ÎCCJ, decizie (scj.ro #83115)

Societate pe acțiuni constituită de moștenitorii acționarilor unei societăți anonime desființate. Revendicarea patrimoniului fostei societăți. Condiții și admisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale Index alfabetic: acțiune în constatare - societate anonimă pe acțiuni - moștenitori acționari - revendicare patrimoniu C. proc . civ ., art. 111 Decretul nr. 74/1949 Regulament aprobat prin H.G.

nr. 890/2005, art. 27 alin. (7 2 ) Constituirea unei societăți pe acțiuni de către moștenitorii legali ai acționarilor unei societăți anonime pe acțiuni desființate, cu aceeași denumire și obiect de activitate ca și fosta societate anonimă, în scopul revendicării patrimoniului ce a aparținut acesteia, nu poate avea drept efect recunoașterea unor drepturi ale societății nou înființate, deoarece scopul înființării unei societăți comerciale în conformitate cu Legea nr. 31/1990 este acela de a desfășura o activitate comercială și nu de a obține reconstituirea unor drepturi de proprietate.

Secția comercială, Decizia nr. 4171 de la 30 noiembrie 2010 Notă: Decretul nr. 74/1949 pentru desființarea Camerelor de comerț și industrie, publicat în M.Of . nr. 47 din 25.02.1949, a fost abrogat prin Decretul nr. 691/1973 la data de 14 ianuarie 1974 Prin sentința comercială nr. 3898/2007 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință s-a constatat că reclamanta înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Iași de pe lângă Tribunalul Iași, este succesoarea de drept a fostei societăți Forestieră D. SAR (Societate Anonimă Română) înființată în anul 1921, înmatriculată la Registrul Comerțului Iași sub nr. 155 din anul 1931. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, investită ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale prin sentința civilă nr. 5851/2007 a Judecătoriei Iași, a reținut în esență că reclamanta a solicitat în temeiul art. 111 C . proc . civ ., să se constate că este succesoarea de drept a pârâtei, cu datele de identificare anterior menționate, și care a fost desființată abuziv de regimul comunist în anul 1949. În motivarea acțiunii s-a susținut că această societate a luat ființă în temeiul art. 77 și urm. din Codul Comercial Român,

ca societate anonimă pe acțiuni cu durată de funcționare nelimitată, înregistrată în Registrul Comerțului ca având drept obiect de activitate exploatare păduri, vindere și cumpărare lemne de foc și construcție. Potrivit Legii nr. 250/1947, certificatele de înmatriculare emise anterior datei de 1 august 1947 au fost anulate, Oficiile Registrului Comerțului având obligația de a elibera din 6 în 6 luni certificate de existență a firmelor. Pentru Societatea Forestieră D. SAR, ultimul certificat menționează valabilitatea până la data de 1 martie 1949, dată după care aceste certificate nu au mai fost prelungite ca urmare a desființării Camerelor de Comerț și Industrie prin Decretul nr. 74/1949.

În acest context, tribunalul, comparând datele reclamantei și ale societății desființate, a constatat că ambele au o organizare de sine stătătoare, cu aceeași formă juridică – societate pe acțiuni – în care se regăsesc aceeași acționari, respectiv moștenitorii acționarilor fondatori, conform certificatelor de moștenitor, iar intenția continuității societății anonime Societatea Forestieră D. SAR este expres arătată în contractul de societate al reclamantei. De asemenea, obiectul de activitate al celor două societăți se suprapune, ca și denumirea, iar sediul este în aceeași localitate, astfel că în temeiul art. 111 C . proc . civ . și H.G. nr. 1832/2005, acțiunea reclamantei a fost admisă.

Apelul declarat de pârât a fost admis prin decizia nr. 53/2008 a Curții de Apel Iași, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, iar hotărârea tribunalului a fost schimbată în tot, în sensul admiterii excepției lipsei de interes a reclamantei și respingerii acțiunii, cu motivarea că cererea reclamantei nu este admisibilă, ca o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C . proc . civ ., ci, eventual ca o acțiune în realizare potrivit legilor speciale în materie de restituire a proprietăților, acesta fiind de altfel, scopul demersului judiciar al reclamantei.

Această hotărâre a fost casată prin decizia nr. 1284 din 5 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția comercială, prin care s-a admis recursul reclamantei, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond în considerarea faptului că instanța de apel a analizat acțiunea numai în raport cu scopul mediat urmărit de reclamantă, respectiv retrocedarea proprietăților preluate abuziv de stat, și nu în raport cu obiectul acesteia, constatarea calității de succesor al persoanei juridice desființată în anul 1949. În rejudecare după casare, prin decizia nr. 29/2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, investită ca urmare a strămutării cauzei s-a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor – D.G.F..P.

