ÎCCJ, Decizia nr. 108/2015

Asupra cererii de apel de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 2596 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1647/308/2013 au fost

respinse, ca inadmisibile, contestațiile formulate de petenții B.F.A.

și B.C. împotriva deciziei penale nr. 117/A din 17 aprilie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a pronunța această hotărâre Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că decizia

nr. 117/A din 17

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, atacată de petenți a

fost pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., fiind o

hotărâre definitivă, potrivit alin. (10) al aceluiași articol.

A mai constatat că decizia penală atacată

este definitivă și conform dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., care exclud

deciziile definitive din câmpul hotărârilor susceptibile de a fi atacate cu

apel.

Împotriva acestei decizii au formulat apel

petenții B.F.A. și B.C. la data de 20 aprilie 2015, cauza fiind

înregistrată pe rolul completului de 5 judecători al Înaltei Curți la data de 8

mai 2015, sub nr. 1801/1/2015, fiind fixat termen la data de 14 septembrie

2015

.

Examinând cererea de apel cu prioritate în ceea

ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată

că este inadmisibilă, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Potrivit art. 129 din

Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Așadar, posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin

însăși legea fundamentală.

Dând eficiență principiului

stabilit prin art. 129 din Constituția României, precum și a celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor

determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit

dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile

susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele

de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu textul

art. 408 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel,

dacă legea nu prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată

cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat

cu apel.

În prezenta cauză, completul

de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul

declarat de petenții B.F.A. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 2596

din 17 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 1647/308/2013, prin care au fost respinse, ca inadmisibile,

contestațiile formulate de petenți împotriva deciziei penale nr. 117/A

din 17 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, hotărâre definitivă.

Instanța constată că în

cauză a fost exercitată calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri penale

definitive, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate

de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate,

dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei

căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie

o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte,

în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat

la prevederile art. 408 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate

de petenții B.F.A. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 2596 din 17 septembrie

2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 1647/308/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

apelanții petenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate

de petenții B.F.A. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 2596 din 17 septembrie

2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a penală, în Dosarul

nr. 1647/308/2013.

Obligă apelanții petenți la plata sumei

de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2015.