ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1347/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1466 din data de 24 aprilie 2017, Judecătoria Câmpina a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul B. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanți C. și D., a fost dispusă grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul 4,14,13,12 din schița de plan situație nr. 1 din expertiza E., au fost respins capătul de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiat, a fost obligați reclamanții să-i plătească pârâtului A. cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON reprezentând onorariu avocat, precum și să plătească pârâtului B. cheltuieli de judecată în cuantum de 203 RON, rest după compensare.

Prin Decizia civilă nr. 1696 din data de 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, a fost respinsă cererea de refacere și completare a probatoriului cu proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, cerere formulată de apelanții C. și D., ca neîntemeiată. A fost respins apelul formulat de B. împotriva Sentinței civile nr. 1466 din data de 24 aprilie 2017 a Judecătoria Câmpina, ca nefondat.

A fost admis apelul formulat de către C. și D. împotriva aceleiași sentințe și a fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că a fost obligat pârâtul B. să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților suprafața de teren de 104 mp, identificată în perimetrul punctelor A-B-C-D-G-17-16-15-12-13-14-5-4-A din planul de situație 2 și a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul A-B-C-D-G, conform planului de situație nr. 2 și a variantei 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie efectuat de E.

Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței atacate.

A luat act ca apelanții C. și D. vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată și a respins cererea intimatului pârât A. de obligare a apelanților reclamanți C. și D. la plata unor daune morale, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, pronunțate de tribunal, pârâtul B. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, urmare a adresei nr. x/2011 de Tribunalul Prahova și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului C5.

Analizând excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă, ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

Conform art. 4 C. proc. civ. "Curtea Supremă de Justiție judecă:

În speță, recurentul a învestit instanța cu o cerere de recurs împotriva Deciziei civile nr. 1696 din data de 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Față de prevederile legale mai sus-menționate, se constată că instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recurs este Curtea de Apel Ploiești.

Înalta Curte reține că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, urmare a adresei de înaintare de la Tribunalul Prahova, prin care se face referire la Decizia nr. 369 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 30 mai 2017.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește efectele acestei decizii a Curții Constituționale, trebuie stabilit dacă, din considerentele acesteia, se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Înalta Curte reține că obiectul controlului de constituționalitate a fost reprezentat doar de dispoziția legală anterior menționată, constatată ca fiind contrară Constituției, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată în contextul absenței accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie indicate în cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Curtea Constituțională a statuat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii introductive pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea acestei căi extraordinare de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Din considerentele deciziei instanței de contencios constituțional nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, iar nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635/3.08.2017).

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor de procedură incidente.

În acest context, se va constata că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 3, raportate la cele ale art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., soluționarea recursului va fi declinată în favoarea Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 1696 din data de 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL