Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
12 februarie 2020

Decizia nr. 795/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 12 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva sentinței nr. 4414 din 17 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând: Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2020.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.