Iași și s-a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Pentru a proceda astfel, instanța de apel a reținut că societatea Forestieră D. SAR era o societate de capital al cărui element esențial îl constituia cota de capital investită de asociat, fără să prezinte interes factorul personal al asociaților, cu consecința că persoana juridică era distinctă de acționarii săi, identitatea acestora fiind indiferentă. Prin urmare, este lipsit de relevanță faptul că acționarii reclamantei sunt moștenitorii legali ai acționarilor societății desființate, care, de altfel a fost dizolvată de drept potrivit art. 191 alin. (1) pct. 2 C . com . prin imposibilitatea realizării obiectului.

Pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 în temeiul căreia s-a înființat SC Forestiera D. SAR, nu prevede instituția constituirii unei societăți comerciale în vederea continuării activității desfășurate anterior de o altă societate comercială, chiar abuziv desființată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Forestiera D. SAR, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C . proc . civ . În dezvoltarea criticilor recurenta a invocat faptul că prin decizia nr. 1284/2009 a Î.C.C.J. s-a dispus analizarea condițiilor în care a ființat societatea anonimă pe acțiuni în contextul prevederilor Codului comercial, fiind tranșată problema de drept dedusă judecății, în sensul că numai constatarea judiciară a succesiunii este singura posibilitate pentru dovedirea calității de continuator sau succesor al persoanei juridice abuziv desființate, calitate necesară pentru recunoașterea unor drepturi patrimoniale specifice.

Încălcând limitele investirii și aceste dezlegări în drept, instanța de apel, pe baza unor argumente străine de natura pricinii și în lipsa unei motivări corespunzătoare, cu nerespectarea art. 126 alin. (6) și art. 295 alin. (1) C. proc . civ ., a analizat problema continuității în drepturi numai din perspectiva Legii nr. 31/1990, și a apreciat nejustificat că vechea societate s-a dizolvat de drept și că este indiferentă calitatea acționarilor raportat la natura de capital a societății. O altă critică vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 27 alin. (7 2 ) din H.G.

nr. 890/2005, a art. 40 și urm. din Legea nr. 31/1954 precum și a art. 78, art. 121 și art. 191 C . com . În acest context, a susținut recurenta, nu poate fi lipsită de relevanță calitatea acționarilor actualei SC Forestiera D. SA, de moștenitori legali ai acționarilor fostei societăți Forestiera D. SAR, pentru că doar aceste persoane sunt îndreptățite să pretindă drepturi asupra patrimoniului societății abuziv desființate. Pe de altă parte, contrar celor reținute de instanța de apel, aspectele ce caracterizează noțiunea de affectio societatis sunt reflectate pe deplin în contractul de societate, care corespunde ca formă și conținut prevederilor Legii nr. 31/1990, act normativ care într-adevăr nu prevede instituția constituirii unei societăți comerciale în vederea continuării activității desfășurate anterior de o altă societate comercială, motiv pentru care a fost adoptată H.G.

nr. 1832/2005, conform căreia sub control judiciar, constatându-se calitatea de succesor, este posibilă reconstituirea dreptului de proprietate și în favoarea succesorilor de drept ai fostelor entități juridice deposedate de proprietate. Totodată, este eronată concluzia instanței de apel în legătură cu dizolvarea de drept a societății Forestiera D. SAR, potrivit art. 191 alin. (1) pct. 2 C . com ., deoarece imposibilitatea realizării obiectului de activitate nu are o asemenea consecință. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Curtea a constatat că este nefondat.

Referitor la prima critică constând în nelegalitatea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C . proc . civ ., s-a reținut că din considerentele hotărârii rezultă că au fost respectate cerințele art. 261 pct. 5 C . proc . civ ., în condițiile în care s-a argumentat în fapt și în drept soluția pronunțată, iar considerentele au condus în mod logic la soluția pronunțată. De altfel, în legătură cu limitele învestirii, pretins depășite prin decizia recurată , se impune precizarea că, contrar celor susținute de recurentă, prin decizia de casare, instanța de recurs a dispus analizarea condițiilor în care a ființat societatea anonimă pe acțiuni, în contextul în care prevederile Codului comercial aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 31/1990, caracterizau acest tip de societate ca neavând firmă socială, nu era determinat prin numele niciunuia dintre asociați, fiind o persoană juridică distinctă de cea a asociaților.

Or, examinând apelul tocmai din această perspectivă, instanța a constatat, justificat, în considerarea caracteristicilor societăților de capital, că elementele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a concluziona în sensul celor solicitate de aceasta prin demersul său judiciar. În acest sens, instanța de apel a reținut că societatea Forestieră D. SAR s-a constituit ca societate anonimă pe acțiuni în anul 1921, fiind înmatriculată sub nr. 155/1931 la Registrul Comerțului de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași și a funcționat potrivit Codului comercial până în anul 1949, când, prin Decretul nr. 74/1949, s-au desființat Camerele de Comerț și Industrie, ceea ce a avut drept efect și încetarea activității registrului comerțului, precum și a firmelor comerciale de drept privat, care nu au mai obținut, ulterior datei de 25 februarie 1949, certificate de existență, ființa societății încetând de drept.

Este real că societatea reclamantă a luat ființă în anul 2006 sub denumirea SC Forestiera D. SA, acționarii societății fiind moștenitorii legali ai ultimilor acționari ai fostei societăți desființate, iar obiectul principal de activitate este silvicultura și exploatarea forestieră.

Aceste elemente, precum și faptul că societatea comercială a inserat în actul constitutiv mențiunea potrivit căreia acționarii s-au asociat în vederea revendicării întregului patrimoniu ce a aparținut fostei societăți Forestiera D. SAR, dizolvată abuziv, sunt lipsite de relevanță juridică din perspectiva scopului urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 111 C . proc . civ . Sub acest aspect, în mod judicios instanța de apel a reținut că societatea pe acțiuni, fiind o societate de capital în care elementul esențial îl constituie cota de capital investită de acționari, este indiferentă persoana acționarilor, răspunderea lor fiind limitată la valoarea acțiunilor care sunt titluri negociabile și transmisibile.

Prin urmare, spre deosebire de societățile de persoane în care voința socială este nemijlocit voința asociaților a căror participare la deciziile societății este o modalitate de concretizare a elementului affectio societatis , în societățile de capital participarea acționarilor este indirectă, dreptul fiind alocat acțiunilor și nu persoanei care le deține.

De altfel, în considerarea acestor caracteristici, persoana juridică este diferită de acționarii săi, motiv pentru care este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că fondatorii societății reclamantei sunt moștenitorii legali ai acționarilor fostei societăți desființate, iar mențiunea inclusă în actul constitutiv al reclamantei în sensul că acționarii au constituit societatea pentru revendicarea patrimoniului ce a aparținut Societății Forestiera D. SAR precum și faptul că obiectul de activitate și denumirea sunt identice, nu poate avea drept efect recunoașterea unor drepturi ale societății reclamante, deoarece scopul înființării unei societăți comerciale în conformitate cu Legea nr. 31/1990 este acela de a desfășura o activitate comercială și nu de a obține reconstituirea unor drepturi de proprietate.

Cât privește critica referitoare la aplicarea greșită a art. 27 alin. (7 2 ) din H.G. nr. 890/2005, care, în opinia recurentei, a fost lipsit de conținut prin decizia recurată , s-a reținut că și aceasta este nefondată deoarece acest text legal stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de retrocedare formulată potrivit fondului funciar în situația în care solicitantul este o persoană juridică ce invocă calitatea de continuator sau succesor în drepturi al fostului proprietar, în sensul de a depune dovezile care să ateste o atare susținere.

Faptul că instanța de apel a concluzionat că nu există elemente care să confirme susținerile reclamantei referitoare la continuarea activității desfășurate anterior de o altă societate comercială, chiar abuziv desființată, nu are semnificația lipsirii de conținut a dispozițiilor evocate, care nu au a fi analizate în cauză, instanța de control judiciar pronunțându-se, corect, în limitele investirii sale și în conformitate cu temeiurile de drept incidente speței. De altfel, societatea Forestiera D. S.A.R.

a avut ca ultim certificat, atestând existența firmei, certificatul nr. 1755 eliberat la 19 decembrie 1948 și valabil până la 1 martie 1949, societatea solicitând un nou certificat la 24 martie 1949, după ce societatea nu mai exista, pe de o parte, întrucât cererea de prelungire fusese formulată mult după expirarea valabilității certificatului anterior, iar, pe de altă parte, terenul forestier și terenul agricol al societății trecuseră în proprietatea statului în martie 1948, respectiv în 2 martie 1949, astfel că, în mod justificat prin decizia recurată s-a apreciat că societatea a încetat de drept ca urmare a imposibilității atingerii în continuare a obiectului său de activitate statutar, inexistența dovezii radierii din Registrul Comerțului fiind consecința desființării Oficiului Registrului odată cu desființarea prin Decretul nr.74/1949 a Camerelor de Comerț și Industrie pe lângă care acestea funcționau.

Prin urmare este, fără relevanță juridică faptul că acești succesori au convenit să constituie, după mulți ani, o altă societate comercială cu o denumire identică și obiect de activitate similar, societate care are o existență de sine stătătoare, neîndeplinind însă niciuna dintre condițiile legii care justifică și calitatea de succesor – respectiv reorganizare prin comasare, absorbție sau chiar divizare, calitatea de succesor a acționarilor nereverberând asupra societății nou constituită.(…) În consecință, recursul reclamantei este nefundat și va fi respins în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.