ÎCCJ, decizie (scj.ro #83636)

Contract de asigurare.Acțiunea în regres a asigurătorului impotriva unui terț.Termen de prescripție. Decretul nr.167/1958,art.3 alin(1) Dreptul asigurătorului la acțiunea în regres,pentru despăgubiri, contra celor răspunzători de. producerea prejudiciului, derivă din subrogarea în drepturile asiguratului său, în limita indemnizației plătite și este valorificabil pe calea dreptului comun, fiind înafara raporturilor de asigurare astfel incât se aplică termenul general de prescripție, iar acțiunea nu trebuie confundată cu cea pe care o are asigurătorul impotriva propriului asigurat . (Secția comercială,decizia nr3341 din 8 iulie 2003) Reclamanta Asigurarea Românească ASIROM SA ,Sucursala București i-a chemat în judecată pe pârâții D F, SC R.L.

SA București și SC A.. Sucursala București, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor din asigurare și dobânda legală, conform O.G. nr.9/2000, până la achitarea debitului. Prin sentința civilă nr.156 din 14 ianuarie 2002, Tribunalul București , Secția comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul D. F. și a respins acțiunea, reținând că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin(.2) din Decretul nr.167/1958, care fac referire la termenul de prescripție de 2 ani, în privința raporturilor ce izvorăsc din asigurare iar textul menționat nu distinge dacă raporturile juridice dintre părțile litigante izvorăsc din contracte, din fapte juridice ori din lege, or, în cauză, acestea își au izvorul în lege și fiind dublate de un fapt juridic, dreptul de a cere repararea pagubei ia naștere la data când reclamanta a făcut plata.

Împotriva sentinței reclamanta a declarat recurs și prin decizia civilă nr.661 R din 30 aprilie 2002, Curtea de Apel București , Secția a V a comercială l-a respins, ca nefondat, reținând că raporturile dintre părțile litigante izvorăsc din contractul de asigurare, în baza căruia reclamanta a efectuat plata și se supun dispozițiilor Legii nr.136/1995. În conformitate cu prevederile art.27 lit.f) din Legea nr.92/1992 și ale art.330 pct.2 C.proc.civ., s-a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.156 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului București , Secția comercială și a deciziei civile nr.661/R din 30 aprilie 2002 a Curții de Apel București , Secția a V-a comercială.

În motivarea recursului în anulare, s-a susținut că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, în sensul că termenul de prescripție de 2 ani, reținut a fi aplicabil de instanțe, în baza dispozițiilor art.3 alin(.2) din Decretul nr.167/1958, vizează exclusiv raporturile dintre asigurător și asigurat, or, în speță, reclamanta, în calitate de asigurător, subrogându-se în drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, a formulat acțiune în regres împotriva acestora, situație în care era aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art.3 alin(.1) din Decretul nr.167/1958, față de care acțiunea reclamantei a fost introdusă în termen legal și impune respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune..

Recursul în anulare este fondat. Din examinarea actelor dosarului, s-a constatat că sfera de aplicare a dispozițiilor art.3 alin(2) din Decretul nr.167/1958 este clar delimitată și se referă exclusiv la raporturile juridice ce izvorăsc din asigurare, respectiv raporturile contractuale dintre asigurător și asigurat, asiguratorului cu contractantul asigurării (pentru situațiile în care contractantul și asiguratul sunt persoane diferite), asiguratului cu persoana cuprinsă în asigurare, asigurătorului cu beneficiarul asigurării. Prin urmare, termenul special de prescripție de 2 ani prevăzut de dispozițiile legale este aplicabil numai situațiilor arătate, decurgând din raportul generic asigurător – asigurat.

În speță, reclamanta este terț față de raportul de asigurare existent între asigurătorul de răspundere civilă obligatorie SC A. SA București și asiguratul acestuia, pârâtul D. F,. și drept urmare, termenul special de prescripție nu este aplicabil, ci devine aplicabil termenul general de prescripție, ce funcționează în privința terțelor persoane care au anumite drepturi și obligații în afara raporturilor de asigurare. În cauza de față dreptul asigurătorului la acțiunea în regres împotriva terțului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizației plătite și este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual, direct, între asigurător și asigurat.

Așa fiind, subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual și nu unul contractual și, ca atare, nu trebuie confundată cu acțiunea pe care o are asigurătorul împotriva propriului asigurat. Așadar, în speță, este aplicabil, termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data de 29 august 1997, data efectuării plății către asigurat, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 24 august 2000, rezultă că a fost promovată în termenul legal și în mod greșit instanțele au admis prescripția dreptului la acțiune,. ce trebuia respinsă ca nefondată.

În consecință, față de aceste considerentele, s-a admis recursul în anulare, împotriva deciziei curții de apel și recursul declarat de reclamantă iar cauza a fost trimisă, spre soluționare în fond, tribunalului.