ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Judecătoria Cornetu a fost sesizată cu un litigiu având ca obiect obligarea pârâților Consiliul Local Pantelimon și Primăria Orașului Pantelimon la respectarea contractului de concesiune încheiat cu reclamantul A., și, totodată, s-a solicitat anularea înștiințării de plată privind taxa de concesiune.

Judecătoria a apreciat ca litigiul este de competența instanței de contencios administrativ întrucât reclamantul contestă legalitatea modului de calcul al debitului fiscal reținut, iar, pe de altă parte, pentru că terenul care face obiectul contractului de concesiune se afla în administrarea pârâților conform H.G. nr. 930/22.08.2008 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov.

Prin urmare, prin Sentința civilă nr. 8564/17.12.2013 Judecătoria Cornetu a declinat competența în favoarea Tribunalului Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 1358/14.04.2014 Tribunalul Ilfov, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând, în esență, că, contractul de concesiune încheiat de părțile din prezenta cauză are ca obiect concesionarea unei suprafețe de teren situată pe teritoriul (intravilanul) orașului Pantelimon, teren care aparține domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea prezentei cauze și a trimis dosarul Curții de Apel București pentru soluționare.

Hotărârea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 2007 din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Pantelimon, Orașul Pantelimon, Primăria Orașului Pantelimon și Orașul Pantelimon, în favoarea Judecătoriei Cornetu, secția civilă.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, că bunul concesionat prin contractul în discuție nu face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, contractul de concesiune în cauză neavând natura unui act asimilat actului administrativ, context în care, acțiunea vizând executarea contractului nu intră în sfera de referință a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cât privește cererea de anulare a înștiințării de plată, s-a constatat că, în mod temeinic a reținut Tribunalul Ilfov că prin acest act este individualizată o creanță de drept privat, născută din executarea contractului de concesiune, ceea ce exclude controlul exercitat pe calea contestației administrativ fiscale și ulterior, pe calea contenciosului administrativ fiscal, în condițiile reglementate de prevederile O.G. nr. 92/2003 și Legea nr. 554/2004 și atrage competența instanței de drept comun, prevăzută de dispozițiile art. 1 C. proc. civ.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Orașul Pantelimon, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, s-a susținut că, raportat la dispozițiile art. 141 din C. proc. fisc. că actul care se solicită a fi anulat de către instanță, în speță înștiințarea de plată, intră în categoria actelor administrative, astfel cum sunt prevăzute la art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, competența aparținând Tribunalului Ilfov.

Procedura în fața instanței de recurs

Reclamantul-intimat a formulat întâmpinare și a solicitat anularea recursului potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs Înalta Curte constată tardivitatea acesteia pentru următoarele considerente:

Analizând lucrările dosarului, Curtea reține că Sentința nr. 2007 din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată pârâtului Orașul Pantelimon la data de 9 iulie 2014, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (5) din C. proc. civ.:

"Instanța competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților. Hotărârea este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepția celei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care este irevocabilă"

Cum recursul a fost depus prin poștă la instanța de fond la data de 23 iulie 2014, astfel cum reiese din ștampila aplicată pe plicul de expediție, rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.

Chiar dacă în dispozitivul sentinței recurate s-a omis a se menționa termenul de 5 zile pentru exercitarea căii de atac a recursului, recurentul nu se poate prevala de această împrejurare, deoarece, pe de o parte, condițiile, limitele și termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt prevăzute de lege, astfel încât o hotărâre judecătorească nici nu le poate acorda ea însăși, nici nu le poate suprima, iar, pe de altă parte, partea nu poate invoca necunoașterea legii, potrivit adagiului "nemo censetur ignorare legem".

Față de situația constatată, în temeiul dispozițiilor art. 103 din C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Orașul Pantelimon împotriva Sentinței nr. 2007 din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.

Procesat de GGC - GV