ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2018

HOTĂRÂRE
16.03.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1057 din 5 aprilie 2016, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., și în consecință a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului: suma de 10.649,1 RON cu titlu de daune materiale, suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală calculată, începând cu data introducerii acțiunii și până ia plata integrală a acestor sume. A respins cererea reconvențională formulată de pârâți și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2.465 RON, cheltuieli de judecată. A dispus restituirea către pârâtul B. a sumei de 251,70 RON, reprezentând avans onorariu expert D., conform chitanței nr. x din 20.05.2015 a E. Rădăuți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții B. și C., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, secția I civilă, la data de 13 iunie 2016, sub nr. x/285/2014.

Prin Decizia civilă nr. 1168 din 28 octombrie 2016, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de către apelanții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1057 din 05.04.2016, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în contradictoriu cu intimatul-reci amant A., și a anulat sentința civilă apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1462 din 28 aprilie 2017, pronunțată în rejudecare în Dosarul nr. x/285x/2014*, Judecătoria Rădăuți a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B. și C., și, în consecință, a obligat pârâții-reclamanți, în solidar, să plătească reclamantului-pârât suma de 4,660,08 lei cu titlu de daune materiale și dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii și până Ia plata efectivă. Totodată, a obligat pârâții-reclamanți, în solidar, să plătească reclamantului-pârât suma de 1.000 RON daune morale. A obligat pârâtul-reclamant C. să plătească reclamantului-pârât suma de 1.500 RON daune morale. A respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată, și a obligat pârâții-reclamanți, în solidar, să plătească reclamantului-pârât suma de 3.279 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, secția I civilă, la data de27 iunie2017, sub nr. x/285/2014*.

Prin Decizia civilă nr. 1395 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1462 din data de 28 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, intimați fiind pârâții B. și C. A schimbat, în parte, sentința civilă nr. 1462 din 28.04.2017 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că a obligat pârâții să plătească, în solidar, reclamantului suma de 7.146,76 RON daune materiale și dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii și până ia plata efectivă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimații să plătească apelantului suma de 518 RON cheltuieli de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A., precum și pârâții B. și C. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă.

La data de 19 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a înaintat cererile de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac.

Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12NCPC.

Prin rezoluția completului din data de 25 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căilor de atac formulate.

Examinând competența materială de soluționare a cererilor de recurs, conform dispozițiilor art. 151 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu înregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 27.06.2014, având ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, cu o valoare mai mică de 200.000 RON, respectiv 13.208 RON (10.208 Iei+ 3.000 RON).

Potrivit primei teze din art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv".

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește efectele deciziei Curții Constituționale, distinct de chestiunea aplicării în timp a acesteia, trebuie stabilit dacă, din considerentele sale, se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.).

Obiectai controlului de constituționalitate a fost reprezentat doar de dispoziția legală constatată ca fiind contrară Constituției, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată, în contextul absenței accesului la recurs în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie, prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Curtea Constituțională a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei menționate nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, care intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, include, imperativ, accesul la un recurs soluționat de către Înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, iar nu prin accesul Ia o anumită instanță.

În absența unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce, din decizia Curții Constituționale, o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3 august 2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție, referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă, a absenței accesului la calea de atac a recursului, iar nu a accesului ia Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele asupra acestui aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apei, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate deduce concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicate în Monitorul Oficial ia data de 20 iulie 2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, care are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Totodată, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, se constată că nu este stabilită, în mod expres, competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță, reclamantul a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie pronunțată de curtea de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți.

O altfel de interpretare, care să atribuie competența de drept comun instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea care face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Suceava, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Suceava, secția I civilă.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenții-pârâți B. și C. împotriva Deciziei nr. 1395 din data de 28 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2018
decizia nr. 1073 din 29 septembrie 2017 a respins apelul formulat de reclamanții A., B., C., D., H., I., și J., împotriva sentinței civile nr. 1793 din data de 17.06.2016 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, intimați fiind pârâții F., și G.,
ÎCCJ 2018-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1468/2018
tă de pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. Rădăuți. A obligat pârâta-reclamantă să-i plătească reclamantei-pârâte suma de 24769,75 RON cu titlu de daune (22337,37 RON cu titlu de preț și 2432,38 RON penalități de întârziere) și 1344 RON cheltuiel
ÎCCJ 2018-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1465/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 13 iunie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B. și a solicitat instanței să fie obligat la plata sumei de 10.0
ÎCCJ 2018-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1444/2018
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Gura Humorului și înregistrată sub nr. x/2016 la data de 26 ianuarie 2016, reclamantul A., i-a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând ca,
ÎCCJ 2023-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 241/2023
cerere vizând dobânda legală penalizatoare. A respins, ca nefondată, cererea apelantei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea în primă instanță și în apel a cauzei. Nemulțumirea recurentei pârâte constă
Sursă