Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2020
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2020

HOTĂRÂRE
24.09.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 1393 din 7 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a declinat competența de soluționare a recursului declarat de A. împotriva încheierii din 11 februarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. 2. Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 iulie 2020. 3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți Prin rezoluția din 27 iulie 2020, a fost fixat termen de judecată la 24 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea revizuentului.

4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege, indiferent de motivul de revizuire pe care se fundamentează cererea, dezbaterile fiind limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

În speță, prin încheierea nr. 1393 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat de A. împotriva încheierii din 11 februarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ.:"Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent." Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevede că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". Din interpretarea textelor procedurale mai sus menționate, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar al căilor ordinare sau extraordinare de atac, inclusiv a revizuirii, întrucât este o hotărâre pronunțată fără cale de atac. Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Ca atare, în raport de dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, încheierea nr. 1393 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, ce a fost atacată cu revizuire, nu este supusă, prin lege, cenzurii vreunei căi de atac. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva acestei încheieri. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 1393 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 995/2020
Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 11 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020,
ÎCCJ 2020-06-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1303/2020
Ședința publică din data de 25 iunie 2020 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin decizia nr. 2329 din 4 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca net
ÎCCJ 2020-12-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 239/2020
Asupra recursului de față, I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de revizuire Dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, are ca obiect cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei ci
ÎCCJ 2020-01-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 162/2020
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2149 din 20 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de r
ÎCCJ 2020-06-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1144/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 29 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, luându-se act de faptul c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă