze la notar în momentul

dezmembrării și intabulării definitive în cartea funciară a dreptului de

proprietate asupra terenului", ceea ce denotă faptul cunoașterii la

momentul semnării actului a împrejurării că inculpatul nu avea intabulat vreun

drept real asupra terenului ce a făcut obiectul promisiunii de

vânzare-cumpărare, excluzându-se intenția sa de a le induce în eroare, din

actele pe care el le-a prezentat în prealabil nereieșind că ar fi fost sau că

era proprietarul tabular al terenului. Inculpatul a avut intenția reală de a

cumpăra terenul respectiv de la adevărații proprietari tabulari cu care

anterior încheiase, la rândul său, promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare

atâta timp cât le-a și dat avansul de 10.000 euro și a continuat să caute

potențiali cumpărători înainte de finalizarea actului translativ de

proprietate, preconizând că va deveni proprietar al unei suprafețe de teren

mult mai mare decât cea vândută părților civile. Sesizând că nu deține o sumă

bani care să acopere prețul total al tranzacției, inculpatul a făcut demersuri

pentru ca achiziționarea terenului să se facă de SC R.H. SRL cu care a încheiat

un contract de asociere în participațiune și de la care a obținut mandat, ca în

schimbul unei cote părți din profit, pe o perioadă de 6 luni de la data când

societatea își înscria dreptul de proprietate în cartea funciară să vândă

respectivul teren la prețul minim de 150 de euro/metru pătrat. Prin urmare, el

a avut intenția reală de a vinde acel teren, vânzare care potrivit

reprezentantului legal al acestei societăți îi aducea un profit, și din acest

considerent le-a dat asigurări părților civile că va fi în putință să efectueze

vânzarea în beneficiul lor.

Din reciprocitatea și

interdependența obligațiilor degajate dintr-un contract sinalagmatic decurg

anumite efecte specifice, unul dintre acestea conturându-se în situația în care

deși una dintre părți este gata să-și execute propria obligație sau chiar și-a

executat-o, cealaltă parte refuză în mod culpabil să și-o execute pe a sa,

context în care partea care este gata să-și execute propria obligație sau chiar

și-a onorat-o va avea de ales între a pretinde executarea silită a contractului

ori a cere desființarea sau încetarea contractului. Or, potrivit promisiunii

bilaterale intervenită între părțile din cauză, cumpărătorii promitenți aveau

la îndemână o acțiune în prestație tabulară bazată pe prev. art. 1077 C. civ.,

în sensul că potrivit convenției aveau latitudinea să solicite instanței să

pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare. Obligațiile reciproce ale părților implicate își au temeiul

în aceeași convenție, motiv față de care părțile civile puteau solicita și

rezoluțiunea convenției și repunerea lor în situația avută anterior încheierii

antecontractului. Răspunderea civilă nu exclude răspunderea penală, ele putând

acționa concomitent, cumulându-se, fiecare păstrându-și autonomia. În speță,

avem un fapt ilicit cauzator de prejudicii ce constituie și o condiție

prealabilă angajării răspunderii penale, avem o faptă ilicită prevăzută de

legea penală, însă dacă în cadrul răspunderii contractuale întinderea răspunderii

nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei, în cadrul

răspunderii penale forma și gradul de vinovăție reprezintă un element esențial

pentru caracterizarea ca infracțiune a faptei ilicite.

Ca principiu general,

răspunderea, atât penală cât și delictuală, se întemeiază pe vinovăția celui

care a săvârșit o faptă ilicită, fie că această vinovăție îmbracă forma

intenției, fie că ea îmbracă numai forma neglijenței sau imprudenței. În speță,

în opinia părților civile, se pune problema existenței infracțiunii de

înșelăciune care practic se săvârșește doar cu intenție directă, în sensul că

făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că

prin aceasta pricinuiește un prejudiciu, urmare a cărei producere o dorește. Or,

neobținerea sumei de bani necesară acoperirii restului din prețul convenit cu

coproprietarii terenului, intervenirea crizei imobiliare l-au adus pe inculpat

în imposibilitatea de a-și executa propriile obligații, el nederulând o acțiune

de inducere în eroare relativă la calitatea sa de promitent-vânzător, câtă

vreme practic deținea la 3 decembrie 2007 această calitate, iar din actele pe

care le-a prezentat părților civile reieșeau persoanele nominalizate ca fiind

proprietarele de drept ale respectivului teren, vânzarea efectivă

condiționându-se de un eveniment viitor, constând în definitivarea

dezmembrărilor și înscrierilor în cartea funciară. Prin urmare, cu acordul

părților, autentificarea raportului juridic obligațional a fost afectată de un

eveniment care ar fi urmat să se îndeplinească, de o condiție pozitivă, iar

părțile civile, mai ales că erau consiliate de un avocat puteau înțelege care

sunt consecințele neînscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate.

Nu s-a probat inducerea lor în eroare mai ales că și ulterior asocierii în

participațiune intervenită la 17 decembrie 2007 inculpatul a fost mandatat să

depună diligente pentru revânzarea terenului după intrarea lui în patrimoniul

social al SC R.H. SRL. Nu s-a dovedit ca inculpatul să fi prezentat ca

adevărată o faptă mincinoasă, atâta timp cât calitatea de proprietar i-ar fi

conferit-o un înscris autentic pe care el practic nu-l deținea, el prezentând

doar promisiunea bilaterală încheiată ca și promitent cumpărător, specificând

că nu s-au efectuat formalitățile de intabulare în temeiul acesteia, și pe care

părțile civile l-au putut studia anterior semnării antecontractului, după cum

le-a prezentat ulterior, la cererea lor, și procura emisă în beneficiul său de

SC R.H. SRL, procură care alături de asocierea în participațiune întăresc

convingerea instanței asupra intenției reale a acestuia de a purcede la

vânzarea terenului în discuție chiar și ca mandatar, nefiind constrâns de

mandant către un cumpărător anume.

Nu a putut fi

reținută susținerea inculpatului în sensul că vânzarea nu s-ar fi materializat

din culpa părților civile care nu ar fi achitat în integralitate prețul

convenit câtă vreme ele invocă culpa sa însăși, inculpatul cedându-și ulterior

perfectării convenției cu ele și fără a le înștiința în prealabil, drepturile

de promitent cumpărător către SC R.H. SRL, nemaifiind în măsură sași execute

obligația sa corelativă de transmitere a dreptului său de proprietate, drept

care practic nu exista. Fiecare din obligațiile asumate prin antecontract

constituie cauza juridică a obligației corelative. Inculpatul nu a invocat și

nu poate invoca excepția de neexecutare, după cum nu a putut decade

cumpărătorii promitenți din beneficiul termenului de plată a prețului câtă

vreme nu și-a respectat propriile obligații, benevol asumate.

Dacă cazurile

prevăzute în art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. apar ca impedimente ale

punerii în mișcare a acțiunii penale ce infirmă și existența temeiului juridic

al acțiunii civile, celelalte cazuri de lipsă de temei al acțiunii penale

prevăzute în art. 10 lit. b), b

1

), d) și e) nu atrag, de principiu,

și lipsa de temei juridic al acțiunii civile, dacă există o faptă cu caracter

ilicit, săvârșită de inculpat din culpă civilă și care să fi produs un

prejudiciu.

Orice raport juridic

obligațional, indiferent de izvorul său, dă dreptul creditorului de a pretinde

debitorului să dea, să facă sau să nu facă ceva. Debitorul are de executat o

prestație pozitivă sau negativă, în funcție de obiectul obligației. În speță,

executarea în natură pe cale silită nemaifiind cu putință, câtă vreme bunul nu

se mai găsește la vânzătorul promitent, iar mandatul dat acestuia de către

societatea ce deține în patrimoniu terenul respectiv nu a fost reînnoit, se va

trece la executarea prin echivalent funcție de dispoz. art. 1073 C. civ. Mai

exact, deși inculpatul s-a obligat să le transmită părților civile dreptul de

proprietate asupra unei suprafețe de teren, primind și o sumă de bani

considerabilă în acest scop, nu și-a îndeplinit această obligație din propria

culpă, considerent față de care urmează a le restitui acestora sumele încasate

cu titlu de avans, plus dobânda legală calculată de la momentul notificării.

Prin urmare, fiind în prezența unei fapte ilicite derivată din nerespectarea

unei obligații contractuale, a unui prejudiciu suferit, însă pentru acordarea

despăgubirilor, pe lângă întrunirea condițiilor răspunderii civile

contractuale, mai este necesar, pe de o parte, ca debitorul să fie pus în

întârziere, iar, pe de altă parte, să nu existe o clauză de neresponsabilitate.

Simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligația nu-l pune pe

debitor în întârziere. Pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte

juridice specifice, ea trebuie constatată în formele prevăzute de lege. În

speță, inculpatul a fost pus în întârziere la data de 24 august 2010 când a

fost notificat prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i-se în

vedere să se prezinte într-o anumită zi și la o anumită oră pentru încheierea

contractului translativ de proprietate. Totodată, cercetându-se cuprinsul

convenției s-a constatat inexistența unei clauze care să-l exonereze pe

debitorul inculpat de răspundere sau care să-i agraveze această răspundere.

Măsurile asigurătorii

constau în indisponibilizarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a

bunurilor și a veniturilor aparținând inculpatului în vederea asigurării

reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune. Sesizând că în speță,

inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 570.000

euro, măsura sechestrului asigurător dispusă în faza de urmărire penală asupra

unui bun aparținând acestuia este în continuare pertinentă, neimpunându-se

ridicarea acesteia, înlăturându-se astfel temerea că bunul său personal care ar

putea garanta repararea pagubei să fie înstrăinat în scopul sustragerii de la

răspunderea civilă.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea a constatat că soluția primei instanțe de achitare a

inculpatului este corectă, legală și temeinică, motivele de apel invocate fiind

apreciate ca neîntemeiate, sentința atacată neprezentând vreo lipsă care să o

afecteze, nefiind contrară legii penale ori civile. Prin urmare, s-a constatat

lipsa laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, respectiv a lipsei

intenției de inducere în eroare și nu a unui simplu litigiu civil, inculpatul

nedepunând toate diligentele pentru a deveni proprietar al terenului în

discuție, cedându-și drepturile sale de promitent cumpărător în favoarea unei

societăți comerciale după perfectarea convenției cu părțile civile din cauză,

fără a le înștiința în acest sens.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și

inculpatul N.A. (fost V.A.F.).

În motivele de recurs

scrise depuse la dosar, parchetul fără a invoca vreunul din cazurile de casare

prevăzute în art. 385 alin. (1) C. proc. pen., a susținut că decizia este

netemeinică pentru următoarele motive: în mod greșit s-a dispus de către

instanța de fond, soluție menținută și în apel, achitarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu motivația că inculpatul a indus în eroare

părțile vătămate, atât cu ocazia încheierii promisiunii bilaterale de

vânzare-cumpărare, cât și ulterior, în cursul derulării acesteia, în aceste

decizii cele două părți vătămate fiind de acord cu încheierea înscrisului și

achitarea, în trei tranșe, a sumei de 570.000 euro.

În fapt,

reprezentantul Ministerului Public a susținut că la data de 12 ianuarie 2007,

sub numerele 70, 71, 72, s-au încheiat trei promisiuni bilaterale de

vânzare-cumpărare, prin care numiții C.GH., P.C.A. și O.E., în calitate de

promitenți-vânzători au promis vânzarea către promitenți-cumpărători -

inculpatul și soția acestuia, a unor suprafețe de teren (printre acestea fiind

inclusă și suprafața de 800.000 mp, care face obiectul promisiunii încheiate

între inculpat și părțile vătămate); părțile au convenit doar obligația de a

încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare, nespecificând vreo dată. În

vederea respectării acestor trei promisiuni de vânzare-cumpărare, rezultă că

inculpatul a încercat obținerea unor împrumuturi bancare și a plătit efectiv un

avans de 10.000 euro.

