ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1444/2018

HOTĂRÂRE
25.04.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1444/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Gura Humorului și înregistrată sub nr. x/2016 la data de 26 ianuarie 2016, reclamantul A., i-a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților, în temeiul art. 1349 și 1357 C. civ., la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale decurgând dintr-un fapt penal precum și Ia plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 740 din data de 17 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. x/2016, s-a admis acțiunea precizată, în parte, formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B. a lui D. și C. având ca obiect acțiune în răspundere delictuală și, în consecință, pârâții, au fost obligați în solidar, să plătească reclamantului, suma de 1450 RON cu titlu de daune morale.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune materiale.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului, suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1470 din 8 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a respins apelul reclamantului A., ca tardiv precum și apelul pârâtei C., ca nefondat.

Decizia a fost dată cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, împotriva acestei decizii pârâta C. a declarat recurs, care a fost înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a fixat termen de judecată la 25 aprilie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apei doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 -precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso ia plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Suceava revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Suceava, instanța în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel Suceava competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. împotriva Deciziei nr. 1470 din 8 decembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1205/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 548 din 25 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Constanța, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâta A. SA și cu intervenientul for
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3527/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 354 din 22 martie 2017, Judecătoria Gura Humorului a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și B. S.A. - A
ÎCCJ 2018-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1487/2018
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iulie 2016 pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/212/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 10.000 RON repr
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4513/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 418 din 05 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, prima instanță a admis acțiunea având ca obiect - ac
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3262/2018
pârâta a fost obligată să plătească reclamatului B. suma de 5800 RON, cu titlu de daune morale și reclamantului C. suma de 5800 RON, cu titlu de daune morale. Totodată, au fost respinse celelalte pretenții. Prin decizia civilă nr. 1999A din
Sursă