ÎCCJ, decizie (scj.ro #83361)

7. Societate comercială pe acțiuni. Modificarea actului constitutiv al societății comerciale. Convocarea adunării generale ordinare a acționarilor Cuprins pe materii: Drept comercial. Societăți comerciale. Adunare Generală Index alfabetic: -actul constitutiv al societății comerciale -adunarea generală a acționarilor -convocator -ordinea de zi -licitație publică -negociere directă art.117 alin. (7) și (8) din Legea nr.31/1990 Potrivit art.117 alin.(7) și (8) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, convocarea adunării generale va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării. Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

În speță, convocatorul a fost incomplet în ceea ce privește mențiunile referitoare la data aprobării imobilului, valoarea activului, ponderea acestuia în patrimoniul societății, modalitatea de vânzare precum și prețul minim de pornire a negocierilor. (Secția comercială, decizia nr.1306 din 22 martie 2007) Prin sentința nr. 1130 din 28 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SIF TRANSILVANIA împotriva pârâtei SC C. SA, cu privire la anularea hotărârii AGA din 19 martie 2004. În motivarea soluției, instanța a reținut că prin hotărârea atacată s-a dispus vânzarea unui activ al societății prin negociere directă cu chiriașul, alegând astfel varianta cea mai dezavantajoasă și păgubitoare pentru societatea pârâtă.

Depozitul P., supus vânzării, împreună cu terenul aferent este un bun imobil corporal, care face parte din fondul de comerț, propunerea de vânzare a activului, constituind o modificare a actului constitutiv, raportat prevederilor art. 8 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 republicată și art. 1 1 lit. c) din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr. 298/2001. Apărările pârâtei privind existența unui contract de închiriere între pârâtă și SC D. SRL, cumpărătorul imobilului, care oferă chiriașului un drept de preferință, în cazul vânzării imobilului, au fost înlăturate, cu mențiunea că dreptul de preferință nu presupune obligația proprietarului de a negocia direct cu chiriașul prețul de vânzare și pârâta avea obligația de a scoate bunul la vânzare, prin licitație publică.

Împotriva acestei soluții, pârâta SC C. SA a declarat apel. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 65/A din 23 octombrie 2006, a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că prin hotărârea din 19 martie 2004 a SC C. SA, s-a dispus vânzarea unui imobil denumit „depozit P.” către SC D. SRL la prețul de 1,2 miliarde lei + TVA, plătibil în 12 rate lunare. Înainte de luarea hotărârii AGA, cumpărătoarea a avut calitatea de chiriaș a imobilului, în baza contractului de închiriere nr. 465/9 decembrie 2002. Potrivit art. 11 din contractul de închiriere „chiriașul are drept de preferință în cazul vânzării imobilului închiriat în termen de 30 de zile de la înștiințarea despre hotărârea de vânzare a imobilului”.

Acest drept de preferință nu prevede nici o obligație de vânzare către chiriaș a imobilului, ci doar o notificare a chiriașului, care are obligația de a-și exprima intenția de cumpărare într-un termen de 30 de zile. Acest drept nu presupune însă vânzarea la un preț impus de către chiriaș ci doar o obligație de notificare. Prin negocierea directă, societatea a fost în pierdere, deoarece nu a pus în discuție un preț real, ce ar fi putut fi cunoscut numai în urma efectuării publicității și în condițiile primirii unor oferte de preț, la valoarea de piață a imobilului. Or, în speță nu există nici o dovadă în acest sens, cea ce confirmă susținerea reclamantei că s-a acționat în defavoarea societății, prin vânzarea imobilului în condițiile arătate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs, temeiul de drept indicat fiind art.304 pct .9 C.proc.civ.. Recurenta a criticat decizia atacată și în partea ce vizează prejudicierea societății, susținând că temeinicia soluției ar fi trebuit găsită în prețul de piață stabilit de expert, iar nu în modalitatea de vânzare reținută de instanță. Recursul este nefondat. La data luării hotărârii AGA, cumpărătoarea a avut calitatea de chiriaș în imobilul ce face obiectul cauzei, în baza contractului de închiriere nr. 465 din 9 decembrie 2002 . În art. 11 din acest contract se stipulează următoarele: „chiriașul are drept de preferință în cazul vânzării imobilului închiriat în termen de 30 de zile de la înștiințarea despre hotărârea de vânzare a imobilului”.

Dreptul de preferință nu echivalează cu o obligație de vânzare către chiriaș a imobilului, ci doar o notificare a acestuia, căruia îi revine obligația de a-și exprima intenția de cumpărare în termen de 30 de zile. Acest fapt nu presupune însă vânzarea la un preț impus de chiriaș ci doar o obligație de notificare. Evaluarea imobilului în condițiile legii, în ideea acționării în interesul societății era obligatorie, or, negocierea directă a condus la prejudicierea societății, în lipsa unui preț real pus în discuție. Recurenta nu a făcut nici o dovadă a efectuării unei publicități și a primirii unor oferte reale de preț, la valoarea de piață a imobilului, cea ce contravine normelor legale în materie.

Prin urmare, criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate. Convocarea AGA din 19 martie 2004 a societății pârâte a fost făcută cu încălcarea art. 117 alin. (7) și (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, convocatorul fiind incomplet în ce privește mențiunile referitoare la data aprobării vânzării imobilului, valoarea activului, ponderea acestuia în patrimoniul societății, modalitatea de vânzare, precum și prețul minim de pornire al negocierilor. Dată fiind încălcarea prevederilor arătate, instanțele anterioare au dispus corect anularea hotărârii AGA din 19 martie 2004, în partea referitoare la aprobarea vânzării imobilului, astfel că recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr.85/A din 23 octombrie 2006, a fost respins ca nefondat.