La data de 17

decembrie 2007, la câteva zile după încheierea promisiunii bilaterale de

vânzare-cumpărare cu părțile vătămate, inculpatul a încheiat contractul de

asociere în participațiune cu S.C R.H. SRL (contract în care sunt părți și

numiții C.GH., O.E. și P.C.A.) prin care inculpatul „este de acord să renunțe

și să își transfere toate drepturile sale în calitate de cumpărător al

întregului teren, în favoarea lui S.C R.H. SRL și va determina ca proprietarii

de drept să încheie un contract revizuit de vânzare-cumpărare, prin care se

transferă drepturile lui V.A.F. către SC R.H. SRL, în calitate de cumpărători

ai întregii proprietăți". La aceeași dată, 17 decembrie 2007, inculpatul a

încheiat Contractul de mandat nr. 2177 prin care S.C R.H. SRL îl împuternicește

ca, după ce societatea va deveni proprietara imobilelor înscrise în C.F. nr.

16016, să vândă cui va crede de cuviință la prețul de 150 euro/mp, mandatul

fiind valabil 6 luni de la data dobândirii dreptului de proprietate. La data de

29 mai 2008, sub numerele 1216, 1217, 1218, la Biroul Notarului Public V.C.,

s-au încheiat trei contracte de cesiune prin care inculpatul V.A.F., în

calitate de cedent, a cesionat către SC R.H. SRL cotele părți indivize asupra

cărora se încheiaseră anterior promisiunile bilaterale de vânzare-cumpărare;

această cesiune a fost notată în cartea funciară nr. 108051 la pozițiile 5, 6,

7 în data de 06 iunie 2008 (fila 129). în luna iunie 2008, SC R.H. SRL a

devenit proprietara terenurilor prin încheierea cu adevărații proprietari a

Contractului de vânzare-cumpărare 1141 din 5 iunie 2008. La data de 1 martie

2009, între părți s-a încheiat actul adițional la promisiunea bilaterală de

vânzare-cumpărare încheiată la data de 03 decembrie 2007, prin care părțile, de

comun acord, au convenit modificarea acesteia în sensul diminuării suprafeței

de teren de la 8.000 mp la 5.700 mp, corespunzător prețului care a fost achitat

până la acea dată, de 570.000 euro; promitenții-vânzători se obligă să

finalizeze lucrările de dezmembrare și intabulare în cartea funciară a

dreptului de proprietate pentru suprafața de 5.700 mp și, de asemenea, se

obligă să se prezinte la notar și să încheie forma autentică a contractului de

vânzare-cumpărare până la data de 1 iulie 2010, fiind menținute celelalte

clauze;

- din declarația

martorului C.GH. rezultă faptul că atât el, cât și numiții O.E. și P.C.A. au

încheiat cu inculpatul și soția acestuia o promisiune de vânzare-cumpărare a

terenului în discuție, aceștia fiind înscriși în cartea funciară ca

proprietari; confirmă demersurile făcute de inculpat pentru obținerea unui

împrumut în bancă însă, precizează că, contractul de vânzare-cumpărare s-a

încheiat ulterior cu SC R.H. SRL, contractul încheindu-se în formă finală în

iunie 2008, martorul arată că în toată această perioadă „nu a auzit niciodată

de un alt cumpărător, cum ar fi dl. V.";

- din declarația

martorului P.S.V., rezultă că terenul în discuție era proprietatea SC R.H. SRL

și inculpatul nu avea nicio calitate în această societate, iar reprezentantul

societății „nu a știut de antecontractul încheiat de inculpat cu părțile

vătămate";

Având în vedere

probatoriul administrat în cauză, pe baza căruia rezultă modalitatea în care

inculpatul a săvârșit fapta, Ministerul Public apreciază că acesta a indus în

eroare părțile vătămate, atât cu ocazia încheierii promisiunii bilaterale de

vânzare-cumpărare, cât și ulterior, în cursul derulării acesteia, creându-le

impresia că este adevăratul proprietar al imobilului, împrejurare față de care,

cele două părți vătămate, au fost de acord cu încheierea înscrisului și

achitarea unui avans - în 3 tranșe - de 570.000 euro.

În concluzie s-a

susținut că raportat la modalitatea în care inculpatul a acționat, respectiv la

numai câteva zile a început demersurile în vederea încheierii contractului de

asociere în participațiune cu

SC R.H. SRL

și, ulterior, a fost

de acord ca toate drepturile asupra terenurilor să fie cesionate către

SC R.H. SRL

, care a și devenit proprietara terenului în

iunie 2008, și ținând cont că nu a fost niciodată proprietar al acestui teren,

chiar dacă a existat o promisiune anterioară încheiată între acesta și

proprietarii terenului, care nu s-a materializat în niciun fel, s-a considerat

de către parchet că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune. S-a arătat că din declarațiile reprezentantului SC

R.H. SRL, precum și a actelor indicate mai sus, nu a fost vorba de niciun

cumpărător al terenului, pe nume V. S-a precizat că inculpatul nu a luat nicio

măsură în vederea restituirii sumei pe care a primit-o de la părțile vătămate,

constatându-se astfel reaua sa credință, în toate demersurile efectuate de

către acestea, după momentul la care, cu ocazia verificării cărții funciare, au

constatat că în realitate proprietar al terenului este SC R.H. SRL și nicidecum

inculpatul.

Inculpatul, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., a criticat temeiul greșit al soluției de achitare, arătând că se impunea

achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În susținerea

recursului, inculpatul a arătat că probele administrate în cauză dovedesc că a

acționat cu intenția de a se obliga civil să transfere proprietatea asupra

terenului și nu a urmărit amăgirea părților vătămate sub aparența încheierii

unui antecontract de vânzare-cumpărare. A arătat că, în absența unor manopere

dolosive, frauduloase, care să inducă în eroare părțile civile la momentul

încheierii contractului ori ulterior, nu există infracțiunea de înșelăciune în

convenții. În condițiile în care promitenții cumpărători, la data încheierii și

pe parcursul executării promisiunii bilaterale, au cunoscut pe bază de

documente, situația reală a terenului, faptele sale nu prezintă relevanță

penală, ci se înscriu în clauzele convenției - legea părților - potrivit art.

969 C. civ., astfel încât cauza se află exclusiv în sfera dreptului civil.

La evaluarea

cazurilor de casare Înalta Curte va avea în vedere faptul că în conformitate cu

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești (M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013), dispozițiile

privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat,

cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în

vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de

judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a

recursului. Prezenta cauză a fost înregistrată pe rol la data de 18 mai 2012,

fiind supusă astfel cazurilor de casare astfel cum acestea au fost modificate de

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010).

Analizând hotărârile

recurate din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare

invocate, respectiv art. 385

9

alin. (1) pct. 18, Înalta Curte retine

următoarele:

Asupra recursului

formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Motivele de recurs,

așa cum au fost dezvoltate de către parchet, se circumscriu cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea

unei hotărâri greșite de achitare.

Instanțele de fond și

cea de apel au reținut în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a

infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, și

constatând lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii care face

ca fapta să aibă caracter penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

arat. 10 lit. d) C. proc. pen., au dispus achitarea inculpatului.

În faza recursului nu

au fost administrate alte probatorii. Inculpatul, în ședința publică din data

de 30 ianuarie 2013 a precizat că dorește să beneficieze de dispozițiile art.

70 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere, iar părțile

vătămate au depus la dosar notificarea notarială din data de 24 septembrie 2012

prin care inculpatul era somat să se prezinte pentru încheierea contractului de

vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 5.700 mp, pentru care se

achitase deja prețul convenit de 570.000 euro și procura specială din 9

octombrie 2012 prin care părțile vătămate acordau împuternicire în vederea

încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Se constată că aceste

înscrisuri sunt ulterioare epuizării infracțiunii ce face obiectul prezentei

cauze la 1 iulie 2010, data la care în urma amendării antecontractului de

vânzare-cumpărare trebuia încheiată definitiv tranzacția și ca urmare nu pot

dobândi valențe probatorii.

În ceea ce privește

exigențele probatoriului în cazul unor soluții anterioare de achitare, Înalta

Curte are în vedere jurisprudență CEDO pronunțată în cauzele Mircea împotriva

României, Spînu împotriva României, Dănilă împotriva României, în care s-a

arătat con